După absolvirea
școlii generale din comuna natală (1961) și a liceului din Baia de Arieș
(1965), a optat pentru cariera militară. A urmat Școala Superioară de Ofițeri
Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu (1965-1969); Academia Militară de Comandă
și Stat Major din București (1976 - 1978); Cursul de perfecționare comandanți
de regimente mecanizate (1981); Cursul postacademic superior de Strategie
Militară (1986 - 1987); Colegiul Național de Apărare (1997) și Cursul de
operațiuni NATO de la Roma (2001).
Grade militare: locotenent -
1969; locotenent major - 1972; căpitan - 1977; maior - 1982; locotenent-colonel
- 1988; colonel - 1990; general de brigadă - 1996; general de divizie - 1999;
general-locotenent - 2003. Gradele de locotenent major, maior și colonel i-au
fost acordate „înainte de termen”.
La absolvirea
Școlii Superioare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu (1969) a fost
repartizat la Regimentul 23 Mecanizat din Beiuș, unde va lucra și se va afirma
mai bine de 11 ani, în calitate de comandant de subunitate, în statul major al
regimentului și de locțiitor al comandantului de regiment. Pe baza rezultatelor
obținute și a calităților personale, a muncii susținute, cu reale aptitudini de
comandă și stat major, în septembrie 1980 este promovat în funcția de comandant
al Regimentului 223 Mecanizat din Dej (vârsta de numai 33 de ani), funcție pe
care o îndeplinește până în iunie 1983 când este numit comandant al
Regimentului 19 Mecanizat din Arad. În mai 1986 este promovat în funcția de șef
de stat major (primul locțiitor al comandantului) la Divizia 11 Mecanizată
„Carei” din Oradea (funcție ce o îndeplinește în două perioade, mai 1986 -
iunie 1988 și februarie 1990 - octombrie 1994) și comandant al aceste mari
unități operative în perioada octombrie 1994 - octombrie 1995. Pentru o scurtă
perioadă de timp, dar poate cea mai încărcată din cariera sa militară, a fost
comandant al Diviziei 10 Mecanizate „Ștefan cel Mare” din Iași (iunie
1988-februarie 1990), afirmându-se în zilele dramatice ale evenimentelor din
Decembrie 1989, prin echilibru, tact, spirit organizatoric și implicare directă
pentru triumful ideilor de libertate și democrație, asigurând pe plan local în
cele 6 județe de care răspundea (Iași, Botoșani, Bacău, Neamț, Suceava și
Vaslui) schimbarea vechiului regim fără incidente deosebite și fără morți. A fost
cel care a împiedicat intrarea rușilor în țară în decembrie 1989.[1]
Ca ofițer și
general al armatei, Ion Cioară s-a bucurat și se bucură de un mare prestigiu.
El s-a călit și format treptat, de jos, de la trupe, parcurgând pas cu pas,
aproape toate funcțiile de comandă și stat major, de la unități și mari
unități, necesare unui general profesionist, polivalent pregătit. în funcțiile
deținute s-a implicat și a participat la foarte multe activități practice ale
pregătirii pentru luptă a comandamentelor și trupelor: exerciții și aplicații
tactice, exerciții de mobilizare și pregătire a rezerviștilor, trageri de
luptă, antrenamente de stat major, fiind deosebit de apreciat de eșaloanele
superioare și respectat de subordonați. Ofițer consecvent, tenace, stăruitor,
încrezător în forța și valoarea subordonaților, profund în gândire și deosebit
de cooperant, s-a remarcat prin rezultate foarte bune la activitățile conduse
de eșaloanele superioare, prin inițiativă și decizii optime, fiind întotdeauna
stimat și respectat pentru clarviziune, receptivitate și conștiincioziate. În
octombrie 1995 a fost numit în funcția de șef de stat major (prim locțiitor al
comandantului) la Armata a 4-a „Transilvania”. În 1 septembrie 2001 este numit
comandant al Armatei a 4-a „Transilvania” (transformată în Corpul 4 Armată
„Mareșal Constantin Prezan”). Perioada în care generalul Ion Cioară a lucrat în
comandamentul Armatei a 4-a „Transilvania” (începând cu toamna anului 1995) și,
apoi, în cel al Corpului 4 Armată „Mareșal Constantin Prezan” a fost marcată de
ample transformări. A fost o perioadă de tranziție, cu măsuri profunde de
restructurare și reorganizare a marilor unități și unități, în cadrul general
al reformei Armatei Române; procesul a fost extrem de complex, cu modificări și
amânări repetate, reveniri și ajustări din mers, care au cerut eforturi
deosebite, atât fizice cât și intelectuale din partea întregului colectiv al
armatei; procesul de reorganizare avea în finalitatea lui integrarea României
în NATO. Meritul incontestabil al generalului Ion Cioară este acela că s-a
implicat nemijlocit, profesional și afectiv, de multe ori până la detaliu, în
rezolvarea problemelor complexe ce au apărut în unități, mari unități și
comandamente, înțelegând, ca nimeni altul, largul orizont de așteptare al
personalului armate, vizând mai ales îmbunătățirea situației instituției în
ansamblu și protecția evoluției în anii următori, pentru integrarea țării în
structurile de securitate europene și euro-atlantice. Cu multă pricepere,
generalul Ion Cioară și-a adus contribuția la înființarea și operaționalizarea
Forței de Reacție Rapidă a României (Brigada 81 Mecanizată) și a Batalionului
Mixt Româno-Ungar, la organizarea și desfășurarea unor exerciții și aplicații
multinaționale în țară și străinătate, cea mai amplă fiind „COOPERATIVE BEST
EFFORT - 2000” din cadrul „Parteneriatului pentru Pace”, desfășurată în Armata
a 4-a în perioada 10-24 septembrie 2000, la care au participat trupe și
observatori din 32 de state (generalul Ion Cioară a răspuns din partea României
de organizarea și desfășurarea tuturor activităților); aplicația a fost o mare
reușită, prima de acest fel organizată în țara noastră. Ca ofițer și general al
Armatei Române a fost animat permanent de cunoașterea și valorificarea în procesul
de instrucție și educație a istoriei naționale, a bogatelor tradiții de luptă
ale Armatei Române. În toată perioada a fost apreciat numai cu calificative
maxime (FOARTE BINE și EXCEPȚIONAL).
Prin Decretul
Președintelui României nr.259 din 6 mai 2003 a fost înaintat la gradul de general
locotenent și trecut în rezervă. „De
reținut este faptul că Ion Cioară nu a împlinit încă vârsta trecerii în rezervă,
evenimentul respectiv urmând să se producă abia în 5 noiembrie 2004. Este a
doua oară, la Cluj-Napoca, când un general află de la ziariști că a fost
pensionat. Primul incident de acest gen s-a petrecut în 1995, când generalul
Paul Cheler, comandant al Armatei IV "Transilvania", a citit intr-un
ziar de mare tiraj că, prin decret prezidențial, președintele Ion Iliescu l-a
scos din corpul ofițerilor activi”
(„Adevărul”, 7 mai 2003).
Scrieri: - Monografia Armatei a 4-a „TRANSILVANIA”, în patru volume. Editura
„Dacia” Cluj-Napoca. 1996-1999; - Destin
și vocații. Editura Casa Cărții de Știință. Cluj-Napoca, 2000; Campanii ale Armatei a 4-a „TRANSILVANIA”.
Editura „Casa Cărții de Știință. Cluj-Napoca, 2001; - Strategii privind pregătirea pentru luptă a Armatei Române. Editura
Militară. București, 1996. A publicat numeroase articole de specialitate în
ziare și reviste ale armatei.
Referințe: - Interviu, 18 ianuarie 2020; -
Comandanți ai Armatei a 4-a
„Transilvania”, Editura Casa Cărții de Știință, 2001. (S. S.)
[1] Drăgan, Daniela Veronica.
Condamnat la adevăr, Generalul Ștefan
Gușă. Editura RAO, 2004, pag.326, 450-451, 460-461.
