BURLĂ, Vasile**: Filolog. S-a născut la 9
februarie 1840 în Opaiţeni - Basarabia – S-a stins din viaţă la 9 ianuarie 1905
la Iaşi. A făcut cursuri gimnaziale şi
liceale la Cernăuţi şi Beiuş unde îşi ia “testimoniul de maturitate” de la
profesorii “gimnasii Belenyensiensis”. Studii superioare de greacă, latină, sanscrită le-a urmat la
Viena şi Graz. Din 1871, aflându-se în Iaşi participă la şedinţele “Junimii”.
In 1873 a fost numit, prin concurs, profesor la Liceul Naţional din Iaşi, al
cărui director a devenit în 1876. A
publică în Convorbiri literare judicioase “dar lipsite de strălucire” Studii
filologice strânse în volum în 1880. Între 1880 și 1890 a fost profesor la
Institutul liceal de domnișoare Humpel, iar din 1898 la 1901 profesor de latină
și greacă la Liceul Internat. Timp de un an, în 1875-1876, a funcționat ca
profesor suplinitor la Universitatea din Iași. În 1889, Vasile Burlă s-a
numărat printre fondatorii Societății Științifice din Iași, alături de Grigore
Cobălcescu, Alexandru D. Xenopol, Constantin Meissner, Alexandru Grigore Suțu. Vasile Burlă a fost socotit ca un junimist de bază şi un
colaborator de nădejde al revistei Convorbiri literare. A publicat numeroase
articole cu conţinut filologic şi polemic. Articolele cu caracter lingvistic
le-a adunat într-un volum intitulat Studii filologice (1880). Vasile Burlă a
devenit celebru în epocă prin polemica dusă cu rivalul Junimii, B.P.Haşdeu,
asupra etimologiei cuvîntului raţă. (În: http://www.compendium.ro/). În 1901 Vasile Burlă s-a pensionat. A încetat din viață la 9 ianuarie 1905 și a
fost înmormântat în cimitirul Eternitatea din Iași.
Este autor de manuale pentru limbile clasice:
- Prospect gramatical asupra dialectului lui Homer si Herodot. Iaşi, 1877; -
Carte de exerciţii latine. Iaşi, 1895; -
Gramatica limbii greceşti după Curtius. Iaşi, 1895 .
Referiri: - Andreescu, C. Profesorii Ion Paul şi Vasile Burlă. In:
Almanahul gimnaziului “Alexandru
cel Bun”. Iaşi, 1923-1936; - Bumbac,
V. Vasile M. Burlă. Unele
trăsături din viaţa de student a
regretatului Profesor V. M. Burlă. In:
Junimea literară, II, 19O5; -
Călinescu, George. Istoria literaturii române de la origini până în prezent.
Ediţia a 2-a revăzută şi adăugită. Ediţie şi
prefaţă de Al. Piru… p. XIV, 423, 440-441, 546, 1000. - Wikipedia. (I. I., S.S.)