duminică, 30 mai 2010

Apel public: Luati atitudine: 100 de avocati pro-bono pentru Romania!


 Gheorghe Piperea este avocat, profesor universitar doctor, vicepresedinte UNPIR si membru al INSOL Europe. 

Drepturile unui numar foarte mare de cetateni romani sunt, in prezent, in pericol. Statul roman, sub pretextul crizei economice, si-a uitat sau si-a renegat principalele doua atribute : stat social si stat democratic.
Statul roman a devenit oligarhic, practicand un fel de haiducie pe invers – ia de la saraci si oculteaza veniturile si sursele de inavutire ale unei clici de persoane foarte bogate care au facut si continua sa faca bani din politica. Astfel securizate, aceste avutii pot trece fara griji de criza economica.
Traim vremuri urate. Criza economica e mult mai aspra decit ne lasau sa credem in anii 2008-2009 autoritatile si politicienii aflati in campanile electorala perpetua.
Reducerea salariilor sau pierderea locului de munca fac ca drepturile esentiale ale persoanelor sa nu mai poata fi realizate, date fiind costurile judiciare ridicate. Acelasi motiv face imposibila sau foarte anevoioasa implicarea societatii civile in transparentizarea guvernarii si a relatiei fisc – contribuabil – consumator de resurse bugetare.
Si totusi, cetatenii romani au dreptul la un sistem de sanatate sigur, dreptul la educatie, la siguranta si la un mediu sanatos si dreptul de a cere socoteala celor care gestioneaza taxele, impozitele si contributiile pe care cei mai multi dintre noi le platesc.
Si totusi, avem cu totii nevoie sa stim cum se cheltuiesc banii nostri si de ce, spre exemplu, nu sunt bani pentru finantarea sistemului sanitar, a invatamintului, a ordinii publice si a justitiei, in timp ce se cheltuiesc miliarde de euro pentru constructia cvasi-inexistentelor autostrazi romanesti sau pentru sedii de zeci de milioane de euro pentru SRI, SPP si alte servicii secretoase, ori sute de milioane de euro pentru informatizarea unei tari a carei populatie rurala inca mai foloseste toaleta din curte.

Avocatii nu sunt simpli prestatori de servicii. Ei sunt principalele instrumente de realizare a dreptului. Sunt, de altfel, si un puternic segment al societatii civile. Caci, cunoscind dreptul, avocatii pot mai lesne sa transforme drepturile si facultatile cetatenesti in fapte.
Cred ca este momentul sa ne manifestam ca atare, ca indivizi ce apartin cetatii.
De aceea, eu lansez un mesaj, care poate fi si o provocare pentru avocati : sa cream o retea de avocati ai societatii civile care sa preia, pro bono, diverse cauze ale particularilor sau ale ONG-urilor in care se pot realiza drepturile si, pe un plan mai inalt, se poate realiza dreptul. Nu e vorba de o asociatie profesionala in cadrul profesiei de avocat, nu e vorba de un ONG, e vorba de o simpla retea care sa includa avocati voluntari ai societatii civile. Fiecare dintre noi putem prelua un caz, doua, pe an, fara plata. Statutul profesiei de avocat ne permite implicarea in astfel de pricini, chiar si fara onorarii.
Fiecare dinte noi putem – fara a fi obligati – sa ne angajam, fara plata, in dosare sau chestiuni judiciare foarte complexe, atit din punct de vedere juridic, social si economic, cit si in plan personal. Fiecare dintre noi poate sprijini ca avocat demersuri ale unor ONG-uri de protejare sau realizare a drepturilor persoanelor fara resurse financiare. E vorba de pensionari, someri, mame carora li se reduce indemnizatia de crestere a copilului, familii care sunt pe cale de a fi evacuate pe motiv de neplata a ratelor la credite etc. Dar poate fi vorba si de ridicarea ilegala de masini, in profitul unor societati de rude ale primarilor, de taxa auto, de drepturile romanilor din UE, de drepturi de securitate sociala etc.
Pentru cei care nu s-au convins inca de faptul ca unele drepturi ori sunt simple sloganuri, ori sunt aneantizate de lipsa de bani pentru cheltuielile judiciare, am sa dau un exemplu. Am auzit un caz la Europa FM, despre o femeie de vreo 50 de ani care fusese operata prin extirparea unei tumori pe creier, cu lacuna fizica (ati citit bine – femeia respectiva nu mai are o parte din creier). In urma unui control al unor functionari complet idioti, femeia si-a pierdut pensia de invaliditate permanenta, pentru ca s-a considerat ca, dupa 10 ani de la operatie, si-ar fi recapatat puterea de munca. Atentie, e vorba de o femeie cu o parte din creier lipsa, care are 50 de ani, adica sanse de reangajare foarte, foarte mari,  si despre care medicul chirurg spunea la radio ca nu poate sa stea mai mult de 5 minute in picioare. Aceasta in timp ce sunt localitati in care citeva procente bune din populatie sunt pensionare pe caz de boala (tot la radio s-a vorbit saptamina trecuta de un sat de 7000 de persoane din care cam 3000 erau diagnosticate cu diverse afectiuni la ochi; asta nu i-a impidicat pe vreo 20 dintre ei sa isi ia carnet de conducere …). De unde apare diferenta? Simplu, de la sfinta spaga. Oare nu merita efortul un astfel de caz, chiar si fara plata unui onorariu?
Oricum, in urma masurilor de “austeritate” promise de autoritatile romane, vor aparea mii de cazuri si situatii in care pensionarii, somerii, parintii aflati in ingrijirea copilului sau asistentii maternali isi vor vedea veniturile cu 15% reduse. Acesti oameni vor face foamea. Multi dintre ei vor fi in pericol de moarte, la propriu, din moment ce nu isi vor mai putea achita medicamentele. Acesti oameni nu vor apela la justitie pentru a-si recapata drepturile, pentru ca nu vor avea bani de avocat. Oare nu este aceasta o serie de cazuri aparte, care pot fi tratate de avocati pro bono?
Un singur avocat nu poate face prea mult pentru acesti oameni, caci sunt prea multi.
Dar daca se implica in acest demers 100 de avocati care sa lucreze pro bono in aceste pricini, atunci se poate face ceva. Sau sa selectam cauze care se manifesta cu repetivitate si sa punem la dispozitia oamenilor modele de cereri si hotarari judecatoresti. Eficient, sigur si durabil.
Nu e suficient sistemul de ajutor public judiciar, (ne)finantat de stat. Nu e cazul sa ne prefacem ca simpatizam cu acesti oameni, luandu-ne ca reper un Che Guevara sau un Fidel Castro (din pacate, un coleg de breasla cu noi, presedinte de partid mare, crede ca solutia este o revolutie permanenta). Mai degraba, o retea de minim 100 de avocati ar putea sa obtina efecte imediate mult mai bune daca, pur si simplu, ar formula in numar mare, pentru simplii particulari sau pentru ONG-uri, cereri de informatii de ordin public cu privire la modul in care se cheltuiesc banii publici pe proiecte de gen “Sali de sport in comuna natala a dlui Boc” (caruia i se mai spune si Foame, in limba Romani).
Asadar, stimati colegi de breasla, ce mai asteptati?

Postat de Gheorghe Piperea in "The Way I Are", Criza economica

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu