vineri, 27 martie 2015

97 de ani de la Unirea Basarabiei cu Țara Mamă

La 2 iulie 1504, Măria Sa Ştefan cel Mare (Ştefan al VI-lea, denumit cel Mare, fostul domnitor al Moldovei şi ctitorul mănăstirii Putna) [1] lăsa urmaşilor o Moldovă de-o parte şi de alta a Prutului, de la Nistru până la Carpaţii Orientali, de la graniţa cu Pocuţia până la Marea Neagră. În urma războiului ruso-turc (1806 - 1812), prin Tratatul de la București, Imperiul Otoman cedează Imperiului Rus teritoriul Voievodatului Moldovei, între Prut și Nistru, raiaua Hotinului și Bugeacul ( județele Cahul, Ismail și Bolgrad). Faptul că a fost cedat Rusiei și o parte din teritoriul voievodatului, în ciuda tratatului româno-otoman care garanta integritatea Moldovei, se datorează dibăciei negociatorului francez Gaspard Louis de Langeron care slujea interesele țarului. [2]. Consecutiv războiului din Crimeea, pierdut de Imperiul Rus, între 1856 și 1878 județele Cahul, Bolgrad și Ismail au reintrat timp de 22 de ani în componența Moldovei, respectiv din 1859 a României.[3] 


Pe 27 martie 1918 Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu România, Basarabia fiind astfel prima dintre provinciile istorice care s-a unit cu România. 
Peste numai 22 de ani, la 28 iunie 1940, Rusia a anexat din nou Basarabia, în baza pactului secret Ribbentrop-Molotov. 
Azi, 27 martie 2015 se împlinesc 97 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Nu este un motiv de sărbătoare, dimpotrivă, un motiv de tristă aducere aminte dar şi de reflecţie asupra a ceea ce s-a făcut, mai ales asupra aceea ce nu s-a făcut dar şi asupra a ceea ce trebuie făcut. Un motiv de analiză asupra celor întâmplate, asupra legitimităţii națiunilor care au jucat "alba - neagra" cu teritoriile româneşti. 
Sunt de-a dreptul trist. Pentru ce să mă bucur? Ce să sărbătoresc? Ruşinea şi neputinţa jafului din exterior sincronizat cu neputința, indiferența și reaua - voință (credință) din interior?
Ce să-i știu spune piciului din vecini care m-a întrebat cum se poate ca-s două Moldove? Să-i spun că... ce? Și precis o să mă întrebe - Dar voi, ăștia bătrâni, ce-ați făcut? Așa că, la rândul meu, întreb și eu: Este o nație, într-o sută de ani, să facă încă odată, ce-au făcut strămoșii noștri în 1918?
Vom trăi și... vom vedea...




Simion Suciu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu