Academician, scriitor, scenarist de film. Născut la Oradea, la 16 mai 1930.
Moare într-un tragic accident de circulaţie la Tulcea, la 30 noiembrie 1994 şi
este înmormântat la Oradea. Începe şcoala primară în oraşul natal şi o continuă
la Arad, în septembrie 1940, familia fiind refugiată în urma Dictatului de la
Viena. Primii ani de liceu îi face la liceele “Moisă Nicoară” din Arad, “Samuil
Vulcan” din Beiuş, iar ultimii la “Emanuil Gojdu” din Oradea. Urmează
Facultatea de Filologie din Bucureşti pe care o termină în 1953. Pentru scurt
timp este numit inspector la Ministerul Culturii de unde este nevoit să plece.
Aici leagă o prietenie trainică cu Francisc Munteanu, cu care dealtfel, în
1950, va colabora la scrierea unor scurte proze, pe care le vor publica - debut
- în revista “Viaţa Românească” (legenda spune că într-o perioadă în care i se
interzisese să publice, proze ale sale apăreau sub alt nume... ). Îndată după
debutul în reviste, urmează debutul editorial cu Mecanicul, în 1950,
semnat împreună cu Francisc Munteanu. I-au urmat Gusti Iluţ şi Străinul
(1956, romanul va cunoaşte 9 ediţii). După apariţia Setei (va avea opt ediţii),
Titus Popovici începe să fie socotit un “clasic în viaţă”. Alte cărţi:
Moartea lui Ipu (1971), Cuba teritoriu liber al Americii (1962), Judecata
(1984), Cutia cu ghete (1989). Dramaturgul ne-a lăsat Passacaglia, o piesă
deosebit de frumoasă, curajoasa lucrare Puterea şi Adevărul şi Moştenirea. "În vremea în care eram
la “Familia”, Titus Popovici ne-a dat spre publicare capodopera sa dramaturgică
Avram Iancu, al cărui prim act - senzaţional - a fost scos din pagină de
cenzura bucureşteană (nu ştiu ca piesa să fi fost publicată ulterior). În
primul rând a deranjat faptul că Kossuth Lajos era prezentat ca un mare
demagog, vinovat pentru neînţelegerea dintre revoluţionarii români şi unguri
din anii 1848-1849. A fost şi un excelent scenarist de film. A scris (uneori
în colaborare) scenariile care au stat la baza unor remarcabile filme
româneşti - precum Valurile Dunării, Setea, Străinul, Ultimul cartuş,
Operaţiunea “Monstrul”, Secretul lui Nemesis, Momentul adevărului, Dacii,
Columna, Mihai Viteazul, Pădurea spânzuraţilor, Furtuna, Atunci i-am condamnat
pe toţi la moarte, Puterea şi adevărul, Cu mâinile curate,, Pe aici nu se
trece, Ion, Secretul lui Bachus, Horea, Noi cei din linia întâi, Mircea şi
Actorul şi sălbaticii. La 1 martie 1974 este ales membru corespondent al
Academiei Române, a făcut parte din conducerea Uniunii Scriitorilor, a fost
membru al C.C. al P.C.R. şi deputat de Bihor ( de Beiuş n. n.) în Marea Adunare
Naţională, nedorindu-şi aceste funcţii
înalte (nevoind să participe la un congres internaţional al scriitorilor, din
Italia, s-a “ascuns” undeva în Delta Dunării, unde a fost “descoperit” cu un
helicopter şi trimis cu forţa la Roma). Era un pescar şi un vânător recunoscut
(mergea la o partidă de vânătoare, când a avut accidentul mortal la Tulcea),
era un coseur de excepţie, discuţiile cu el fiind de neuitat. Era un bărbat
frumos, cu o cultură şi inteligenţă rare. În ultimii ani au apărut, postum,
câteva cărţi cu amintiri, Cartierul
primăverii - Cap sau pajură; Disciplina dizordinii etc. în care Titus Popovici
publică lucruri de senzaţie petrecute la vârful puterii comuniste româneşti,
figuri importante ale nomenclaturii comuniste sunt tratate fără menajamente.
Sever cu el, scriitorul a fost sever şi cu contemporanii lui. Au fost (şi mai
sunt) oameni care l-au considerat pe Titus Popovici ( ca şi pe Al. Andriţoiu,
alt mare scriitor din Bihor) “om al comuniştilor”. Nimic mai fals. Uneori, ne
mai putând suporta starea de apăsare a vieţii literare româneşti devenea...
poet disident. Ca ţi în cazul unui excelent pamflet intitulat Odă unui câine
pripăşit în jurul Casei Scânteii şi care l-a muşcat pe Dulea cenzorul nr. 1 din
fostul Consiliu al Culturii şi Educaţiei Socialiste, apărut în volumul lui
George Zarafu, Antologia epigramei politice, sub semnătura “Anonim”. Oda - scrisă
în august 1989 - se citea în “gura mare”, la restaurantul “Uniunii
Scriitorilor”. Marius Tupan, la o întâlnire scriitoricească de la Bistriţa
Năsăud (30 martie 1995) a dezvăluit identitatea autorului Odei : Titus
Popovici. Tupan mi-a dat, atunci, amănunte despre poem şi autor, pe care le-am publicat în
“Vestul românesc” de la Oradea: “Titus mi-a adus pamfletul cu rugămintea de a
î-l publica. El mi-a spus că la scris după ce Dulea i-a interzis un scenariu de
film”. Iată aici fragmente din acest pamflet, aproape necunoscut de publicul
cititor (...)
Ce-ai căutat în jurul tristei A ştiu, el
e o javră, jigodie
cazarme a culturii
?
spurcată,
Doar nu păzeşti onoarea Şi-un
câine demn nu-l rabdă să
pierdută-a
celorlalţi ?
treacă-n preajma sa!
Ce-n cărţi, poeme, filme ridică Aşa cum de pe-o stâncă spartanii
statui
bravurii
aruncară
Şi-umblând în două labe, cred Făpturi
degenerate ce îi dezonora!
şi că sunt înalţi!
Din toţi ce trec pe-acolo, cu Nu ţi-a fost
totuşi, scârbă de
capete
plecate,
de carnea-i de reptilă?
Încovoiaţi din umeri, ca-n nevăzute Cu sânge verde-galben, apos
cuşti,
şi împuţit?
Spune-mi o câine nobil, spune-mi, Până la urmă, câine, de
tine
o, câine
frate,
mi-este milă!
Cum tocmai chiar pe Dulea ţi l-ai Muşcându-i hoitul
jalnic, niţel
ales să-l
muşti?
te-ai înjosit!
Îngăduie-mi cu toate acestea
să-ţi strâng laba!
Eu sunt
acela care se simte
răszbunat!
Când cărturarii lasă pe câini
să facă treaba
Cortină zdrenţuită pe dânşii
s-a lăsat!
(august 1989)
" (Vasilescu, Stelian. Oameni din
Bihor... p. 26 - 28.)
Din anul 2002 o stradă din Oradea îi poartă numele.
N. N. Cu ocazia uneia dintre adunările electorale ce a avut loc în sala
mare a Primăriei din Beiuş, pentru alegerea a lui Titus Popovici deputat de
Beiuş în Marea Adunare Naţională, candidatul a fost întrebat: cum de cunoaşte atât de bine Beiuşul despre
care vorbeşte şi în “Străinul” şi a adus şi azi în discuţie evenimente şi nume
puţin cunoscute publicului larg?
Scriitorul a răspuns aproximativ astfel:” În timpul refugiului am locuit
o vreme pe Burgundia şi am făcut şi ceva şcoală, puţină, aici peste drum în
Beiuş, unde dealtfel mai am rudenii pe care regret mult că nu le voi putea
vizita, grăbindu-ne spre oraşul Dr. Petru Groza, la o altă întâlnire”. Întrebarea i-a fost pusă în momentul când se
pregătea să iasă din Primărie.
Referiri: -Bibliografia
literaturii române 1948-1960. Sub redacţia acad. Tudor Vianu… p. VIII, 272,
476, 684, 774, 784, 799-804, 1049; - Dimiseanu, G. Un destin literar. În:
România literară (Bucureşti). An. 4, nr. 3, 14 ian. 1971; - Marcoş, I.
Titus Popovici. În: Tribuna (Cluj), An. 16, nr. 51, 21 dec. 1972;
- Marcoş, I. Titus Popovici. În: Tribuna
(Cluj), An. 17, nr. 6, 8 feb 1973; - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii
Apuseni. Început de dicţionar fără sfârşit… p. 454; - Micu, Dumitru. Istoria
literaturii române. De la creaţia populară la postmodernism… p. 146, 439, 441,
471-473, 598, 661, 670, 705, 710, 716; Popa, Marian. Dicţionar de literatură
contemporană. Ediţia a 2-a revizuită şi adăugită… p. 449-451; (Dicţionarele
Albatros) - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol.
1… p. 26 – 28; - Vitner, I. Prozatori contemporani. Bucureşti, 1961.
