1. BEIUŞENII LA MAREA ADUNARE NATIONALA DE LA ALBA IULIA
Măreţia faptelor omului este dată
de obicei de circumstanţele în care acestea se desfăşoară.
"Când marea e liniştită oricine poate fi cârmaci" spune o veche şi
cunoscută maximă. Dar în acei ani, 1918-1919, "marea" era atât de
agitată încât în vârtejele ei erau atrase , destinele unor neamuri, ale unor
popoare ce îndurau de secole întregi jugul străin. Era momentul în care
se năruiau marile imperii, popoarele înglobate împotriva voinţei lor
în ele având prilejul istoric de a-şi hotărî autodeterminarea.
Drama românilor transilvăneni începuse încă din
1916-1917 când peste 500.000 de ardeleni au fost mobilizaţi pentru armata
austro-ungară, marea majoritate, peste 447.900, fiind trimişi pe front.
Primăvara anului 1918 prevesteşte întruparea
speranţei românilor ardeleni pentru împlinirea idealului unităţii
naţionale, acţiunile lor intrând într-o fază decisivă, desfășurându-se cu mare
repeziciune.
Astfel la 12 octombrie 1918, la Oradea
în casa luptătorului dr. Aurel Lazăr are loc o consfătuire politică la care
participă Alexandru Vaida-Voievod, Vasile Goldiş, Teodor Mihali, Ştefan Cicio
Pop, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Ioan Ciordaş membri ai Comitetului
Executiv al P.N.R. şi invitaţii Sever Dan, Gheorghe Popovici şi Gheorghe
Crişan.
După lungi dezbateri pe marginea celor
două proiecte supuse analizei asistenţei (care conţineau principiul
autodeterminării naţionale) concluzia a
fost că Declaraţia trebuie redactată în termeni concişi dar solemni. Vasile
Goldiş a avut misiunea de a redacta textul definitiv al declaraţiei. Odată
definitivat și aprobat de participanţi, textul Declaraţiei de independenţă naţională şi a devenit un
document de o valoare incontestabilă, expresie a dezideratelor fundamentale ale
românilor transilvăneni în acel moment istoric.
Pe baza acestei declaraţii şi în
spiritul prevederilor ei se vor desfăşura toate acţiunile beiuşenilor până la
punctul cuminant de la 1 Decembrie 1918.
Acest interval de timp s-a caracterizat
printr-o excepţională tensiune de redeşteptare naţională, toate iniţiativele,
acţiunile şi măsurile întreprinse desfăşurându-se în Beiuş şi Ţara Beiuşului cu
elan patriotic dar şi cu calmul şi chibzuinţa impuse de dr. Ioan Ciordaş.
În ziua de 3 noiembrie 1918 în localul
Casinei Române se constituie Consiliul Naţional Român din Beiuş ca organ al
comitetului executiv al P.N.R. sub preşedinţia lui Ioan Ciordaş.
(Din C.N.R. Beiuș făceau parte şi profesorii Camil Sălăgean, Alexandru Pteancu
şi Constantin Pavel.)
Pe întreaga durată a lunii noiembrie
profesorii Camil Sălăgean, Ioan Ossian, şi dr. G. Hetcou au ţinut mai multe
"prelegeri poporale" în sala de gimnastică a liceului de băieţi, iar
profesorii Ioan Buşiţia dr. Alexandru Pteancu, dr. Ioan Ossian, Francisc Hubic
şi Paul Voştinaru au excurs şi pe la sate" pentru "a lumina şi
instrua poporul spre a înţelege şi urma conştiu principiul imperativ al
vremurilor pentru unirea tuturor celor de o limbă şi de un sânge"
În ziua de 27 noiembrie 1918 a avut
loc, în localul Casinei române din Beiuş adunarea cercului electoral
Beiuş-Vaşcău, procedându-se la alegerea, conform normei de reprezentare, a 5
delegaţi pentru Marea Adunare Naţională de la Alba
Iulia din 1 Decembrie. Au fost aleşi beiuşenii Dr. Ioan
Ciordaş, avocat şi Ilarie Crişan meseriaş, Teodor Cornea ţăran din Meziad,
Atanasiu Toader ţăran din Seghişte şi Lăpădat Cioflan învăţător în Ghighişeni.
In aceeaşi zi şi în acelaşi loc se
constitue, în mod provizoriu Reuniunea Femeilor române din Beiuş şi jur care,
de asemenea, îşi alege delegatele sale la Alba Iulia pe doamnele Tina Papp şi
Elena Ardelean.
Principalele instituţii, societăţi şi
asociaţiuni culturale din oraş îşi aleg şi ele delegaţi la măreţul eveniment al
neamului românesc. Astfel cele două biserici surori îi trimit la Alba Iulia pe
cei doi protopopi, Liceul "Samuil Vulcan" îl desemnează pe Victor
Borlan să îi reprezinte, Reuniunea de cântări "Lyra" îl alege pe
profesorul Ioan Buşiţia, ca şi un mare număr de alţi intelectuali, meseriaşi,
negustori şi mulţi ţărani aleşi de bresle sau de alte asociaţiuni profesionale,
dar, aşa cum s-a transmis din grai în grai au fost destui de mulţi săteni care
au pornit "pe spezele" lor spre Alba
Iulia Protopoul Petru E. Papp delegat
şi el la Alba Iulia scrie "La Alba Iulia beiuşenii participară în număr
impozant" - Decembrie
1. - O mare delegaţie reprezentând electoratul,
majoritatea instituţiilor şi societăţile şi asociaţiunile culturale
din Beiuş, este prezentă la Alba Iulia pentru a lua parte
la momentul pentru realizarea căruia au luptat atâta
vreme ei şi înaintaşii lor.
BEIUŞENI LA ALBA IULIA:
Delegaţi ai cercului electoral Beiuş-Vaşcău:
1). Dr. Ioan Ciordaş
2). Ilarie Crişan
Delegat al Protopopiatului Ortodox Român de Beiuş
3)- Petru E. Papp
Delegat al Protopopiatului greco-catolic de Beiuş
4). Valeriu Hetco
Delegat al corpului profesoral de la Liceul “Samuil
Vulcan”
5). Prof. Victor Borlan
Delegate ale Reuniunii Femeilor Române din Beiuş şi
Jur.
6). D-na Elena Muntean
7). “ Tina
Papp
8). " Elena Ardelean
Delegaţi al Reuniunii de Cântări “Lyra”
9).
Prof. Ioan Buşiţia
10):
Dr. Nicolae Bolcaş
Delegat
al Reuniunii Meseriaşilor Români
11). Ioan
Chidioşan
Delegaţii
Gărzii Naţionale din Beiuş
12). Ioan Quai,
13). Cornel Crişan
14). Gavril Cosma
15). Vasile Ignat
Alte instituţii şi organizaţii
16) Prof. Camil Sălăgean.
Pe lângă aceştia un mare număr
de beiuşeni, în special tineret şi femei au plecat la Alba
Iulia ca simpli participanţi la actul Marii Uniri, dar
aceştia nu figurează în nici o evidenţă cunoscută nouă până la această
dată.
Drumul delegaţilor spre Alba Iulia, inclusiv
a celor beiuşeni, a fost presărat cu fel de fel de piedici şi oprelişti, ba
chiar sabotat pe unele locuri, de către autorităţile vremii.
Ziua de 1 Decembrie 1918 a fost marcată şi
în Beiuş ca "zi a învierii noastre naţionale", cum spune
directorul Liceului "Samuil Vulcan" - Vasile Ştefănică. La
propunerea doamnelor Viora Ciordaş, Livia Cosma şi Eufimia Ştefănică "după
săvârşirea sf. Liturgii", în biserica gr. cat. din centru, "s-a făcut
sfinţirea steagului naţional prin directorul liceului", cu care ocazie
s-au spus şi "cuvinte adânc mişcătoare" despre importanţa
acestui istoric eveniment. Întreaga asistenţă - "intelectuali, meseriaşi
şi economi, din ambele Biserici în frunte cu elevii liceului" - s-a
deplasat purtând cu falnică mândrie proaspăt-sfinţitul drapel
tricolor - scos pentru prima dată pe străzile oraşului -, spre sala
de gimnastică unde "s-a
ţinut un prea frumos festival naţional"
În sala de gimnastică a vechii şcoli
româneşti din Beiuş, directorul acesteia Vasile Ştefănică prezintă în câteva
cuvinte scopul întrunirii dându-i apoi cuvântul eruditului profesor
dr. Constantin Pavel, care în cuvinte înălţătoare, pe măsura evenimentului evocat,
dar şi pe înţelesul asistenţei, arată semnificaţia actului istoric de la Alba
Iulia, făcând în acelaşi timp un aspru rechizitoriu îndelungatei şi asprei
dominaţii străine.
Sala de gimnastică a fost neîncăpătoare
pentru asistenţa prezentă care dorea să participe, măcar astfel la măreţul
eveniment istoric şi să-l asculte pe stimatul profesor.
Sub titlul "Glasul Bihorului. Ziua
învierii noastre", ziarul Unirea din Blaj, care de multă vreme
şi cu deosebire în anul 1918 a întreţinut flacăra puternică a Unirii pe tot
cuprinsul Ardealului, a publicat în întregime, în numărul său din 15 decembrie
1918, întregul discurs rostit în acea memorabilă zi de dr. Constantin
Pavel
Unirea decretată la Alba Iulia nu
devine efectivă în părţile bihorene decât din aprilie 1919, de aceea una din
principalele modalităţi de afirmare a spiritului de unitate naţională, în
lunile de după euforia de la 1 Decembrie 1918, a fost efectuarea propagandei în
direcţia apărării, cu curaj şi nenumărate riscuri, a intereselor naţionale
româneşti exprimate în programul Unirii de la Alba Iulia.
2. MARTIRII
Hotărârea
Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia n-a fost acceptată de vechea stăpânire, această facând tot
posibilul pentru ca aceste vechi teritorii româneşti să rămână în componenţa
Ungariei accentuând politica oprimatoare din partea armatei de ocupaţie, care
deseori a degenerat în acţiuni sângeroase.
Despre cele
petrecute în perioada decembrie 1918 - aprilie 1919 în Bihor şi Ţara Beiuşului
s-a mai scris, aducându-se în prim planul vieţii publice, ca mărturii inefabile
a efectelor dominaţiei străine asupra populaţiei româneşti, abuzurile şi
atrocităţile comise de ocupanţi, aruncând astfel adevărata lumină asupra
autorilor acestor fapte, a cruzimii cu care ai au încercat să distrugă
rezistenţa politică a românilor
"aceste demersuri publicistice şi istoriografice - cu deosebire, evocarea
unor personalităţi care au devenit victime ale unor împrejurări dramatice, ca,
spre pildă, dr. Ioan Ciordaş, dr. Nicolae Bolcaş, Nicolae Bogdan şi alţii - au
fost deliberat ignorate sau, caz şi mai grav, li s-au deturnat sensurile,
preferându-se unei analize obiective a realităţilor o includere a lor în seria
de fapte care trebuiau păstrate în anonimat, deoarece - după opinia unora - nu
serveau anumite interese de conjunctură. Istoria trebuie însă scrisă "aşa
cum a fost" şi de aceea credem că a sosit momentul ca să dezvăluim
suferinţele şi tragismul cu care au fost confruntaţi românii bihoreni în lunile
menţionate şi aceasta numai pentru că erau fermi în apărarea idealului secular
al unităţii noastre naţionale" ( 88. Faur, Viorel. Viaţa politcă... p.
151). Istoricii de azi, aşa cum afirmă şi domnul prof. univ. dr. Viorel Faur,
au "obligaţia de a restitui - cu rigoare şi discernământ - faptele locale,
în dsfăşurarea lor reală, pentru a extrage din ele învăţămintele
corespunzătoare. Prin această reactualizare contribuim, implicit, la
restaurarea memoriei celor care s-au jertfit - în părţile Bihorului - pentru
făurirea statului naţional unitar român" ( 89. Faur, Viorel. Viaţa
politică... p. 151-152).
Din şirul de personalităţi implicate în viaţa culturală şi politică a
Beiuşului şi Ţării Beiuşului, pe care i-am amintit s-a făcut mai mult decât
remarcată personalitatea jertfiţilor pe altarul neamului. Este vorba de acei
eroi ce şi-au pus în slujba apărării libertăţii şi demnităţii poporului, bunul
cel mai de preţ dat de Dumnezeu: Viaţa.
După
memorabila Declaraţie încep zile de extaz, dar şi de agonie. In timp ce oamenii
politici pregătesc Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în aşezările
ardelene - şi în Ţara Beiuşului - începe
dominaţia terorii, al lungului şir al omorurilor premeditate la Beliş, Făget
(lângă Lugoj), Chereluş, Covăsânţ, Curtici, Şiria, Teiuş, Băseşti etc. iar în
Ţara Beiuşului la Cărpinet, Vaşcău, Hotar, Câmpani de Jos, Fânaţe, Sighiştel
şi altele.
În
părţile crişene şi în Ţara Beiuşului crimele comise de armata maghiară continuă
şi după decretarea, la Alba Iulia, a Unirii cu Ţara Mamă, ştiut fiind faptul că
teritoriile aflate la vest de aliniamentul Sighet - Zam - Ciucea ocupat de armata
română, au rămas până în aprilie 1919 sub ocupaţie maghiară.
Constituită
rapid din miltari şi unităţi cu diverse tradiţii, cu moralul zdruncinat, armata
ce a acţionat în părţile bihorene s-a remarcat printr-o gravă şi evidentă
indisciplină. "De reţinut pentru savolniciile comise, regimentul 21,
cantonat în februarie 1919... la Bratca şi batalionul comandat de căpitanul
Verboczy Kalman, în care au intrat gardistii maghiari din regiunea Cluj, având
deci o fizionomie aparte şi "acţionând pe cont propriu" cu deosebire
în depresiunea Beiuşului" ( 90. Faur, Viorel Viaţa politică... p.153).
Despre această unitate cunoscutul
condeier bihorean Teodor Neş scria că
ostaşii din componenţa sa, atunci când erau singuri "dădeau semne de
comportament terorist şi ultraşovinist, încurajat şi ratificat de comandantul
lor" ( 91. Neş, Teodor. A doua carte despre oameni din Bihor. Oradea,
Comitetul pentru cultură şi educaţie socialistă, 1979, p.221)..
Aceste
trupe care nu erau subordonate autorităţilor locale, au recurs la o mare diversitate de metode de
intimidare a populaţiei româneşti mergând de la distrugerea steagurilor
româneşti până la jafuri în casele românilor şi chiar asasinate, metode
aplicate doar în perioada 1848-1849.
Încă din decembrie 1918 (cum am mai arătat) a
început prigonirea celor ce participaseră la fericitul moment istoric de la
Alba Iulia, aceştia fiind ameninţaţi cu arestarea şi împuşcarea, casele lor
fiind mereu "invadate" şi bunurile lor distruse. "Locuinţa
învăţătorului Ioan Mândru din Finiş "este de repetite rânduri
percheziţionată şi dânsul purtat de soldaţi... la primarul ungur din comună mai
de multe ori". Soarta lui Gheorghe Pălcuţ comerciant din aceeaşi comună (
şi omul de legătură dintre organizaţia P.N.R. din Beiuş şi al dr. Ioan Ciordaş
cu românii din Finiş n.n.) a fost realmente tragică. După ce s-a întors de la
Alba Iulia, acesta a afirmat că "în curând ne vom găsi în România
Mare", fapt care a trezit mânia gărzii naţionale maghiare din localitate.
Aceştia au efectuat repetate descinderi la locuinţa lui Gheorghe Pălcuţ, care a
fost nevoit să devină - cum scria într-un document - "locuitorul codrilor
din hotarul Finiş(ului), unde a rămas ascuns până la 16 aprilie 1919, când -
după ce şeful gărzii maghiare... - îşi dă cuvântul de onoare soţiei lui Gh.
Pălcuţ că, dacă se va reîntoarce acasă, nu va avea nici un necaz". În ziua
următoare Gh. Pălcuţiu - bazându-se pe asigurările primite - s-a deplasat
împreună cu soţia, la Beiuş, pentru a face unele "târguieli". În
partea din spre Finiş a Beiuşului a fost
prins de soldaţi, "dus la casa oraşului..., deja cu falca ruptă, legată;
între baionetele soldaţilor ieste dus la văzul tuturor trecătorilor cătră linia
de front, cătră comuna Negru; în apropierea acestei comune este ucis mişeleşte
prin împuşcături de baionete şi în urmă de gloanţe" ( 92. Faur, Viorel.
Viaţa politcă... p.154).
În
această atmosferă are loc cumplitul măcel de la Sighiştel unde sunt asasinaţi
zeci de ţărani.
Deşi,
iată au trecut 96 de ani, tot la fel de orbile şi zguduitoare ne apar şi acum
tragicele dispariţii ale militanţilor dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş
conducătorii vieţii politice beiuşene şi a Ţării Beiuşului.
Aşa
cum bine se cunoaşte, în noaptea de 3 spre 4 aprilie 1919 cei doi sunt ridicaţi
din casele lor de către ostaşii maghiari
la ordinele lui Verboczy Kalman, încătuşati, duşi la sediul acestuia de unde cu
un tren special, în miez de noapte, sunt duşi în localitatea Lunca, torturaţi,
maltrataţi ucişi bestial şi aruncaţi într-o groapă comună şi găsiţi abia în ziua eliberării Ţării Beiuşului, 19 aprilie
1919, aduşi la Beiuş cu onoruri naţionale la 25 aprilie 1919 unde li se fac
funeralii naţionale şi sunt înhumaţi în Cimitirul românesc din Deal.
Iată
cum evocă Petru E. Papp evenimentele: "În dimineaţa din 4 aprilie ne
zgudui vestea că dr. Ioan Ciordaş şi dr. Nicolae Bolcaş au fost ridicaţi din
locuinţele lor, deţinuţi şi nu se ştie unde sunt. Oraşul era în fierbere.
Membrii Consiliului Naţional Român merg la Verboczy, cerând lămuriri.
Răspunsul... e evaziv. Nu dă nici o lămurire. Intervin şi ungurii din loc dar
fără rezultat. Unora le spunea că sunt deţinuţi în loc sigur, altora că au
scăpat din mâinile soldaţilor şi au trecut peste munte la armata
română..." ( 93. Papp, Petru E. Din trecutul Beiuşului... p. 251) .
Menţionăm
faptul că aceeaşi soartă tragică a avut-o şi Nicolae Bogdan unul din
conducătorii vieţii politice a Vaşcăului.
Deşi ,
începând din anul 1974, an de an numărul intervenţiilor scrise sau verbale
referitoare la aceste evenimente au sporit, consider că nici la ora actuală
istoria nu a făcut destul pentru recuperarea memoriei acestor doi martiri ai
Beiuşului, ai Bihorului, ai României Mari, ai întregului neam românesc.
Afirm
aceasta deoarece în multe dintre scrierile referitoare la Unirea de le 1
Decembrie 1918 numele acestora nici nu apare, deşi se cunoaşte faptul că dr.
Ioan Ciordaş a fost totuşi una dintre personalităţile marcante ale Partidului
Naţional Român, participând, prin diverse forme, la toate marile eveniment ale
pregătirilor în vederea Unirii, făcând parte din mai toate delegaţiile care au
dus tratative cu autorităţile maghiare, fiind implicat, ca apărător, în mai
toate procesele politice din zonă,
procese pe care le transformă în tribune de afirmare a sentimentelor naţionale
ale românilor.
Bibliografie:
1). -Bolca, Vasile. Şcoala normală unită din Oradea, 1784-1934. Oradea, Tipografia Diecezană,
1934,
2). - Căluşer, Iudita. Un document inedit despre ecoul unirii la la 1859 în
Bihor. În: Crisia (Oradea). An.11, nr. 11, 1981, p.
247-249.
3). - Căluşer, Iudita. Un moment semnificativ
din relaţiile stabilite între şcolile româneşti din Blaj, Beiuş şi Năsăud, în
contextul luptei pentru dezvoltarea învăţământului românesc. În:
Crisia (Oradea). An. 8, nr, 8, 1978, p. 417-432.
4). -
Contribuţii culturale bihorene. Oradea, Comitetul de cultură şi educaţie
socialistă al judeţului Bihor, 1974.
5). -
Copil, Mircea. Bihorul în patru zări.
În: Trepte vechi şi noi de
istorie, cultură şi viaţă bisericească în Episcopia Oradiei. Mărturii -
evocări. Oradea, Editura Episcipiei Ortodoxe Române a Oradiei, 1980.
6). - Faur, Viorel. Contribuţii la cunoaşterea istoriei Bihorului. Vol. 1.
Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor 1970.
7). - Faur, Viorel. Contribuâii la cunoaşterea istoriei Bihorului. Vol.
2. Beiuşul cultural. Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor, 1970
8). -
Faur, Viorel. Cultura românilor din Bihor (1849-1919). Oradea, Fundaţia
Culturală Cele Trei Crişuri, 1992.
9). -
Faur, Viorel. Din istoricul vieţii muzicale beiuşene (1866-1918). În:
Crisia (Oradea). An. 6, nr. 6, 1976, p. 89- 121.
10). - Faur, Viorel. Istoricul constituirii
despărţământului beiuşan al "Astrei" (1897-1899). În:
Crisia (Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 389-421.
11). - Faur, Viorel. Istoricul frământărilor
pentru înfiinţarea şi consolidarea Reuniunii de cântări "Lira" din
Beiuş (1905-1912). In: Crisia (Oradea).
An. 7, nr. 7, 1977, p. 177-193.
12). - Faur, Viorel. Pagini din lupta populaţiei din sudul Bihorului
pentru afirmarea culturală (Activitatea despărţământului Beiuş al
"Astrei" între anii 1898-1918).
In: Crisia (Oradea). An. 8, nr.
8., 1978, p.433-493.
13). - Faur, Viorel. Viaţa politică a românilor
bihoreni (1849-1919). Oradea, Fundaţia culturală Cele Trei Crişuri, 1992.
14). - Fărcaş, Traian. Istoria gimnaziului gr. cat. de Beiuş (1828 -1895).
Gherla, Tipografia Aurora A. Todoran, 1896.
15). -
Matei, Pamfil. "Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi
Cultura Poporului Român (ASTRA) şi rolul ei în cultura naţională (1861-1950).
Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1986.
16). -
Mălinaş, Constantin. Bihorul şi colaboratorii bihoreni în prima enciclopedie
română tipărită de "Astra" (1895-1904). În:
Crisia (Oradea). An. 9, nr. 9, 1979, p. 567-588).
17). -
Mândruţ, Stelian. Mişcarea naţională şi activitatea parlamentară adeputaţilor
Partidului Naţional Român din Transilvania între anii 1905-1910. Oradea, Fundaţia culturală Cele Trei Crişuri,
1995.
18). -
Neş, Teodor. Oameni din Bihor 1848-1918. Oradea, Tipografia Diecezană, 1937.
19). -
1918. Bihorul în epoca Unirii. Documente. Oradea, Comitetul de cultură şi
educaţie socialistă al judeţului Bihor, 1978.
20). - Papp, Petru E. Din trecutul Beiuşului - pagini de
glorie şi de jertfe. Beiuş, Librăria şi Tipografia Doina, 1928.
21). - Pavel, Constantin. Şcoalele din Beiuş. Beiuş, Librăria şi Tipografia Doina, 1928.
22). -
Roşu, Ioan. Apostolii luminii. În:
Beiuşul. An. 3, nr. 44-45, 17 noiembrie 1923.
23). -
Roşu, Titus L. Aspecte din lupta pentru drepturile limbii române în Bihor. În: Cercetări de limbă şi literatură. 1.
Oradea, 1968, p. 91 - 93.
24). - Tripon, Aurel. Monografia - almanah a Crişanei, judeţul Bihor.
Oradea, Tipografia Diecezană, 1936.
Din periodicele consultate:
- Colecţia gazetei
"Beiuşul" 1921-1925; 1942-1945;
- Colecţia revistei Colegiului Naţional "Samuil Vulcan" din
Beiuş:
- Pagini de ucenicie;
- Plai Românesc
BUD, Tit**: Preot, vicar episcopal, folclorist, publicist.
S-a născut la 24 decembrie 1846 în Şugatag. Jud. Maramureş – Se stinge din
viaţă la 18 august 1917 ( ? ) Urmează şcoala primară în localitatea natală,
studii secundare la Ungvar şi Beiuş. Urmând tradiţia familiei face studii de
teologie la Gherla. După terminarea studiilor
funcţionează capelan la Ieud, apoi la Episcopia de Gherla, de aici, la
cerere pleacă în satul natal unde desfăşoară o importantă activitate în
spiritul ridicării economice şi culturale a locuitorilor din acea parte de
ţară. Este revizor diecezan, preşedinte al Reuniunii docenţilor români din
Maramureş , vicepreşedinte al
Asociaţiunii pentru cultura poporului român din Maramureş funcţii din care a contribuit din plin la
dezvoltarea învăţământului, a impulsionat cercetările de folclor în Maramureş
şi a studiilor de istorie bisericească. A scris şi publicat îndreptare pentru
preoţi, prelucrări de cuvântări funerare. De un interes aparte s-au bucurat şi
se bucură lucrările lui referitoare la istoria parohiilor şi mănăstirilor din
Maramureş. A făcut traduceri din literatura universală, cu predilecţie cea franceză:
Adrien Gabrielly. De unde nu este reîntoarcere, o poveste de Alfonse Daudet şi
alte câteva povestiri. Colaborează la numeroase reviste printre care: Amicul
familiei, Familia, Gutinul, Revista de critică literară, Transilvania,
în Familia şi Gutinul fiind o prezenţă permanentă. Influenţat, probabil, de
chestionarul lui Nicolae Densuşianu, la care răspunde, iniţiază şi se plasează
în fruntea unei largi acţiuni de culegere a folclorului. In acest sens publică
un apel în Gutinul , reprodus apoi şi de Familia
şi Amicul familiei. (I. O-I., S.S.)
