MARTIRII ȚĂRII BEIUȘULUI ( III ) SFÂRŞITUL TRAGIC AL MARTIRILOR BEIUŞENI IOAN CIORDAŞ, NICOLAE BOLCAŞ ŞI NICOLAE BOGDAN

Petru E. Papp: „Asasinate Politice In 1919, În Transilvania“

Preluare: NOUA ARHIVA ROMANEASCA

              Asasinarea românilor Nicolae Bolcaș, Ioan Ciordaș şi Nicolae Bogdan

    Iată cum descrie Petru E. Papp  , în 1928, tragicul eveniment petrecut atunci:

    „A doua zi a vorbit în taină prin sat că au fost la el în casă deținuți, pesemne doi popi, și că spre dimineață Hanköczi i-a dus undeva. Odaia lui Hanköczi avea încă o ușă, care dădea direct în coridor. Ioan Herle al Vilii din Luncă mi-a mărturisit că, tot în 4 aprilie, dimineața la 3 ceasuri, cadetul Károly Tamás, originar din Beiuș, și cadetul Kádár Ferenc, care locuiau la el cu alți cadeți și marinari, i-au cerut să le dea o lumînare și o lopată. El le-a dat cele cerute, dar nici el, nici alții nu s-au gîndit și nu s-au interesat mai de-aproape de ce și pentru ce le trebuie, fiind grozav de terorizați. Și-a închis ușa și s-a culcat. Peste o jumătate de ceas a auzit niște împușcături. În 18 aprilie am scăpat din spital. Despre numiții încă nu se știa în Beius nimic. În numele familiei doctorului Ciordaș, cu care sînt înrudit, am pus un premiu de 3.000 de coroane pentru cel ce  va da date și urme precise despre dispariția lui. Primăria din localitate a pus un premiu de 1.000 de coroane. Întîmplător fiind pretorele dr. Gherla la Beiuș, l-am rugat să publice premiul și în cercul Vașcău de sub conducerea sa, îndeosebi în comunele: Luncă, Seghiște, Seghiștel, Vașcău, pe unde staționaseră soldații unguri. 

Monumentul din centrul comunei Lunca

Notez că, după cum am înțeles, Verböczy și Hankoczi, înaintea familiei doctorului Ciordaș, a mamei și a fratelui doctorului Bolcaș, care au stăruit după răspuns, au declarat pe cuvîntul lor de onoare că sînt în viață. «Au fost deținuți, dar au fugit și nu-i pot nicicum găsi». Ipsissima verba! Dl. Ghera, în 24 aprilie, îmi scrie și-mi trimite printr-un curier următoarele: Raportez că trupurile lui Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș s-au găsit în telechiul lui Nicolae Hasan din Luncă azi, la orele 9. Dispozițiunile necesare pentru exhumarea lor le-am făcut eu. Cum am constatat la fata locului, îndemnați de premiu, sătenii au plecat să-i caute. Notarul Ioan Blaga, notăreasa și 4 femei au ajuns în grădina lui Hasan, unde, dat fiind că din cauza ploilor era numai de patru degete pămîntul peste cadavre, au simțit miros de mortăciune și, săpînd puțin, numaidecît s-au ivit hainele lui Ciordaș. Sosind cu trăsura, ca trimisul familiei Ciordaș, la Luncă, împreună cu Gh. Bolcaș, fratele doctorului Bolcaș, pe morți i-am aflat deja exhumați și așezați într-o casă țărănească în 2 sicrie improvizate. Mergînd și noi la fața locului, am constatat că decedații fuseseră aruncați într-o groapă din fundul grădinii lui Hasan, săpată la distanță de 1 metru de vîlceaua Apa Vărzarilor. Era o groapă afundată de 1 metru, lungă de 5 și lată de 3 pași, plină de spume și de sînge închegat. Pe cei morți i-am recunoscut și noi, și familiile mai presus de orice îndoială. Deși fața lui Ciordaș era de tot desfigurată, capul și corpul mutilate de putrefacție și de apă, i-am recunoscut mustățile tunse, verigheta de pe deget, pulovărul, pantalonii, ghetele, ciorapii, lanțul de aur, ceasornicul de buzunar și cheile de la casă. Acestea le-am și luat la mine și le-am adus familiei. În lipsă de medic, nu s-a făcut autopsia. Am constatat însă că ceafa și aproape întreg capul i-au fost zdrobite într-un mod bestial. Creier, oase, păr și sînge erau amestecate. Mîna dreaptă era frîntă în mai multe locuri, ochii scoși. Înfiorătoare priveliște! Tot asemenea era zdrobit capul lui Bolcaș și era încovoiat de grumaz. A fost recunoscut și el, deși erau amîndoi negri ca tăciunele, căci nu avea barbă și mustăți. L-am recunoscut de pe o cicatrice a unei operații mai vechi, după haine, palton, chipiu și orologiul de argint. Ni s-a spus că amîndoi au fost găsiți în groapă cu fața în jos, dedesubt Bolcaș, deasupra Ciordaș. Acesta din urmă avea gura înfundată cu o batistă.Nici alte lucruri,nici locul împușcăturii n-am putut afla, pentru că la scoaterea obiectelor amintite pîrîia întregul corp și era un miros de cadavru insuportabil. Mănuși și cuțit de secționare n-aveam, nici doctor n-a fost la dispoziție. După recunoaștere, am trecut la audierea martorilor. 

Procesul-verbal cu declarațiile lui Nicolae Hasan, Ioan Herle, Veturia Mihuț, soția notarului Ioan Blaga și Ana Fordon, îl am la mine în original. 

În ziua următoare i-am așezat în sicriele aduse din Beiuș, am făcut sigilarea cu 2 preoți și i-am adus la Beiuș, unde, în aceeași zi, adică în 25 aprilie, la orele 4,00, au fost prohodiți și înmormîntați cu mare pompă și cu toată jalea sufletelor noastre cernite. Numele făptuitorilor și complicilor acestei crime barbare au fost duse de cumnatul lui Ciordaș, dl. Raul Mileker, profesor universitar la Sibiu, cu palida nădejde că probabil au putut să scape cu fuga în Ardeal. Se vor face pași ca îndeosebi Consiliul Dirigent să înainteze la comandamentul suprem porunca pentru armata operativă de a-i prinde vii și a-i aduce pentru percheziție la fata locului. S-au mai contactat în sensul acesta armatele cooperatoare cehoslovace și sîrbești. 

În încheiere, amintesc că tot în hotarele comunei Luncă s-a găsit și cadavrul lui Nicolae Bogdan, proprietar din Vașcău, cam la o săptămînă după cele ale lui Ciordaș si Bolcaș. Bogdan a fost, de asemenea, zdrobit pînă aproape de nerecunoaștere. Despre zecile de țărani români împușcați și uciși pe la vetrele lor, unii morți chiar în spitalul din Beiuș, nici că mai fac amintire. Lista d-lui Mileker trebuie a se completa cu numele lui Topai marinarul și al lui Bécsagi, amîndoi figuri atletice. Tot aici am constatat că autorii măcelului din Seghiștel au fost sublocotenentul Nyicky și alhadnagyul Debreczi”.

Acesta a fost cumplitul calvar, descris de Petru E. Papp - protopopul ortodox al Beiusului, prin care au trecut cei doi martiri beiuseni, dr. Ioan Ciordas (Ciurdariu ) si dr. Nicolae Bolcas, pana cand flacara vietii lor s-a stins. Memoria lor nu a fost data uitarii si in anul 1979, pe locul unde au fost ucisi s-a ridicat un monument. Ulterior, acesta a fost mutat 80 de metri mai jos, pe marginea raului Varzari, in centrul comunei.

La 6 iunie 1935, ca omagiu adus jertfei celor doi fii ai Beiușului pentru români și unitatea lor, a fost dezvelit un monument în centrul oraşului, monument  din care azi se mai păstrează doar soclul. Monumentul original a fost distrus în anul 1948 de către ocupanții sovietici, care au montat pe soclu obeliscul cu secera și ciocanul. În ultimele zile ale anului 1989, secera și ciocanul au fost date jos, rămânând doar obeliscul.

 În 1993, sub conducerea primarului Ion Popa, beiușenii au dărâmat obeliscul sovietic și în locul lui, pe soclul existent au montat, în 1995, sculptura lui Cornel Durgheu. Ulterior, ansamblul a suferit reamenajări în 2000,  în timpul mandatuluiprimarului Nicu Silviu Odobasianu, si in anul 2012, în timpul mandatului primarului Adrian Domocoș.

MARTIRII ŢĂRII BEIUŞULUI (II)

NICOLAE BOLCAŞ

Avocat, om politic. S-a născut la 24 noiembrie 1882, în Remetea, jud. Bihor – A fost asasinat în noaptea de  3 spre 4 aprilie 1919, în Lunca, jud. Bihor. “Rămasă fără soţ când cei doi copii ai săi, Nicolae şi Gheorghe erau  încă foarte mici, Maria [ mama lor] se stabileşte la Beiuş, primind adăpost în casa fratelui său, Teodor Cristea. In şcolile beiuşene pe care le urmează de la primară şi până la obţinerea bacalaureatului în 1903, cunoscute pentru buna lor tradiţie educativă, Nicolae Bolcaş este un elev serios şi grav, cu rezultate bune la învăţătură. Incă de atunci răbufnirile sale de revoltă împotriva nedreptăţilor şi opresiunilor sociale şi naţionale fac să se întrezărească în el spiritul intransigent şi întreprinzător de mai târziu… Patriotismul său fierbinte s-a dezvoltat în contact cu literatura istorică românească, prezentă pe atunci abundent  în biblioteca liceului vulcanian. Instruit în spiritul emulaţiei de largă respiraţie naţională, temeinică de cei câţiva intelectuali români beiuşeni cu care se înrudea, tânărul Nicolae Bolcaş, va urma dreptul la Cluj, obţinând în 1909, doctoratul şi diploma de avocat cu distincţiunea de “magna cum laude”… Pentru calităţile sale deosebite, ca un “bun cunoscător al treburilor din Beiuş şi jur”, la numai 23 de ani, în 17 martie 1906, Nicolae Bolcaş este membru în Comitetul Partidului Naţional Român, secţia Beiuş. In primăvara anului 1907, alături de mulţi alţii, a cutreierat satele din jurul Beiuşului pentru convocarea adunării de protest contra legilor lui Apponyi, ce s-a ţinut în Beiuş, în 14 aprilie. In luna august a aceluiaşi an trăieşte, împreună cu ceilalţi beiuşeni, zilele de lumină ale victoriei, dr. Vasile Lucaciu, ales deputat de Beiuş în parlament. Elanul său propagandistic a adus candidatului român multe voturi… In anul 1912, dr. Nicolae Bolcaş şi-a deschis birou avocaţial în Beiuş, dar numai peste doi ani volbura evenimentelor îl târeşte în războiul “împărăţiei bicefale”, silindu-l să-şi îngroape pe diferite fronturi, mai bine de patru ani din cei mai frumoşi ai scurtei sale vieţi, pe care voia, cum a şi dovedit-o, s-o închine idealurilor luptei pentru realizarea unităţii naţionale a poporului român… Intors din războiul care-i adusese, pe lângă marea mizerie fizică şi zbuciumul sufletului său vibrant, Nicolae Bolcaş păşeşte activ pe scena evenimentelor ce se precipitau spre deznodământul mult aşteptat. Deviza sa “Dacă întregirea neamului ne va cere jertfe vom şti să le dăm”, îl îndemna la o acţiune promptă, de adevărat “tribun al poporului”. Cu un drapel tricolor românesc, astăzi expus în Muzeul Ţării Crişurilor, confecţionat de el şi ţintuit în leuca unei căruţe, cutreieră satele din jurul Beiuşului şi Vaşcăului, “dârz şi neînfricat” făcând “agitaţii înteţite, cu evocări ale României Mari” şi îndemnând poporul să organizeze gărzi şi consilii naţionale locale… "În 12 octombrie 1918, la Oradea, Comitetul executiv al Partidului Național Român , din care făceau parte, printre alții, dr. Alexandru Vaida - Voevod . Dr. Ioan Ciordaș  și Vasile Goldiș , a adoptat ”Declarația de la Oradea”, prin care se "constata că urmările războiului (primul război mondial) îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională" şi că aceasta poate "hotărî singură şi liberă de soarta ei". Cu alte cuvinte, aceasta era o ”decizie epocală” ce proclama ”independența națiunii române”, anunţând separarea definitivă de Imperiul Austro-Ungar, recâştigarea condiţiei de a fi liberi şi a decide în legătură cu viitorul lor . După această dată, evenimentele s-au derulat într-un ritm alert, relaţiile interetnice în Oradea şi în restul Bihorului devenind tot mai tensionate. Noua putere de la Budapesta, instalată în urma revoluţiei de la sfârşitul lui octombrie , era dornică de a reface Ungaria în graniţele medievale, iar entuziasmul nedisimulat al autorităţilor şi populaţiei maghiare din Oradea faţă de această idee erau în contradicţie cu dorinţa românilor de a pune în practică principiul autodeterminării, realizându-și astfel un vis secular. Linia demarcaţională cu Ungaria fixată pe Mureş (”Linia Diaz”) lăsa Bihorul pradă ungurilor. Guvernul din Budapesta s-a grăbit să preia controlul în regiune și acest lucru i-a îngrijorat pe fruntaşii românilor. Eşecul tratativelor româno-maghiare de la Arad a impus necesitatea convocării Adunării Naţionale la Alba Iulia, pentru consultarea voinţei poporului român. În Oradea evenimentele se derulau într-o notă particulară. Proclamarea Republicii ungare a refăcut solidaritatea faţă de ideea statului naţional maghiar în rândurile populaţiei maghiare şi evreieşti majoritare. Ostilitatea faţă de români a crescut, devenind alarmantă după 15 noiembrie. S-au semnalat incidente dramatice intre locuitorii satelor bihorene din zona aferentă bazinului râului Crișul Negru și soldații unguri. Pe 1 Decembrie 1918 are loc, la Alba-Iulia, Ședinţa lărgită a Consiliului Naţional Român Central, care a decis unirea necondiţionată cu România. În rândurile delegației beiușene prezente se regăsește patriotul avocat Nicolae Bolcaș. Bihorul devine astfel ”Cheia Ardealului” . Deşi la Alba-Iulia s-a decis unirea tuturor teritoriilor româneşti, cele situate la vest de „Linia Diaz” rămâneau sub administraţia guvernului maghiar. Consiliul Național Român din Oradea și Bihor nu putea aplica hotărârile luate la Alba-Iulia câtă vreme guvernul maghiar nu voia să lase din mâini acest teritoriu. În timp ce românii considerau că administraţia românească este necesară, firească şi legitimă, dând asigurări că populaţia maghiară va fi respectată, comisarul Àgoston Pèter  îi acuza pe români că sunt regalişti şi procesul de „democratizare” ar fi periclitat sub stăpânire românească. Organizat ca guvern „ardelen” și condus de profesorul Apáthyi , Comisariatul de la Cluj, sub protecția soldaților secui, a dezlănţuit o intensă propagandă socialistă. Starea de nesiguranță a românilor bihoreni a sporit în urma deciziei Consiliului Antantei de la Versailles , prin care armata română s-a retras pe linia Cluj–Gherla–Dej concomitent cu retragerea secuilor spre Budapesta (dar aceștia se înstăpâniseră în Oradea, începând cu  21 decembrie). Secuii comandaţi de colonelul Kràtocwill Kàrolyi, împreună cu soldații ce proveneau din regimentele de honvezi destrămate, s-au comportat ca reale trupe de ocupaţie, intimidând populaţia prin batjocorirea simbolurilor naţionale româneşti, pedepsirea participanţilor la Adunarea de la Alba-Iulia, confiscări de bunuri, ajungându-se chiar la maltratări corporale. 

Casa din care si-a pornit ultimii pasi Nicolae Bolcas

Despre toate aceste abuzuri, în numele Consiliului Naţional Român, Roman Ciorogariu  a întocmit un raport  care a fost trimis la concomitent la Sibiu, Bucureşti şi Budapesta pentru a fi înaintat Conferinţei de la Paris. Urmarea a fost punerea sub pază militară, în 12 martie 1919, a întregii conduceri a Consiliului Național Român (Coriolan Pop , Sever Andru, Gheorghe Tulbure şi Roman Ciorogariu) pentru activitate de spionaj.Nu peste mult timp, mutarea liniei de demarcaţie de-a lungul liniei ferate Satu Mare-Carei-Oradea-Arad s-a soldat cu demisia întregii conduceri a Republicii Ungare şi preluarea puterii de către comunişti. Noul guvern  a introdus starea de asediu în Ungaria. Propaganda agresivă în favoarea puterii comuniste a fost însoţită de măsuri dure împotriva Consiliului Naţional Român din Oradea şi Bihor, iar lucrurile au scăpat de sub control. După sosirea în Beiuş a armatei secuieşti de sub conducerea lui Verboczy, caracterizat de mai mulţi ca fiind un individ cu un profil intelectual şi moral de nivel scăzut, a început prigoana şi urmărirea conducătorilor locali ai poporului român".

Pentru activitatea “agitatorică românească” şi pentru că a avut curajul să-l înfrunte pe Verboczy. Nicolae Bolcaş va fi trecut în locul al doilea pe “lista neagră” a civililor ce trebuiau, conform preceptelor unei “originale” justiţii, să fie executaţi. Împreună cu dr. Ioan Ciordaş, marele său colaborator, în noaptea neagră de 3 spre 4 aprilie 1919 (Vinerea Mare), în hotarul satului Lunca, dr. Nicolae Bolcaş a fost asasinat. Mureau astfel, “pentru învăpăiata lor dragoste de neam” doi dintre fii iubiţi ai neamului românesc din Transilvania” (Mihoc, Blaga. Istorie şi politică…).

Referiri: - Aniversarea morţii episcopului Mihail Pavel.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4;  - Comunicări susţinute la sesiunile închinate semicentenarului unirii Transilvaniei cu România (Oradea 1960)… p. 108; - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia… p. 18, 28, 11; - De la Munte.  După 25 de ani.  În:  Beiuşul (Beiuş).  An. 1 , nr. 9, 31 iul. 1921, p. 2, 3; - Diaconescu, Mihail.  Sacrificiul. Roman.   Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1988.   (Viaţa şi activitatea martirilor Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş); - Faur, Viorel.  Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919)…. p. 8, 9, 83, 114, 131, 158, 159, 160, 179; - Iancu, Gheorghe.  Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920)… p. 132; - Ispas, Dan. Aportul Beiuşului la făurirea României Mari.  In:  Buna Vestire (Beius). An. 3, Nr. 12 (21), dec. 1995, p. 14-15, p. 14, 15; - 1918 la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918. Vol. 7, 8… p. (7) 294. - Promoţia 1900 din Beiuş.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4; - Stolnicu, Călin. Bihorul strajă la hotare - Martiri, cărturari, iobagi.   În:   Gazeta de Vest (Oradea). 8 apr. 1934; - Tripon, A.  Almanahul Crişanei. Judeţul Bihor… p. 354. precum si http://mihaali.blogspot.ro/2012/09/in-memoriam-avocat-dr-nicolae-bolcas.html    

Ioan Igna - Simion Suciu       

MARTIRII ȚĂRII BEIUȘULUI ( I )

Dr. IOAN CIORDAȘ (CIURDARIU)

         

         Avocat.  Important om politic şi animator al vieţii culturale din Ţara Beiuşului. (la naştere Ciurdariu). 

Ioan Ciordaș

Ioan Ciordaş s-a născut la 25 decembrie 1877, în Betfia, jud. Bihor, în familia preotului Mihai Ciurdariu. Mama sa a fost Emilia Farcaş de Peterfalva. Ioan a fost al doilea născut dintre cei şapte fraţi şi surori care au trăit: Veturia, Ioan, Irina, Augustin, Valeria, Victor şi Eleonora. Tatăl său, Mihai, era originar din satul Cihei, judeţul Bihor, şi după toate probabilităţile provenea dintr-o familie emigrată din Ardeal, la acea vreme judeţul Bihor fiind considerat ca parte a Ungariei propriu-zise.

 A fost asasinat  în noaptea de 3–4 aprilie 1919, în Lunca, jud. Bihor. 

Studiile scecundare le-a urmat la Liceul Premonstratens din Oradea, unde i se maghiarizează numele. 

Alături de tatăl său

Studiile universitare le-a început la Academia de Drept din Oradea, unde s-a alătură mişcării studenţeşti condusă de Lucian Bolcaş, fapt pentru care, alături de alţi 17 colegi a fost eliminat fiind nevoit să-şi urmeze studiile la Universitatea din Cluj unde, în septembrie 1900  şi-a luat şi doctoratul în drept. In septembrie 1899 a intrat ca stagiar în biroul avocaţial al lui Teodor Făşie din Beiuş, de aici în 1900 a trecut, în aceeaşi calitate în cancelaria lui Aurel Lazăr din Oradea. 

Toamna anului 1900 l-a găsit în Timişoara unde şi-a satisfăcut stagiul militar până în 1902 când a fost “trimis la vatră” cu gradul de locotenent în rezervă. După satisfacerea stagiului militar a intrat în biroul avocaţial al energicului luptător pe baricadele naţionale, Ioan Suciu din Arad, de unde a trecut în biroul marelui român, avocatul  D.C. Popovici.

Viora Ciordaș

La 30 iunie 1902 s-a căsătorit cu Viora Ignat – fiica luptătorului memorandist, avocatul Vasile Ignat din Beiuş- cunoscuta şi apreciata Viora din Bihor, scriitoare cu o simţire delicată animată de un puternic sentiment naţional. A avut doi copii, Ovid şi Xenia. Al treilea copil Arnos Tiberiu Viorel ”după scurte, dar grele suferinţe şi-a dat blândul său suflet în manile Părintelui Ceresc în 13 Oct. a. c. seara la orele 10, în vrâstă de 14 luni”. (Tribuna de Arad, nr. 192, 12/25 octombrie 1906)

S-au unit două suflete mari, animate de aceleaşi  nobile sentimente naţionale, două caractere de luptători care s-au influenţat şi mobilizat reciproc. Din categoria luptătorilor făceau parte şi părinţii Viorei, Vasile şi Hermina Ignat. 

Ioan Ciordaș cu familia

In casa socrului său (care adăposteşte azi Muzeul orăşenesc Beiuş), I. Ciordaş şi-a deschis biroul avocaţial. Dându-şi seama că în oraş exista un potenţial intelectual important, cu dorinţa de a participa la realizarea idealurilor  naţionale, caută să dinamizeze în mai mare măsură activitatea acestora şi, în bună măsură a reuşit, ceea ce l-a făcut deosebit de apreciat de către comunitatea locală, fiind ales la conducerea mai tuturor societăţilor şi asociaţiunilor culturale şi politice din oraş, devenind principalul animator şi organizator al activităţii acestora. Documentele şi periodicele vremii îl menţionează ca preşedinte al Casinei române, al Despărţământului Astrei, preşedinte al organizaţiei locale a P.N.R. şi membru în conducerea centrală a acestuia. In anul 1906 locuitorii Ţării Beiuşului l-au desemnat să candideze deputat în parlamentul de la Budapesta.

Datorită presiunilor făcute de autorităţi asupra alegătorilor şi corupţiei celor puşi să supravegheze desfăşurarea alegerilor, nu a fost ales. In anul 1907 la îndemnul lui Ioan Ciordaş la Beiuş a avut loc o mare adunare de protest împotriva draconicei legi şcolare a lui Apponyi,  adunare la care alături de beiuşeni au participat un mare număr de ţărani din Ţara Beiuşului. Tot în 1907, prin vacantarea locului de deputat în circumscripţia electorală Beiuş-Vaşcău, au loc noi alegeri fiind din nou propusă candidatura lui I. Ciordaş, acesta însă cântărind cu realism  şansele, dând din nou dovadă de probitate morală a renunţat şi a insistat ca să fie nominalizat candidat marele luptător romăn, Leul de Şişeşti  –Vasile Lucaciu-  care după părerea sa avea şanse mai mari. Propunere acceptată. Răspunzând apelului lansat de I. Ciordaş care conducea campania electorală, marii bărbaţi politici ardeleni au venit în acele zile la Beiuş: Iuliu Maniu, Vasile Goldiş, Aurel Vlad, Ştefan Cicio-Pop, C. Popovici, Aurel Lazăr, Ştefan Novac, Iustin Măresu, Ioan Suciu ( care aduce şi fanfara din Cermei) ş. a. pentru a face campanie electorală pentru candidatul românilor. Victoria zdrobitoare a lui Vasile Lucaciu a fost considerată o reuşită a întregului neam românesc. Alături de Lucian Bolcaş trecând peste toate greutăţile şi piedicile puse de autorităţile guvernamentale reuşesc să împlinească un vechi vis al beiuşenilor şi în martie 1911 porneşte la drum Tipografia şi Librăria “Doina” Beiuş societate pe acţiuni care, a avut un rol deosebit de important în  lupta pentru păstrarea conştiinţei unităţii de neam, limbă şi teritoriu a românilor, o posibilitate de o şi mai mare apropiere, prin cuvântul tipărit, a animatorilor vieţii politice şi culturale de masa locuitorilor Ţării Beiuşului şi nu numai. Primul preşedinte al acestei societăţi a fost dr. Ioan Ciordaş. Activitatea politică a lui Ioan Ciordaş s-a manifestat pe mai multe planuri: în primul rând prin activitatea cultural-educativă ce o desfăşoară în cadrul societăţilor şi asociaţiunilor culturale, în al doilea rând prin procesele politice în care a pledat şi pe care le-a transformat în tribune ale luptei împotriva asupririi naţionale, pentru afirmarea ideii unităţii de neam, limbă şi teritoriu a românilor, şi pe planul activităţii politice în cadrul Partidului Naţional Român, fiind conducătorul organizaţiei locale şi membru în conducerea judeţeană al acestuia şi în Comitetul  Executiv al partidului. Matca adânc şi larg săpată în care s-a desfăşurat activitatea lui Ioan Ciordaş a fost cea politică, deoarece şi prin activitatea culturală ce o desfăşura el urmărea tot obiective politice.

Casa in care a locuit Ioan Ciordas

Figura lui apare în Ţara Beiuşului ca un stegar neînfricat spre care erau aţintite privirile românilor. După declanşarea primului război mondial Ioan Ciordaş a fost  încorporat, în 1914, încredinţându-i-se organizarea spitalelor militare pe frontul sârbesc, dar în anul 1915, în calitate de director al Băncii “Drăganul” din Beiuş ( pe care el a înfiinţat-o) este mobilizat pe loc, având astfel posibilitatea să-şi continue opera începută după stabilirea în Beiuş. Un act de o importanţă deosebită pentru toţi românii şi pentru România, la care Ioan Ciordaş a luat parte activă, s-a petrecut la 12 octombrie 1918 la Oradea, când membrii Comitetului Executiv al P.N.R., Teodor Mihali, Vasile Goldiş, Alexandru Vaida-Voievod, Ştefan Cicio-Pop, Ioan Ciordaş, Aurel Vlad, Ioan Suciu şi invitaţii Sever Dan, Gheorghe Popovici şi Gheorghe Crişan, elaborează şi adoptă Declaraţia care proclama independenţa şi dreptul la autodeterminare a naţiunii române din Transilvania, declaraţie care, la 18 octombrie 1918 a fost prezentată de Al. Vaida-Voievod în parlamentul maghiar. Ioan Ciordaş a făcut parte din delegaţia pentru tratativele de la Arad din 13 – 16 noiembrie cu guvernul maghiar care avea ca obiectiv principal obţinerea “puterii depline de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Românească”. Împreună cu alţi membri ai conducerii locale, judeţene şi centrale a partidului, în perioada octombrie – decembrie 1918 a participat la constituirea în Bihor, Ţara Beiuşului şi Beiuş a consiliilor naţionale şi gărzilor naţionale române. În desfăşurarea evenimentelor a intervenit însă proclamarea în Ungaria şi la Oradea a Republicii Sovietelor, armata acesteia dedându-se pe teritoriul transilvan la tot felul de fărădelegi împotriva românilor şi chiar la omoruri care în Ţara Beiuşului încep din 15 noiembrie 1918. În  ziua de 18 noiembrie 1918 în localul Casinei române din Beiuş a avut loc adunarea generală de desemnare a delegaţilor cercului electoral Beiuş – Vaşcău la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. Printre cei 5 delegaţi aleşi conform normei de reprezentare pe primul loc se regăsea numele lui dr. Ioan Ciordaş. Decretarea la Alba Iulia a unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România nu a putut fi suportată şi acceptată de guvernanţii de la Budapesta, care au început să terorizeze pe cei care au făcut posibilă împlinirea acestui ideal, pe participanţii la acest act măreţ, pe liderii satelor şi oraşelor populate de români din teritoriile unde unirea nu devenise încă efectivă. 

Componenţii armatei secuieşti, încă din decembrie 1918, încep prigoana împotriva elitelor mişcării politice şi culturale din Ţara Beiuşului, torturând mutilând şi asasinând zeci şi zeci de persoane nevinovate, crime ce au culminat cu ridicarea, maltratarea şi asasinarea bestială, în noaptea de 3 spre 4 aprilie 1919 în localitatea Lunca (Ţara Beiuşului – Bihor) a lui Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş, trupurile lor mutilate fiind dezgropate dintr-o groapă comună de pe marginea unui pârâu în ziua de 19 aprilie 1919 când localitatea a fost eliberată de armata română şi aduse la Beiuş abia pe 25 aprilie fiind depuse cu onoruri militare (onoruri naţionale cum a scris presa vremii) în Amfiteatrul Cimitirului din Deal. 

Referiri: - Adunarea anuală a Reuniunii Femeilor Române din Beiuş şi Jur.    În:   Beiuşul (Beiuş). An. 2, nr. 21, 4 iun. 1922, p. 3 – 4; -Aniversarea morţii episcopului Mihail Pavel.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4; - Comunicări susţinute la sesiunile închinate semicentenarului unirii Transilvaniei cu România (Oradea 1960)… p. 37, 73, 80, 107, 108, 120; - Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia… p. 18, 21, 23, 24, 26, 27, 28; - De la Munte.  După 25 de ani.  În:  Beiuşul (Beiuş).  An. 1 , nr. 9, 31 iul. 1921, p. 2, 3; - Diaconescu, Mihail.  Sacrificiul. Roman.   Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1988.   (Viaţa şi activitatea martirilor Ioan Ciordaş şi Nicolae Bolcaş); - Faur, Viorel. Cultura românilor din Bihor…  p. 62, 64, 87, 93, 94, 97, 102, 103, 137; - Faur, Viorel. Din istoricul vieţii muzicale beiuşene (1866-1918).    În:  Crisia (Oradea). An. 6, nr. 6, 1976, p. 89-119; - Faur, Viorel.  Istoricul frământărilor pentru înfiinţarea şi consolidarea reuniunii de cântări “Lyra” din Beiuş.   În:  Crisia (Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 177-192, p. 183, 189; - Faur, Viorel. Pagini din lupta poporului din sudul Bihorului pentru afirmarea culturală (activitatea Despărţământului beiuşan al Astrei între anii 1898-1918).   În:  Crisia (Oradea). An. 8, nr. 8, 1978, p. 433-492, p. 444, 448, 457, 459, 460, 461, 468, 469, 474; - Faur, Viorel. Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919)… p. 8, 9, 29, 34, 35, 40, 41, 42, 45, 55, 74, 76, 81, 82, 110, 113, 145, 151, 158, 159, 160, 178, 179. 188, 194, 205, 206, 213, (Ardelean, Iustin: 50, 78, 113, 133, 229, 231); - Iancu, Gheorghe.  Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920)…  p. 131, 132; - Mihoc, Blaga. Valenţele emancipării. Blaj, Editura Logos ’94, 2004, p. 135; - 1918 la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918. Vol. 7, 8… p. (7) 78, 99, 294. (8) 56, 57, 58; - Promoţia 1900 din Beiuş.   În:   Beiuşul (Beiuş). An. 5, nr. 23, 7 iun. 1925, p. 4. - Stolnicu, Călin. Bihorul strajă la hotare - Martiri, cărturari, iobagi.   În:   Gazeta de Vest (Oradea). 8 apr. 1934; - Tripon, A.  Almanahul Crişanei. Judeţul Bihor… p. 353. (I. I.)

Ioan Igna - Simion Suciu

 

Basarabia, come home!

Sursa: https://cugetliber.files.wordpress.com/2008/02/romania_mare.jpg?w=956&h=705

Maine, 27 martie, se implinesc 96 de ani de la Unirea Basarabiei cu Romania - Tara Mama. Scarbit de toate mizeriile politrucesti actuale, am decis sa reflectez pentru cateva minute asupra acestei aniversari care-mi aduce multa tristete in suflet. 
Imi amintesc ca era prin 1967 - 1968 cand tata, om cu nu foarte multa carte, opt clase si profesionala, s-a uitat prin cartile mele si, zambind, mi-a spus - "Mai pruncule, cartile astea, dupa care invatati voi, nu-s bune". Si s-a dus in sura si a scos de sub fan doua carti legate-ntr-o naframa - o "armetica" si o carte mai groasa care era si de romana, si de istorie, si de geografie si mi-a spus: " Invata tu ce trebuie din cartile de la scoala dar pe asta groasa sa o stii ca pe "Tatal Nostru". Astea-s cartile din care am invatat eu la scoala din sat." Si ma asculta tata la istorie si "jografie" in fiecare seara si era vai de cocorada mea daca nu stiam, ca tata, iute la manie, odata lua ori vergeaua pustii, ori cureaua cea lătoacă. Si bine a facut, ca doar asa am vazut eu ca harta Romaniei e rotunda, ca orase de care nici nu stiam, cum ar fi Cernauțiul ori Chișinăul, erau romanesti, că RSS Moldoveneasca era rupta din trupul Moldovei lui Stefan, lucru despre care in carti nu scria nimic; doar la scoala, ilustrul meu profesor de istorie, dl. Mircea Cosma, cand eram mai marisori, isi sacrifica cate-o pauza si ne vorbea despre acest lucru. Iar noi, cu "ludaile" tunse periuta si cu ochii mari, sorbeam vorbele profesorului. Si nu l-a parat nimeni, si nu dorea nimeni sa mearga la joaca pentru ca OMUL ACESTA NE INVATA CARTE. A trecut vremea, eu am crescut, am ajuns om la casa mea, tata s-a dus in 2006, "armetica" nu stiu ce s-a mai intamplat cu ea dar cartea cea grosoaca e pusa bine in dulap, in casa parinteasca. Dupa care carte a invatat si sora mea dar ea, fiind fata, avand si o memorie extraordinara si fiind foarte sarguincioasa, a scapat de vergeaua pustii si de cureaua cea lata.
A mai ramas cartea in dulap si continutul ei in mintea si sufletul meu. Si o mare tristete ca, oricum facem nu ne iese, ne este sortit ca Prutul sa ne desparta. 
Asadar, ca sarbatorim maine? Faptul ca in urma cu 96 de ani au fost niste oameni adevarati care stiau ce este interesul national ori rusinea ca la 96 de ani Romania Mare este doar o iluzie. Ce s-a facut in ultimii 25 de ani? Va spun eu - nimic. Am recunoscut ca Basarabia nu e Romania...
Deci, mare, mare tristete in sufletul meu...

Dar va spun eu, am citit in cartea cea groasa - BASARABIA E ROMANIA!
"N-o lasati prada la unii,
Ca plang in pamant strabunii"!

File de dictionar beiusean: Filaret Musta

MUSTA, Filaret (la naştere Filip)**: Preot, profesor, militant pentru Unirea cea Mare. S-a născut la 10 martie 1839 în Văliug, judeţul Hunedoara - A încetat din viaţă la 14 octombrie 1930 în Caransebeş. Studiile secundare le-a făcut la Debreţin şi Beiuş, iar cele superioare la Institutul Teologic din Caransebeş şi la Universitatea din Leipzig, în Germania. La întoarcerea din Germania a fost numit profesor la Institutul Teologic din Caransebeş, iar apoi directorul acestui institut. S-a dedicat vieţii monahale. A urcat toate treptele cinurilor bisericii ortodoxe. A devenit monah la 4 februarie 1875 în mănăstirea Hodoş-Bodrog iar la 13 aprilie a aceluiaşi an a fost hirotonisit protosinghel iar la 25 decembrie 1891 episcopul Nicolae Popea l-a hirotonisit arhimandrit, datorită meritelor sale. În unanima aprobare şi bucurie a Sinodului eparhial, în 23 aprilie 1902 a fost numit vicar episcopesc al diecezei Caransebeşului. A fost un demn apărător al bisericii ortodoxe şi un luptător remarcabil pentru Unirea cea Mare ceea ce i-a determinat pe bănăţeni să îl trimită să îi reprezinte în parlament ca senator şi deputat. În anul 1908  a fost ales episcop al Caransebeşului, alegere care însă nu a fost ratificată de guvernul ungar. 

 În anul 1919, când episcopul Miron Cristea a devenit mitropolit primat, bănăţenii l-au dorit conducător spiritual pe Filaret Musta, însă, considerându-se a fi prea bătrân a fost ales Iosif Traian Bădescu. În 1919, la întrunirea primului Senat al României, călugărul de la Caransebeş a fost ales preşedinte de onoare al primului Senat al României, iar după aceea i s-a oferit conducerea grupului parlamentar bănăţean. Iată ce spunea arhiereul Filaret Musta despre sine: „…În întreaga mea viaţă am căutat să-mi împlinesc datorinţele mele legate de posturile ce mi s-au încredinţat de Biserică, fără considerare la vreo recunoştinţă şi fără a o aştepta… Trecutul îmi este martor că n-am râvnit după episcopie. O puteam avea în 1889, dară, din considerente binecuvântate, am declinat-o de la mine. Biserica din Eparhia Caransebeşului, prin votul Sinodului eparhial, în anul 1908 m-a distins, alegându-mă episcop, dorinţa Bisericii eparhiale însă s-a zădărnicit prin guvernul unguresc. Sufletul meu s-a mâhnit, dar nu s-a rănit prin vrăjmăşia guvernului, ostil Bisericii şi neamului nostru, ba am fost mândru de această vrăjmăşie, bine ştiind că simţămintele mele naţionale, iubirea mea de Biserică şi neam au fost spinul în ochiul guvernului. În etatea mea înaintată, cu care m-a binecuvântat Dumnezeu, înalta demnitate a arhieriei, prin darul Sfântului Duh, îmi va da îndoită putere ca în cercul meu de activitate să lucru în interesul bine priceput al Bisericii noastre naţionale şi implicit pentru binele neamului nostru românesc şi astfel a patriei noastre române, pe care noi cu toţii cu multă ardoare o iubim“. În anul 1921, Filaret Musta „urcă ultima treaptă, după ce 51 de ani servise Biserica în aureola celui mai admirabil chip al umilinţei şi a unei proverbiale modestii, aceea a arhieriei, după care n-a alergat niciodată“ (I. D. Suciu). La 18 decembrie 1921 a devenit arhiereu. 
A colaborat mai ales cu scrieri cu caracter religios la periodicele bănăţene.

S-a stins din viata la 14 octombrie 1930, în vârstă de 91 de ani şi a fost înhumat în cimitirul „Sf. Ioan” din Caransebeş.
  
Preluare foto: http://www.banaterra.eu
Referiri: - Hossu-Longin. Francisc.  Amintiri din viaţa mea… p. 48. (I. I.)