 |
| Marta, Beta si Tica Buteanu Sursa: http://marta-buteanu.blogspot.ro/ |
Născută în Beiuş în anul 1888. Familia Buteanu
locuia în clădirea şcolii, în locuinţa rezervată directorului. Ioan Buteanu
trebuia să educe şi să îndrume nu numai mulţimea nesecată de şcolari ci şi
proprii săi copii, nouă la număr: cinci băieţi şi patru fete. S-a întâmplat ca
în acelaşi timp, mai mulţi copii Buteanu, să frecventeze şcoala tatălui lor.
Mai târziu, dintre băieţii Buteanu, doi s-au înscris la Facultatea de medicină
din Budapesta, iar trei fete din patru au ales cariera tatălui lor Preocupările
umaniste, principiile oneste de educaţie ale tatălui, exemplul fraţilor mai
mari au marcat dezvoltarea spirituală şi au format caracterul celei mai mici
dintre fetele Buteanu, Marta. La nouă ani îşi pierde mama. Amărăciunea cauzată
de pierderea mamei o ascunde în învăţătură. După terminarea celor patru clase
ale a şcolii medii civile, Marta va fi prima fată din gimnaziul beiuşan care va
absolvi liceul în particular, cu bacalaureat în 1905. Fotocopia păstrată cu
evlavie şi astăzi, împreună cu alte amintiri, de către rudele din Cluj,
înfăţişează chipul simpatic cu perspective de viitor a singurei fete aflate în
mijlocul băieţilor, eternizaţi pe tabloul în stil secesion, împodobit cu flori,
al absolvenţilor anului 1905. Decizia Martei de a opta pentru cariera de medic
a fost firească. Fraţii Iosif şi Nicolae erau deja studenţi la medicină,
povestirile lor i-au trezit interesul transformat apoi, în hotărâre, în urma
vacanţei de vară petrecută la cumnatul ei, medic generalist în Jibou. Cu
sprijinul fraţilor, a colegilor şi prietenilor români, studenţi, dar şi
studente, Marta Buteanu s-a acomodat repede cui viaţa studenţească. Între 1905
şi 1907 a muncit mult şi prin străduinţă şi inteligenţa-i vie a câştigat
respectul profesorilor. În 1908, tot la Pesta, termină primul semestru al
anului III. Puţini studenţi, încă şi mai puţine studente se pot mândri cu
astfle de carnet de student ca Marta Buteanu, care prin rezultatele obţinute a
meritat fără nici o îndoială " scutirea totală de taxe de
şcolarizare" . Rezultatele la examene şi colocvii sunt invariabil
aceleaşi: "foarte studios" sau
"eminent". Primul ei examen final din 16 sep. 1907 a fost evaluat cu
"excelent". A fost studentă într-o perioadă când la Facultatea de
medicină predau somităţi. Printre semnatarii carnetului său de student se afalu
nume de seamă ca a prof. de anatomie Lenhossek
Mihaly, prof. de histologie Thanhoffer Lajos, prof. de fizică
experimentală Eotvoş Lorannd, prof. de anatomie comparată Entrz Geza, prof. de fiziologie
experimentală Klug Namdor, prof. de farmacie Bokai Arpad, prof. de literatură
română la universitatea budapestană Iosif Popovici, prof. de toxicologie
Vamossy Zoltan, prof. Matolcsy Miklos. Anilor petrecuţi la Budapesta i-au urmat
cei petrecuţi în străinătate, la Montpellier în sudul Franţei şi la Berna în
Elveţia. Cele două facultăţi de medicină occidentale prezentau importanţă nu
numai din punct de vedere al ştiinţelor medicale ci şi din punct de vedere
social, prin mişcarea de emancipare a femeii privind egalitatea în drepturi la
educaţie. În acele vremuri încă reprezenta un lucru neobişnuit faptul că
universităţile elveţiene şi franţuzeşti primeau studente, în special la
facultăţile de medicină. Mai târziu prezenţa fetelor a devenit obişnuită şi în
alte centre universitare medicale din
alte ţări. (Prima femeie medic româncă, bucureşteanca Maria
Cutzarida-Crăţunescu a studiat tot în străinătate, la facultăţile de medicină
din Montpellier, Zurich şi mai apoi la Paris unde în 1884 a fost unsă medic).
Marta Buteanu a petrecut un an întreg la Montpellier, apoi semestrul anului
următor a studiat cursurile Facultăţii de medicină din Berna. Printre
profesorii audiaţi erau nume de referinţă ale medicinei europene. Întoarsă la
Facultatea de medicină din Budapesta termină ultimul an de studiu (1909-1910) cu o excelentă cunoaştere a
limbilor străine şi cu o experienţă lărgită. Începând cu clasele primare şi
până la câştigarea diplomei de medic Marta Buteanu şi-a luat toate examenele,
colocviile şi examenele finale cu calificative maxime. Ca recunoaştere a
meritelor sale, sărbătorirea absolvirii facultăţii şi promovarea ei ca medic
s-a făcut "sub auspiciis regis" care presupunea şi înmânarea unui
inel de aur valoros - rară distincţie de care puţină lume a avut parte. Înainte
de a primi diploma de medic, în acele vremi, practica medicală în spital era
obligatorie. Marta a făcut practică patru luni la Clinica de boli interne nr.
condusă de Jendrassik Erno. Carnetul de serviciu conţine calificative şi
evaluări nu de fiecare zi, explicând astfel viitoarele succese universitare şi
profesionale, simpatia unanimă cu care era primită oriunde. Cităm unul din
înscrisurile lui Jendrassik: "Dr. Buteanu este deosebit de bine pregătită,
şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu cu mare străduinţă şi cu deplină
onestitate iar la obiectul boli interne a acumulat cunoştinţe deosebite".
Fără îndoială, pentru Marta Buteanu, mai important era faptul că profesorul
Jendrassik a ales-o practicantă în clinică pe lângă el decât distincţiile
formale, deschizându-i astfel drum în cariera universitară. Trăia pentru munca
ei, Clinica devenindu-i loc de muncă şi locuinţă. În calitate de practicant a
primit o locuinţă de serviciu pe care a aranjat-o după propriul gust, printre
altele cu scoarţe ţărăneşti din Bihor. Iubea cărţile, cumpăra şi beletristică.
Valoroasa-i bibliotecă a lăsat-o moştenire Clinicii. Una dintre fotografiile
păstrate o imortalizează cu mulţi ani în urmă, în decembrie 1910, citind în
camera ei lângă birou. Probabil că din această perioadă datează şi tabloul care
împodobea sala de conferinţe a Clinicii
de boli interne nr. 2, creaţie a fratelui lui Jendrassik Erno. Compoziţia
reprezintă corpul medical din acele vremuri. Pictura îl înfăţişează pe
Jendrassik Erno aşezat lângă o bolnavă, iar pe colegii săi de breaslă
înconjurând patul suferindei. În faţa microscopului aşezat pe o măsuţă,
ascultând explicaţiile profesorului stă dr. Marta Buteanu. Ea întruchipează
"doctoriţa", marea victorie a mişcării de emancipare a femeii acelor
timpuri. Tabloul se află în aceeaşi sală, dar de data asta a Clinicii de
medicină internă nr. 1 din Budapesta. Singurul frate în viaţă al Martei
Buteanu, dr. Nicolae (Lau) Buteanu din Timişoara, cunoscut dermatolog, îşi
aminteşte bine de geneza tabloului. În timpul practicii medicale dr. Buteanu
şi-a scris prima ei lucrare de mai largă respiraţie cu titlul "Raportul
dintre conţinutul în glucide al fluidelor bolnave şi conţinutul plasmei
sângelui"; a apărut în 1914, în vol XV al reputate reviste "Magyar
Orvosi Archivum". În această revistă a colegiului medical publicau pe
lângă cele mai tinere cadre, şi cei mai mari profesori. Deducţiile şi
concluziile bazate pe experimente ale dr. Buteanu, au constituit preţioase
puncte de sprijin pentru medici în analiza clinică de laborator a cazurilor de
diabet şi a complicaţiilor sale. A modificat, într-o oarecare măsură,
procedurile clasice de examinare de până atunci, mărindu-le utilizabilitatea
prin simplificarea lor tehnică. Prin activitatea sa clinică a câştigat respectul
tuturor. La propunerea lui Jendrassik Erno ( şi sprijinul familiei), Corpul
medical a făcut posibilă specializarea sa la clinica de boli interne
condusă de renumitul profesor F. Widal
din Paris. Aici s-a adâncit în studiul unor lucrări de laborator din ce în ce
mai importante pentru stabilirea diagnosticului. Şi toate acestea pentru a fi
bine pregătită în interesul tratării cu mai multă siguranţă a bolnavului.
Bucuria întoarcerii acasă i-a fost umbrită de îmbolnăvirea tatălui. L-a dus la
Clinica de boli interne din Pesta şi astfel i-au putut sta alături şi cei doi
fii. Nicolae şi Iosif. Insuficienţa coronariană l-a stins din viaţă pe Ioan
Buteanu la şaizeci şi şase ani. Peste câteva luni, în august 1914 izbucneşte
primul război mondial. Spitalele se umplu cu răniţi; se iniţiază cursuri de
infirmier, sunt mobilizaţi medici. Amândoi fraţii, Nicolae şi Iosif, sunt
nevoiţi să se înroleze. Marta munceşte enorm, fără odihnă, trebuia să-i
înlocuiască pe colegii înrolaţi, să asigure desfăşurarea normală a activităţii
clinicii, buna îngrijire a bolnavilor dar şi îndatoririle curente legate de
învăţământul medical. În această activitate multiplă, încordată necesitând o
pregătire temeinică, îşi dezvăluie adevăratele aptitudini, cunoştinţele şi
simţul uimitor al responsabilităţii, maturitatea gândirii şi creativitatea
originală. Cu timpul, dr. Marta Buteanu va deveni unul din punctele forte ale
clinicii, o personalitate pe care întregul corp medical, în frunte cu
profesorul Jendrassik, o respecta sincer. În această perioadă se experimentează
clinic primul preparat maghiar de digitalină realizat în întreprinderea chimică
Gedeon Richter. Produsul a fost brevetat încă din 1912, după ce renumitul
farmacolog Issekutz Bela l-a experimentat pe animale. La experimentul paraclinic,
adică utilizarea lui pe bolnavi, s-a ajuns mai târziu, la Clinica de boli
interne nr. 2. Profesorul Jendrassik a însărcinat-o pe dr. Marta Buteanu cu
această importantă experimentare a medicamentului, demers ce necesita prudenţă
şi experienţă în cardiologie. Scopul analizei era de a sprijini sau infirma
rezultatele experimentului farmacologic cu "Adigan". Experimentul
clinic privind medicamentul a fost realizat de dr. Buteanu cu succes deplin
între 1914 şi 1915, dovedind că "Adigan" are aceeaşi valoare
terapeutică cu alte produse similare. Despre experiment informează în nr. 45 al
"Orvosi Hetilap" sub titlul "Despre întrebuinţarea clinică a
medicamentului "Adigan", lucrare apărută şi sub formă de extras, în
tiraj mare. Astfel studiul despre "Adigan" al Martei Buteanu a
devenit cunoscut unui public larg. Strălucita lucrare este semnată deja în
calitate de asistent universitar, fiind promovată cu un an în urmă, în data de
10 nov. 1914. Uneia dintre surorile sale îi scria fericită: "Azi am fost
promovată asistent universitar. Profesorul meu mi-a făcut această
surpriză" .Anii grei ai războiului au lovit din nou şi aşa din greu
încercata familie Buteanu. Tânărul doctor Iosif Buteanu, de numai 26 ani, a
suferit o intoxicaţie cu gaz pe front. A fost transportat la Budapesta, la
Clinica de boli interne nr. 2. Toate strădaniile Martei şi ale colegilor săi nu
i-au putut sala viaţa: a murit în luna mai a anului 1918. În 1918 izbucneşte
epidemia de gripă spaniolă. La răspândirea ei, mizeria şi stresul cauzate de
anii războiului au avut un rol mare, cauzând slăbirea sistemului imunitar al
populaţiei şi al armatei. Epidemia a crescut inimaginabil de mult şi a depăşit
toate epidemiile de gripă de până atunci. După unii istorici, o astfel de
epidemie n-a mai pustiit omenirea de la
ciuma bubonică. Datele statistice arată că între anii 1918 şi 1920 au
pierit de gripă spaniolă peste 20 milioane de oameni, mai mulţi decât pe
câmpurile de luptă. Spre deosebire de epidemiile de dinainte de 1918-1920, cea
de acum a lovit vârstele cuprinse între 20 şi 45 de ani, cu o rată a
mortalităţii deosebit de mare, culegând victime în special din rândul femeilor.
În acele spitale şi clinici în care s-au amenajat saloane pentru bolnavii de
gripă situaţia era înspăimântătoare. Medicii erau pur şi simplu
neputincioşi în faţa epidemiei. Şi la
Clinica de boli interne nr. 2 s-a organizat o secţie separată pentru gripa
spaniolă. Degeaba a încercat prof. Jendrassik s-o ferească şi să-i interzică
dr. Buteanu contactul cu bolnavii de gripă. Marta, în situaţia aceasta gravă,
înţelegea să stea alături de colegi. La începutul lui decembrie s-a îmbolnăvit
şi ea. Prof. Jendrassik precum şi ceilalţi medici au făcut totul ca s-o salveze
pe multiubita lor colegă. În zadar însă. Cu trupul slăbit dar cu mintea trează,
cu câteva zile înainte de a muri , a aşternut pe hârtie ultima-i scrisoare, cu
slove româneşti, adresată fratelui său. Această epistolă cuprinzând testamentul
şi ultimele sale dorinţe, e martoră a curajului cu care şi-a înfruntat
apropiata moarte. Scrisoarea denotă o rară puritate morală, elevaţie
spirituală, forţă şi onestitate. Aşa îşi lua rămas bun de la viaţă, de la
fratele său: "N-am vrut să vorbesc cu tine ca să evit să fac despărţirea
şi mai dureroasă, totuşi doresc să-ţi scriu că primesc moartea cu seninătate
deplină, îmi pare rău doar de durerea de care veţi avea parte. Dragă La, de
câţiva ani am fost atât de fericită că n-am trăit degeaba". A murit în
dimineaţa zilei de 16 dec. 1918 avându-i alături, zguduiţi de durere, pe
medicii clinicii, asistentele medicale, prof. Jendrassik Erno, căruia Marta îi
fusese discipolul cel mai drag. S-a încheiat o viaţă diligentă, s-a frânt
cariera unei doctoriţe talentate, de perspectivă. Avea doar 30 de ani.
Ferparul reflecta sentimentele sincere
ale colegilor:
"Corpul medical al Clinicii de
boli interne nr. 2 anunţă cu cea mai mare emoţie, decesul, după două săptămâni
de suferinţă grea, a unei colege de mare talent, de-o sârguinţă nemărginită,
plină de sacrificiu de sine, prietena noastră cea mai bună, dr. Marta Buteanu
asistent universitar, în data de 16 ale lunii curente, orele 12".
În ziua următoare morţii Martei
Buteanu, mai mulţi directori de spitale şi membri ai corpului medical au
transmis condoleanţe lui Jendrassik Jeno. Prof. Grosz Emil adresează următoarea
scrisoare medicilor Clinicii de boli interne nr. 2:
"Stimate colege şi stimaţi
colegi !
Cu mare emoţie am luat cunoştinţă de
decesul colegei noastre Marta Buteanu. Am preţuit mult calităţile ei, sârguinţa,
raţionamentul ideal. Spre mândria mea pot spune că a fost studenta mea, eu am
întocmit referatul asupra primei sale cereri (lucrări ?) şi eu am
lansat-o"
Jendrassik Jeno se adresează fratelui ei
dr. Nicolae Buteanu:
"Stimate coleg!
Mulţumesc foarte mult pentru cordiala
scrisoare şi fotografie pe care mi-aţi lăsat-o; o voi păstra întotdeauna la loc
de cinste. Moartea sărmanei dumneavoastră surori m-a zguduit şi pe mine, am
apreciat-o sincer, am respectat-o şi am iubit-o, activitatea ei a făcut plăcută
propria mea activitate în clinică şi nici nu pot povesti ce influenţă
înnobilatoare avea asupra noastră (a) tuturor. M-am temut pentru ea
întotdeauna, şi ori de câte ori s-a putut m-am străduit s-o trimit la odihnă,
am oprit-o şi acum de la accesul în salonul cu gripa spaniolă, şi totuşi ea a
trebuit să cadă victimă. În mijlocul întâmplărilor cumplite, zilnice, domină şi
acum tristeţea pricinuită de moartea ei. N-am s-o uit cât voi trăi. Vă rog, să
transmiteţi cele mai sincere condoleanţe surorilor d-voastră. Cu reală stimă
Jendrassik Erno".
Dr. Marta Buteanu îşi doarme visul
etern în cimitirul din Beiuş.
(A Het, 1981)
Tradusă de Flavia Marinescu din:
A mult
osvenyei: orvosmuvelodesi irasok / Izsak Samuel - Polis: Kolozsvar, 1999. p. 100-109. (S. S.)
*Afirmaţia a fost făcută la Oradea în sala Bibliotecii judeţene “Gheorghe
Şincai” Bihor cu ocazia prezentării acestui material.
Ioan Igna Simion Suciu
