vineri, 1 octombrie 2010

Dezvelirea bustului Craisorului Muntilor - Avram Iancu la Beius

Creaţie a artistului beiuşean Sandu Crăciun, bustul lui Avram Iancu a fost ridicat prin contribuţia membrilor Asociaţiei „Avram Iancu” Beiuş. Ideea, generoasă, s-a zămislit la câteva luni de la înfiinţarea asociaţiei, în anul 2005, iar de atunci şi până în prezent s-au făcut proiecte, s-au adunat banii necesari şi, iată, bătrânul Binş are un nou monument. Aşezat în Parcul Central, cu faţa spre Aleea Moţilor, la umbra unui copac, pe o movilă de pământ, un aranjament revoluţionar, neconformist, Avram Iancu scrutează munţii şi priveşte spre Monumentul Vânătorului de Munte, un alt simbol al Beiuşului.

În ciuda ploii mărunte, peste 600 de beiuşeni şi cetăţeni din comunele apropiate au asistat joi, 30 septembrie a.c. în Parcul Central al municipiului Beiuş la ceremonia dezvelirii bustului „Crăişorului Munţilor” – Avram Iancu. 
La ora 11.00, coloana oficială a pornit din faţa primăriei, având în frunte un tânăr – Gheorghiţă Şora - pe un cal murg, cu panglici tricolore în coamă, purtat de dârlogi de Viorel Lucan. Tulnicăresele Maria Bogdan, Eva Bâte şi Rodica Peteleu din Gârda au anunţat sosirea coloanei. În sunet de tulnice şi în aplauzele mulţimii adunate, călăreţul a tras de şnurul tricolorului în care era învelit monumentul, dând la iveală chipul în marmură al „Crăişorului”. Viorel Ianc şi Gavrilă Ardelean au depus o jerbă de flori pe stanul pe care e aşezat bustul. După intonarea Imnului Naţional, un sobor de nouă preoţi ortodocşi, în frunte cu protopopul de Beiuş pr. Ioan – Nat Balint, au oficiat o slujbă de pomenire şi au sfinţit monumentul. După oficierea slujbei, parintele Ioan – Nat Balint a subliniat importanţa dezvelirii acestui bust pentru Beiuş iar părintele Dragomir din Gârda şi-a exprimat dorinţa de a fi membru al Primarul municipiului Beiuş, prof.ec. Adrian Domocoş a comparat , pe bună dreptate, monumentul dezvelit cu o piatră le temelia spirituală a municipiului şi a adresat felicitări sculptorului şi membrilor asociaţiei. Tînăra Sorina Baciu, în murmurul tulnicelor,.a recitat poezia Munţii Apuseni, scrisă de prof. Ilarion Lazea. Au mai rostit alocuţiuni generalul de brigadă (r) Grigore Bartoş, preşedintele Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă Oradea, Colonelul (r) Ioan Mezei, din partea Asociaţiei de Prietenie Româno Maghiare Beiuş, prof. Adela Pietriş iar în final, Viorel Ianc, preşedintele  Asociaţiei „Avram Iancu” Beiuş. În încheiere, Corul Lyra al Primăriei Municipiului Beiuş şi Corul Bisericii Ortodoxe „Sf. Dumitru” din Beiuş au cântat „Marşul lui Iancu”.
După ceremonie, am rămas să fac o fotografie a monumentului. In movila pe care sunt aşezaţi cei doi stani care susţin bustul, cineva înfipsese o lumânare aprinsă...
Simion Suciu