ȘTEFAN MUSTA

MUSTA, Ştefan: “ Între personalităţile ştiinţifice de excepţie ale şcolii româneşti se numără şi bănăţeanul Ştefan Musta, care vede lumina zilei la 29 decembrie 1903 în judeţul Torontal, comuna Marghita Mare (Iugoslavia); urmează liceul la Vârşeţ şi Timişoara (C. D. Loga), apoi Facultatea de matematică la Cluj-Napoca, pe care o absolvă cu “distincţie”. E numit asistent universitar la aceeaşi universitate, la catedra de teoria funcţiilor a prof. univ. Aurel Anghelescu. În acelaşi an şi-a dat examenul de capacitate în învăţământul secundar la Bucureşti, preşedintele comisiei fiind marele matematician Gheorghe Ţiţeica. La acest examen profesorul Ştefan Musta a reuşit în mod strălucit cu media 9,04 (Plai Românesc, nr. 1, 1978, Beiuş, p. 36). Din motive familiale, în 1929 se mută profesor la Oradea, la Liceul comercial “Partenie Cosma”, dar dorinţa lui fierbinte era să muncească la un liceu teoretic, unde spiritul său caută o dezvoltare şi o satisfacţie în domenii ca geometria, trigonometria, analiza matematică. Aşa ajunge la cerere la renumitul liceu Samuil Vulcan din Beiuş, unde va munci 18 ani (1930-1948), ridicând şcoala de matematică beiuşană şi transilvăneană la culmi de invidiat pe plan naţional şi european. Înfiinţează aici o societate de matematică cu colaborări la Revista de matematică din Timişoara, Bucureşti, Craiova - tradiţie ce s-a moştenit şi la urmaşii săi- profesorii Ardeleanu şi Olea etc. de care autorul acestor rânduri a beneficiat. De la şcoala marelui profesor Musta s-au lansat o pleiadă de viitori academicieni şi profesori universitari, ingineri şi economişti de excepţie - acad. Mircea Maliţa, acad. Ioan Anton. prof, univ. dr. Ioan Desabata, prof. univ. dr. Aurel Coţiu. Marţian Murgu, Gh. Pele, V. Popa şi mulţi, mulţi alţii şi în alte domenii: medicină, justiţie, diplomaţie etc. (G. Hădăreanu, Torţe arzânde... p. 277). Elevii profesorului Musta obţin premii naţionale de matematică la concursurile “Spiru Haret”, “Traian Lalescu”, “Eduard Goursat” ş. a. Într-o telegramă a Politehnicii din Timişoara (adresa nr. 7398/27 noiembrie 1943) către conducerea Liceului “Samuil Vulcan” din Beiuş se spune , printre altele: “domnule director, cu multă satisfacţie, am constatat că şi anul acesta elevii Liceului din Beiuş s-au prezentat foarte bine. Văr rugăm să transmiteţi domnului profesor Musta pentru meritele sale didactice şi pentru pasiunea ce o depune la pregătirea elevilor săi, felicitările noastre” (Plai românesc... p. 37). Din 1949 se transferă la Oradea în învăţământul liceal şi secundar, până în 1968 când, prin pensionare se stabileşte la Bucureşti (între anii 1956-1957 a fost redactor principal la Editura didactică şi pedagogică din Bucureşti)...” A încetat din viață în anul 1987, la Bucureşti, lăsând prin testament, ca moştenire, valoroasa lui bibliotecă Liceului Samuil Vulcan ( 792 vol. și 117 periodice (reviste), preponderent științifice - matematică (Registrul Fond documentar, nr. inv. 281-1072, respectiv 1073– 1189). Dintre contribuţiile sale ştiinţifice remarcăm: “Funcţia gama în domeniul real şi complex”, “Podara elipsei”, “Funcţii hiperbolice”, “Clase de resturi”, “Asupra unor polinoame... limite, ... propoziţii a lui Gauss... numărului <<e>> etc. (Petrişanu, Ioan C.  În Biharia când bat clopotele. Vol. 1. Oameni şi vremuri...  Beiuş, Editura Buna Vestire, 1998, p. 61-62). (I. I., S.S.)

Lansare de carte - ”Bihorenii și Marea Unire”

Foto: https://dacologica.wordpress.com

           Maria Vaida s-a născut în comuna Drăgănești, jud. Bihor. Este critic și istoric literar, poet, absolventă a Facultății de filologie a UBB din Cluj Napoca, Doctor în științe filologice al Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. 

            A debutat în Pagini de ucenicie, revista Liceului „Samuil Vulcan” din Beiuș în anul 1970. A fost profesor de Limba şi literatura română la Liceul de Arte Plastice „Romul Ladea” din Cluj-Napoca. 

            Volume personale: ”Elegiile persane” (versuri), 2018; ”Dincolo de lume, dincoace de text. Studii și eseuri”, 2017; ”Yvonne Rossignon sau Poezia ca destin”, 2016; ”Elegiile Salomeei”, 2014; ”Povara luminii”, 2009, (ed. II 2014); ”Poemele de piatră”, 2013; ”Lucreţia Suciu sau Mările iubirii”, 2010; ”Gheorghe Pituţ sau ochiul şi noaptea. Studiu monografic”, 2009; ”Mircea Popa la 70 de ani. Bibliografie” (coautor Olga Morar), 2009; ”Împărăţia cuvântului sau Poveşti neterminate”, 2007.

Vineri, 26 octombrie 2018, ora 16.00 a avut loc în Sala mică a Primăriei Municipiului Beiuș lansarea cărții ”Bihorenii la Marea Unire”, autor Maria Vaida, critic și istoric literar, poet. La eveniment au participat primarul municipiului Beiuș Mlendea Căluș Petru, intelectuali, oameni de cultură, cetățeni ai municipiului. 

Lucrarea este o frescă a anilor 1918 - 1919 a Țării Beiușului și împrejurimilor sau, mai bine zis, ”o troiță de cuvinte”, așa cum spune autoarea. 

Scrisă pentru un larg auditoriu, această lucrare are ca scop înțelegerea de către popor aevenimentelor din perioada Marii Uniri, cum subliniază de altfel și Președintele Academiei Române  Ioan Aurel Pop: ”... Și cât de bine vor înțelege atunci fiii și nepoții că tații și bunicii și moșii și strămoșii s-au dus în altă lume mai devreme decât trebuia ca să ne facă nouă acest frumos adăpost numit România!... cartea aceasta, închinată acțiunii tăcute a celor modești și uitați, nu numai că-i scoate pe ei din uitare dar ne învață pe noi să privim viitorul cu încredere. ceea ce reprezintă nu doar o lecție de istorie ci chiar o lecție de viață.”

Cartea este un Proiect Editorial dedicat Centenarului Marii Uniri și a apărut la Editura Școala Ardeleană Cluj Napoca, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor.

Simion Suciu

BEIUȘ - DE ZIUA MICII UNIRI

"Trăiască Moldova! Trăiască Valahia! Dar învrednicească-ne Dumnezeu să putem, striga într-o zi: Trăiască România unită!... Suntem milioane de români. Ce ne lipseşte ca să ajungem un neam tare? Unirea! Numai Unirea! Să trăiască unirea românilor!". 

 Costache Negri

          

              

           Miercuri, 24 ianuarie 2018, un soare cu dinți prevestea o zi frumoasă dar rece. Ceea ce s-a și întâmplat. În aceste condiții a debutat, la Beiuș, sărbătorirea Micii Uniri

            Manifestările prilejuite de acest eveniment au debutat în Sala Mare a Primăriei începând cu ora 11.000, unde, peste 300 de beiușeni au participat la acest eveniment. 

          
  Un sobor de preoți, în frunte cu protopopul ortodox Marian Popa au oficiat o slujbă religioasă. În continuare, protopopul greco catolic Zorel Zima, alături de un preot de aceeași confesiune, au rostit o rugăciune (Curat Unire, coane Fănică! Unde-s vremurile când preoții ortodocși împreună cu cei greco catolici și preotul reformat, se rugau pentru țară și pentru români?). 

        Senatorul Cornel Popa, deputatul Găvrilă Ghilea precum și Traian Bodea, președintele ALDE Bihor, alături de primarul Petru Căluș Mlendea au rostit alocuțiuni. 

         

 

           A urmat un spectacol artistic susținut de formații de copii ale Casei de Cultură Ioan Ciordaș Beiuș, coordonați de Anca Silvia Banda. Micii cântăreți și dansatori au avut o prestație deosebită, stârnind ropote de aplauze.

  

       Surpriza cea mare a fost prezența îndrăgitului interpret Dinu Iancu Sălăjanu acompaniat de formația Țara Silvaniei din Zalău. Începând cu Rapsodia Română de George Enescu, Ciocârlia - solist vioară - Darius Stoica, continuând cu un recital de excepție Dinu Iancu Sălăjanu și terminând cu Marșul lui Iancu, artiștii sălăjeni au ridicat sala în picioare. 

           

        După spectacol, întreaga asistență s-a deplasat la Monumentul Martirilor Dr. Ioan Ciordaș și Dr. Nicolae Bolcaș, unde s-a desfășurat ceremonia depunerii de coroane și jerbe de flori. În jurul orei 13.15 manifestarea s-a încheiat cu Hora Unirii.

Simion Suciu

AUGUSTIN ANTAL (1839 - 1908)

ANTAL, Augustin***: Preot, profesor. S-a născut în anul 1839 (nu se cunoaște cu exactitate data nașterii). Absolvent al Facultății  de Teologie de la Universitatea din Viena. În anul  1861 a fost numit profesor la Gimnaziul superior greco-catolic din Beiuș unde a funcționat până în anul 1870 când a fost numit preot paroh în Beiuș şi ales protopop al Beiuşului. După 8 ani în anul 1878 a fost transferat să lucreze în  cadrul Domeniului Beiuș al episcopiei greco catolice de Oradea unde a fost o vreme casier şi pe urmă, până la 1890, administrator al domeniului, funcţie importantă în acea vreme. Din anul 1890 deţine funcţia de paroh, protopop, arhidiacon onorific şi director al şcoalelor primare urbane din Beiuş. A încetat din viață în 26 ianuarie 1908, la vârsta de 69 de ani. A fost un bărbat cu multă prestanţă personală, preot cu aleasă demnitate de păstor sufletesc. A avut o voce sonoră şi moale. Când se afla în faţa Sfântului Altar, în glasul lui tremura emoţia sufletului şi puterea credinţei, ce trebuie să stăpânească toată fiinţa unui preot liturghisitor. A fost unul din cei destinaţi pentru poezia măreaţă a ceremoniilor şi a ritului oriental. În aceeaşi vreme Augustin Antal a fost unul din cei mai reputaţi preoţi şi protagonişti ai vieţii sociale şi culturale din Beiuş. A fost membru fondator al Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român (ASTRA) și directorul Despărțământului Beiuș al acesteia. (Transilvania, Organul Asociațiunii pentru literatura română și cultura poporului român, Nr. VII—VIII. Sibiiu, Sept.-Oct. 1898. Anul XXIX. http://documente.bcucluj.ro)    (I. I., S.S.)

MIHAI POP BRUCHENTAL (1908 - 1989)

BRUCHENTAL, Mihai (Mihai Pop Bruchental)***: Profesor, compozitor, dirijor, om de cultură. S-a născut în localitatea Derna, din jud. Bihor la 15 ianuarie 1908. -  A încetat din viaţa la  19  ianuarie 1989 în Nucet, fiind înmormântat în Beiuş. După încheierea şcolii primare, începând cu annul 1927 şi până în 1931 când şi-a susţinut bacalaureatul a fost elev al Liceului “Emanuil Gojdu” din Oradea. A urmat studii  superioare la Academia Teologică din Oradea  (1927 – 1931), unde l-a avut ca profesor pe  compozitorul Francisc Hubic. Fiind, din copilărie, pasionat de muzică, după terminate teologiei frecventează cursurile Academia  de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj  (între 1931 şi 1935). Părinţii, ambii  învăţători i-au transmis dragostea pentru muzică. De la tatăl său a moştenit o vioară bună, cu sonoritate mare şi plăcută, făcută de celebrul constructor de viori din Budapesta Barany Rezso. A studiat intens muzica din anii de liceu cu prof. Eugen Hâncu iar vioara cu prof. Bela Schmelzer. După absolvirea Academiei de muzică, deşi talentat mânuitor al viorii nu poate rămâne în orchestra Filarmonicii din Cluj şi  este numit profesor de muzică la Liceul “Samuil Vulcan”  din Beiuş unde a funcţionat până în august 1949. A  reînviat tradiţia corală a acestui liceu şi a instruit şi condus fanfara liceului. A realizat o colaborare artistică amplă cu Liceul de fete din Beiuş. A colaborat cu orchestra simfonică a celor două fanfare de la unitatea militară din oraş de sub comanda locotenentului (mai târziu generalul) Dinu Stelian. 

Serbare cu Mihai Pop Bruchental

La 1 septembrie 1949 a fost transferat la  Şcoala pedagogică de educatoare din Beiuş unde funcţionează până în septembrie 1972 când se pensionează, aici predă: teoria muzicii, solfegiul, corul, vioara, metodica predării muzicii la copii preşcolari şi asistenţa la lecţiile practice. Simultan cu activitatea de la catedră, Mihai Bruchental a desfăşurat o vastă activitate de culegere a folclorului muzical. Colecţia lui cuprindea 1340 melodii culese din 206 localităţi din care 1056 melodii şi texte de colinde. Începând cu anul 1945 este principalul organizator al vieţii muzicale în Beiuş. Pe lângă formaţiile muzicale ale celor două licee şi ale şcolii pedagogice instruieşte şi conduce corul sindicatelor din Beiuş, Corul Cooperativei meşteşugăreşti “Muncitorul”, Corul sindicatului învăţământ, Corul cooperaţiei de consum. Are cea mai importantă contribuţie in reluarea activităţii corului “Lyra”. La 25 ianuarie 1969 Corului Lyra al Casei de Cultură Beiuș îi este decernat, prin decret prezidențial, Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a, „pentru merite deosebite în activitatea artistică de amatori, cu prilejul împlinirii a 65 de ani de la înfiinţare” iar dirijorului acestuia, Mihai Pop Bruchental, „profesor la Liceul nr.2 din Beiuș”, Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a. Înfiinţează pe lângă casa orăşenească de cultură o orchestră semisimfonică.

Are şi o bogată activitate componistică din care amintim: Compoziţii corale: - Imn eroilor; - Omagiu eroilor; - Imn închinat zilei de 1 Decembrie; - Imn eroilor dr. Ioan Ciordaş si Nicolae Bolcaş; - Imn întemeietorului Vulcan”; -  Omagiu corului “Lyra” din Beiuş; - Imn închinat semicentenarului Liceului pedagogic din Beiuş; Poeme corale: - Poema deşteptării; - Poemul Horea Crăişorul;     - Poemul Inochentie Micu–Klein; - Visuri împlinite etc.  Madrigale şi cantate:  - Ecoul codrilor; - Nuntă-n gospodărie;  - Nu-i bai; - Fluieraş să cânţi cu foc; - Fata de pe valea Crişului; - Fata bihoreană; - Cântec de leagăn; -Divertisment bihorean; - Cinci tablouri folclorice bihorene; - La şezătoare în Bihor ş. a. Compoziţii vocale (lieduri şi romanţe): - Peste vârfuri; - Când amintiri; - Iubind în taină; - O seară cu tine; - Nu tresări etc;  Muzică instrumentală ( pian, vioară şi pian): - Două dansuri din Bihor; - Reverie; - Elegie; - Amintiri; -  Suită românească; - Sonate nr. 1-7; Muzică de cameră: - Fantezie greacă; - Variaţii pe o temă de sârbă; - In luncă se fugăresc două turturele. In octombrie 1973, această ultimă operă a fost transformată şi a fost interpretată în ziua de 15.01.1978 de către orchestra de cameră a Filarmonicii din Oradea sub conducerea dirijorului Miron Raţiu, în sala pentru festivităţi a Muzeului Ţării Crişurilor la concertul omagial dedicat aniversării a şapte decenii de la naşterea maestrului Mihai Bruchental. Muzica de cameră mai cuprinde: - Romanţa toamnei; - Divertisment bihorean nr. 1  şi - Divertisment bihorean nr. 2. Alte genuri de compoziţii muzicale: Lucrări simfonice - Privelişti maramureşene; - Prin Munţii Apuseni; - Simfonia în re major; - Simfonia rustică; - Bucuria amintirilor; - Uvertura românească; - Uvertura românească în stil clasic; - Două portrete simfonice.  Dintre  compoziţiile de muzică scenică amintim; - O nuntă în Bihor. Creaţii coral-simfonice: - Îndemn; - Visuri împlinite; - Poemul coralo-simfonic Inochentie Micu-Klein, Concertul coral: - Cântec de leagăn;  opera - Vifleiemul pusă în scenă cu elevi de la cele două licee. A publicat piese corale şi folclor muzical în diverse reviste de specialitate şi în culegeri editate pe plan judeţean. A  elaborat două mari tratate; Tratat de teoria formelor muzicale cu 700 de exemple (achiziţionat de Uniunea Compozitorilor) şi Tratat de teoria instrumentelor muzicale simfonice în trei volume. Toată viaţa a muncit cu modestie şi pasiune.      

Referinţe: - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia…  p. 36, 40-41, 107, 112; - Duma-Suceveanu, Constantin. - Documentar.   În:  Pagini de ucenicie (Beiuş). An. 6, nr. 2-3 (11-12), 1972, p. 35-45, p. 38.   (I. I., S.S.)

VASILE BICHIGEANU (1880 - 1850)

BICHIGEAN, Vasile**: Profesor, om de mare cultură, publicist. Născut la 10 ianuarie  1880, în Năsăud. După școala primară absolvită în orașul natal, a urmat  studii secundare la Năsăud și Beiuș, obținând testimoniul de maturitate în data de 23 iunie 1898.  A urmat studii universitare la Universitatea din Cluj şi cea din Budapesta, promovând examenul de absolvire în specialitatea limba greacă și latină, primind diploma de profesor la Cluj, în 9 februarie 1904.

Încă din 1902 obține calitatea de profesor supleant, iar în 30 octombrie 1904 de profesor ordinar definitiv la Gimnaziul din Năsăud. În afară de studiile de specialitate preda, încă din anul școlar 1903/1904, şi limba franceză ca studiu extraordinar, pentru care, începând cu ianuarie 1906, căpăta o remunerație deosebită de 200 coroane.  Mai cunoștea și vorbea curent: maghiara, franceza, germana, engleza, italiana, slava veche, în total 12 limbi. A participat la Marea Unire de la Alba Iulia în calitate de delegat oficial. A fost unul dintre principalii animatori ai vieții culturale năsăudene. Colaborează cu scrieri pe diverse teme la principalele publicații culturale ardelene. Recunoaștere a activității sale culturale în sprijinul Unirii celei Mari, în anul înființării Universității din Cluj (În 1919 a fost înființată universitatea românească), Consiliul Dirigent i-a încredințat sarcina de a prelua Biblioteca Universității și patrimoniul cultural de importanță europeană al acesteia. A fost director al Liceului din Năsăud (1921 – 1938). În perioada 1940-1944 a trăit la București, în refugiu. A încetat din viață  la 15 martie 1950 în Bistrița.

A publicat „Anuarul Liceului grăniceresc „Gheorghe Coșbuc” din Năsăud” în perioada 1922-1938. A publicat în "Arhiva Someșană" în numerele: 2/1925, 3/1925, 5/1926, 6/1926, 7/1927, 8/1928, 10/1929, 11/1929, 12/1930, 13/1930, 15/1931, 17/1933, 18/1936, 27/1940.

A făcut numeroase traduceri, între altele din Platon “Statul (Republica) lui Platon”, București, Tipografia Profesională Dim. Ionescu, 1923.

Referiri: - Gyemant, Ladislau.  Mişcarea naţională a românilor din Transilvania între anii  1790 şi 1848.  Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p. 122, 423;

1918 la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918. Vol. 7, 8,  Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, p. (7) 94, 159, 425.

w.w.w. cj.arhivelenationale.ro

 ( I.O.I., S.S.)

ELIE DĂIANU - EMINESCU ȘI BLAJUL

 “Elie Dăianu - EMINESCU ŞI BLAJUL - Cum a venit Eminescu în Blaj

Într-o serie de articole publicate în numerele 73 -83 ale “Tribunei” sub  titlul: “Eminescu în Blaj” am adunat şi rezumat tot ce se ştia şi ce am putut eu afla asupra petrecerii lui Eminescu ca student în Blaj. Din cercetările făcute rezultă că Eminescu a petrecut în Blaj cam 4-5 luni, în anul 1866; în acest răstimp, cam din iunie până în septembrie, el pare a fi pregătit şi a fi încercat să facă un examen de pe clasele III şi IV ca să se înscrie la începutul anului şcolastic 1866/67, ca elev ordinar, dar n-a reuşit. Astfel el a trebuit să plece iarăşi din Blaj, foarte deziluzionat şi foarte amărât în sufletul său. A şi plecat la Sibiu, de acolo la Răşinari şi peste munţi, prin Vama Cucului, a trecut în România

De la publicaţiunea din Tribuna încoace, am mai aflat asupra lui Eminescu câteva mici detalii interesante, graţie unor contemporani ai lui Eminescu care mi-au comunicat câte ceva din amintirile lor. Astfel de comunicaţiuni mai de seamă mi-au făcut d-l Ioan German, catihet gr. or. La gimnaziul din Brad şi părintele Ioan Cotta, preot gr. cat. în Bicaz.

Îndeosebi interesantă mi se pare comunicaţiunea făcută de părintele Cotta, de aceea ţin să o public în Familia, care mai întâi a pomenit despre petrecerea lui Eminescu în Blaj  şi prin care sper să ajung a afla şi alte amănunte despre timpul cât Eminescu l-a petrecut prin Transilvania şi special la Blaj.

Vorba e că azi ştim cum a venit Eminescu la Blaj şi ce impresiune  i-a făcut.

M-a, fost adresat părintelui Cotta cu întrebări anume, în privinţa aceasta, pentru că am aflat că d-sa, ca ascultător al cursului extraordinar de teologie pe atunci avuse din întâmplare norocirea de a aduce pe Eminescu la Blaj. Scrisoarea prin care preotul din Bicaz mi-a răspuns, m-a surprins foarte plăcut. Pentru că nu numai verifică informaţia mea anterioară, ci ne dă şi unele preţioase detalii, după care ne putem închipui cu ce sentimente venea tânărul Eminescu înspre Blaj. Din scrisoarea aceasta se vede că Eminescu pierzându-şi pe bunul său patron Aron Pumnul, a cărui moarte o deplânse în versuri duioase, în februarie 1866, şi-a fost pus toată nădejdea sa în Blaj, focularul din care a fost venit şi Bucovinei aportul său de deşteptare naţională. Pierzând adică pe Pumnul, care i-a fost ca un părinte, Eminescu avea dorinţa cea mai mare de a merge însuşi la Blaj, spre a soarbe de la izvor lumina şi dragostea ce o vedea radiind din sufletul lui Pumnul. Cui atât mai amară îi va fi fost deziluzia, când în toamna aceluiaşi an a trebuit să plângă cu amar şi să plece din Blaj cu sufletul amărât şi cu lacrimi în ochi. Iată scrisoarea din chestiune.

                     

“Prea onorate domnule profesor,

Primind epistola P.O.D-tale din 8 mai a.c. grăbesc a satisface preţuitei recercări. Mi-aduc aminte că în anul 1866, luna iulie (?-Dr.E.D.) am primit la teologia morală (cursul teologic mai pe scurt, D.E.D.) dimpreună cu patriotul Toader Cojocaru - un om de mărime extraordinară - am plecat cu trăsura pe Mureş în jos, către Blaj. Trecând prin Reghin, apoi prin Petelia, Gurghiu şi celelalte, am ajuns în Mureş-Oşorhei, unde am tras la otelul “Calul alb”. Îmbrăcat fiind în costum naţional, oricine cunoştea că suntem fii Carpaţilor şi României.

“Pe când stam la masă intră în odaia noastră un tânăr negricios şi se recomandă  “Eminescu”, student din Cernăuţi. Ocupând loc la masă noastră, îndată mare începe a-şi povesti necazurile, cu suferinţele şi lipsa de mijloace ce a avut a îndura în desperata lui călătorie, condus de “dorul fierbinte de a putea vedea Blajul, după cum zise, de unde a răsărit soarele românismului”. - După ce am folosit câte un pahar de vin îndată scoase un Notes şi cu profundă seriozitate însemna într-ânsul. Ne-a povestit toată călătoria sa din Cernăuţi până în Mureş Oşorhei; mi-am uitat că pe unde şi-a făcut călătoria până acolo, dar prin Bicaz el n-a fost.

“Invitându-l în trăsură, i-am promis că-l voi provedea cu de ale mâncării etc. Mulţumindu-mi a ocupat loc în trăsură. - asemenea şi noi - am continuat călătoria spre Blaj. Din Oşorhei am trecut dealul către Târnava mica prin Dicio-Sân-Martin către Blaj.

“În tot decursul călătoriei tânărul a vorbit foarte puțin însă mereu îşi îmbogăţea Notes-ul cu însemnări. În Sân Martin iarăşi am stat împreună la masă; aici l-am întrebat că ce scrie? Ne-a răspuns: “Domnilor eu sunt poet şi vreau să-mi adun material”. La auzul acestora, ne-am interesat mai mult de tânăr, l-am privit mai de-aproape şi mi-aduc bine aminte de costumul ce-l purta. Pe cap purta pălărie slăbuţă, pantaloni, vestă neagră, slăbuţă, un căput mai scurt de vară şi altul ceva mai lung de toamnă, amândouă negre şi slabe. La întrebarea:

-Fumaţi domnule Eminescu?- ne-a răspuns:

“Aş fuma dar nu dispun de parale”. I-am scos un florin, pentru care mi-a mulţumit de mai multe ori.

“Continuând călătoria am ajuns în vârful “Hulii” (lângă Blaj). Într-o mână ţinându-şi  Notes-ul, cu cealaltă şi-a luat pălăria jos, strigând: “Te salut din inimă Romă-mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea”.

“Am tras la Bugner Vasile, de unde după masă dânsul s-a dus pe la seminar , pe la gimnaziu şi s-a reîntors până seara.

“Tânărul Eminescu a stat în Blaj, după cum mi-aduc aminte “aproape una săptămână”, (?-D.E.D.) în timpul acesta eu l-am provizat cu mâncare; în urmă şi-a luat adio de la mine, sărutându-mi mâna. Unde şi încotro s-a dus, nu ştiu; mi-a promis că-mi va scrie, atât mie cât şi fratelui Cojocariu. Şi într-adevăr, că în anul 1879 am şi primit atât eu cât şi Cojocariu epistolă, însă regret că epistola s-a pierdut încă de atunci, iar despre conţinutul epistolei încă nu-mi aduc aminte. Toader Cojocariu a murit încă înainte de asta cu 20 de ani.

“Eminescu, pe timpul acela, avea etate de 17-18 ani, după a mea părere. Era un tânăr de o construcţie solidă, gras, tare, negricios, tuns, iar în frunte avea un păr bucliu, pe care mereu şi-l netezea; ochi ageri şi ţinută serioasă.

“Aceste date, după cea mai bună a mea ştiinţă şi cunoştinţă vi le comunic.

După care… ş.c.l.

Bicaz la 16 mai 1902

IOAN COTTA, Cooperator gr. cat.” 

Mărturisirile părintelui Cotta - făcuse fără a citi cele publicate de mine în “Tribuna” - sunt aşa de sincere, încât se ridică peste orice îndoială. O singură rezervă trebuie să fac faţă cu amintirile d-lui Cotta, anume în ce priveşte timpul când s-ar fi petrecut cele spuse de d-sa. Zice anume că era în luna lui iulie. Şi mi se pare că aici memoria îl înşeală. Ce căuta d-sa prin iulie la Blaj ? Doar atunci erau vacanţele cele mari. Nu va fi făcut călătoria aceea mai curând, d.e. după Paşti, pe la duminica Tomii? Eu aşa cred; şi cred că şi aceasta se va putea stabili precis.

Interesant e datul despre scrisorile lui Eminescu din 1879, în care probabil se va fi făcut vreo reflexiune la călătoria din 1866. Pagubă că părintele Cotta n-a păstrat acea scrisoare. Dar oare nu se va fi păstrat cumva scrisoarea adresată colegului d-sale, răposatul Teodor Cojocariu.  Cei ce ar putea afla ceva în privinţa aceasta, nu se simt oare îndemnaţi a cerceta?

Blaj, iunie 1902, p. 301 - 302”

(Din: Drimba, Lucian. Eminescu la “Familia”.  Oradea, C. C.  E.  S.  al judeţului Bihor, 1974, p. 264-267).

Ioan Igna

DĂIANU, Elie (Ilie)  Preot, istoric. S-a născut la 9 martie 1868 în localitatea Cut, judeţul Alba – A decedat la 1 septembrie 1956 în Cluj. Studii secundare la Beiuş, studii superioare de teologie la Budapesta, filologie la Graz şi Budapesta. Preot şi pedagog în Cluj (din 1902). După 1918, preşedinte al Comisiei Monumentelor Istorice, secţia Transilvania, senator şi deputat. A fondat Răvaşul  revistă săptămânală (Cluj, 1903-1910). A tradus Supplexul în limba română.

Din volumele publicate: Biserica lui Bob în Cluj. Cluj, 1906; Eminescu în Blaj. Cluj, 1914; Ion Micu Moldovan zis Moldovănuţ. Cluj, 1937; Timotei Cipariu. Cluj, 1938; Ardealul în avangarda renaşterii naţionale. 1939; Un ungur despre drepturile istorice ale României. 1939. A avut numeroase colaborări la principalele periodice din Transilvania şi de peste Carpaţi. (I. I.)