vineri, 28 aprilie 2023

SĂRBĂTORIREA ZILEI VETERANULUI DE RĂZBOI LA BEIUȘ

      


               Prin Hotărârea Guvernului nr. 1222/2007 s-a stabilit ca Ziua Veteranilor de Război să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României. Data ne amintește totodată de Înaltul Decret al Regelui Carol I din 29 aprilie 1902, când a fost instituit titlul de „veteran de război” în onoarea soldaților din Războiul de Independență.

            



                Beiuș, 29 aprilie 2023. 

Asociația Națională a Veteranilor de Război Filiala Bihor, Zona Beiuş,  a organizat  azi, ora  11.00,  în Sala mică, a Primăriei Municipiului  Beiuș o evocare, prilejuită de aniversarea Zilei veteranilor de război.

Au participat din partea Primăriei municipiului Beiuș,  ing. Balog Dragoș, viceprimar. De asemenea au fost prezenți reprezentanți din partea UM 01340 Beiuș și Politiei municipiului Beiuş. Din partea Consiliului Local Beiuș a participat Col.rtr. Ojică Ioan consilier local, urmaș de veteran de război, din partea ANVR Bihor, Lt.col.rtr. Boldiș Zoltan, reprezentant zona Beiuș, urmaș de veteran. ANCMR ”Nicolae Cristescu” Beiuș a fost reprezentată de Col.rtr. Păcala Nicolae președinte, Asociația Națională Cultul Eroilor ”Regina Maria”, Subfiliala Beiuș a fost reprezentată de Mm.pr.rtr. Bursașiu Tăsică președinte, iar  AARP ”Unirea” Beiuș de Mr. rez. Ojică Gabriel președinte. Au mai fost prezenți Ianc Viorel, președintele Asociația ”Avram Iancu” Beiuș, , Dl notar Tocoian Iosif, Prof. Dărăbăneanu, Prof. Dărăbăneanu Tania, Dance Ioan, urmași de veteran de război, ing. Mircea Boloș, plut. Adj. Șef rtr. Sabin Piț, prof. Marcel Coroiu, col. rtr. Vasile Cmeciu și soția sa, prof. Viorica Cmeciu .

Manifestarea, condusă de col. rtr. Ioan Ojică, a început cu intonarea Imnului de Stat al României. Apoi s-a ținut un Moment de reculegere In memoriam Veteranilor trecuți la cele veșnice. S-a trecut apoi la discuții și evocări.

Privitor la situația veteranilor din subzona Beiuș, col rtr. Boldiș Zoltan a spus: „În data de 15 februarie 2022, când am preluat această funcție de responsabil Zona Beiuș a Asociației, în evidențe erau 3 Veterani de Război și 97 de Văduve de veterani de război. Astăzi mai sunt în evidențe 1 veteran si 57  de văduve de război”.

Manifestarea s-a încheiat cu Depunerea de jerbe de flori la Monumentul Martirilor din Beiuș. 

GALERIE FOTO: