DRAGOȘ, Ioan. Deputat de Beiuș în Parlamentul de la
Budapesta. S-a născut în 5 martie 1810 în Oradea, într-o familie de nobili
români originari din Toplița. Tatăl său s-a numit Teodor şi era mic proprietar
la Oradea. A mai avut un frate. A încetat din viață în 10 mai 1849 la Abrud.
A urmat studii
gimnaziale la Liceul romano-catolic din Oradea, ulterior, între anii 1842-1844
urmează cursurile Academiei de Drept din Oradea, devenind avocat. A lucrat în
administrația comitatului, ajungând până la funcția de solgăbirău. În 22 martie
1848 este ales membru în comisia constituită de primul ministru al Ungariei,
Batthyány Lajos (1807-1849), care avea rolul de a păstra liniștea în comitat,
prevenind atât protestele nobililor expropriați de revoluţia maghiară, dar care
încă nu îşi primiseră despăgubirile prevăzute de lege, cât şi ale iobagilor
eliberați şi care ar fi putut avea, la rândul lor, nemulțumiri. În 26 iunie
1848 este ales deputat de Beiuş, în Dieta maghiară, câștigând împotriva unui
candidat maghiar. Inamicii săi politici l-au acuzat că nu avea nici o calitate
care să îl fi ajutat să câștige alegerile şi că a fost ales doar datorită
faptului că era de origine română, de către conaționalii săi. În timpul
revoluţiei pașoptiste, a aderat, împreună cu alţi români din Câmpia de Vest a
Transilvaniei, la țelurile revoluţiei maghiare, pe care au susţinut-o. Prin
această atitudine, el s-a depărtat de scopurile declarate ale revoluţiei
pașoptiste române din Transilvania, pe care de altfel nu le-a îmbrăţişat
niciodată. Pe lângă alte declarații prin care susţinea cauza revoluţiei
maghiare, Ioan Dragoş s-a adresat personal românilor din Transilvania,
încercând să îi convingă să renunțe la declarațiile de la Blaj şi să treacă de
partea maghiarilor. Un astfel de apel personal către românii transilvăneni,
suna astfel, în încercarea de a-i convinge pe aceştia de şansele de victorie
ale cauzei maghiare: „Eu sunt aici moștean ca şi maghiarul, dar numele lui
pătrunde astăzi sfera înseninătoare; el urmează înainte şi-mi face cale, eu cu
dânsul voi păși şi când va veni vremea, eu voi păși înainte şi el după mine.”
Asedierea Munților Apuseni a început în toamna
anului 1848, prin bătăliile de la Ciumbrud (25 octombrie), Cricău (28
octombrie), Huedin 7 (decembrie). A continuat la începutul anului 1849 prin
luptele de la Aiud (8 ianuarie), Uioara de sus (9 ianuarie), Aiud (17
ianuarie), Brad (15-20 ianuarie), Lița (17 ianuarie), Sălciua (21-22
februarie), Mărișel (26 februarie-12 martie), Zlatna (16-18 aprilie), Ponor
(martie), Băișoara (13 aprilie). Observând revoluționarii maghiari că zona
Munților Apuseni este greu de cucerit, întrucât locuitori de aici erau dispuși
să lupte până la ultima picătură de sânge, vor încerca să ajungă la o cale de
împăcare cu revoluționarii români conduși de Avram Iancu. Din acest moment își
face apariția în vâltoarea evenimentelor deputatul Ioan Dragoș, un personaj controversat
în istoriografia românească și cea maghiară. În luna aprilie a anului 1849,
Ioan Dragoş porneşte spre Munţii Apuseni, cu însărcinarea, din partea lui
Kossuth, de a-i face pe români să depună armele, prin mijloace pașnice. În 20
aprilie 1849, Dragoş e în măsură să comunice comisarului guvernului maghiar că
Avram Iancu şi Ioan Buteanu au acceptat să îl primească, pentru începerea
tratativelor de pace. Spicuim din Raportul lui Avram Iancu, prefect al unei
legiuni româneşti, despre faptele oastei poporane, care a stat sub comanda lui
pe timpul răsboiului civil din Transilvania în anii 1848/9, Editura
redacţiunii ”Observatorului”, Sibiiu, 1884: ”Prefectul Buteanu primi în 23
Aprilie o scrisoare dela Dragoş din Brad cu data 19 apr. adresată totodată şi
mie, in care eram invitați la o conferență spre scopul unei învoeli salutare.
Eu venii la Abrud chiar în aceeaş noapte, dupăce am cetit scrisoarea o am comunicat
şi prefectului Axente Severu, care tocmai pe atunci se află in Abrud. Acesta
declară îndată că din toată acea conferență nu se va alege nimic, din cauză că
principiile maghiarismului Kossuthian sunt cunoscute; apoi Românii au avut
ocaziune de a se convinge despre credinţa ungurească, şi în dosul
acestei conferențe poate fi că este ascuns altceva; de aceea el este de părere
că invitarea să nu fie primită… În 25 Aprilie plecarăm la Mihăileni anume cu
prefecții Buteanu şi Dobra, fostul prefect din Câmpie preotul Vlăduțiu,
vice-prefectul meu Boieriu şi încă alţi câţiva. Acolo convenirăm cu Dragoş.
Scopul meu adecă a fost ca să aflu câte ceva despre starea lucrurilor din afară
de munţi; pe lângă aceasta eu eram de părere, că în considerațiunea stării noastre
descrise mai sus în care ne aflam in munţi, un armistițiu ne-ar fi folositor în
multe privințe. La posibilitatea împăcărei cu Maghiarii eu unul nici pe departe
nu am cugetat. Deputatul Dragoş luă cuvântul şi într’o cuvântare măiastră
zugrăvi situațiunea lumei în colori maghiare… Buteanu, care precum s'a observat
şi mai sus desperase cu totul de reușita cauzei noastre şi Dobra un advocat
erudit, care şi el nu eră mai bine dispus, purtau numai singuri conversațiunea
cu deputatul, iar acesta spre a ajunge la o învoială definitivă a pus de întâie
şi categorică condițiune depunerea armelor şi extrădarea lor, iară acesta o
explică aşa, că garda naţională să fie desarmată din ambele părţi şi răsboiul
să fie purtat numai cu trupe regulate. Eu îi făcui observarea că acest popor
înșelat foarte de multe ori de cătră Maghiari nici armele nu le va da din mână,
nici nu va suferi vreodată ca orașele şi satele muntene să fie ocupate de
soldaţi maghiari, şi am mai adaos, că aci poate fi vorba cel mult numai de un
armistițiu. Deputatul răspunse că el pentru aşa ceva nu este autorizat, între
aceea dânsul va face raport la comandantul din comitatul Zarand şi chiar la
Kossuth, apoi va şi plecă îndată la Debreţin, pentruca să audă părerile lui
Kossuth şi să aducă în scris concesiunile care pe Români să-i poată îndestula…
Mai încolo eu aflai îndată după acea convorbire, că dintr’odată cu venirea
deputatului trupele maghiare an fost înmulțite nu numai în comitatul
Zarandului, ci şi pretutindeni în direcţiunea celor mai importante strâmtori de
munţi, ceeace mă făcu să cuget la un plan al lor combinat şi aşa îmi permitea
ca să pătrundă in sus atinsul plan al politicilor maghiari. Acum eu cunoscui
perfect situațiunea în care ne aflam noi şi aşa m'am decis ca să lucru cu mare
circumspecțiune în contra intrigilor vrășmașului şi să nimicesc planul lor…” Întâlnirea
cu fruntaşii revoluţiei pașoptiste române, printre care Avram Iancu şi Ioan
Buteanu, I. Dragoş a avut-o pe data de 23 sau 24 aprilie 1849, în satul
Mihăileni, judeţul Hunedoara. Pe timpul întâlnirii, Dragoş îi asigurase pe
români că nu vor avea loc operațiuni militare ale armatei ungare, îndreptate
împotriva lor, fiind declarat armistițiul pe timpul duratei tratativelor de
pace. La această întâlnire, I. Buteanu i-a cerut vehement lui Dragoş
recunoaşterea naționalității române. În 5 şi 6 mai tratativele de pace
continuă, incluzând două adunări ale moţilor, la Abrud şi la Câmpeni, pe care
Avram Iancu voia să îi întrebe despre semnarea sau nu a unei păci. Moţii au
fost de neînduplecat, refuzând să se predea, cu toată amnistia, destul de vagă
de altfel, oferită de Kossuth celor care ar înceta luptele. În seara de 6 mai
1849, maiorul Hatvani intră prin surprindere în Abrud, chiar în timp ce
discuţiile românilor cu Dragoş erau în toi. Avram Iancu a reuşit să se salveze
în ultimul moment din Abrud, împreună cu mai mulţi comandanţi români, evitând
capturarea de către maghiari. Prefecții Ioan Buteanu şi Petru Dobra îl cred pe
Dragoş, care îi asigura că nu li se va întâmpla nimic rău, astfel că aceştia nu
fug din Abrud împreună cu ceilalţi români. ”La porunca lui Hatvani a fost în
mod mișelesc împușcat advocatul Dobra, născut în Zlagna şi care avea rudenii de
sânge în Câmpeni. Când au auzit
rudeniile lui Dobra, s’au şi gândit Ia
răsbunare asupra lui Dragoş, ademenitorul Românilor”. În 8 mai 1849 a
început prima bătălie de la Abrud, românii reuşind să recucerească oraşul prin
forţa armelor la 10 mai. În această zi, intrând românii în oraş prin luptă,
Ioan Dragoş a căutat să se ascundă, știind că va fi acuzat de trădare. ”Glotașii
stăruiau şi în urmă amenințară cu moarte pe Șuluțiu, cari ameninţări le auzia
şi Dragoş, care de bună voie eşi din cămară şi se prezentă conducătorilor
acelei trupe înarmate… Dragoş fu aruncat peste târnaţ în lăncile glotașilor
adunați în curte, «unde a fost sdrobit la moment şi trupul lui, formând o masă
de carne şi oase, a fost aruncat peste un zid într’o grădină din vecinătate,
unde i s’a şi făcut mormântul. (Rubin Patiția). Dragoș a fost ucis de
mulțimea înfuriată după evenimentele de la Abrud din luna mai a anului 1849, și
nu din ordinul vreunui conducător al Revoluției. Atât Rubin Pațiția cât și
ceilalți memorialiști ardeleni care descriu evenimentul uciderii lui Dragoș
evidențiază faptul că emoția în rândul moților atinsese dimensiuni maxime în
momentul capturării și executării lui Dragoș.
Rămășițele lui Dragoş au fost îngropate pe locul în care murise, sub un
frasin. După şase ani au fost strămutate, în secret, de propretorele Holnapi,
la Oradea. ”Moartea lui Dragoş este o răsbunare pentru uciderea advocatului
Petru Dobra, care răsbunare au săvârşit’o rudeniile celui ucis. Iancu s’a
supărat de acest fapt, căci ca idealist omorurile nu le suferea şi mulţi Unguri
căzuţi în robia lui - în Ioc de moarte, aflau scutul lui Avram Iancu -
îngrijindu-se chiar şi de întreţinerea lor şi a familiilor acelor prisonieri,
pe cari îi internase în Offenbaia”.
Scriitorul
Ioan Georgescu, în Avram Iancu, Biblioteca Asociațiunii (ASTRA- n.n.),
Sibiu, 1922, p. 5 spune: „Auzind, cum au ucis Moţii pe nenorocitul trimis al
Ungurilor, pe deputatul Ioan Dragoş, după ce au cucerit din nou Abrudul, el a
spus aceste cuvinte către ostaşii săi: <<V’aţi luptat cu Ungurii aşa de
vitejeşte, încât- îmi vine să vă sărut pe toţi; dar’că aţi omorît pe Dragoş,
mi-aţi amărît
sufletul!>>”
Referințe: - Politica româneasca şi
politica ungurească în anii 1848—49, în: ”Transilvania”, anul LIII, nr. 9,
septembrie 1922, p. 559-562; - Patiția, Rubin, Moartea deputatului Dragoș,
în: ”Gazeta Transilvaniei”, anul LXXII, nr. 32, Brașov, 12/25 februarie,p. 1-2;
- Ioan Dragoș, în: Enciclopedia României (enciclopediaromaniei.ro,
accesat 27 martie 2021, ora 19.40; - Dumbrăvescu, Nicolae, Ioan Dragoș,
participant la Revoluția din 1848-1849 în memorialistica vremii, în:
”Sententia”, Sesiune internațională de comunicări științifice studențești,
Volum de lucrări, Ediția a V-a, Târgu Jiu, 4-6 decembrie 2014, p. 383-393. (S. S.)
