USL - vesnică pomenire?

In fine, se pare ca se aleg apele. Buboiul, care mocna de multa vreme s-a spart. Motiv de analiza si de tras linie. Sau, invers, de tras linie si apoi de analiza. "A murit regele, traiasca regele" - eternul paradox. Conceputa ca o barca de salvare a natiei, USL s-a dovedit o barcuta cu multe gauri si a inceput sa ia apa inca de la lansare. Si gaurile s-au inmultit si nu a vrut nimeni sa le astupe. In spatele unei majoritati zdrobitoare, parlamentarii USL au uitat ca mai au si alte atributiuni si au neglijat barcuta. Ceea ce s-a dovedit o afacere paguboasa. Liderii USL nu au reusit "coabitarea", dovedindu-se ca intotdeauna ca o "casatorie din interes" rar are sanse de izbanda. Nu sunt eu cel indreptatit sa judec dar nu peste multa vreme cei multi vor judeca...

Basescu for ever? (Lamentatiile unui alegator)

Am vibrat din toata fiinta mea, vazand, in primavara lui 2012, doi barbati tineri, frumosi, aparent prieteni, hotarati sa ne scape de cosmarul Basescu. Si asa a si fost - a urmat referendumul, 7400000 de romani i-au spus "eject" lui base dar... surpriza - dupa multe declaratii contradictorii, dupa jalbe mincinoase la curtile europene, iata - Base mai triumfator ca niciodata "ne-a ciuruit" din nou.
Cu toate acestea, cu car, cu mar, mai in car, mai in teleguta, USL-ul a reusit, in parte, sa indrepte nedreptatile tristului boc. Nu-i nimic, e bine si asa, decat de loc, a spus romanul si si-a vazut de treaba lui, mai taind de la benzina, mai taind de la cablu, telefon, carne, tigari si multe, multe altele. 
Iata-ne in 2014. Cand credeam ca toate incep sa se miste, iacata, apare un "ciolan". Si unde-i ciolan e si bataie. Asa ca dragii mei PNL-isti, pe care cu inima deschisa i-am votat, anunta ca participa singuri la europerlamentare. In replica, apare USD. Incep sa scartaie oarece osii prin ministerele liberale si ne trezim cu un val de demisii, mai cu voie, mai fara de voie. Se propune la Interne Klaus Johannis. Ok, de acord toata lumea dar... acesta vrea sa fie si viceprimministru. Ok, de acord toata lumea dar... acesta vrea sa fie si cu probleme de siguranta nationala. Hop, ca-i bai - acolo-i generalul (de carton) Oprea. PNL-ul nu si nu, ei vor capul lui Oprea. Ba chiar si a lui Daniel Constantin. Desigur, si al lui Ponta. Alooo, gara! Ce mai e si asta? Cum poti spune, ca aliat, "alege intre mine si Daniel Constantin"? Domnule Antonescu, asta-i curata dezbinare. Parca erati intr-o alianta, USL se numeste si fac parte din ea PC, PNL, PSD si UNPR. Eu vad ca sunt patru partide, nu doua, cum cereti dumneavoastra. Si uite-asa, din ultimatum in ultimatum, ne luminam de intram in bezna totala. Dl. Ponta spune ca nu vrea sa rupa USL, dv. ii cereti demisia, cereti desfiintarea USD. De ce? Pentru asta v-am votat? Sa distrugeti vehiculul prin care ati ajuns in Parlament si la guvernare? Pai, "nu e bine, domnule Antonescu. Nu uitati ca si eu v-am facut senator". Eu am votat USL - nici PNL, nici PSD, nici UNPR, nici PC. Si nu numai eu, tot neamul meu. Si, daca nu va faceti treaba, data viitoare fiti sigur ca nu se va intampla. Valabil si pentru dl. Ponta si pentru tot actualul USL. 
Pentru ca noi v-am investit nu pentru ca ne-ati dat ceva (gen sacose portocalii, s.a.). Noi v-am acordat increderea noastra convinsi fiind ca veti face ceva bun pentru tara asta, care, va reamintesc - "nu-i a mea, nu-i a voastra ci a urmasilor urmasilor nostri". Cam asa spunea Maria Sa Stefan cel Mare. Aveti grija ce faceti, nu cumva sa ajunga a nimanui. Ori asta va este intentia ascunsa? De ce proiectati o noua dezbinare a Romaniei, ca doar abia am reusit sa ne adunam, cat de cat.  De aproape 25 de ani racnim "Desteapta-te Romane" dar fara folos - deschidem un ochi, ni se pare ca este prea dimineata si ne intoarcem pe partea cealalta.
Iar din cer, printre norisori, zambeste Base, for ever... 
Doamne, ocroteste-i pe romani!

                  

DESPRE PROCESE, RECLAMANTI, PÂRÂŢI ŞI... DEDESUBTURI

           Maine e ziua procesului… A procesului în care mana stângă da în judecata mana dreaptă în loc ca amândouă sa spele faţa. De râsul curcilor. Dar și mai de râsul curcilor va fi sentința, oricare ar fi.

            Dacă pierd cei doi reclamanți, se vor face de râs pentru ca nu au știut pentru ce au dat SCMD în judecata sau mai bine zis, plângerea a fost neîntemeiată, aşa cum am demonstrat în postarea "NOAPTEA MINȚII ORI MISIUNE?"

             Daca pierde SCMD, toata lumea va râde de Armata de Rezervă. Vor zice – “Ia

uite, mosnegii, nu si-au rezolvat treburile in cazarma iar acum se dau prin tribunale. Hă, hă, hă!”! (Parcă mi se pare cunoscut hăhăitul ăsta de undeva).

           Eu tot am stat şi m-am gândit ce i-a făcut pe cei doi să recurgă la acest gest. Că dacă-i aşa cum spun dânşii, că au fost jigniţi în spaţiul public, nu prea-mi aduc aminte să se fi întâmplat aşa ceva. Că le-o fi "descântat" cineva, într-un cerc restrâns, care n-are nici o legătură cu media, tot ce e posibil. Doar că în România zilelor noastre, încă mai pot înjura, la mine-n casă, pe cine vreau şi cât vreau, fără să dau socoteală nimănui. 

            Dar eu nu cred că e asta. Mai degrabă, cineva căruia nu-i convine că rezerviștii cu pensia tăiată, readusă la loc şi "înghețată" până la calendele grecești, şi-a pus "mecanismul de distrugere" în funcţiune. 

Oare cine-o fi? "Ghici ciupercă, ce-i?" 


UPDATE, 16.02.2014 16.51

Cei care au dorit desfiintarea SCMD, obligati sa plateasca 2.232 lei, cheltuieli de judecata. Daca vor mai insista, le vom cere si daune morale

Jos palaria, domnule Presedinte!

 Ofensiva impotriva SCMD se desfasoara acum prin atacuri in cascada

-In atentia tuturor militarilor si politistilor Romaniei, in activitate, in rezerva sau retragere, din tara si din afara-

Inca din luna octombrie 2009, de cand si-a facut publica existenta si hotararea de a lupta "pana la capat" pentru drepturile legitime ale tuturor categoriilor de militari si ale natiunii, drepturi constitutionale si dobandite prin legi organice, de-a lungul timpului, SCMD a constituit o tinta predilecta a regimului basist.

S-a incercat totul pentru desfiintarea SCMD, inclusiv cu sprijinul unor infiltrati din ordin sau al manipulatilor, pe defectul major al romanului - FUDULIA, dar totul a fost in zadar. SCMD, grupand, pentru prima data in istorie, militari proveniti din Armata, Interne, servicii de informatii, contrainformatii, telecomunicatii si paza la un loc, a rezistat. Mai mult, si-a asociat prin acorduri de colaborare, sindicate si asociatii ale tuturor categoriilor socio-profesionale (in cadrul CNSC) categorii care, manipulate, ar fi trebuit sa-i linseze pe militari, conform strategiei razboiului diversionist, imagologic si psihologic declansat de regimul Boc Basescu impotriva lor.

Periculos, prin rezultatele obtinute si tenacitatea dovedita in lupta pentru asigurarea  "dreptatii pana la capat" nu numai de catre militari ci si de catre intreaga natiune, SCMD a devenit in anul de gratie 2014, an electoral, un pericol major pentru bietele tentative prezidentiale de incropire a unei platforme electorale.

Pe cale de consecinta ne-am trezit in dispretul oricarui principiu de drept, atacati in justitie de doua persoane care actioneaza "sub inaltul patronaj al presedintelui" dar in numele a mii de membri ai ANCMRR, asociatie a rezervistilor din care fac parte si aproape toti membrii SCMD proveniti din MApN. Cei doi au depus o cerere de lichidare a existentei SCMD prin anularea hotararii definitive si irevocabile emisa de Judecatoria Sectorului 1 in urma cu 5 ani. Intrucat, chemati in justitie astazi, 13.02.2014, avocatul nostru a obtinut neadmiterea cererii numitilor Mihai Iliescu si Constantin Alexandru, pe un viciu penibil de procedura, si obligarea lor la plata cheltuielilor de judecata, situatie previzibila, era limpede ca Puterea din spatele distinsilor camarazi ne pregateste altceva. Daca sifonarii din interiorul SCMD si-ar fi tinut gura, probabil ca lucrurile s-ar fi oprit aici. Puterea reala a bagat insa la inaintare, in sprijinul numitilor Iliescu si Alexandru, care ne contestau dreptul la numele de rezervist (desi nici ei, nici noi nu mai suntem rezervisti ci asistati social, conform  Legii 263/2010, art. 6, pct.V ) o alta asociatie care sa ne conteste calitatea de disponibilizati.

Conform anexei, aceasta intervine in actiunea d-lor in cauza, contestandu-ne calitatea de disponibilizat si pretinzand ca am avea denumire, statut si hotarare judecatoreasca identice. Cu alte cuvinte:

·        ACMDR ( adica Asociatia Cadrelor Militare Disponibilizate din Romania) ar fi tot una cu SCMD (Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate). Pentru analfabeti precizam ca este o diferenta de trei cuvinte: "sindicat" in loc de "asociatie" si "din Romania" in plus la ei fata de noi. Chiar daca denumirea ar fi fost identica, precizam ca exista un partid "Romania Mare", ca personalitate juridica, o revista "Romania Mare" ca personalitate juridica, si zeci de carti cu titlul "Romania Mare", de autori diferiti. Cu alte cuvinte calul nu-i totuna cu magarul. Noi suntem sindicat constituit pe Legea sindicatelor si ei asociatie, pe Legea ONG-urilor;

·        In ceea ce priveste Statutul si actul constitutiv, care se pretind identice, orice om cu scaun la cap va constata ca atat cantitativ cat si in privinta continutului, este o diferenta ca intre o carte de telefoane si o brosura. In plus, art. 5 din ambele documente ale Asociatiei prevede: "Scopul ACMDR este de a identifica promova si apara interesele economice, sociale, profesionale si morale specifice membrilor (adica numai ale celor 15 membri fondatori, n.n.) si de a reprezenta aceste interese in fata institutiilor si autoritatilor publice". Prin contrast, documentele programatice ale SCMD se adreseaza tuturor disponibilizatilor romani din tara si de peste hotare (avem 3 filiale si 6 grupuri de initiativa in Basarabia, membri si grupuri de initiativa in SUA, Franta, Spania, Germania, Italia, Belgia, Olanda, etc), luand in calcul toti disponibilizatii in viata, nu numai de la Armata ci si de la Interne si servicii, incepand de la marea disponibilizare a intregii armate romane facuta de catre Stalin, la 1 oct. 1944 si pana la disponibilizarile operate la Interne de "branconierul" Igas in 2011.

Asumandu-mi intreaga responsabilitate si cu maxima prudenta, pentru a nu fi acuzat ca deconspir cine stie ce, exprimandu-mi profundul respect pentru acea structura a Armatei care a infiintat si patronat capacitati de productie, pana la lichidarea lor de catre un sef care s-a impaunat cam mult, ii atrag atentia presedintelui ACMDR, Cdor (r) Andrei Voicu, asupra urmatoarelor:

·        Adresa dvs. oficiala este Bd. Teodor Pallady, nr. 100, bl R 11, sc 1, parter, Sect. 3. Adresa de pe care emiteti mica magarie (adresa declarata nespecificat, adica in fals, sediu) este Sos Oltenitei, nr 225A, et 1, cam 8, Sect 4, adresa identica cu a "Asociatiei de Sprijin a Personalului Militar Disponibilizat - ASPMD",  aceasta din urma, avand activitati producatoare de venituri. Nu va intreb daca este puiul sau acoperirea dvs!  Constat doar faptul ca adresa corespunde unui centru cunoscut de afaceri in care activeaza si ACMDR, asociatie declarata "fara scop lucrativ";

·        Va reamintesc faptul, d-le comandor, ca la infiintarea SCMD, am discutat amandoi indelung "pe banci  de lemn", nu in scunda taverna mohorata ci la Spitalul Militar unde erati internat, dvs. declinand propunerea de a adera cu asociatia la SCMD deoarece va considerati o unitate lucrativa lasata de izbeliste de Armata, scopul organizarii dvs. in aceasta formula fiind acela de a continua pe cont propriu proiecte abandonate de o anumita Directie a MApN. Ati uitat ca ati acceptat ca nu exista nici o asemanre intre SCMD si ACMDR si ca ne veti sprijini cu competentele dvs. daca vom desfasura vreodata activitati productive, in timp ce eu v-am promis ca va vom oferi spre angajare, specialisti din SCMD daca veti avea nevoie? Ati uitat ca ne-ati invitat sa vizitam anumite locatii de langa Bucuresti, unde desfasurati activitati? Nu vrem sa intram in amanunte despre "Centrul Incubator de Afaceri", pentru ca nu vrem raul nimanui si nu ne uitam in curtea altuia.

Unul dintre argumentele principale impotriva solicitarii ANCMRR a fost faptul ca nu ne putem da in judecata noi pe noi insine, marea majoritate a membrilor SCMD proveniti din armata fiind si mebri ANCMRR si a altor asociatii, conform dreptului de libera asociere. In fapt, nu exista prea multe structuri asociative in tara asta, inclusiv politice, in care sa nu fie prezenti si membri SCMD. Valabil si pentru ACMDR. Nici ACMDR nu poate invoca faptul ca a aflat abia acum de existenta noastra deoarece documentele probeaza ca la data infiintarii SCMD unul dintre membrii fondatori al SCMD era si membru fondator activ al ACMDR. Cu alte cuvinte al 15-lea membru fondator al ACMDR si bun cunoscator din interior al activitatilor acestei asociatii semneaza, alaturi de mine astazi, in calitatea pe care o are in cadrul SCMD.

Acestea fiind spuse, spre informarea tuturor, transmit salutarile mele, in calitate de fost profesor si fost coleg la Institutul de Istorie si Teorie Militara, fostului atasat militar Niculae Pascut, membru fondator nr. 8 al ACMDR, la aceste salutari asociindu-se si membrul fondator nr. 15 al ACMDR, Lt. Col. (r) Dumitru Rinciog, in egala masura fondator al SCMD.

Cu alte cuvinte, Nea Voicule, intelegem ca te strange Barosanu, adica stapanul DNA, CC, CSM, ANI, DIICOT, etc.  cu usa, da las-o dracului, Doamne iarta-ne, ca macane si e nasol sa ajungi intre ciocan si nicovala!

Asteptam cu interes al treilea adversar pe care ni-l va arunca in lupta "Stapanul inelelor", ca sa-l intrebam si pe acela, ca Greuceanu, ce anume l-a manat in lupta si ce vrea acel Apus (prin Referendumul din 2012). Speram sa fie doamna Udrea, sa avem si noi o bucurie la batranete!

Si ce simplu ar fi fost totul, daca Barosanul nostru suprem ne-ar fi chemat la discutii din prima clipa a afirmarii noastre ca sindicat! Simplu si pentru noi ... si pentru el!

PRESEDINTE SCMD,             SEF SECRETARIAT GENERAL,

Col. (r) Mircea DOGARU        Lt. Col. (r) Dumitru RINCIOG

Actiunea depusa de catre ACMDR la Judecatoria Sector 1 (clic aici).

PARTENIE COSMA

  

Avocat, om politic şi de cultură, economist ( născut în 12.02.1837, Beiuş, jud. Bihor – decedat în 22.09.1923 la Sibiu ). Ca mai toţi contemporanii săi a desfășurat o activitate complexă, fiind una dintre cele mai reprezentative figuri ale Beiuşului, Ţării Beiuşului, Bihorului, a Ardealului secolului al XIX-lea, fiind printre cei mai de seamă luptători pentru libertate națională, dreptate socială şi progres.

Studii primare şi secundare la Beiuş, universitare la Arad (trei trimestre de teologie) şi Budapesta, unde urmează dreptul, specializându-se în dreptul comercial şi cambial. În timpul studiilor de la Budapesta lucrează în biroul avocațial al lui Emanuil Gojdu. A fost ziarist și publicist colaborând la « Telegraful Român », « Concordia », etc. Întors în Beiuş, episcopul greco-catolic de Oradea, Vasile Papp Szilaghi, îl numeşte avocat domenial, funcţie în care va rămâne  9 ani. Este iniţiatorul și organizatorul a numeroase forme şi modalităţi de desfăşurare a activităţii cultural-politice, în sprijinul realizării idealului naţional al românilor. Astfel, este iniţiatorul constituirii Casinei române. Urmare a aprecierii de care se bucură activitatea sa în rândul beiuşenilor, aceştia îl aleg trei legislaturi la rând.  1872-1881  - deputat în parlamentul de la Budapesta, unde, în permanenţă apără interesele naţionale ale românilor, se bate pentru păstrarea limbii române în şcolile româneşti din Ungaria.  Joacă un rol important în crearea, în 1881 (prin unificare) a P.N.R., ceea ce îl impune ca primul lui preşedinte. A desfăşurat o laborioasă activiatea pe linie bisericească, şcolară şi culturală, ceea ce I-a atras şi numele de « mitropolitul laic al bisericii ortodoxe ». În mai 1876, Partenie Cosma se stabileşte la Sibiu, fiind numit la banca « Albina ».  În mai 1877 este cooptat membru în directoratul băncii, devenind în scurt timp director executiv, funcţie în care dă dovadă de o deosebită capacitate de conducere şi organizare în domeniul financiar-bancar, fiind considerat « guvernator » al sistemului financiar-bancar românesc din Transilvania. Prin bancă, desfăşoară şi o bogată activitate caritabilă pentru studenţi. Asigură masa pentru 50 de studenţi arabi merituoşi la învăţătură şi burse de studii pentru un important număr de studenţi fără posibilităţi, dar cu bune rezultate la învăţătură.

          Desfăşoară o importantă activitate publicistică în domeniul economico-financiar : « Cestiunea agrară în dieta Ungariei » (Bucureşti, 1880), « Datele referitoare la regularea de posesiuni în Transilvania şi părţile adnecse » (Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1886), « Răscoala ţărănească în România » (Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1907), « Apelu către publicu românu » (Gherla 1881), « Discurs ţinut la deschiderea expoziţiei de la Sibiu » (Braşov, 1881)  şi alte numeroase articole publicate în Telegraful Român, Gazeta Transilvaniei, Tribuna, Românul, Amicul familiei, Luceafărul, Observatorul (Sibiu), Revista economică (Sibiu), Calendarul Bihorului (Beiuş), Calendarul poporului (Sibiu) etc.

Ioan Igna, Simion Suciu

Acum 164 de ani Avram Iancu a trecut prin Beiuș...

În februarie 1850, Avram Iancu a plecat la Viena, unde se strângea o nouă delegație românească care dorea să ceară drepturi pentru românii din Transilvania^[89]. El a trecut prin Beiuș, ajungând la 6 februarie la Oradea, unde a fost primit cu entuziasm. La fel de bine a fost primit și la Pesta, fiind primit de generalul Haynau și baronul Geringer. Primul a dat în cinstea lui Iancu un supeu, iar la balul dat în aceeași seară, a fost acompaniat de ofițerii superiori austrieci^[90]. Iancu a plecat de la Pesta la 19 februarie și a fost primit de împăratul austriac la 8 martie 1850. Meritele sale au fost relevate în mod deosebit de împăratul Franz Josef. În zilele următoare Iancu a vizitat alte personalități austriece marcante^[91]. Iancu s-a întors acasă fără ca delegația românească să fi reușit altceva în afară de primirea unor promisiuni fără acoperire din partea austriecilor^[92].

Țarul Rusiei a trimis la Sibiu 34 decorații pentru a fi împărțite celor care au avut merite deosebite în timpul războiului. Pentru Avram Iancu el a trimis Ordinul Sf. Stanislav. Cu toate acestea, la cererea autorităților austriece, țarul își va schimba decizia și îi va acorda lui Iancu o medalie inferioară, Ordinul Sf. Ana, clasa a II-a^[93].

Pentru contribuția adusă în timpul războiului, Avram Iancu a fost inițial propus pentru decorare cu Ordinul austriac "Corona de fier" clasa a III-a, o decorație relativ înaltă și care conferea deținătorului dreptul la titlu de noblețe. Împăratul Franz Josef a tăiat cu mâna proprie această propunere, acordându-i numai "Crucea de aur pentru merite, cu coroană". Aceeași decizie a luat-o și în cazul prefecților Simion Balint și Axente Sever. Avram Iancu a fost invitat la Alba Iulia pentru a-și ridica decorațiile, dar el a refuzat de fiecare dată să o facă^[94].

În august 1850, Iancu a plecat din nou la Viena, pentru a face parte din delegația națională românească. Din nou aceasta a primit de la austrieci numai cu promisiuni goale și amânări. La începutul anului 1851, Avram Iancu a fost chemat la prefectul poliției din Viena pentru a declara dacă acceptă sau nu decorațiile acordate și pe care le refuzase în repetate rânduri în anul 1850. El a expus din nou motivele pentru care refuză medalia austriacă, dar o acceptă pe cea rusească^[94]. Declarația sa a fost considerată ofensatoare pentru împăratul austriac. După 3 zile a fost din nou chemat la poliție pentru a fi întrebat dacă acceptă decorația austriacă și din nou Avram Iancu a refuzat. După alte câteva zile, el s-a prezentat din proprie inițiativă la poliție, pentru a declara că persistă asupra declarației sale inițiale, de a refuza decorația austriacă, spunând că o refuză cerând: "să se decoreze mai întâi națiunea cu împlinirea promisiunilor". La scurt timp după aceasta i s-a pus în vedere să părăsească Viena în termen de 8 zile, la fel cum au pățit și alți fruntași români din delegație. Iancu a plecat din Viena la 21 februarie 1851, pentru a nu se mai întoarce niciodată acolo^[95]. (Wikipedia)

Beiuşul este prin excelenţă un oraş în care cultura, tradiţia şi actualitatea se împletesc în mod fericit, un oraş, municipiu din 2003, cu parfum de epocă în care istoria este scrisă pe fiecare clădire. Precum oraşul aşa şi locuitorii săi, liniştiţi, comunicativi, păstrători de tradiţie, aş spune, chiar un pic conservatori.

La 6 februarie 2005, cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la trecerea lui Avram Iancu prin Beiuş, un grup de buni români au hotărât depunerea unei coroane de flori în memoria “Crăişorului Munţilor” şi constituirea Filialei Beiuş a Societăţii Cultural – Patriotice “Avram Iancu”.

În ianuarie 2010, ca urmare a unor modificări de statut propuse de către unii membri ai Societăţii-mamă şi anume, posibilitatea ca membrii  partidelor politice să facă parte din conducerea Societăţii, ceea ce ar fi însemnat politizarea acesteia, beiuşenii au hotărât în unanimitate desprinderea de S.C.P.A.I. şi înfiinţarea Asociaţiei “Avram Iancu” Beiuş.  
La  30 septembrie 2010 s-a dezvelit Bustul Crăișorului Munților Avram Iancu, bust de marmură creat de artistul plastic beiuşean Sandu Crăciun, aşezat pe un stei rupt din munţii pe care i-a colindat, cu faţa spre Aleea Moţilor, privind în ochi Vânătorul de Munte, un alt simbol al Beiușului.
Duminică, 2 februarie, Asociația Avram Iancu a sărbătorit pentru a noua oară trecerea Crăișorului prin Beiuș și nu mică mi-a fost mirarea  când am văzut împlinirea vorbelor președintelui asociației din Memoriul adresat Ministerului Culturii pentru aproberea amplasării monumentului:

Eu cu Avram Iancu

„Aşadar, la Beiuş veţi găsi un bust a lui Avram Iancu la nivelul ochiului trecătorului de pe Aleea Moţilor, un bust a lui Avram Iancu aşezat pe o moviliţă uşor accesibilă copilului de 3 – 5 ani, pe care-l aşteaptă cu nerăbdare să crească mare, stimulat de faptul că–i egalul lui iar nu timorat de înălţimea şi dimensiunile ansamblului arhitectural. Avram Iancu şi–a dorit ca din fiştece copil să iasă un om instruit , iubitor de oameni şi frumos , modest fără a fi mânat de plăcerile efemere ale timpului şi timpurilor, care să fie în stare să dezvolte sentimente alese faţă de semenii săi, indiferent de naţiune şi de naţionalitate. Am fost mânaţi şi obligaţi la un parcurs egal în a-l cinsti şi a-l pune la locul său, dând Cezarului ce- i al Cezarului”, spunea Viorel Ianc.
Pentru că vreau să se știe, beiușenii au ”plantat” bustul în buricul targului și abia după aceea au cerut aprobare, cum s-ar spune ”au pus carul înaintea boilor” și bine au făcut că dacă ar fi stat după aprobări, după cât de repede se mișcă sistemul și câte piedici se pun, sigur anul viitor ar fi fost gata.

Ce pot să spun (fără lipsă de modestie) e că acest bust s-a realizat la ideea mea (”Dacă vreți să facem ceva, hai să-i facem Crăișorului o statuie. Mă, io nu mă las până nu văd statuia lui Avram Iancu în Binș”- era într-o toamnă, în 2006, la Cercul Militar). Dar eu am fost doar cu ideea, sufletul și oarece bănuți. Și am ținut aproape, trup și suflet, până în 2010, când a fost monumentul a fost gata, dezvelit. Dar marele merit este al membrilor asociației, care au pus mână de la mână banii necesari procurării materielelor, a Cristinei Ianc care, studentă fiind a proiectat monumentul, al sculptorului Sandu Crăciun care l-a scos din lut și piatră pe Avrămuț, dăruindu-l beiușenilor și nu în ultimul rând al lui Gheorghiță David, fără de care nu ar fi existat această asociație și al președintelui Viorel Ianc - omul care trăiește prin și pentru Avram Iancu.
Și uite-așa, intr-o duminica mi s-a arătat mie să văd un pici, povestind de la egal, la egal cu Avram Iancu, pe care cu drag vi-l arăt și vouă.

Simion Suciu

ETERNUL ȘI OMNIPREZENTUL CARAGIALE

"Sunt vechi, domnule!" (I.L. Caragiale)

Sal'tare, națiune!

Azi se împlinesc 162 de ani de la nașterea lui Ioan Luca Caragiale. Mai bine de-un secol și jumătate. Azi o să încerc, pentru cititorii de seară, să ilustrez oarecum felul în care l-am respectat și îl respectam noi pe I.L. Caragiale. De la mine, ”Tot respectul meu, monșer Iancu. Parol”.

La aniversarea de 100 de ani, nu știu cum a fost ( „De unde pot pentru ca sa stiu eu?... Nu stiu!" ) că nu eram pe lume în vremea aia, dar am aflat că Ioan Luca Caragiale era sărbătorit sub amenințarea unui război ce ar putea fi declanșat de ”putredul imperialism” - ”Astăzi, cînd imperialismul americano-englez se dedă la cele mai monstruoase aţâţări şi pregătiri în vederea unui război mondial, astăzi când acelaşi imperialism nu se sfieşte să comită cele mai monstruoase crime în Malaya, în Vietnam, azi cînd capitalismul îşi simte pământul fugindu-i de sub picioare, masca sub care îşi ascundea chipul i se clatină tot mai tare." ( Dilema Veche )

Sau sub semnul lui Stalin - ”1952. Stalin este încă în viaţă. Cu încuviinţarea lui discretă, Gheorghe Gheorghiu-Dej organizează debarcarea unor rivali politici, adepţi ai metodelor dure, care îl stânjenesc de multă vreme: Vasile Luca, Ana Pauker, Teohari Georgescu. înlăturarea lor de pe scena vieţii politice nu este urmată însă, cum se spera, de un "dezgheţ". Dimpotrivă. Secretarul general al partidului comunist din România, autoproclamat peste noapte şi prim-ministru, îşi demonstrează în continuare cu şi mai mult zel stalinismul, pentru a-şi apăra poziţia”.( România Literară )

Și totuși, cumva s-a sărbătorit - ”În 1952, la împlinirea a o sută de ani de la naşterea lui I.L. Caragiale, au avut loc, în întreaga ţară, ample manifestări omagiale. Tînăra „Republică Populară Română“, condusă de regimul „democrat-popular“, va folosi cu mult succes opera lui Caragiale, în special comedia O scrisoare pierdută, ca material propagandistic în demascarea racilelor regimului „burghezo-moşieresc“. O veritabilă antiteză, chipurile, cu „democraţia“ alegerilor desfăşurate sub conducerea „clasei muncitoare“, aşa cum au debutat acestea la 19 noiembrie 1946, când „experienţa“ venită de la Răsărit,  împreună cu „sovietskaia armia“ au deschis noi orizonturi de „pace şi de progres“ (tătucul Stalin încă nu murise).  ( Observator Cultural )

În 1952, comunei natale a scriitorului i s-a dat numele de

 „I.L. Caragiale“            

De asemenea, în acel an, multe străzi ale orașelor României, ba chiar comuna Haimanale (jud. Prahova) au primit o nouă denumire - I.L. Caragiale.

Culmea ironiei, cu șase ani mai devreme, în 1946, cei ce organizaseră sărbătorirea Centenarului  Caragiale, comuniştii, tocmai furaseră alegerile şi au schimbaseră rezultatul votului, dovedind temeinica înțelegere și punere în practică a celor criticate de Caragiale. Mă mir cât de repede, reprezentanții noii puteri, au ”pus botul” la ”putregaiul” pe care-l criticau și detestau atât de mult.

 Dar cine sunt eu, să-i critic? Că eu nici nu eram pe lume, pe vremea aia. Dar sunt astăzi și constat că de peste un secol nu s-a schimbat mai nimic. Curat murdar, coane Petru Groza!

 Pe vremea când se împlineau 150 de ani (zic împlineau pentru că azi nimeni nu-l mai sărbătorește, pe de-o parte el fiind omniprezent în societatea românească și pe de altă parte nimeni nu-i curios cine a fost nea' Iancu și cu ce s-a ocupat ) Academia Română a declarat ”2002 - Anul Caragiale”. BNR a emis moneda 150 ANI DE LA NASTEREA LUI ION LUCA CARAGIALE, cu valoare de 5000 lei. Tot în anul 2002, bustul lui Caragiale, din str. Maria Rosseti a fost mutat  în fața Teatrului Național din București. Dar din păcate nu a stat prea mult acolo...

Statuia în str. M. Rosetti

( În 1952, Ministerul Culturii a comandat un monument de 3 metri lui Baraschi. Lucrarea a așteptat aproape o lună de zile, după care o comisie ideologică și de partid a aprobat-o”. 
Cert este că statuia a zăcut ani întregi într-o curte de pe malul Dâmboviței, până când scriitorul Marin Preda, directorul Editurii Cartea Românească, a aflat despre existența ei. Fiind un mare admirator al lui Caragiale, acesta a mutat statuia în curtea editurii, fără să facă vreun demers oficial. Statuia a stat de atunci pe pământ, într-un colț al curții editurii. 
După 1990, când Uniunea Scriitorilor din România a retrocedat proprietarilor imobilul în care funcționase editura „Cartea Românească”, statuia lui I.L. Caragiale fost preluată de Primăria Capitalei, care a instalat-o în dreptul casei în care a locuit Caragiale, pe strada Maria Rosetti. 
A stat acolo până în 2002, an declarat oficial „Anul Caragiale” (150 de ani de la moartea scriitorului), când Dinu Săraru, care era director al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale”, fără nici o aprobare a Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, a dispus ca statuia să fie luată de pe soclul ei, de pe strada Maria Rosetti, și să fie amplasată în fața teatrului pe care îl conducea.

Statuia in fața
Teatrului Național

Monumentul era clasat la categoria B, adică era un monument istoric de importanță locală, iar schimbarea amplasamentului nu se putea face decât cu avizul Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice sau al Comisiei Regionale a Monumentelor Istorice. Fără un astfel de aviz mutarea intră sub incidența Codului Penal.[4] Deși acțiunea a stârnit scandal, statuia a rămas pe loc. În 2004, Dinu Săraru și-a dat demisia de la conducerea Teatrului Național. Doi ani mai târziu, în 2006, statuia lui Caragiale a fost mutată din nou pe soclul său din strada Maria Rosetti. (Wikipedia)  
Numai lui Caragiale i se putea întâmpla așa ceva. Și, categoric, numai în România. Curat murdar!

2012 - I.L Caragiale a fost alături de protestatarii din Piața Universității. Despre asta nu fac prea multă vorbire ca parcă a fost ieri și cred că mulți români țin minte acele zile. Azi, mai mult ca oricând, Caragiale este printre noi prin fițele și prostia contemporană. 
”La bulivar, monșer!”