În perioada 20 septembrie - 3 octombrie 2010 a avut loc Expediţia feminină "Berger -1000m 2010". Au participat Cristina Ianc, Raluca Ianc, Alin Mihuţa (Clubul de Speologie “Cristal” Oradea), Adina Micula, Lucian Frenţiu ( Clubul de Speologie “Speodava” Ştei) Carmen Avram, Mihaela Mănişor, Teodora Mărcuţ şi Ştefan Tegher – Clubul de Speologie “Politehnica” Cluj. Expediţia s-a desfăşurat sub patronajul Federaţiei Franceze de Speologie - Le Spéléo Club de Villeurbanne, în organizarea Federaţiei Franceze de Speologie şi a Federaţiei Românede Speologie. Echipa de organizare a fost compusă din Mihaela Mănişor, Cristina Ianc, Adina Micula, cu suport Valérie Plichon, secretară a Comitetului Speologic Regional Rhône-Alpes şi a preşedintelui Federaţiei Române de Speologie. Aceasta a fost prima expediţie speologică feminină românească în avenul Berger, Franţa.
Situat în Masivul Vercors, Franţa, mai exact în lapiezurile de pe platoul Sornin, la o altitudine de 1460 m. Sistemul Berger prezintă 8 intrări din care doar una este folosită pentru marile expediţii. Restul intrărilor sunt considerate periculoase sau joncţioneaza cu axul principal prin sifoane, iar scufundările sunt complet interzise în Avenul Berger. În prezent Sistemul Berger are o denivelare de - 1271 m şi o dezvoltare de peste 32 km. Avenul Berger nu prezintă dificultăţi tehnice extreme, dar rămâne un - 1000 m dificil, cu un activ impresionant începând cu cota - 640. Riscul major în acest aven este viitura. În cazul unor ploi torenţiale de scurtă durată sau a celor mărunte de lungă durată, galeriile avenului sunt complet inundate în anumite sectoare, sistemul Berger colectand apa de pe o suprafaţă de aproximativ 15 km2. Traseul integral de -1000 implică un nivel ridicat de cunoştinte de TSA (tehnica speologiei alpine) şi coborâri de canioane. Beiuşeanca Cristina Ianc, o tânără şi inimoasă arhitectă dar şi o împătimită de speologie, ne-a informat despre desfăşurarea expediţiei. Iată “filmul” acesteia:
“20-21 sept - Plecarea din Oradea spre Autrans, Franţa.
22.09. 2010 – Antrenament în Peştera Venus. La acest antrenament au participat opt români şi şase francezi.
23.09.2010 - Antrenament în Avenul Berger. S-a coborât până la - 640m (Sala celor 13), prima persoană a intrând în peşteră la 10,30, ultima persoană a iesit la 24,55. Până aici sunt o succcesiune de puţuri - parcurgere pe coardă, meandre, săli gigantice, înaintarea se face pe firul apei. La ieşire echipajele au fost mult mai în formă decât s-au aşteptat.
24-25.09.2010 - Perioada de refacere şi vreme rea.
26.09.2010 - În aşteptarea vremii bune, Marcel Bessonier, francezul care se ocupa de români decide explorarea peşterii La Roche. O peşteră frumoasa, cu multe formaţiuni, pentru a ajunge la porţiunea concretionată, este nevoie de parcurs pe coardă.
27.09.2010 - Peştera Gournier s-a dovedit a fi un bun antrenament pentru Berger deoarece accesul în peşteră s-a făcut cu barca. O peşteră deosebit de frumoasă, cu multe gururi, formaţiuni. S-a parcurs doar nivelul fosil al pesterii.
28-29.09.2010 - Ne încercăm norocul, nu ştim exact cât va fi apa, dacă ne vom îndeplini scopul dar hotărâm că vom rezolva problemele la faţa locului. Suntem opt persoane, deci prea mulţi pentru o singură echipă, înaintarea ar fi prea anevoioasă, am pierde mult timp la porţiunile de coardă, aşteptând unii după alţii. Facem deci două echipe - una exclusiv feminină - Adina Micula, Cristina Ianc, Mănişor Mihaela, Ianc Raluca - noi se pare că vom intra primele şi o a doua echipa mixtă - Teodora Mărcuţ, Carmen Avram, Lucian Frenţiu şi Ştefan, a doua echipă.
Accesul se va face la un decalaj de aproximativ o oră. În paralel cu noi vor mai fi în peşteră încă doua echipe de francezi - una cu scopul de a ajunge la – 1100 m, alta până la – 640 m. Echipa franceză va intra prima, apoi noi fetele, apoi echipa mixtă română. Suntem deja familiarizaţi cu peştera datorită turei de - 640, totul merge ca pe roate. Am facut 2 - 3 ore până în Sala celor 13. Se vede că suntem echipă mică şi ne putem mişca repede. O surpriză până aici a fost apariţia unui lac ( care în prima tură nu exista) urmare a cantităţii mari de precipitaţii căzute între timp. După o pauză de 20 min. plecăm spre locul numit "La vestiar" unde urmează sa ne luam neoprenele pe noi. De aici parcursul va fi mai mult prin apă. La 17,25 plecăm. În unele porţiuni simţim cu adevărat pericolul care ne paşte – apa este în creştere. Suntem încrezatoare totusi în prognoză. Urmează o succesiune de curente şi cascade. Cea mai mare are 44m şi este ultima încercare înainte de a ajunge la -1130 m. Peştera se termină cu un sifon, penetrabil doar cu echipament de scufundare. Ne oprim la semisifon. Facem pozele de rigoare, o mică pauză de masă şi hotărâm să nu pierdem vremea pe această porţiune periculoasă. La ora 21.30 începem sa ieşim. Ne asteaptă un parcurs lung cu multe încercări. Faţă de expediţiile anterioare, majoritatea de ascensiuni montane, greul vine de-abia acum. Deasupra cascadei Uragan ne întâlnim cu colegii din echipa 2. Socializăm puţin şi ne facem planul de evacuare a materialului comun speologic. Nouă, românilor, ne revine misiunea de a dezechipa până la - 600. Cum o parte din echipări sunt fixe şi francezii nu au utilizat tot echipamentul, decidem ca echipa 1 a noastră să scoată acest echipament iar echipa 2 să dezechipeze. Vom ieşi se pare fiecare cu cate o “banană”. În Sala celor 13 facem o pauză mai lungă, profităm că nu mai avem neoprenele pe noi. La ora 11.45, ultima din echipa noastră este afară. Suntem prima echipă integral feminină, ne informează Marcel, care ne-a aşteptat la gura peşterii, care a ajuns la cota de -1136 m. La ora 14.00, ultimul membru al expediţiei noastre era afară. Suntem bine dispuşi chiar dacă avem 22 de ore de efort continuu şi aproape 30 de ore de nesomn. Ne aşteaptă încă oră de mers până la maşină....
Expediţia a fost un succes.
Ca şi impresie personală....speologia este un sport de echipă, doar împreună cu colegele mele a putut fi atins acest deziderat al meu. Deşi peştera este foarte frumoasă, necesită cunoştinţe avansate de parcurgere pe coardă. Prin această încercare cred ca ne-am demonstrat din nou fiecare că în mare parte trebuie doar să-ţi doreşti să ajungi într-un anumit loc, restul vine de la sine. Antrenamentele şi toate încercările prin care am trecut sunt depăşite de sentimentul pe care îl ai când îţi atingi ţelul” a încheiat Cristina. Mult succes şi cât mai multe realizări!
Simion Suciu
