joi, 30 iunie 2022

LA MULȚI ANI, LUCIAN ROPA!

 




ROPA, Lucian
***.   Profesor. S-a născut în data de 30 iunie 1984, în Beiuș.

A absolvit Școala Primară din Vărzarii de Jos în 1995, Școala Gimnazială „Nicolae Bogdan” din Vașcău în 1999, Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Ștei în 2003. După absolvirea liceului, a urmat Facultatea de Istorie, Geografie și Relații Internaționale, din cadrul Universității din Oradea, obținând licența în Istorie-Geografie în 2007. În anul 2009 a obținut masteratul în Istorie, iar în 2015 doctoratul în Istorie, cu teza Organizarea administrativ-teritorială a României în perioada regimului comunist. A obținut titlul științific de Doctor în Istorie (2015) și gradul didactic I (2017). De asemenea, a absolvit masteratul Management Educațional, la Universitatea din Oradea și a obținut certificarea ca metodist, mentor și formator. Începând cu anul școlar 2019-2020 este responsabilul Cercului pedagogic al profesorilor de Istorie din sectorul Beiuș-Ștei.

După absolvirea facultății, și-a desfășurat activitatea didactică ca profesor de Istorie și Geografie în următoarele unități de învățământ: în perioada 2007-2008, la Școala Gimnazială „Georgiu Popa” din Câmpani și la Școala Gimnazială „Nicolae Bogdan” din Vașcău; în anul școlar 2008-2009, la Școala Gimnazială din Ciumeghiu, structura Ghiorac; între 2009-2017, la Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, Beiuș și la Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș”, Beiuș, iar din anul 2017 la Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, Beiuș. Începând cu 9 ianuarie 2017 este director al Liceului Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș până în septembrie 2021 (e bihoreanul.ro). De când a fost numit director, a reabilitat complet și dotat cu mobilier 10 săli de clasă, a reabilitat și dotat cu calculatoare performante două cabinete de Informatică, a reabilitat sala de sport și a dotat-o cu echipamente și articole sportive, a înlocuit în mare măsură ferestrele vechi cu geamuri termopan, la corpul principal de clădire. A înființat o sală de protocol și un cabinet metodic de Matematică-Informatică, a refăcut acoperișul liceului în urma furtunii din septembrie 2017, a dotat cu videoproiectoare majoritatea sălilor de clasă, a achiziționat peste 1000 de volume pentru biblioteca școlii etc. Sub coordonarea sa Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, Beiuș a fost desemnat de Ministerul Educației Naționale, în 2018, Centru de excelență în tehnologia informației și a devenit Centru de examinare pentru examenele Cambridge English. În anul școlar 2018-2019, liceul pe care l-a condus s-a situat între primele licee din județul Bihor în ceea ce privește procentul de promovare a Examenului de Bacalaureat (90 %) și a înregistrat un loc de frunte și la procentul de promovare a Examenului de Evaluare Națională (93 %). Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, Beiuș este în topul clasamentului și la numărul olimpicilor județeni, naționali și internaționali. În calitate de profesor, a obținut cu elevii mai multe premii și mențiuni la etapa județeană a Olimipadei de Geografie și la concursuri naționale și județene, la disciplinele Istorie și Geografie.

A participat, cu lucrări științifice, la peste 35 de simpozioane, conferințe județene, naționale și internaționale. A fost coordonator și membru în echipa de proiect a peste 30 de proiecte educaționale. Între acestea, putem menționa proiectul Erasmus + „Grandir avec les écrans” („Crescând cu ecrane”), care a debutat în anul școlar 2019-2020 și care a reunit școli din cinci țări: Belgia, Macedonia, România, Spania și Turcia. Un alt proiect finanţat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+ a fost „EUropean practical training for IT skills enhancement and career development” („Pregătire practică europeană pentru îmbunătățirea competențelor IT și dezvoltarea carierei”), în cadrul căruia, în anul școlar 2018-2019, elevii liceului, însoțiți de profesori, au participat la un training în Portugalia. De asemenea, alte proiecte foarte importante, pe care le-a coordonat, au fost: tabăra internațională de voluntariat „Pentru noi, oamenii”, proiectul „Bogății tradiționale în Țara Beiușului” (prin care a obținut o finanțare pentru școală de 5000 euro), precum și proiectul internațional „International School Awards, British Council on line”.

A organizat, la nivelul liceului, pe parcursul anului 2018, o serie de manifestări pentru sărbătorirea centenarului Marii Uniri. Între acestea, se numără activitățile din cadrul proiectului transfrontalier „Noi suntem români” și conferința „Beiușul în bătălia pentru Unire (1918-1919)”, eveniment realizat în colaborare cu Universitatea din Oradea.

Scrieri: - Contribuţii la cunoaşterea modificărilor administrative din judeţul Bihor în perioada 1944-1968, Oradea, Editura Primus, 2009; - Bogății tradiționale în Țara Beiușului, Editura Aureo, Oradea, 2012; - Ghid metodic de pregătire pentru susținerea examenului de titularizare în învățământ și a examenului de definitivat Istorie, Geografie, Științe Socio-Umane (coautor), coord. Elisaveta Roșu, Adriana Vașadi, Oradea, Editura Didactica Militans - Casa Corpului Didactic Oradea, 2013; - Portofoliul profesorului de istorie (coautor), coord. Elisaveta Roșu, Editura Didactica Militans - Casa Corpului Didactic, Oradea, 2014.

Autor și coautor a 5 studii publicate în volume colective, printre care: - Profesorii beiușeni, delegați de drept la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, coautor: Ioan Sorin Cuc,  în Beiușul și lumea lui, vol.V: - Lupta pentru Unire (1918-1919): oameni, fapte, întâmplări din Bihor, coord.: Ioan Degău, Viorel Faur, Cluj Napoca, Academia Română. Centrul de Studii Transilvane, 2018, p.621-650; - O expresie a comunismului național: reorganizarea administrativ-teritorială a României din 1960, în vol. Perseverență și devoțiune în căutarea adevărului istoric. Omagiu profesorului și istoricului Viorel Faur la împlinirea vârstei de 75 de ani, coord.: Antonio Faur, Radu Românașu, Cluj-Napoca, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, 2016, p. 629-657; - Instaurarea regimului comunist. Rolul cenzurii, în vol. Istorie-Tradiții-Destine, coord.: Ion Zainea, Oradea, Editura Universității din Oradea, 2013, p. 93-102. Autor și coautor a peste 30 de studii și articole publicate în reviste de specialitate.

Referințe: Curriculum Vitae Ropa Lucian;  Ispas, Dan. Beiuș - Cu o clasă pregătitoare mai puțin, În: ”Crișana” Oradea, 28 martie 2017.   (N. S. O.)