AVOCATUL AUGUSTIN PINTEA (1885 - 1959)

 

PINTEA, Augustin Nicolau**. Avocat. Delegat la Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, reprezentând cercul Zalău. Prefect al județului Sălaj.

S-a născut pe data de 14 decembrie 1885 în localitatea Cozla, actual sat în comuna Letca, județul Sălaj. Este fiul preotului din localitate, Simion Pintea și al Ecaterinei.

A urmat cursurile școlii primare la școala de stat din Baia Mare, patru clase la liceul minoriților din Șimleu Silvaniei, iar cele patru clase superioare de liceu le-a urmat la liceul românesc din Beiuș, absolvit în anul 1903. A fost coleg cu avocatul martir Nicolae Bolcaș, Ștefan Mărcuș, avocat și fost prefect de poliție, cu preoți și avocați care au contribuit la realizarea Marii Uniri. Apoi a urmat Dreptul la Cluj, obținând la 2 mai 1907 diploma de doctor în Drept, iar la 3 octombrie 1911 a obținut diploma de avocat la Budapesta. Începând cu luna mai 1907 și până în ianuarie 1912 a făcut practică, ca stagiar, în Șimleu Silvaniei, la avocatul Dr. Victor Deleu, la avocatul Dr. Roth Hago din Zalău și la avocatul Dr. Gheorghe Duleșiu din Hunedoara. În luna ianuarie a anului 1912, Augustin Pintea s-a înscris ca avocat cu titlu definitiv, cu sediul în Crasna, unde a funcţionat până în anul 1919.

Ca tânăr avocat stagiar la Șimleu se implică alături de Victor Deleu în mișcarea cultural națională românească. Participă la adunarea de protest împotriva legii electorale elaborată de Andrassy, carea avut loc la Hidig (Măieriște), în data de 29 noiembrie 1908 (stil nou), alături de fruntașii politici din Șimleu, Victor Deleu, Coriolan Meseșianu, Nicolae Munhiu, Eugen Boroș etc. În luna ianuarie a anului 1912, Augustin Pintea s-a înscris ca avocat cu titlu definitiv, cu sediul în Crasna, unde a funcționat până în anul 1919. Între timp a izbucnit Primul Război Mondial, iar Augustin Pintea a fost mobilizat, în anul 1917, si repartizat la Regimentul de honvezi, precum si la Parchetul honvezesc din Cluj, unde a obţinut gradul de sergent.

Evenimentele revoluționare din toamna anului 1918 l-au surprins la Tribunalul militar din Oradea. La sfârșitul lunii octombrie 1918, a părăsit Oradea și s-a stabilit la Cluj. De aici a luat legătura cu intelectualii din Zalău, Șimleu Silvaniei și Crasna, „în vederea organizării politice și militare a românilor sălăjeni". A fost ales delegat, în cercul electoral Zalău, la Adunarea Națională ce urma să se întrunească la Alba Iulia. Investit cu mandatul de răspundere istorică, ”am luat parte la adunarea ținută în Casina militară din cetatea Albei Iulii, la 1 decembrie 1918, unde, votând pentru unirea Transilvaniei cu România, am îndeplinit voința celor care m-au ales. În cursul acelei zile de neuitat, am primit o nouă însărcinare, fiind ales între cei 200 de membri ai Marelui Sfat Național, primul parlament al Transilvaniei unite cu Patria Mamă”. După Marea Unire, între anii 1919 și 1936, a îndeplinit funcția de prim jurisconsult la Primăria orașului Zalău, iar din anul 1936 a fost avansat prim jurisconsult la prefectura județului Sălaj, funcție care a deținut-o până în anul 1940. În anul 1923 s-a înfiinţat Baroul de avocaţi din Zalău, iar Augustin Pintea a fost ales ca prodecan, secondându-l pe Gheorghe Pop de Oarța, decanul Baroului. În anul 1932, Gheorghe Pop a fost numit pentru un nou mandat de prefect al judeţului Sălaj si astfel a fost nevoit sa renunțe la funcţia deținută în cadrul baroului. Augustin Pintea a fost ales în funcţia de decan, pe care a îndeplinit-o până la cedarea Ardealului, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940. În urma evenimentelor care au succedat anul 1940, Augustin Pintea a rămas în zona Sălajului, chiar dacă Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei. Odată cu revenirea teritoriului României, în data de 12 octombrie 1944 a fost numit prefect al județului Sălaj, funcție pe care a păstrat-o până la data de 10 martie 1945. Dezastrul produs de cei patru ani de război se vedea si în infrastructură, foarte multe poduri si șosele fiind distruse. Mare parte din ele le-a dat în lucru.

A trebuit, apoi, sa facă fata cererilor tot mai mari ale Comandamentului sovietic pentru a susţine frontul. Astfel, în momentul demiterii el afirma ca a dat Comandamentului militar sovietic 10.250 vite si 700 vagoane cereale, în mare parte rechiziționate din satele sălăjene. A reuşit sa scutească judeţul de predarea a încă 110 vagoane de grâu. Era în derulare predarea a 5.000 porcine si 30 vagoane de ulei: „Tot s-a făcut cu micul aparat si cu bunăvoința populaţiei” – spunea el. După ce a fost epurat politic din funcţia de prefect, Augustin Pintea revine în avocatură ca jurisconsult al judeţului Sălaj, cu gradul de avocat consilier, până la 1 ianuarie 1946, când a fost trecut la pensie, dar a rămas pe mai departe avocat particular. Cu ocazia revizuirii pensiilor, în luna octombrie 1948 i s-a suspendat plata pensiei de 9.500 lei, apoi i-au fost naționalizate imobilele si confiscate cele 51 jugăre de pământ pe cere le avea în Panic, acestea trecând în proprietate statului comunist, respectiv a Gospodăriei Agricole de Stat.

Rămas fără nici un mijloc de existență, în vara anului 1951 Augustin Pintea reuşeşte să plece la Turda, cu ajutorul unor prieteni si rude. Astfel, el scapă momentan din vizorul Securităţii, care probabil l-ar fi arestat în august 1952, când a urmat un nou val masiv de arestări. La 1 noiembrie 1951 reuşeşte sa se angajeze, ca administrator de cantină si internat, la Şcoala Zootehnica din Turda, unde a primit și locuinţă de serviciu. În vara anului 1953, pentru motivul că cineva din personalul școlii, nou venit în Turda a căutat să-i ia locuinţa, în urma unor demersuri făcute la Bucureşti, spune un informator al Securităţii, Augustin Pintea a reuşit să se transfere la școala profesională de tractoriști din Huedin, ca secretar al școlii. Datorită faptului că directorul școlii avea locuinţă proprie, a primit și aici locuinţă de serviciu în incinta scolii, motiv de invidie si ură pentru informatorul „Gavrilă”, care probabil îi vâna funcţia si locuinţa de serviciu.

Din nota informativă a delatorului aflăm ca prin anii 1955-56, Augustin Pintea a dat în judecată statul comunist pentru a-i plăti pensia. Jurist de profesie, el motivează argumentat ca din moment ce a „predat” averea sa statului, nu mai exista nici un motiv prin care să-i fie oprita pensia. După mai multe demersuri, în vara anului 1956 i s-a recunoscut dreptul la pensie si de atunci a primit lunar, prin intermediul Colectivului avocaților din Huedin, o pensie mizeră de 450 lei.

În urma notelor informative primite, în data de 19 martie 1957 Securitatea a trecut la deschiderea unui dosar de verificare a lui Augustin Pintea. În planul de măsuri informativ-operative adoptate cu aceasta ocazie se afirmau, printre altele: „Din materialele care se găsesc la dosar rezultă că acesta a avut strânse relaţii cu foști miniștri si deputaţi PNL, iar la alegerile din anul 1946 a făcut agitaţie printre alegători să voteze cu PNL, aducând o serie de calomnii si injurii la adresa PCR-ului”. După mai multe verificări, dosarul a fost clasat.

Simțindu-și probabil sfârşitul aproape, în data de 11 august 1958 Augustin Pintea se reîntoarce la Zalău, împreuna cu soţia sa, Pintea Eugenia Iulia, cu care, din păcate, nu a avut nici un copil.

Din extrasul de moarte reiese că a decedat la Zalău, de cancer pulmonar, pe data de 27 mai 1959, la vârsta de 73 ani.

În urma activității sale prestate și implicării sale în manifestările care au dus la formarea României Mari, a fost decorat în anul 1922 cu Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler.

Referiri: - Pop, Marin, Delegații cercului electoral Zalău la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, în, ”Caiete Silvane”, nr. 162, iulie 2018, Zalău, p. 10-11.  ( S. S.)