joi, 12 martie 2015

Ardelean Alexiu

ARDELEAN, Alexiu**:  (1920 - 2001). Profesor, om de cultură. A trecut la cele veşnice unul dintre remarcabilii profesori ai Beiuşului, Alexiu Ardelean. Este de fapt şi ultimul reprezentant al unei ilustre generaţii de dascăli ai “ştiinţelor exacte”, care au făcut din Liceul “Samuil Vulcan” un reper spiritual naţional. Generaţiile de elevi care s-au perindat prin această şcoală au dus cu ele în ţară şi în lume mesajul cultural al locului plăsmuit din devoţiunea slujitorilor învăţământului românesc de acolo, competenţi, eficienţi şi dârzi în lupta, cu o istorie dură, adesea ostilă. S-a născut în Beiuş, la 14 martie 1920. Liceul l-a făcut în urbea natală iar Facultatea de matematică şi fizică a absolvit-o la două Universităţi: Cluj-Napoca şi Bucureşti. Şi-a început cariera la Liceul Pedagogic Beiuş, apoi la Liceul “Samuil Vulcan”, de unde s-a şi pensionat. Beiuşul a mai pierdut încă o personalitate de marcă, prin trecerea la cele veşnice a distinsului profesor de matematică Alexiu Ardelean, pe 23 decembrie 2001. “Şcoalele din Beiuş”, ca să folosesc titlul unei cărţi scrise de Constantin Pavel, figură emblematică a liceului, au însemnat şansa afirmării minţilor agere ale tinerilor dintr-un spaţiu geografic în care, după expresia aceluiaşi profesor cărturar, oamenii şi-au păstrat, ca într-un muzeu, fiinţa lor istorică şi naţională, într-o remarcabilă culoare locală! Mulţi, foarte mulţi dintre ei s-au dovedit excelenţi matematicieni. “Vocaţia le-a fost stimulată şi cultivată de profesori înzestraţi deopotrivă cu experienţe şi har didactic”. Cine nu-şi aminteşte de faimosul matematician Musta? Se spune că absolvenţii liceului beiuşan aveau deschise porţile tuturor facultăţilor de profil din ţară pronunţând numele profesorului lor. Alexiu Ardelean a fost un demn continuator al acestuia. Născut pe chiar vatra oraşului, cu bogate şi îndelungi tradiţii, el şi-a făcut din şcoală o a doua casă. N-avea nimic din imaginea acreditată în mentalul colectiv a dascălului care predă cea mai severă disciplină, spaima dintotdeauna a elevului. Dimpotrivă, era bonom şi jovial, iar pe deasupra, tobă de carte. N-a făcut însă niciodată caz de cunoştinţele lui. Le-a oferit cu mărinimie celor ce îndrăgeau cu adevărat disciplina ce-o preda. Părea convins că matematica este o chestiune de vocaţie şi nu teroriza elevii care aveau alte înclinaţii. Dădea tuturor şansa unor opţiuni libere, bucurându-se sincer de izbânzile şcolii, chiar dacă nu aparţineau domeniului său. Era el însuşi un participant la viaţa cultural-artistică a oraşului, în formaţiile corale, fiind posesorul unei voci baritonale, timbrate şi melodioase. Se adresa şi celor ştiutori şi celor neştiutori în tainele matematicii cu formula familiară “Puiule”, atât de mobilizatoare în ambele cazuri. Elevii care dovedeau chemare pentru disciplina lui erau virtuali studenţi, apoi profesori, ingineri, oameni de ştiinţă. Plecarea lui Alexiu Ardelean dintre noi lasă un gol în viaţa didactică a Beiuşului. Să-l umplem, cultivându-i mereu amintirea. (Degău, Ioan. Pro memoria - Ultimul Mohican.  În:  Luna cinstirii. Foaie editată de Primăria Oraşului Beiuş. An. 9, aprilie 2002, p. 6);
Prin Decretul nr. 5/1969 al Republicii Socialiste România i se conferă medalia Meritul Cultural clasa I.  (I.I.)

REFERIRI:- Crăciun, Corneliu. Sub destinul care arde Ioan Buşiţia.  Oradea, Editura Logos’94, 2003, p. 23.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu