DOI ROMÂNI DE LEGENDĂ: VICTOR DELEU ȘI OLIVIA BARDOSSY

DELEU, Victor**. Jurist. Primar Cluj. S-a născut în 25 mai 1876, în satul Pericei, județul Sălaj. A încetat din viață la 31 decembrie 1939 în Cluj. A fost nepotul revoluționarului pașoptist Iacob Deleu, unul dintre căpitanii lui Avram Iancu, şi fiul lui Daniel Deleu, notar în localităţile Siciu şi Pericei și a soției sale, Iuliana, născută Cosma, fiica preotului Ioan Cosma din Pericei. Rămâne orfan de tată în anul 1896. Au fost șase frați.

A fost dat la școală odată cu fratele său, Ioan Deleu[1], fiind de vârstă apropiată. Cursurile şcolii primare le-au urmat în satul natal, Pericei, în perioada 1883-1887, după care au fost înscriși la Liceul minorit romano-catolic din Șimleu, pe care l-au absolvit în anul 1891. Pentru cursurile liceale superioare au fost înscriși la Colegiul reformat evanghelic din Zalău, unde au urmat clasele V și VI de liceu. De aici pleacă în urma unui conflict pe teme naționale, pe care Victor Deleu l-a avut cu un profesor. Clasa a VII-a de liceu au urmat-o la Liceul greco-catolic românesc din Blaj, primul trimestru al clasei a VIII-a de liceu la Școala medie română greco-ortodoxă din Brașov și ultimele două trimestre la Gimnaziul superior greco-catolic din Beiuș, unde au și absolvit, în anul 1895. După bacalaureat, drumurile școlarizării celor doi frați se despart. În data de 16 septembrie 1895, Victor Deleu s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Budapesta, iar Ioan Deleu la Academia Comercială din Gratz.

A absolvit Facultatea de Drept la Budapesta în anul 1900, iar la 31 octombrie același an se înscrie în Baroul Avocaților din Oradea ca stagiar la Georgiu Maior, avocat din Pericei. În același an s-a prezentat la examenul de doctorat la Facultatea de Drept a Universității din Cluj. În anul 1902 obține doctoratul în drept la Universitatea din Cluj.

În vara anului 1902 este încorporat în armata austro-ungară, în cadrul unui regiment de infanterie, alcătuit preponderent din români, care avea garnizoana în Viena.

După efectuarea stagiului militar, Victor Deleu își continuă stagiul avocațional la Arad. În zilele de 28, 29 aprilie și 1 mai 1905, Victor Deleu și-a susținut cu brio, la Budapesta, examenul de avocat, iar pe data de 20 mai 1905 a fost înscris ca avocat definitiv în cadrul Baroului Avocaților Oradea. S-a stabilit la Șimleu Silvaniei, deschizându-și aici un birou de avocatură.

A intrat în viața politico-culturală, luptând pentru eliberarea poporului român de sub jugul asupritor și realizarea unității naționale. Ca urmare a decesului redactorului responsabil al ziarului „Gazeta de Duminecă”, Ion Pop Reteganul, proprietarul-editor al ziarului, Ioan P. Lazăr, îi propune lui Victor Deleu, în 16 iulie 1905, să preia această funcție. Astfel, în perioada 1905-1910, Victor Deleu a activat ca redactor responsabil al prestigiosului ziar românesc din Șimleu, asupra căruia şi-a pus propria amprentă, imprimându-i o direcţie politică fermă, de luptă pentru afirmarea naţională, economică şi culturală a românilor sălăjeni. A fost secondat cu brio și de căte fratele său, Ioan Deleu, care avea vădite înclinații jurnalistice și în domeniul literaturii. A organizat participarea sălăjenilor la Expozițiunea generală română din 1906. În anul 1907 a fost ales secretarul Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, iar la 11 noiembrie 1908 a fost ales membru al Societății pentru Fond de Teatru Român, filiala Șimleu. În 1910 a părăsit redacția gazetei, intrând în lupta electorală. A fost candidatul P.N.L. din Transilvania la alegerile pentru parlamentul de la Budapesta din partea circumscripției electorale Șimleu Silvaniei (1910-1911). A continuat activitatea de gazetar colaborând la ziarele „Tribuna” și „Românul” din Arad.

În vara anului 1914, la începutul războiului, a fost mobilizat și trimis pe frontul din Galiția. În toamna aceluiași an, pentru a slăbi forța combativă a armatei austro-ungare, V. Deleu, împreună cu ostașii din compania pe care o comanda, a trecut linia frontului.

Ca prizonier de război V. Deleu a fost trimis la Kineșma, pe Volga. În decembrie 1916 se constituie la Darnița, lângă Kiev, un lagăr unde se concentrează un număr mare de transilvăneni și bucovineni, prizonieri ai armatei ruse, în vederea organizării unui corp de voluntari care să lupte alături de armata română. În 3 iunie 1917, un tren special cu 116 ofiţeri şi 1.200 de soldaţi complet echipaţi a pornit din Kiev spre Iaşi, unde a ajuns patru zile mai târziu.

În 8 iunie, Victor Deleu sosea la Iaşi în fruntea primului batalion de voluntari români ardeleni, format la Kiev, fiind primiţi în Piaţa Unirii din Iaşi de către autorităţile româneşti, în frunte cu regele Ferdinand şi regina Maria. Urcat pe soclul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sălăjeanul a rostit o cuvântare magnifică, care a electrizat întreaga mulţime adunată în piaţă: ”Eram datori să venim noi la voi, spune el, azi, când voi trăiţi zile atât de grele. Noi am pornit din ţară străină, dar am pornit cu un singur gând: să mergem acasă. De aceea drumul nostru nu era decât unul singur, înainte. Şi mergând înainte vom birui! Vom birui, pentru că nu sunt aşa de înalţi Carpaţii cât ne sunt inimile de înălţate!”[2] După alte câteva zile a fost chemat de către Marele Stat Major al armatei şi însărcinat cu organizarea Biroului ardeleni-bucovineni. A refuzat munca birocratică, insistând să meargă pe câmpul de bătălie. A fost repartizat, într-un final, la Batalionul 10 Vânători, care a participat la luptele grele de la Mărăşeşti. A fost prezent la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie de la Alba Iulia unde a fost ales membru al Marelui Sfat Național. A fost numit secretar general al resortului Interne din cadrul Consiliului Dirigent de la București, fiind însărcinat cu siguranța statului și cu înființarea și organizarea poliției. A fost ales deputat în Camera Deputaților la alegerile din noiembrie 1919. În 29 august 1922 a fost ales președintele Uniunii Foștilor Voluntari Români.

A fost primar al municipiului Cluj, în perioada 10 iunie 1932 - 18 noiembrie 1933. A încetat din viață la 63 de ani, la Cluj.

În primăvara anului 1911 se căsătorește cu OLIVIA BARDOSSY.[3] Profesoară de muzică, pianistă, activistă pe tarâm caritativ, cultural, educativ și religios.

S-a născut în anul 1881 în Szolnok, Ungaria. A încetat din viață în 5 februarie 1949, în București. Este fiica lui Iuliu Bardossy (1840, Reghin – 24 martie 1915, Sibiu) și Irina Bardossy (1854-1930, Sibiu). Are trei frați și trei surori: Cornel Bardossy, Valeria Bardossy, Eugenia Bardossy, Coriolan (Cori) Bardossy, Augustin (Gusti) Bardossy şi Aurelia (Reli) Cigărean.

Familia a fost interesată de edicația Oliviei, după cum aflăm din „Tribuna Poporului”, Arad, nr. 219, 19 noiembrie/1 decembrie 1898, p. 294: „Dşoara Olivia Irina Bàrdossy, fosta elevă a institutului domnişoarelor engleze din Mindelteim (Bavaria) şi fica dlui Iuliu Bardossy, inspector şcolar în retragere din Sibiiu, precum ni-ae vesteşte din München, a avut succes eminent la depunerea examenului e cualificaţiune pentru profesura de musică, depus înaintea comisiunei regnicolare din Bavaria, şi a obţinut diploma pentru Catedra de musică la preparandii şi alte institute superioare de fete. În cât se ştie, dşoara Bardossy este unica la noi cu asemenea cualificaţie. Dintre 17 candidate dînsa a fost a doua la examenul teoretic şi cea dintâiu la cel practic. Felicităm din inimă atât pe dşoara Bardossy, cât şi pe părinţii dsale.”

A absolvit Facultatea de Pedagogie de la Ausburg şi a Conservatorul din Mindelheim.

Din Anuarul „Transilvania”, anul XXX, Sibiu 1899, aflăm că „Bardossy Iuliu recomandă pe fiica sa, instructoare de pian.”

În 19 iulie 1914 are loc la Tășnad adunarea cercuală și Reuniunea învățătorilor români din Sălaj, ocazie cu care are loc „un concert dat cu concursul doamnei Olivia dr. Deleu, domnişoara Acca Barbu şi Stefan Mărcuş.”[4]

În 24 martie 1915 se stinge din viață, la Sibiu, tatăl său, Iuliu Bardossy.

A fost membră a Reuniunii femeilor române din Sibiiu, membră în Secția feminină a ASTREI, membră în conducerea Asociației Ardelene Cercul Ronsard Cluj, societate pentru răspândirea limbii și culturii franceze.

A fost președintă a Societății de binefacere „Caritatea” din Cluj, cea mai puternică asociație de acest tip din Transilvania. În cadrul acesteia s-a implicat activ în ridicarea sanatoriului pentru studenți de la Colibița și conducerea acestuia. Asociaţia „Caritatea” din Cluj a început achiziţia de terenuri la Colibiţa, un sat din Bistriţa-Năsăud, situat la o altitudine de peste 800 de metri şi recunoscut pentru calitatea aerului, în 1923. Cumpărarea de terenuri şi amenajarea clădirilor s-a încheiat abia după 10 ani, în 1933. În tot acest timp, asociaţia a construit mai multe pavilioane, care formau un sanatoriu ce asigura cure de recuperare pentru cei cu probleme pulmonare. Construcţia precum şi întreţinerea acestui sanatoriu erau posibile datorită sumelor provenite de la Ministerul Sănătăţii, donaţiilor private, dar şi diferitelor evenimente şi baluri de strângere de fonduri. Relevant este aricolul Opera „Carității”, din „Înfrățirea Romînească”, din care reproduc: „Dna Olivia V. Deleu, o femeie distinsă, cultă şi energică, care de patru ani de zile conduce cu un zel neobosit şi cu o pricepere neîntrecută opera salvatoare a „Carităţii", — ne-a desvoltat, în cadrul unei cuvântări luminoase, ticluită numai din cuvinte de iubire şi compătimire pentru ocrotiţii cei suferinzi, scopul, activitatea şi planurile pentru viitor ale societăţii, prezidatede dânsa. Reţinem frumosul pasagiu din introducerea cuvântării, care ne arată scopul sublim şi ideal al „Carităţii": „Societatea Caritatea având ca scop principal, lupta pentru salvarea tineretului atins de boala nemiloasă a tuberculozei ce bântuie în toate straturile societăţii, slăbind astfel vitalitatea Neamului nostru, noi con'ştiente de rolul, pe care femeea română îl are în organizaţia socială şi a vieţei de Stat naţional, ne-am pus toată străduinţa, ca să realizăm în limitele posibilităţilor dictate de greutaţi materiale, — pe care le-am înfruntat însă cu întreaga noastră dragoste — idealul ce-1 urmărim. Astăzi după războiul mondial, constatăm o slăbire a forţelor fizice, iar tuberculoza distruge în ţara noastră an de an, după cum arată datele statistice, multe vieţi tinere, cari ar fi fost destinate pentru munca de consolidare şi progres a ţării noastre întregite... In dorinţa de a contribui şi noi, un grup de femei intelectuale, la marea operă a regenerării forţelor naţionale, sub forma unei Societăţi de binefacere, am început înainte cu 4 ani activitatea noastră, muncind aproape exclusiv la realizarea programului nostru care este: susţinerea şi desvoltarea micului nostru sanator dela Colibiţa, unde trimitem an de an, copii, elevi, eleve a şcoalelor secundare, studenţii ca să-şi refacă sănătatea lor zdruncinată după greutăţile anului şcolar."

Referințe: - Pop, Florica (coordonator), Sălaj – oameni și opere, Ediția a II-a, adăugită și revizuită, Biblioteca Judeţeană I.S. Bădescu Sălaj, Zalău, 2017, p 13; - Pop, Marin, Victor Deleu şi participarea sălăjenilor la Expoziția Generală a României, În: ”Caiete silvane”, Nr. 136, Zalău, mai 2016, p. 30-35; - Pop, Florica (coordonator) 2018: Unitate, Realitate, Promisiune, Editura Silvania, Zalău, 2018, p. 118-119; - Generația Marii Uniri. Personalități sălăjene. Date personale, în: bjs.ro, accesat 6 iulie 2021; Bâcă, Ioan; Șteff, Ioan, Poveștile Colibiței, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2014, p.96-102; Sanitarius, Opera „Carității”, în: „Înfrățirea Românească”, , an 2, nr. 10, Cluj, 15 martie 1926, p. 13-14. (S. S.)

[1]Ioan Deleu (1877–1946) - Avocat, publicist, primar Șimleul Silvaniei. Delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, reprezentând Societatea pentru fond de teatru român, despărțământul Șimleul-Silvaniei.

[2] Rad, Alina, Familia Deleu din Pericei – sălăjeni care au făurit istoria, în: „Graiul Sălajului”, 16 martie 2018.

[3] „Tribuna”, Arad, 15/28 aprilie 1911, p. 7; „Unirea”, Blaj, 29 aprilie 1911, p. 294.

[4] „Unirea”, an 24, nr. 67, Blaj, p.6.

BEIUȘ - CĂBEȘTI - SIMION R. SUCIU

joi, 25 noiembrie 2021

DOI ROMÂNI DE LEGENDĂ: VICTOR DELEU ȘI OLIVIA BARDOSSY