S-a născut în 1 ianuarie
1848 în localitatea Pociovelişte comuna Curăţele, din apropierea Beiuşului,
fiul lui Ilie, cântăreţ la biserica din sat, și Raveca. A încetat din viață în 21 ianuarie 1925 la
Arad, fiind înmormântat la Pocioveliște.
Şcoala primară o urmează în
satul Curăţele şi în Beiuş, studiile secundare la Liceul “Samuil Vulcan” din
Beiuş, absolvite în anul 1868, fiind coleg de clasă cu Caius Brediceanu şi Ioan
P. Papp. Urmează studii superioare teologice la Arad.
La absolvire episcopul Pr.
Ivacioviciu al Aradului îl ia în cadrul
Consistoriului. În 1875 este numit arhivar iar din 1876 până în 1891
funcţionează ca referent în Senatul bisericesc al Consistoriul diecezan Arad.
Slujirea preoţească o începe în 1879, când pe 14 iulie 1879 este hirotonit
diacon, iar preot în 1890. În anul 1899 intră în cinul monahal primind numele
Ioan, ajungând până la treapta de protosinghel. Timp de 30 de ani serveşte
eparhia Aradului sub episcopii Procopie Ivacivoviciu, Miron Romanul, Ioan
Meţianu şi Iosif Goldiş. La 21 aprilie 1900 a fost tuns întru monarh în
mănăstirea Hodoş-Bodrog primind numele de Ioan. În anul 1902 se desfăşoară
alegeri pentru scaunul episcopal al Aradului câştigate de Vasile Mangra,
alegere care nu este ratificată de guvernul maghiar, astfel că în 30 ianuarie
1903 se desfăşoară noi alegeri de episcop care au fost câştigate de Ioan I.
Papp cu 36 de voturi din 57 posibile. Alegerea lui fiind ratificată de
autorităţi, la 24 aprilie 1903 are loc instalarea oficială ca episcop de Arad,
unde păstoreşte timp de 22 de ani. Hirotonirea ca episcop a avut loc la
Sibiu în data de 23 aprilie 1903, prin punerea mâinilor celor doi ierarhi
români din Transilvania: Mitropolitul Ioan Meţianu şi Episcopul de la
Caransebeş, Nicolae Popea.
Activitatea arhierească a început-o în condiţii deosebit de grele, trebuind să
o desfăşoare în două direcţii: restabilirea bunei înţelegeri între eparhioţi,
împărţiţi în tabere în urma celor două runde de alegeri, şi reducerea
progresivă a deficitelor bugetare. La acestea se mai adugă şi neînţelegerile,
tot mai adâncite, dintre vicarul de
Oradea Vasile Mangra şi episcopul Ioan I. Papp. Vasile Mangra conştient de
contribuţia sa determinantă la alegerea lui Ioan I. Pap şi foarte dornic de
independenţă în cele bisericeşti ca vicar al Oradiei, a ajuns în conflict cu
episcopia Aradului, al cărei supus era. Această încordare a continuat şi după
alegerea lui Mangra ca mitropolit al Ardealului. Ioan I. Papp a fost şi un
ctitor: a ridicat o clădire mare şi modernă pentru Şcoală civilă ortodoxă de
fete terminată în anul 1913, prin munca, ajutorul material şi stăruinţele lui
s-au ridicat şi sfinţit peste 60 de biserici pe teritoriul eparhiei, iar în
satul natal, Pociovelişte, a ridicat pe cheltuiala lui o biserică. Având în
vedere situaţia politică existentă în Ardeal prin accentuarea de zi cu zi a
luptei de eliberare naţională şi socială a românilor, Ioan Ignatie Papp s-a
implicat şi în luptele politice, fiind un important militant pentru unirea
tuturor românilor. El a trebuit să facă faţă și să anihileze tendinţele
autorităţii austro-ungare de a ştirbi autonomia bisericii ortodoxe române.
Episcopul de Arad a protestat în mod repetat prin memorii și delegaţii la
autorităţi, demonstraţii. La fel a procedat şi în cazul Legii şcolare a lui
Apponyi. Ca membru de drept în Casa Magnaţilor, analizează şi combate proiectul
de lege al guvernului privind acordarea de gradaţii preoţilor constatând ”cu adâncă durere că acest proect de lege a
umplut de amărăciune sufletul preoţilor bisericii sale. De ani de zile această
preoţime aşteaptă cu paciinţă şi încredere ameliorarea stării ei materiale, iar
acum după o lungă aşteptare e silită să se convingă că toate speranţele i-au
fost zadarnice”[1]. Atunci când s-a hotărât ţinerea Marii
Adunări Naţionale de la Alba Iulia,
episcopul de Arad a afirmat cu toată tăria: “Unde merge poporul, mergem şi noi, vlădicii”. După moartea
mitropolitului Vasile Mangra, demnitatea este suplinită de episcopul de Arad,
Ioan I. Papp. Pe vremea revoluţiei în 23 noiembrie 1918, Ioan I. Papp convoacă
la Arad sinodul episcopesc şi pe toţi demnitarii şi “teologii” din mitropolie.
Cu acest prilej s-a redactat circulara prin care s-a cerut preoţilor omiterea
pomenirii Regelui Carol al IV al Monarhiei din liturgie şi s-a redactat noua
formulă: “Pentru înalta noastră stăpânire
naţională şi pentru Marele Stat al Românilor - Domnului să ne rugăm”. A
fost în mijlocul evenimentelor care au pregătit Marea Unire şi a celor care au
urmat după actul de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia şi până la semnarea
tratatului de pace. Bisericile românești, ortodoxă și greco-catolică,
au avut o semnificativă contribuție la realizarea Marii Uniri. România intrase
în primul Război mondial pentru ”împlinirea
dezideratului fundamental al desăvârşirii statutului naţional” - cum
preciza C.C. Giurăscu. Slujitorii Bisericii Românesti, Ortodoxe și
Greco-Catolice, s-au aflat în primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate
naţională, deziderat pentru care militau și periodicele religioase din Ardeal.
Ca exemplu al fraternităţii Ierarhilor români din Transilvania - ortodocşi și
greco-catolici, menţionăm și faptul că la 21 Noiembrie 1918, cei cinci Episcopi
români, ortodocşii Ioan Papp al Aradului și Miron Cristea al Caransebeşului și
greco-catolicii Iulian Hossu al Gherlei (devenit apoi cardinal), Dimitrie Radu
al Oradei și Valeriu Traian Frenţiu al Lugojului, au semnat o "Declaraţie de adeziune" la C.N.R.
prin care-l recunoşteau ”ca singurul
conducător politic al naţiunii române”. Actul a avut un ecou pozitiv în
rândul clerului si credincioşilor celor două Biserici surori. La 15 Noiembrie
1918, la propunerea profesorului Bălan, C.N.R. hotăra convocarea unei Mari
Adunări Naționale, cu deputaţii aleşi și reprezentanţi ai tuturor organizaţiilor
românesti. Duminică 1 Decembrie 1918, a avut loc la Alba Iulia, Adunarea
Naţională care a decis Unirea cu România. Erau prezenţi 1228 deputaţi și
delegaţi oficiali, alături de 100 de mii de români veniţi din toate părţile
unde se vorbea româneşte, de la Maramureş la Dunărea bănăţeană, din Țara Bârsei
până-n cea a Crişurilor. Între cei prezenţi se aflau și reprezentanţii
Bisericii. S-a început prin slujbe urmate de Te Deum-uri în bisericile ortodoxă și greco-catolică din Alba
Iulia, după care delegaţii s-au reunit în sala Cercului Militar, sub
președenția lui Cicio-Pop. În biroul adunării au fost aleşi trei presedinți -
George Pop de Băseşti, episcopul Dimitrie Radu al Oradei (unit) și episcopul
Ioan Papp (ortodox). Adunarea a ales Marele Sfat Naţional - 212 membri - în
care au intrat cei cinci episcopi români, teologi, protoierei și preoţi. La 23 februarie 1920 prezidează la Sibiu cel
dintâi Congres Național Bisericesc al Mitropoliei Ardealului după realizarea
Marii Uniri. La Congres s-a discutat despre reformarea școlilor normale,
înființarea facultăților de teologie, problema reînființării episcopiilor
istorice și organizarea Bisericii Ortodoxe Române în noile condiții politice. Episcopul creează din banii proprii un fond
pentru Şcoala de fete din Arad şi altul pentru Orfelinatul din Beiuş, sumele
cumulate din cele două fonduri ajungeau în 1922 la suma de 195 de mii lei. Asta
în condiţiile în care o pâine de un kilogram costa la acea vreme 2 lei. La
îndemnul său au fost edificate şi renovate în total aproximativ 200 de şcoli pe
întreg cuprinsul eparhiei care se întindea peste actualul teritoriu al
judeţului Arad cuprinzând zone bihorene şi timişene. Episcopul Ignatie a fost
cel care a iniţiat înfiinţarea unui fond preoţesc de ajutorare a văduvelor şi
orfanilor din familiile preoţilor decedaţi. Acest fond ajunsese, la moartea
iniţiatorului său, cel mai mare din întreaga mitropolie a Ardealului. Ignatie
Papp se ambiţionează şi strange 1 milion de lei pentru Fundaţia ce avea să
educe viitorii preoţi. Mulţi au fost cei care râdeau pe la colţuri de
iniţiativa episcopului, care umbla cu reverenda cârpită şi se hrănea
modest. La doar două săptămâni după ce
strânge aceşti bani se stinge din viaţă. A murit la vârsta de 77 de ani. „Prohodul
a fost oficiat de episcopul Dr. I. Bădescu al Caransebeşului şi Roman
Ciorogariu al Orăzii, înconjuraţi de 35 preoţi şi protopopi şi 2 diaconi.
Asesorul Mihai Păcăţianu, consilierul P. Ionescu, generalul Scărişoreanu,
sub-prefectul şi primarul oraşului au tălmăcit durerea obştei româneşti pentru
pierderea episcopului Ioan Papp. Sicriul în sunetele tuturor clopotelor din
Arad şi ale muzicelor militare, a fost dus la gară şi de aici transportat în
satul său de naştere: Pociovelişte din Ţara Beiuşului. În Beiuş ţăranii din
Nimăieşti, cu prapori, au dus sicriul până la marginea comunei Pociovelişte,
unde a fost preluat de credincioşii acestui sat. “Drumul de la Beiuş până în
Pociovelişte a fost o mare albă de straie ţărăneşti cari încadrau minunata
ceată a celor 12 preoţi îmbrăcaţi în ornate”, în frunte cu protosincelul Andrei
Magier, viitorul episcop al Aradului. S-au coborât în pământul satului său
osemintele aceluia care în vârstă de 12 ani plecase la şcoli înalte, ducând cu
sine o minunată comoară de însuşiri neaoşe, româneşti, păstrate neprihănite
până la moarte”. Locţiitor de mitropolit al Ardealului (oct. 1918-mai
1920), copreşedinte al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia din 1 Decembrie
1918, îndrumător şi apărător al şcolilor Româneşti din eparhia sa împotriva
încercărilor de maghiarizare a lor, ctitorul unei biserici în Pociovelişte,
întemeietorul unei fundaţii pentru acordarea de burse studenţilor teologi.
Referințe: -
Hossu-Longin, Francisc, Amintiri din
viaţa mea…, p. 48, 50; - Monografia
Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană, Oradea, 1936, p. 325; - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor… p. 53; -
Mada, Teofan, Ioan Papp, „Episcopul
Unirii celei Mari”, în: ”Lumina”, Arad, 4 februarie, 2018; - Episcopul Ioan Ignatie Papp al Aradului: 110
ani de la alegere, în: Patriarhia Română - Agenția de știri Basilica.Ro. 11
februarie 2013; - Păcățianu, T.V. Cartea de
aur sau Luptele romanilor de sub coroana
ungară, Tipografia Societate pe acțiuni, Sibiu, 1902, p. 332-333. (I.I. S. S.)
