După şcoala
primară din satul natal (1918-1922), a urmat Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş,
respectiv Academia de Teologie din Oradea (1933).
Primește darul
preoţiei, ajungând să slujească la Parohia Fiziş, comuna Finiş, judeţul Bihor,
iar din 1936 în localitatea natală.
Interacțiunea cu
organele de represiune comuniste s-a datorat ajutorului oferit de preotul Nicolae
Puia unui fugar. În primăvara anului 1948, în locuinţa preotului greco-catolic
Silviu Sălăgean, preotul ortodox Puia l-a întâlnit pe Ioan Mureşan, fost primar
al oraşului Beiuş în vremea ultimului război mondial, care se sustrăsese de
la arestarea de către autorităţile comuniste. După acest moment, pentru două
săptămâni, părintele Puia îl găzduiește şi îi oferă hrană fugarului Mureşan.
Acesta din urmă schimbă locul de ședere, pentru ca în octombrie 1948 să ceară
din nou găzduire preotului Puia. La puţin timp, în Șuncuiș se răspândește
zvonul că Mureşan ar fi ascuns de către un locuitor. Securitatea operează percheziții,
însă nu-l găseşte pe fugar. Acesta este ţinut de preotul Puia până la 8
ianuarie 1950, când se hotărăște să plece. Abia în 1951 Mureşan este arestat de
Securitate. În mod inevitabil a urmat arestarea părintelui Puia, care s-a consumat
la 1 septembrie 1952. Alături de preotul Puia au mai fost arestaţi preotul
Sălăgean şi soţia lui. În ancheta Securităţii de la Oradea, părintele Puia a
arătat sprijinul acordat lui Ioan Mureşan. La întrebarea de ce nu l-a predat
Securităţii, părintele Puia a răspuns: „Nu
l-am denunţat autorităţilor, pentru că nu voiam (ca preot) să-l am pe
conştiinţă, că eu l-am predat pe mâna autorităţilor”. Prin Sentinţa nr. 65
din 4 februarie 1953 a Tribunalului Militar Oradea, părintele Puia a fost
condamnat la 1 an închisoare corecţională, pentru infracțiunea de „omisiunea denunțării”. Faţă de această sentință,
părintele Puia a solicitat recurs. Prin Decizia nr. 148 din 7 mai 1953 a
Tribunalului Militar pentru Unităţile Ministerului Securităţii Statului s-a
admis recursul, prin casarea sentinței, pentru „stabilirea greșită a faptelor”. Din acest motiv, procesul
părintelui Puia s-a întors la instanţa de fond. Prin Sentinţa nr. 440 din 1
iulie 1953 a Tribunalului Militar Oradea s-a dispus punerea în libertate a
părintelui Puia şi reînceperea procesului. Ulterior, prin Sentinţa nr. 492 din
24 iulie 1953 a Tribunalului Militar Oradea, părintele Puia a fost găsit
culpabil pentru infracțiunea de „favorizare
a infractorului”, însă declinând competenţa Tribunalului Popular raional
Beiuş. În cele din urmă, prin Sentinţa penală nr. 3202 din 10 noiembrie 1953 a
Tribunalului raional Beiuş, părintele a fost achitat. În timpul detenției,
părintele Puia a cunoscut închisorile de la Cluj (septembrie 1952), Timişoara
(septembrie-octombrie 1952) şi Oradea (din octombrie 1952). În aprilie 1953 a
fost internat într-un spital din Timişoara. În 2 iulie 1953 a fost eliberat.
Referințe: Petcu, Adrian Nicolae, Preotul Nicolae Puia din Şuncuiş, judeţul
Bihor, sub persecuţia comunistă, ”Lumina”, 21 aprilie 2017.
