S-a născut la 7 noiembrie 1887 în Beiuș, județul Bihor, în
familia meșterului tăbăcar Ilarie Crișan, fiind unul dintre cei cinci copii ai
acestuia. A rămas la o vârstă fragedă orfan de mamă.
A
încetat din viață în 23 iunie 1935, la București. A fost înhumat în Cimitirul din
Deal din Beiuș.
Şcoala
primară și liceul le-a urmat la Beiuş, unde şi-a luat bacalaureatul “fără egal”. A urmat Facultatea de Drept la
Budapesta, luându-şi licenţa şi
doctoratul cu “magna cum laude". Censura de avocat a luat-o la Târgu Mureş
cu cea mai mare distincţie în faţa unei comisii maghiare. A fost unul dintre
cei mai buni penaliști din Ardeal.
Tânărul aspirant s-a înscris în Baroul Arad, efectuând
stagiatura în perioada 5 februarie 1909-1 septembrie 1912. Începând cu 12
noiembrie 1912 se înscrie ca avocat definitiv în baroul arădean și își deschide
propriul birou. Încă de la începutul carierei sale
a atras atenţia elitei politice româneşti din Ardeal, fiind unul dintre tinerii
în care se puneau mari speranţe.
Evenimentele din toamna anului 1918 îl găsesc foarte
implicat. Fiind un colaborator al lui Ștefan Cicio-Pop, odată cu înființarea
Consiliului Național Român Central, a fost mereu la dispoziția acestui for.
Astfel, în timpul tratativelor româno-maghiare de la Arad, G. Crișan a fost
desemnat secretarul părții române. Organizându-și propriul aparat de lucru, Consiliul
Național Român Central îl avea președinte pe Ștefan Cicio-Pop, iar secretari pe
G. Crișan, Sever Miclea și Petru Groza. G. Crișan va semna în calitate de
secretar, iar Cicio-Pop în calitate de președinte al Marelui Sfat al Națiunii
Române din Ungaria și Transilvania, manifestul Către popoarele lumii (18
noiembrie 1918), precum și Convocarea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia.
Semnătura celor doi apare și pe convocatorul Adunării Naționale (20 noiembrie).
A fost ales în comitetul de conducere al Consiliului Național Român din
comitatul Arad, alături de Ștefan Cicio-Pop, Vasile Goldiș și alți trei
reprezentanți ai Partidului Social Democrat. Bucurându-se de prestigiu în
rândul conaționalilor săi, a fost ales delegat la Marea Adunare Națională din partea
cercului electoral Aletea-Sântana, cu ocazia adunării ce a avut loc în 26
noiembrie.
“În noiembrie 1918, când Ardealul era în
plină revoluție, a pornit de la Arad, în Banat, (împreună cu Teodor Roxin –
n.n.), a trecut printre regimentele sârbești
de ocupație şi după mari riscuri şi nenumărate peripeții, a ajuns la Iaşi,
înmânând M. S. regelui Ferdinand mesajul comitetului naţional de peste munţi,
care în numele poporului din Ardeal şi Banat hotăreşte unirea cu Vechiul regat”.
De la Iaşi pleacă la Cernăuţi, unde este
trimis de către Consiliul Național Român să participe la Congresul General al
Românilor din Bucovina. Aici a vorbit în numele Transilvaniei și Banatului (28
noiembrie 1918).
Dr. George Crișan a fost desemnat unul dintre secretarii
Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, alături de Silviu Dragomir, Laurențiu
Oanea, Ionel Pop, Victor Deleu ș.a. De asemenea, a fost ales în Marele Sfat
Național al Transilvaniei.
La începutul anului 1919 s-a asociat cu Teodor Roxin, la
Arad. ”Advocaţii Dr. Teodor Roxin şi Dr.
Gheorghe Crişan şi-au asociat cancelariile. Arad. Strada Luther Márton nr. 1”.
După Unire a fost desemnat să facă parte din delegația
română la Conferința de Pace de la Paris. Alături
de I. C. Brătianu, primul-ministru al României, de Alexandru Vaida Voievod etc.
a făcut parte din delegaţia română la
Conferinţa de pace de la Paris din primăvara anului 1919; tot în anul 1919 a fost desemnat să facă parte din delegația română
de la Conferința Internațională de la Haga. La alegerile parlamentare din
noiembrie 1919 a obținut mandatul de deputat în circumscripția Vașcău. El a
rămas un activist de marcă al PNR și apoi al PNȚ. Astfel, în timpul guvernării
PNȚ a fost secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice și Comunicații
(1931-1932). A făcut parte din conducerea organizației Transilvania-Banat a
partidului, fiind un colaborator apropiat al liderilor ardeleni Iuliu Maniu și
Al. Vaida-Voevod. A îndeplinit chiar și funcția de secretar al acesteia. Pentru
o lungă perioadă de timp a fost și președintele organizației județene Bihor a
Partidului Național Țărănesc. La alegerile din 1931 a obținut un nou mandat de
deputat de Bihor, când a fost ales și vicepreședinte al Camerei Deputaților.
După Unire a fost ales în mai toate legislaturile în parlament,
desfăşurând o activitate mult apreciată de cei în drept. A îndeplinit diverse
funcţii ministeriale: subsecretar de stat la comunicații şi la finanțe şi ministru al Ardealului. A fost ministru de
stat în guvernul Iuliu Maniu ( 20 octombrie 1932–13 ianuarie 1933). În 1933 l-a
însoţit pe Titulescu la conferința economică de la Londra. După 1930 a fost președintele Casei Naționale de Economii și Cecuri
Poștale. Conform registrului avocaților definitivi din Baroul Arad a fost
avocat practicant până în 30 decembrie 1920, apoi, revine după o pauză, din 5
august 1926 până în 18 ianuarie 1927.
A publicat în presa românească articole politice, dar și
studii de specialitatea Drept internațional sau de analiză politică. În anul
1929 a editat volumul Două politici,
iar în 1930 Un nou program de finanță
publică.
Referințe: - Faur, Viorel, Viaţa politică a românilor bihoreni (1849-1919)… p. 8, 12, 54, 66, 108; - Iancu, Gheorghe, Contribuţia Consiliului Dirigent la consolidarea statului naţional unitar român (1918-1920)… p. 284; - 1918 la români. Documentele unirii. Unirea Transilvaniei cu România. 1 Decembrie 1918. Vol. 7, 8… p. (7) 321, 361, 395, 396, 482, 492; - Tripon, A. Monografia Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană, Oradea, 1936. p. 344; - Românul”. An VIII. Nr. 4. Arad, 5/18 ianuarie 1919. Pag. 7. (I.I., S. S.)
