BEIUȘ - CĂBEȘTI - SIMION R. SUCIU: NEUMAN ERNEST (1917

duminică, 12 ianuarie 2020

NEUMAN ERNEST (1917 - 2004)

NEUMAN, Ernest** Rabin. S-a născut la 12 ianuarie 1917, în localitatea Ceica, județul Bihor. Părinții săi, Wilhelm Neumann și Berta, au fost salariați la o moară de ulei. A încetat din viață la 21 aprilie 2004 în Timișoara. A fost rabin și conducător comunitar și spiritual evreu în România, îndeplinind funcția de prim-rabin, apoi mare rabin al comunității evreilor din Timișoara (1949-2004). De mic era poliglot, vorbind maghiara, româna, idiș, ebraică și încă de la vârsta de patru ani a învățat să citească și să scrie în ebraică. A urmat clasele primare în localitatea natală, iar apoi gimnaziul izraelit ortodox din Oradea, unde a luat și ore de Talmud. Și-a continuat studiile la liceul român unit „Samuil Vulcan” din Beiuș, clasându-se pe primul loc la examenul de bacalaureat, din cei 50 de absolvenți. Ulterior a studiat între anii 1935-1940 la Institutul Seminarului Rabinic Superior Országos Rabiképzõ Intézet Budapest din Budapesta, la care, încă de la înființare, s-a pus condiția ca, paralel, seminaristul, după trecerea examenului de admitere, să fie totodată student al Universității de Științe Pázmlány Péter din capitala Ungariei, la facultățile de Filosofie, limbi semite și istorie orientală. A obținut, în 1940, titlul de doctor în filologie și istoria antică. După Diktatul de la Viena a reușit să ajungă în țară, cu ajutorul unor contrabandițti, și a stat o perioadă la sora sa, la București. Începând cu 3 aprilie 1941 a fost angajat al comunității evreiești timișorene, lucrând atât ca rabin la sinagoga din Fabric, cât și ca profesor la Liceul Israelit și ziarist. Sub pseudonimul „Năuneanu" a colaborat la revista „Lupta patriotică", periodic al Uniunii Patrioților (din care făcea parte și George Călinescu). A scris articole pe teme de politică externă, comentarii, opinii despre evoluția lumii și despre necesitatea modernizării postbelice. Neumann s-a căsătorit în 9 mai 1948. Soția sa, Edit Fuchs era originară din Sighetu Marmației, a supraviețuit deportării la Auschwitz. Între timp ”Lupta Patriotică” s-a transformat în cotidianul „Banatul", dar rabinul, căsătorit și având un copil, a renunțat la activitatea ziaristică, deși i-a fost aproape de suflet. La 1 septembrie 1949, a dobândit, în alegeri, titlul de prim-rabin al comunității evreiești neologe din Timișoara, ca urmaș al prim-rabinului dr. Iacob Singer. A fost totodată, un adept al ecumenismului, fiind în relații foarte bune cu ceilalți capi ai bisericii din Timișoara. Era un apropiat al mitropolitul Nicolae și al episcopului catolic Sebastian Kräuter, cu credința ca „prin mijlocirea credinței în același unic Dumnezeu, să facem pe toți păstoriții noștri să devină o familie unitară, ținând seama de adevărul evidențiat de profetul Maleahi: «Oare nu avem cu toții același Părinte ceresc, oare nu același Dumnezeu ne-a creat pe toți?»”. Motto-ul său a fost o frază a profetului Amos: „Căutați binele și nu răul, ca să trăiți”.