marți, 13 mai 2014

IN MEMORIAM MARGARETA POGONAT

Duminică 11 mai 2014 a plecat dintre noi Margareta Pogonat, actrita care ne-a încântat multora dintre noi copilaria, adolescența si maturitatea.
S-a nascut la 6 martie 1933 in Iasi. A fost fiica lui Alexandru Pogonat, jurist și ofițer, cazut în război în prima linie, atunci când armata română a trecut Prutul. Mama sa a fost actriță. Alexandru Pogonat nu a fost căsătorit cu mama Margaretei însă a recunscut-o drept copilul său. In 1959 Margareta Pogonat a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografie. In 1957 a avut primele roluri in cinematografie, inainte de a urca pe scena.  A desfășurat o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoșani, Teatrul Național din Iași, Teatrul de stat din Ploiești, Teatrul Nottara ) și cinematografică (debut în 1957 în „Pasărea furtunii”, r.Dinu Negreanu). Primește Premiul ACIN de interpretare în 1972 („Drum în penumbră” , r. Lucian Bratu) și 1973 („Zestrea”, r.Letiția Popa și „Dragostea începe vineri”, r.Virgil Calotescu).
Crezul ei artistic: „Am cautat întotdeauna, ca om si ca artist, sa-mi pastrez niste date initiale de puritate, de sensibilitate sufleteasca, de întelegere fata de oameni si fata de fenomenele din jur. Si asta pentru a reusi sa îmbatrânesc frumos în viata si pentru a-mi pastra o anume avere din care sa înzestrez personajele pe care le joc.”

Dumnezeu s-o Odihnească!