PETRILA, Dorel***. General de brigadă cu o stea. S-a nascut în 12 aprilie 1953 în localitatea Husasău de Tinca, județul Bihor, fiul lui Petru și Maria. Părinţii lui erau absolvenți de 7 clase, un fapt rar întâlnit pe vremea aceea, când copiii erau opriți de la școala, pentru a lucra pământul, care urma să le revină moștenire. Tatăl său a fost încadrat pe funcția de pedagog, la internatul școlii din Husasău de Tinca, apoi în anul 1958 a fost trimis la un curs de 6 luni la Arad pentru secretari de sfaturi populare, după care a fost repartizat secretar de sfat popular în comuna Ateaș, județul Bihor.
A terminat 4 clase in Ateaș, după care,
pentru ciclul 2, a trebuit sa revină în Husasău de Tinca, pentru că la Ateaș nu
exista decât ciclul I primar. A absolvit clasa a VIII-a în anul 1968 și a fost
admis la Liceul “Emanoil Gojdu” din
În anul 1982 a susținut examen de
admitere în Academia Militară (azi Universitatea Naționala de Apărare Carol I),
examen pe care l-a trecut cu media 9,13, fiind admis al 3-lea. Datorită
rezultatelor foarte bune la învățătură obținute în cei 2 ani de studii, în 1984
a fost repartizat pe funcția de asistent universitar la Catedra de Tactică Generală
Nr.2 (unde se studiau eșaloanele Divizie Mecanizată, de Infanterie Moto, de
Tancuri, Brigada de Vânători de Munte). În anul 1987 a fost promovat lector
universitar la aceeași catedră din cadrul Facultății de Comandă și Stat Major,
iar în 1989 a fost numit conferențiar universitar la aceeași catedră, în urma
unui foarte riguros și dur examen. Și-a desfăşurat activitatea în Academia
Militara, întocmind un număr de 24 de aplicații tactice cu toate documentele
aferente acestora, a fost autorul a numeroase articole și studii publicate în
revistele de specialitate (Buletinul și revista
trupelor de uscat, Buletinul Academiei militare), a fost coautor la unele
manuale pentru uz intern în Academie (Manualul
pentru întocmirea aplicațiilor tactice, Manualul pentru studierea formelor de
luptă la eșalon Divizie și Brigadă) pana în martie 1990, când a fost numit
locțiitor al șefului U.S.P.P. (denumirea inițială a Serviciului de Protecție și
Pază), iar din 1994 a fost numit la comanda unității militare de la Beiuș.
Perioada 1994-2000, cât a comandat unitatea militară de la
Beiuș, a fost, poate, cea mai plină de satisfacții din întreaga sa carieră
militară. A întâlnit aici un colectiv de oameni muncitori, care știau să facă
foarte bine treburile, doar că trebuiau să fie capacitați, iar el a știut să
facă acest lucru, astfel încât unitatea sa ajunsese una dintre cele mai bune
din Corpul 7 Armată, din care făcea parte. Aceasta este aprecierea
comandantului C.7A general Florian Caba, a Comandantului A.4 “Transilvania”, general
Dorin Gheorghiu, precum și a unei comisii din Statul Major General, care, în
1995, la un control specific, a acordat calificativul Foarte Bine, doar că trebuiau să fie respectate legile lui Murphy,
astfel că în 2000 se desființează C.7 A., iar unitatea de la Beiuș se
restructurează, bineînțeles nu în sus ci în jos, ambele structuri militare
fiind sacrificate pe altarul “reformelor” cerute de NATO. În aceste
condiții a plecat de la comanda acestei
unităţi, fiind numit la comanda unei unități de “millitary intelligence” la 1
mai 2000, unde și-a desfăşurat activitatea până în anul 2005, când a fost
trecut în rezervă la cerere. A fost un comandant vertical, cinstit, corect și
omenos, drept dovadă, de câte ori ajunge în Beiuș, este primit cu bucurie de
către foștii subordonați, activi ori în rezervă.
Referințe: Interviu
20 ianuarie 2020. (S.
S.)
