marți, 4 februarie 2014

Acum 164 de ani Avram Iancu a trecut prin Beiuș...

În februarie 1850, Avram Iancu a plecat la Viena, unde se strângea o nouă delegație românească care dorea să ceară drepturi pentru românii din Transilvania[89]. El a trecut prin Beiuș, ajungând la 6 februarie la Oradea, unde a fost primit cu entuziasm. La fel de bine a fost primit și la Pesta, fiind primit de generalul Haynau și baronul Geringer. Primul a dat în cinstea lui Iancu un supeu, iar la balul dat în aceeași seară, a fost acompaniat de ofițerii superiori austrieci[90]. Iancu a plecat de la Pesta la 19 februarie și a fost primit de împăratul austriac la 8 martie 1850. Meritele sale au fost relevate în mod deosebit de împăratul Franz Josef. În zilele următoare Iancu a vizitat alte personalități austriece marcante[91]. Iancu s-a întors acasă fără ca delegația românească să fi reușit altceva în afară de primirea unor promisiuni fără acoperire din partea austriecilor[92].
Țarul Rusiei a trimis la Sibiu 34 decorații pentru a fi împărțite celor care au avut merite deosebite în timpul războiului. Pentru Avram Iancu el a trimis Ordinul Sf. Stanislav. Cu toate acestea, la cererea autorităților austriece, țarul își va schimba decizia și îi va acorda lui Iancu o medalie inferioară, Ordinul Sf. Ana, clasa a II-a[93].
Pentru contribuția adusă în timpul războiului, Avram Iancu a fost inițial propus pentru decorare cu Ordinul austriac "Corona de fier" clasa a III-a, o decorație relativ înaltă și care conferea deținătorului dreptul la titlu de noblețe. Împăratul Franz Josef a tăiat cu mâna proprie această propunere, acordându-i numai "Crucea de aur pentru merite, cu coroană". Aceeași decizie a luat-o și în cazul prefecților Simion Balint și Axente Sever. Avram Iancu a fost invitat la Alba Iulia pentru a-și ridica decorațiile, dar el a refuzat de fiecare dată să o facă[94].
În august 1850, Iancu a plecat din nou la Viena, pentru a face parte din delegația națională românească. Din nou aceasta a primit de la austrieci numai cu promisiuni goale și amânări. La începutul anului 1851, Avram Iancu a fost chemat la prefectul poliției din Viena pentru a declara dacă acceptă sau nu decorațiile acordate și pe care le refuzase în repetate rânduri în anul 1850. El a expus din nou motivele pentru care refuză medalia austriacă, dar o acceptă pe cea rusească[94]. Declarația sa a fost considerată ofensatoare pentru împăratul austriac. După 3 zile a fost din nou chemat la poliție pentru a fi întrebat dacă acceptă decorația austriacă și din nou Avram Iancu a refuzat. După alte câteva zile, el s-a prezentat din proprie inițiativă la poliție, pentru a declara că persistă asupra declarației sale inițiale, de a refuza decorația austriacă, spunând că o refuză cerând: "să se decoreze mai întâi națiunea cu împlinirea promisiunilor". La scurt timp după aceasta i s-a pus în vedere să părăsească Viena în termen de 8 zile, la fel cum au pățit și alți fruntași români din delegație. Iancu a plecat din Viena la 21 februarie 1851, pentru a nu se mai întoarce niciodată acolo[95]. (Wikipedia)

Beiuşul este prin excelenţă un oraş în care cultura, tradiţia şi actualitatea se împletesc în mod fericit, un oraş, municipiu din 2003, cu parfum de epocă în care istoria este scrisă pe fiecare clădire. Precum oraşul aşa şi locuitorii săi, liniştiţi, comunicativi, păstrători de tradiţie, aş spune, chiar un pic conservatori.

La 6 februarie 2005, cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la trecerea lui Avram Iancu prin Beiuş, un grup de buni români au hotărât depunerea unei coroane de flori în memoria “Crăişorului Munţilor” şi constituirea Filialei Beiuş a Societăţii Cultural – Patriotice “Avram Iancu”.
În ianuarie 2010, ca urmare a unor modificări de statut propuse de către unii membri ai Societăţii-mamă şi anume, posibilitatea ca membrii  partidelor politice să facă parte din conducerea Societăţii, ceea ce ar fi însemnat politizarea acesteia, beiuşenii au hotărât în unanimitate desprinderea de S.C.P.A.I. şi înfiinţarea Asociaţiei “Avram Iancu” Beiuş.  
La  30 septembrie 2010 s-a dezvelit Bustul Crăișorului Munților Avram Iancu, bust de marmură creat de artistul plastic beiuşean Sandu Crăciun, aşezat pe un stei rupt din munţii pe care i-a colindat, cu faţa spre Aleea Moţilor, privind în ochi Vânătorul de Munte, un alt simbol al Beiușului.
Duminică, 2 februarie, Asociația Avram Iancu a sărbătorit pentru a noua oară trecerea Crăișorului prin Beiuș și nu mică mi-a fost mirarea  când am văzut împlinirea vorbelor președintelui asociației din Memoriul adresat Ministerului Culturii pentru aproberea amplasării monumentului:

Eu cu Avram Iancu

„Aşadar, la Beiuş veţi găsi un bust a lui Avram Iancu la nivelul ochiului trecătorului de pe Aleea Moţilor, un bust a lui Avram Iancu aşezat pe o moviliţă uşor accesibilă copilului de 3 – 5 ani, pe care-l aşteaptă cu nerăbdare să crească mare, stimulat de faptul că–i egalul lui iar nu timorat de înălţimea şi dimensiunile ansamblului arhitectural. Avram Iancu şi–a dorit ca din fiştece copil să iasă un om instruit , iubitor de oameni şi frumos , modest fără a fi mânat de plăcerile efemere ale timpului şi timpurilor, care să fie în stare să dezvolte sentimente alese faţă de semenii săi, indiferent de naţiune şi de naţionalitate. Am fost mânaţi şi obligaţi la un parcurs egal în a-l cinsti şi a-l pune la locul său, dând Cezarului ce- i al Cezarului”, spunea Viorel Ianc.
Pentru că vreau să se știe, beiușenii au ”plantat” bustul în buricul targului și abia după aceea au cerut aprobare, cum s-ar spune ”au pus carul înaintea boilor” și bine au făcut că dacă ar fi stat după aprobări, după cât de repede se mișcă sistemul și câte piedici se pun, sigur anul viitor ar fi fost gata.

Ce pot să spun (fără lipsă de modestie) e că acest bust s-a realizat la ideea mea (”Dacă vreți să facem ceva, hai să-i facem Crăișorului o statuie. Mă, io nu mă las până nu văd statuia lui Avram Iancu în Binș”- era într-o toamnă, în 2006, la Cercul Militar). Dar eu am fost doar cu ideea, sufletul și oarece bănuți. Și am ținut aproape, trup și suflet, până în 2010, când a fost monumentul a fost gata, dezvelit. Dar marele merit este al membrilor asociației, care au pus mână de la mână banii necesari procurării materielelor, a Cristinei Ianc care, studentă fiind a proiectat monumentul, al sculptorului Sandu Crăciun care l-a scos din lut și piatră pe Avrămuț, dăruindu-l beiușenilor și nu în ultimul rând al lui Gheorghiță David, fără de care nu ar fi existat această asociație și al președintelui Viorel Ianc - omul care trăiește prin și pentru Avram Iancu.
Și uite-așa, intr-o duminica mi s-a arătat mie să văd un pici, povestind de la egal, la egal cu Avram Iancu, pe care cu drag vi-l arăt și vouă.

Simion Suciu


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu