PAPP, Ioan Paul */**/***.
Membru de onoare al
Academiei Române (din 1946). Jurist. S-a
născut în 6 august 1878 în Beiuș, județul Bihor, fiul al avocatului Paul
Papp, care s-a remarcat ca un susținător al elevilor săraci. A încetat din
viață la 10 aprilie 1959 la Beiuș.
Ioan
P. Papp a urmat studiile primare și a absolvit Liceul românesc din Beiuș,
apoi a urmat Facultatea de Drept a Universității din Cluj. Tot aici își obține
și doctoratul în științe juridice. La absolvire i se propune un post de
funcționar în Ministerul Justiției, la Budapesta. După trecerea examenului de avocat și
obținerea titlului de doctor în științe juridice se va căsători cu Veturia
Bontescu, nepoata marelui George Barițiu, fiica avocatului Mihai Bontescu din
Hațeg și sora a cunoscutului avocat, apoi ministru, Victor Bontescu. În urma
căsătoriei se stabilește pentru o perioadă în Hațeg, apoi în Deva și Beiuș. La
propunerea lui Partenie Cosma, Ioan Paul Papp a convocat pentru ziua de 19
august 1897, Ia o adunare „frăţească", intelectualitatea beiuşeană,
rezultatul acestei adunări fiind, mai târziu, înființarea Despărțământului
ASTRA Beiuș. S-a redactat invitaţia şi - prin mijlocirea lui Partenie Cosma - a
fost transmisă conducerii „Astrei" care şi-a comunicat acordul. A fost,
tot atunci, autorizat Ioan Buteanu, directorul gimnaziului, să ia măsurile
pregătitoare, în „comună înţelegere" cu intelectualii din Beiuş şi
împrejurimi. Era însă şi o condiţie inevitabilă: înfiinţarea despărţămîntului
beiuşean. Ioan Buteanu şi Paul Papp convoacă adunări confidenţiale la care se
discută această problemă. S-a redactat un document, răspândit apoi prin satele
sud-bihorene şi avînd ca obiect tocmai adunarea de constituire a
despărţământului. Autorităţile locale se alarmaseră deja şi, bineînţeles, au
fost tentate să zădărnicească acţiunea. În poflda acestui fapt, intelectualii
beiuşeni s-au pronunţat pentru „cadre largi cu mare adunare poporală".
Primpretorul n-a eliberat autorizaţia necesară şi, drept consecinţă, s-a
renunţat la data iniţială de 2 decembrie 1897. S-a refixat alta, adică ziua de
24 februarie 1898, pentru care îşi dă avizul însuşi ministerul de interne.
Rezolvat incidentul, adunarea are loc în sediul şcolii confesionale ortodoxe,
înscriindu-se 61 de membri. Adunarea generală a ASTREI a avut loc sub
genericul „Serbările de la Beiuş". Sub acest generic este anunţată
programa definitivă a adunării, eşalonată acum pe patru zile: 26-29 august
1898. Aceasta conţine o prezentare detaliată a festivităţilor organizate cu
prilejul adunării generale. [1] În 1903, Ioan Paul Papp își deschide
birou de avocat în Brad, unde rămâne până în anul 1919. A fost printre altele
jurist consult pentru Gimnaziului român din Brad și al Băncii „Crișana”.
Din punct de vedere politic, a fost adeptul activismului, integrându-se
în grupul de la Orăștie, alături de Aurel Vlad, A. Vaida-Voevod, Iuliu Maniu
etc., fiind un apropiat al protopopului Vasile Damian, ajuns deputat în
parlamentul de la Budapesta. Împreună cu protopopului ortodox Vasile Damian, cu
avocatul Pavel Oprișa și profesorul Ioan Radu organizează în august 1904 o
impresionantă adunare generală a Societății pentru Fond de Teatru Român, la
Brad. ”După Marea Unire organizează, alături de dr. Ioan Suciu și maiorul
Florian Medrea, regimentul românesc de voluntari din Zarand, botezat sugestiv
Regimentul Horia. În cadrul Consiliului Dirigent a făcut parte din echipa de la
resortul de Justiție, al cărui responsabil era dr. Aurel Lazăr, îndeplinind
funcția de șef de secție, alături de dr. Cornel Crăciunescu. În această
calitate înființează „Fondul imprimantelor” și „Fondul cărților funduare”, iar
mai apoi „Buletinul justiției”; a înființat și o tipografie, precum și o casă
de odihnă la Sovata („Casa magistraților”). În anul 1919, dată fiind pregătirea
și experiența sa, va fi numit consilier al Curții de Apel Cluj, ajungând în
cele din urmă prim-președinte al acesteia (1939-1944). Pentru perioada
1920-1923 va fi numit președinte de secție la Curtea de Apel din Oradea, după
care revine la Cluj. Chiar dacă i se oferă mai multe oportunități în carieră,
de pildă consilier la Curtea de Casație, nu va părăsi Curtea de Apel din Cluj.
A făcut parte și din Consiliul Superior al Magistraturii. Ca magistrat excepțional,
prin cinstea și pregătirea sa, omenia dovedită, ajunge să se bucure de o faimă
binemeritată. Într-un articol publicat în revista Transilvania (publicația
oficială a Astrei), cu ocazia pensionării sale (ianuarie 1945) este numit
„patriarhul magistraturii ardelene”. Ca jurist, și-a adus
o contribuție de seamă la încadrarea magistraților și a funcționarilor
expulzați din Ardealul de Nord. În urma intervențiilor sale, sau înființat
tribunalele din Abrud, Hațeg și Brad. A desfășurat o vastă activitate
publicistică. După o activitate de peste patru decenii, s-a pensionat în anul
1947, retrăgându-se la Beiuș. A încetat din viață în anul 1959, în orașul sau
natal.
În
27 mai 1946 a fost primit membru de onoare al Academiei Române, calitate ce o
va pierde după reformarea acestei instituții (1948). Este repus în drepturi în
3 iulie 1990. Spre a completa portretul acestui om deosebit zămislit de Țara
Beiușului, să-l cităm chiar pe el: ”Noi
am avut şi avem un crez profesional, de superioară cinste, care culminează în
îndeplinirea integrală a jurământului nostru: de a respecta cu sfinţenie legile
tării şi de a îndeplini cu onoare funcţia de judecător, ce ne este
încredințată. Noi trebuie să trăim şi să murim săraci în această onoare
integrată de judecători români, onoare care nu cunoaşte gradaţii și
tranzacțiuni, şi nu cunoaşte deosebire între oameni la judecată, de neam şi de
credinţă. Balanta dreaptă a judecăţilor nu are voie să tremure de dragostea,
ori de groaza nimănui"[2] spunea Ioan Paul Papp în şedinţa adunării generale solemne a
Curţii de Apel, ţinută la Sibiu în ziua de 11 martie 1944.
Scrieri: - Proceduri de moştenire din Ardeal
(1921); - Cartea funduară. Colecţie de
legi, regulamente, ordonanţe şi formulare (1922, în colab.); - Legea cambială (1922); - Norme de drept imobiliar (1922); - Legea cecului (1923); - Norme de drept imobiliar (1923); - Procedura civilă din Ardeal (3 vol.,
1925); - Procesul Memorandului românilor
transilvăneni (2 vol., 1929–1933); - Instaurarea
justiţiei româneşti în Ardeal (1945). S-a numărat printre coautorii
monumentalului Cod de procedură civilă a
Transilvaniei (6 vol., 1925–1926).
Referințe: - Boșca-Mălin, Emil, - Contribuții la istoricul justiției Țării
Năsăudului, în: ”Năzuința” Anul III,
Nr. 89, 11 august 1940, p. 1-2; - Orga, Valentin - ”PAPP, IOAN P”, în: ”Glasul Hunedoarei”, 9 august 2018. (S. S.)
STURZA, Marius**. Membru de onoare al Academiei Române. Medic balneolog şi fiziolog.
Marius
Sturza, fiul parohului din Sepreuș, s-a născut la 26 august 1876 în localitatea
Sepreuş. A încetat din viață în anul 1954.
A
început ciclul primar în limba română, apoi l-a continuat în limba maghiară în
satul Vânători (comuna Mişca) şi în limba germană, într-un mic burg din Silezia
(Friedwaldau - unde medicul Ioan Hozan, şi el din Crişana, l-a ţinut în familia
sa). Urmează liceul la Wallrzik (acum se află în Polonia), pentru a-l
absolvi în limba română, la Beiuş şi Braşov. După absolvirea liceului (1895)
întrucât era deja de cinci ani orfan de tată (acesta fusese preot), ca să-şi
poată continua studiile obţine o bursă din partea fundaţiilor culturale
româneşti „Elena Ghiba Birta” şi „Emanuil Gojdu” (1898-1902 şi 1908-1912),
devenind student al Facultăţii de Medicină din Viena. După absolvirea
facultăţii ajunge medic şef al prestigiosului sanatoriu austriac de
fizioterapie din staţiunea Wälischof (lângă Viena), continuând cursuri de
înaltă specializare în Franţa (la Paris şi Nancy) şi Germania (la Berlin). În
1913 şi-a luat doctoratul în medicină. Medicul Marius Sturza, originar din
judeţul Arad, s-a numărat printre primii medici din lume care a utilizat
substanţele radioactive în tratarea cancerului. Entuziasmat de Marea Unire de
la 1 Decembrie 1918, va lăsa pentru trei ani clinica din Austria şi se va
întoarce în Transilvania, fiind cooptat de Consiliul Dirigent de la Sibiu şi
Comisia de Organizare Sanitară a Ardealului. Se va reîntoarce pentru opt ani în
Austria, la Clinica din Gräfenberg, după care revine în Transilvania, unde
contribuie (material şi logistic) la modernizarea Staţiunii Sovata. Din anul
1931 este profesor de balneologie şi fiziologie la Facultatea de Medicină din
Cluj şi director al Institutului de Fizioterapie al Spitalului nr. 1 din Sibiu.
Va întreprinde importante cercetări ştiinţifice în domeniul balneologiei şi
climatologiei. Şi-a legat numele de cercetarea, pentru prima dată în România, a
nămolurilor, întocmind cea dintâi lucrare publicată despre nămoluri şi puterile
lor balneologice. În anul 1918 a fost numit secretar general al Resortului
Sănătății din Consiliul Dirigent al Transilvaniei. În anul 1922, după ce i se
oferise un post de medic secundar la Aiud, s-a întors la Viena, de unde a
revenit doar după ce prin înalt decret regal a fost numit medic șef al
viitorului Institut de balneologie din Cluj, un proiect care a fost abandonat.
A sprijinit însă construirea Spitalului Fundației Menahem Elias din București.
A fost primul profesor de Clinică balneologică și terapeutică din România, în
anul 1930, la Cluj, înființându-se o Catedră de Balneologie la Facultatea de
Medicină. A susținut deschiderea în 1939 a Clinicii balneologice-model din
Cluj. În perioada refugiului a fost director al Institutului de Fizioterapie al
Spitalului nr. 1 din Sibiu. După război a fost chemat în capitală, în calitate
de director al Institutului de Balneologie și Fizioterapie din București,
înființat în anul 1948. A studiat caracteristicile lacului Sovata și
proprietățile terapeutice ale apelor sale, publicând o carte referitoare la
apele sărate din România și proprietățile lor curative. A fost unul din
inițiatorii și susținătorii noului curent științific în balneologia românească,
abordând atât probleme de balneologie clinică cât și experimentală, deși noua
disciplină apăruse în România abia la începutul secolului XX. A avut astfel o
contribuție valoroasă la fundamentarea științifică a balneologiei. În ultimii
săi ani de viaţă, a lucrat în Ministerul Sănătăţii, pentru organizarea reţelei
de balneofizioterapie. În 1954, s-a stins din viaţă, la Sibiu.
A
fost membru corespondent al Academiei de Medicină (1937), membru al Societății
Internaționale de Hidrologie. La 3 iunie 1938 a fost ales Membru de Onoare al
Academiei Române. În anii comunismului, acest titlu i-a fost retras. A fost
repus în drepturi ca Membru de Onoare al Academiei Române în 3 iulie 1990.
Scrieri: - Die Kochsalzwasser Rumaniens,
(1930); - Orientări pentru cure
balneare și climaterice de vară, (1932); - Noțiuni elementare de balneologie, (1932-1933); - Hidroterapia
bolilor aparatului digestiv; - Climatoterapia
în tuberculoză cu privire specială la clima României; - Climatoterapia în tratamentul boalelor
tubului digestiv; - Băile și
clima din Marea Neagră; - Clima
și apele minerale în cadrul problemelor sanitare rurale din România;
- Importanța preventivă și curativă a
climei de iarnă; - Fizioterapia
în război; - Protecția tehnică
și igienică a stațiunilor balneare și climaterice, a apelor minerale și a
nămolurilor; - Balneoterapie
practică, (1949); - Fizioterapie,
(1957).
Referințe: -
Șimandan, Ioan, Galeria academicienilor
români, în: ”Analele Aradului” An 3, Nr. 3, Arad, 2017, p. 527-528; -
Trifan, Alexandru, Prof. dr. Marius
Sturza, promotor al balneologiei în România, în: ”Viața Medicală”, 25
octombrie 2012 (viata-medicala.ro, accesat 29 noiembrie 2020, ora 14.49). (S.
S.)
[1] Faur, Viorel, 75 de
ani de la Adunarea generală a ASTREI la Beiuș, în: Crisia, An III, Editura
Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, 1973. Pag. 305-315.
[2] ”Transilvania”, An
76, Nr. 1-2, Sibiu, 1945, p. 104.
