miercuri, 8 mai 2019

9 mai...



Imagini pentru razboiul de independenta
Atacul de la Smârdan - Nicolae Grigorescu

Mâine e 9 mai. Din câte am învățatat, (și bine am învățat, acum 50 de ani, la Școala Generală din Șuncuiuș, județul Bihor, având nesperata șansă să fiu unul dintre elevii Profesorului Mircea Cosma, pedagog excelent și Mare Român, Mare Patriot, un OM care ne-a învățat Istoria României dar și dragostea față de țară), mâine se împlinesc fix 142 de ani de când Mihail Kogălniceanu, Ministrul de Externe al României la aceea vreme, rostea în Parlamentul României celebrele cuvinte: Asadar, d-lor deputati, nu am cea mai mica indoiala si frica de a declara in fata reprezentantei nationale ca noi suntem o natiune libera si independenta
Parlamentul a adoptat declarația de independență în aceeași zi, principele Carol promulgând-o a doua zi, pe 10 mai, sub numele de „Proclamație”.

         Mâine este 9 mai. Acum 74 de ani se încheia Al Doilea Război Mondial. Aceasta însemna sfârșitul celui de-al treilea Reich respectiv Victoria Coaliței Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial.  Semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei a avut loc la cartierul general sovietic din Berlin. Pe vremuri se spunea  și Eliberarea României de sub ocupația hitleristo – horthystă despre care se vorbește mai puțin în ziua de azi, ba chiar se evită să se vorbească – cel puțin așa mi se pare mie.

         Mâine este 9 mai. Acum 69 de ani ministrul de Externe al Franţei, Robert Schuman, a propus Germaniei, dar şi altor state plasarea producției de cărbune și oțel sub controlul unei autorități comune, pentru a se controla în acest fel producția de armament și posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat. În 1951, prin Tratatul de la Paris (16 aprilie) s-a înființat Comunitatea Economică a Cărbunelui și Oțelului (Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda). Ulterior, în 1957, cele șase state: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda au înființat Comunitatea Economică Europeană, precursoarea U.E.

         Am scris toate astea pentru ca să rămână scrise și să se știe PRECIS ce trebuie sărbătorit pe 9 mai.

Simion R. SUCIU