IOAN CATONE (1894-1952)

 

 

CATONE, Ioan**/***.  Preot. Deținut politic. S-a născut în 31 mai 1894 în comuna Pomezeu județul Bihor. A încetat din viață în anul 1952. A urmat studiile secundare la Liceul român din Beiuș.  După liceu urmează studii teologice în Arad. 

În 1915 a fost numit prefect de studii pe lângă Internatul Diecezan din Beiuș, unde a funcționat până în 1 Septembrie  1917. După această dată a fost învățător confesional în parohia Spinuș, protopopiatul Beiuș. Aici a funcționat în anul școlar 1917-1918, când a fost ales preot în parohia Forău. În această parohie a funcționat 6 ani, zidind o școală și casa parohială nouă și reparând radical biserica de acolo. La vârsta de 28 ani a fost ales protopop de Tinca. A fost șeful organizației PNȚ - Maniu din Tinca. A participat la acțiuni electorale, de cunoaștere a candidaților. La ceremonia care a avut loc acolo (Beliu - n.n.) în ziua de 25 noiembrie 1928, alături de fruntaşii naţional-ţărănişti bihoreni s-a aflat şi Sever Dan, ministrul Sănătăţii Publice. Sfinţirea steagurilor a fost oficiată de părintele protopop Ioan Catone din Tinca, care după slujbă a fost invitat să vorbească despre semnificația actului.[1] A făcut parte din Comitetul Județean al PNȚ - Maniu Bihor.

A fost decorat cu Ordinul „Coroana României" în grad de cavaler.

Odată cu preluarea puterii de către noul regim, a început prigoana pentru preoți. Protopopul ortodox şi şeful organizaţiei PNŢ – Maniu de Tinca, Catone Ioan a fost reţinut şi el pe data de 19 august 1946, urmând să fie eliberat din acelaşi penitenciar orădean pe 25 august 1947... Într-o Sinteză privind cultul „Ortodox” pe perioada 1 septembrie – 30 septembrie 1952 numele său apare printre numeroşii prelaţi ortodocşi arestaţi în lunile august şi septembrie 1952. Potrivit fişelor matricole penale, Catone Ioan, preot, s-a născut 31 mai 1894 în comuna Pomezeu, domiciliat în Tinca, a fost internat pe o durată de 60 de luni, începând cu  1952 pe motiv de „PNŢ Maniu”[2]

Referiri: - Tripon, Aurel.  Monografia Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană. Oradea, 1936, p. 456; - Faur, Antonio. Organizațiile Partidului Național Țărănesc Maniu din județul Bihor. În: Muzeul Banatului Timișoara. Analele Banatului. Serie nouă.  An XVIII. Editura Mega. Cluj Napoca, 2010. p. 307, 315, 316; - Moisa, Gabriel, Lumea țărănească și politica în Bihorul interbelic, în: ”Studia Universitatis Moldaviae”. Iași, 2017, nr.10(110), p. 213; - memoriarezistentei.ro/preotii-bihoreni-in-lanturile-comuniste/.   (S. S.)

---

[1] ”Studia Universitatis Moldaviae”. Iași, 2017, nr.10(110), p. 213

[2] http://www.memoriarezistentei.ro/preotii-bihoreni-in-lanturile-comuniste/

A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ Plutonier (rtr) CONSTANTIN PLEȘCA

 În 27 mai 2024 a încetat din viața plutonierul (rtr.) Constantin Pleșca. S-a născut în 5 mai 1955. A urmat Școala Militară de Subofițeri „Basarab I„ din Pitești, absolvită în anul 1982, cu gradul de sergent-major. A fost încadrat mecanic-conductor de tanc la UM 01334 Beiuș. În 1994 a trecut în rezervă, de la UM din Salonta.

A     fost căsătorit cu doamna Rodica, având împreună o fiică, Daniela.  (Mulțumim d-lui MM Tăsică Bursașiu pentru date furnizate). 

DUMNEZEU SĂ-L IERTE ȘI SĂ-L ODIHNEASCĂ!

SINCER CONDOLEANȚE FAMILIEI!

CORNEL IANCU (1876-1956)

IANCU, Cornel **.   Avocat. Delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, reprezentant al cercului Arad.

S-a născut în 30 mai 1876 în localitatea Ciutei, județul Arad, în familia preotului Ioan Iancu, căsătorie cu Ana, având încă doi frați, Iustin și Aurel, ambii îmbrăcând haina preoțească. Preotul Ioan din Ciutei a fost un apărător al drepturilor românilor, înscriindu-se printre membrii Partidului Național încă de la începuturile acestuia (1868). A încetat din viața în 1956, la Arad.

A absolvit Gimnaziul superior greco-catolic din Beiuș, după care urmează studii superioare la Academia Regală de Drept din Oradea (1895-1899), iar doctoratul îl susține la Facultatea de Drept a Universității ,,Ferencz Jozsef” din Cluj, la 25 mai 1901. . A beneficiat de bursă din partea Fundației „Faur”. În 6 ianuarie 1900 se găsește ca stagiar în Baroul avocaților din Arad, făcând practică în cancelariile avocaților Simion Popovici Desseanu și Ștefan Cicio-Pop.

După promovarea examenelor, obținerea licenței de practică și deschiderea propriului birou în Arad (8 iulie 1904), unde a profesat avocatura, fără întrerupere, până la 4 martie 1947, dată la care a fost radiat din Barou, la cerere. Se implică în viața politică și culturală a românilor din comunitatea Arad, dovedindu-se un apărător curajos al drepturilor românilor de aici. El se evidențiază ca apărător al țăranilor răsculați din Șepreuș (1904-1905). Făcând parte din generația tânără, este un susținător al activismului politic, atât în ​​cadrul clubului comitete Arad, cât și la nivelul conducerii Partidului Național Român. El este desemnat, alături de alți lideri locali, să reprezinte comitatul Arad la Conferința națională din ianuarie 1905, care decide schimbarea tacticii PNR. Din această poziție va susține campaniile electorale din circumscripțiile comitatului Arad pentru alegerile din 1905, 1906 și 1910, la care au candidat Ioan Russu Șirianu, Ștefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, Octavian Goga ș.a.

În 1907 a candidat pentru congregație în cercul electoral de la Grăniceri, unde lista Partidului Național a ieșit în întregime victorioasă, de asemenea la alegerile din 21 octombrie 1913, deși pe ansamblu rezultate au fost mai slabe decât în ​​scrutinurile electorale anterioare.

În toamna anului 1918, este ales în circumscripția Arad să reprezinte alegătorii de aici la Adunarea Națională de la 1 Decembrie. Apropiat al lui Ștefan Cicio-Pop, dovedindu-și de-a lungul anilor spiritul de luptă și de sacrificiu, va fi ales ca membru al Marelui Sfat Național. După Unire, candidează la alegerile din noiembrie 1919, fiind ales deputate în cercul electoral Șimandu de Jos, în cel dintâi Parlament al României Mari. Beneficiind de apreciere și popularitate, Cornel Iancu va obține și alegerile din 1920 un mandat de deputat, dar candidând din partea Partidului Poporului. Se retrage treptat din viața politică, dedicându-se mai mult profesiei de avocat, dar și unor întreprinderi economice (acționar și membru în conducerea Societății de Agricultură „Corvin”, acționar al Societății „Reșița”, al Întreprinderii Forestiere Române ș.a.). Organizează o fermă model la Iratoșu (Arad). Va funcționa ca avocat în Arad până în 4 martie 1947, dată la care este radiat la cerere. A fost parlamentar – deputat și senator – din partea Partidul Național Țărănesc. După instaurarea regimului comunist, este deposedat de proprietățile agricole, este naționalizat biroul avocațial, este trimis cu „domiciliu forțat” în Hațeg. După ce sa întors din deportare, a locuit o vreme în Arad pe strada Tribunul Buteanu, unde a și murit, îngrijit fiind până la sfârșitul vieții de nepoata Cornelia, fiica lui Iustin Iancu. Inițial a fost îngropat la Arad, dar după câțiva ani a fost deshumat, iar rămășițele pământești au fost depuse în pământul Cinteiului, alături de părinții săi, conform dorinței exprimate pe când trăia.

Referiri : - Ioan Străjan, Membrii de drept ai Marii Adunării Naționale de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, extras din Gazeta Oficială, nr. 1–12 și 14–15/1918, fond Direcția Județeană Alba a Arhivelor Naționale, Dacoromania, Nr. 67, 2013; - Bradin, Virgiliu, Pârneava, suburbiul românesc al Aradului, vol I. Editura Promun, Arad, 2008. P. 379-381; - Tuleu, Iuliu, Dr. Cornel Iancu, „avocat” al românității arădene ,  în: ”Analele Aradului”, Colecția Astra Arădeană-1863, an 2, nr. 2, Arad, 2016, p. 707-710.   (SS)

  

MIRCEA MIHEȘ (1944-2012)

MIHEȘ, Mircea**.  Profesor, jurnalist. S-a născut la 25 mai 1944 în localitatea Meziad, comuna Remetea. A încetat din viață la 13 iunie 2012, fiind înmormântat în 15 iunie 2012, în localitatea Cărpinet, județul Bihor.

A urmat școala generală în comuna natală, apoi Liceul ”Samuil Vulcan” din Beiuș. După absolvirea liceului a urmat Institutul Pedagogic din Oradea.

După absolvirea facultății, s-a întors în satul natal, unde a predat la catedra de limbă română a şcolii, între 1972-1978 a fost director al aceleași școli, dar a şi început o colaborare cu ziarul Crişana, care a durat 30 de ani.

A fost un bun activist cultural, punând bazele unei trupe de teatru de amatori în Meziad, colaborând şi cu Teatrul din Oradea iar în 1980 a înființat Teatrul Popular „Miron Pompiliu” din Ștei. A lucrat ca instructor cultural pe probleme artistice la Casa de Cultură Ştei între 1978 şi 1982, dar apoi, din cauza unor neînţelegeri cu şeful instituţiei, a preferat să se transfere ca operator preparate minereuri la Exploatarea Mineră Bihor (1982-1988); între 1988-1999 a fost redactor șef adjunct la săptămânalul „Crișul Negru” din Ștei.

După 1989, a început să scrie pentru Gazeta de Vest, Noua Gazetă de Vest, iar apoi pentru Jurnal bihorean. De asemenea, a colaborat şi cu Jurnal de vacanţă şi Rebus TIM.  În 2010 a fost distins cu Diploma de Excelență a Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

A fost membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, Filiala Bihor.

Scrieri: - Un zâmbet în colţul gurii, 2002; - La taclale cu Nea Vasile, 2008;  -Sancţionat pentru bună purtare; - Satul Meziad. Pagini de monografie, 2009.

Referințe: - Chișbora, Smaranda. S-a stins din viaţă profesorul şi scriitorul Mircea Miheş, în: ”Bihoreanul”, Oradea, 14 iunie 2012; - Referințe: - Bradu, Mircea, Stanik Istvan, Monografia județului Bihor. Vol. III. Oameni din Bihor, Editura Arca, Editura Universității din Oradea, 2010. p. 181.  (S. S.)

 

VICTOR DELEU (1876-1939). PRIMUL COMANDANT AL VOLUNTARILOR ARDELENI ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

 

DELEU, Victor**.   Jurist. Primar Cluj. S-a născut în 25 mai 1876, în satul Pericei, județul Sălaj. A încetat din viață la 31 decembrie 1939 în Cluj. A fost nepotul revoluționarului pașoptist Iacob Deleu şi fiul lui Daniel Deleu, notar în localităţile Siciu şi Pericei și a soției sale, Iuliana, născută Cosma. Rămâne orfan de tată în anul 1896. Au fost șase frați.

A fost dat la școală odată cu fratele său, Ioan Deleu[1], fiind de vârstă apropiată. Cursurile şcolii primare le-au urmat în satul natal, Pericei, în perioada 1883-1887, după care au fost înscriși la Liceul minorit romano-catolic din Șimleu, pe care l-au absolvit în anul 1891. Pentru cursurile liceale superioare au fost înscriși la Colegiul reformat evanghelic din Zalău, unde au urmat clasele V și VI de liceu. De aici pleacă în urma unui conflict pe teme naționale, pe care Victor Deleu l-a avut cu un profesor. Clasa a VII-a de liceu au urmat-o la Liceul greco-catolic românesc din Blaj, primul trimestru al clasei a VIII-a de liceu la Școala medie română greco-ortodoxă din Brașov și ultimele două trimestre la Gimnaziul superior greco-catolic din Beiuș, unde au și absolvit, în anul 1895. După bacalaureat, drumurile școlarizării celor doi frați se despart. În data de 16 septembrie 1895, Victor Deleu s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Budapesta, iar Ioan Deleu la Academia Comercială din Gratz.

A absolvit Facultatea de Drept la Bu­dapesta în anul 1900, iar la 31 octombrie ace­lași an se înscrie în Baroul Avocaților din Ora­dea ca stagiar la Georgiu Maior, avocat din Pericei. În același an s-a prezentat la examenul de doctorat la Facultatea de Drept a Universi­tății din Cluj. În anul 1902 obține doctoratul în drept la Universitatea din Cluj.

În vara anului 1902 este încorporat în armata austro-ungară, în cadrul unui regiment de infanterie, alcătuit preponderent din români, care avea garnizoana în Viena.

După efectuarea stagiului militar, Vic­tor Deleu își continuă stagiul avocațional la Arad. În zilele de 28, 29 aprilie și 1 mai 1905, Victor Deleu și-a susținut cu brio, la Budapesta, examenul de avocat, iar pe data de 20 mai 1905 a fost înscris ca avocat definitiv în cadrul Baroului Avocaților Oradea. S-a stabilit la Șimleu Silvaniei, deschizându-și aici un birou de avocatură.

A intrat în viața politico-culturală, luptând pentru eliberarea poporului român de sub jugul asupritor și realizarea unității națio­nale. La 16 iulie 1905, V. Deleu a devenit re­dactor responsabil al Gazetei de Duminecă. A organizat participarea sălăjenilor la Expozițiunea generală română din 1906.  În anul 1907 a fost ales secretarul Reuniunii Femeilor Române Sălăjene, iar la 11 noiem­brie 1908 a fost ales membru al Societății pen­tru Fond de Teatru Român, filiala Șimleu. În 1910 a părăsit redacția gazetei, intrând în lupta electorală. A fost candidatul P.N.L. din Tran­silvania la alegerile pentru parlamentul de la Budapesta din partea circumscripției electo­rale Șimleu Silvaniei (1910-1911). A conti­nuat activitatea de gazetar colaborând la zia­rele Tribuna și Românul din Arad.

În vara anului 1914, la începutul războiului, a fost mobilizat și trimis pe frontul din Galiția. În toamna aceluiași an, pentru a slăbi forța com­bativă a armatei austro-ungare, V. Deleu, îm­preună cu ostașii din compania pe care o co­manda, a trecut linia frontului.

Ca prizonier de război V. Deleu a fost trimis la Kineșma, pe Volga. În decembrie 1916 se constituie la Darnița, lângă Kiev, un lagăr unde se concen­trează un număr mare de transilvăneni și bu­covineni, prizonieri ai armatei ruse, în vederea organizării unui corp de voluntari care să lupte alături de armata română. În 3 iunie 1917, un tren special cu 116 ofiţeri şi 1.200 de soldaţi complet echipaţi a pornit din Kiev spre Iaşi, unde a ajuns patru zile mai târziu.

În 8 iunie, Victor Deleu sosea la Iaşi în fruntea primului batalion de voluntari români ardeleni, format la Kiev, fiind primiţi în Piaţa Unirii din Iaşi de către autorităţile româneşti, în frunte cu regele Ferdinand şi regina Maria. Urcat pe soclul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sălăjeanul a rostit o cuvântare magnifică, care a electrizat întreaga mulţime adunată în piaţă: ”Eram datori să venim noi la voi, spune el, azi, când voi trăiţi zile atât de grele. Noi am pornit din ţară străină, dar am pornit cu un singur gând: să mergem acasă. De aceea drumul nostru nu era decât unul singur, înainte. Şi mergând înainte vom birui! Vom birui, pentru că nu sunt aşa de înalţi Carpaţii cât ne sunt inimile de înălţate!” După alte câteva zile a fost chemat de către Marele Stat Major al armatei şi însărcinat cu organizarea Biroului ardeleni-bucovineni. A refuzat munca birocratică, insistând să meargă pe câmpul de bătălie. A fost repartizat, într-un final, la Batalionul 10 Vânători, care a participat la luptele grele de la Mărăşeşti.  A fost prezent la Marea Adunare Națională de la 1 Decembrie de la Alba Iulia unde a fost ales membru al Ma­relui Sfat Național. A fost numit secretar general al resortului Interne din cadrul Consiliului Dirigent de la București, fiind însărcinat cu siguranța statului și cu înfiin­țarea și organizarea poliției. A fost ales de­putat în Camera Deputaților la alegerile din noiembrie 1919. În 29 august 1922 a fost ales președintele Uniunii Foștilor Volun­tari Români. 

A fost primar al municipiului Cluj, în perioada 10 iunie 1932 - 18 noiembrie 1933. A încetat din viață la 63 de ani, la Cluj.

Referințe:  - Pop, Florica (coordonator), Sălaj – oameni și opere, Ediția a II-a, adăugită și revizuită, Biblioteca Judeţeană I.S. Bădescu Sălaj, Zalău, 2017,  p 13; - Pop, Marin, Victor Deleu şi participarea sălăjenilor la Expoziția Generală a României, În: ”Caiete silvane”, Nr. 136, Zalău, mai 2016, p. 30-35; - Pop, Florica (coordonator) 2018: Unitate, Realitate, Promisiune, Editura Silvania, Zalău, 2018, p. 118-119; - Generația Marii Uniri. Personalități sălăjene. Date personale, în: bjs.ro, accesat 6 iulie 2021.   (S. S.)

---

[1]Ioan Deleu (1877–1946)  - Avocat, publicist, primar Șimleul Silvaniei. Delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, reprezentând Societatea pentru fond de teatru român, despărțământul Șimleul-Silvaniei.

VASILE MANGRA (1850-1918). CONTROVERSATUL MITROPOLIT AL ARDEALULUI

 

 

MANGRA, Vasile (Vicențiu)**. Mitropolit al Ardealului. Publicist, din 27 mai 1909, Membru titular al Academiei Române. S-a născut în 25 mai 1850 în localitatea Săldăbagiul Mic, comuna Căpâlna, județul Bihor (fost Săliște–Săldăbagiu, comitatul Bihor). Tatăl său a fost preotul Mihai Mangra iar mama sa Maria Mangra, născută Ceontea. A încetat din viaţă în 1/14 octombrie 1918 la Budapesta.

Urmează școala primară  în localitatea natală și la școala maghiară din Gyanta. Studiile secundare la Beiuş şi Oradea, iar cele teologice la Arad (1869-1872). Urmează studii juridice la Academia de Drept din Oradea, pe care însă nu le termină.

În 6 august 1879 Vicențiu Mangra a fost călugărit la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, primind numele Vasile. La 10 septembrie 1879 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 1 ianuarie 1880, preot-ieromonah, de către episcopul Ioan Meţianu. De la 1 martie 1882 până în toamna anului 1883 a fost încredinţat cu conducerea provizorie a Institutului teologic-pedagogic din Arad. În anul şcolar 1871/72 devine redactor la „Speranţa", foaie literar-bisericească, organul societăţii de lectură a teologilor români din Arad, apreciată de George Bariţiu, Andrei Şaguna şi alţi cărturari. Între 1875-1893 a fost profesor de istorie bisericească şi drept canonic la Institutul Teologic din Arad, din cauza atitudinii sale politice fiind însă suspendat de autorităţile maghiare. A fost redactor la foile bisericeşti “Speranţa” (1870-1871), “Lumina” (21 febr./5 martie 1874-1875) şi “Biserica şi şcoala” (1877-1878, 1882-1883, 1899-1900). În anul 1879 se călugărește. În anul 1900 a fost ales președinte vicar al Consistoriului ortodox-român din Oradea (1900-1916) și hirotonisit arhimandrit (1906); în 1901 a fost ales episcop la Arad, dar nu a fost recunoscut de guvernul Ungariei, din cauza activității sale politice. În 24 iulie/6 august 1916 a fost ales mitropolit al românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria. A fost înscăunat ca episcop la Oradea în data de 16/29 octombrie 1916.  

Activitatea politică:

A fost unul dintre conducătorii luptei pentru drepturile naţionale ale românilor ardeleni.  În 20 Ianuarie 1892 face parte din delegaţia de români care a dus la Viena Memorandumul românilor. ”Reîntors din Viena fu ținta unor demonstrații pe stradă şi în localurile publice din Arad, trecând înaintea opiniei publice maghiare de cel mai periculos agitator şi de cel mai înverșunat inamic al statului şi al naţiunii maghiare. Pentru ținuta sa „antipatriotică" e luat la țintă şi din partea guvernului, la cererea şi insistența căruia consistorul eparhial din Arad îl absolvă - cu 1 Septemvrie 1893 - dela catedră, dar îl lasă în beneficiul avut.”  În 1894  a sprijinit organizarea marii adunări populare de la Sibiu, care a protestat împotriva hotărârii guvernului maghiar de a dizolva Partidul Naţional Român. ”După depărtarea sa dela institut nu primeşte nicio funcțiune bisericească, nici nu se retrage la mănăstire, ci se pune cu totul în serviciul politicei militante. In luptele politice, ce urmară după procesul memorandului e presidentul comitetului noii a! partidului naţional, chemat a ţinea locul comitetului vechiu întemniţat, în aceasta poziţie de încredere, după interzicerea funcționării partidului, pune la cale convocarea şi ținerea — la 16/28 Noemvrie 1894 — adunărei poporale din Sibiiu, iar după disolvarea — la 6 Ianuarie 1895 — a partidului naţional român, congresul naționalităților, ţinut la 10 August 1895 în Budapesta. La alegerea de episcop din 1899 sprijineşte cu soţii săi de principu, grupați în jurul „Tribunei poporului", ziarul ce se înființa la Arad la anul 1897, alegerea vicarului Iosif Goldiş de episcop al Aradului. Episcopul Goldiş ajuns în fruntea diecezii, îl instituie de referent ajutător în senatul bisericesc şi îi încredințează în anul 1900 redactarea foii „Biserica şi Şcoala", iar la 25 Decemvrie 1899 îl hirotonește întru protosincel. Sinodul eparhial din 1900, în şedinţa din 22 Aprilie (5 Maiu), îl alege — cu toată opoziţia protopopilor bihoreni — de vicar episcopesc în districtul consistorial din Oradea-mare.”  În 1909 este ales membru titular al Academiei Române. În 1910 a ajuns deputat în Parlamentul de la Budapesta, ducând o politică de reconciliere cu premierul Tisza Istvan, cu care a întreţinut relaţii bune. Acest lucru a fost perceput ca o trădare din partea colegilor săi de partid, cu toate că s-a străduit să argumenteze poziţia sa. Congresul naţional bisericesc, ales sub presiunea guvernului Tisza, ce se întruni în vara anului 1916 şi pentru îndeplinirea scaunului metropolitan, devenit vacant prin moartea metropolitului şi arhiepiscopului Ioan Meţianu, în şedinţa sa electorală din 24 Iulie (6 August) 1916 îl alege de arhiepiscop şi metropolit a! Românilor ort. din Ungaria şi Transilvania. Obţinând această alegere întărirea preaînaltă şi conferindu-i-se deodată cu întărirea şi dignitatea de consilier intim al Majestății Sale, în Dumineca din 16/29 Octomvrie 1916 fu hirotonit întru episcop şi instalat în scaunul metropolitan, din pricina stărilor excepționale, în biserica ort. rom. din Oradea-mare.  A încetat din viață la Budapesta, în disgraţia românilor, care l-au socotit trădător deoarece a încercat o apropiere româno-maghiară. A fost înmormântat în data de 4/17 octombrie 1918 la Budapesta. ” Vasile Mangra, ultimul mitropolit al Transilvaniei din epoca dualistă, istoric şi patriot, a fost în timpul vieţii "mult atacat în anii din urmă, mult hulit, mult batjocorit şi chiar insultat", ajungând la un moment dat, după moartea sa, până la excluderea din Dipticele Bisericii Ortodoxe Române. Cu scopul de a aprecia aportul lui Vasile Mangra în viaţa Bisericii şi a culturii româneşti la începutul secolului al XX-lea, profesorul Constantin Mălinaş sublinia: "Vasile Mangra a fost un deschizător (...) pentru geografia bibliografiei româneşti vechi, devenind totodată şi primul istoric de seamă ridicat din Bihor, ale cărui lucrări sunt tot atâtea raze de sprijin la sinteza istorică naţională din acel timp".

Dată fiind personalitatea aparte a lui Vasile Mangra, în jurul momentului final al vieţii sale s-au țesut o seamă de ipoteze, care cu timpul au devenit clișee istorice. ”Cu alte cuvinte, momentul morții mitropolitului a fost atât de "exploatat", încât pe baza lui s-a creat o imagine care ar exprima trăsăturile esențiale ale vieţii acestuia, caracterizată prin: duplicitarism, colaboraționism, sinamăgire şi în cele din urmă suicid. Astfel creionată, imaginea mitropolitului de tristă amintire a fost exploatată în favoarea unor interese bisericeşti după anul 1918, când Sinodul episcopesc din 1919 a decretat ca "uzurpată" Mitropolia Transilvaniei pe perioada păstoririi lui Vasile Mangra şi în interese politice de către regimul comunist, căruia îi convenea să afle de existenţa unui ierarh "trădător" în sânul Bisericii Ortodoxe Române. Consecința finală a fost ștergerea mitropolitului Mangra din Dipticele acestei Biserici. În urma unor cercetări mai recente întreprinse în arhiva Arhiepiscopiei Sibiului, adevărul despre ultimele clipe din viaţa mitropolitului ne apare în nuanțe mult mai credibile, mai aproape de realitate”.

A scris şi publicat cu deosebire lucrări referitoare la istoria bisericii ortodoxe române din  Transilvania:  Cercetări literar-istorice (Rolul diecilor din Moldova) Bucureşti (1896); Mitropolitul Sava II Brancovici 1656-1680 (1906); Ierarhia şi mitroplia bisericii române din Transilvania şi Ungaria (1908); Şaguna ca organizator constituțional (1909); Contribuţii la istoria bisericii române (1917).

Referinţe: - Arhiepiscopul și Mitropolitul Vasile Mangra, în: ”Biserica și școala”, An XLII. Nr. 41. Arad, 7/20 octombrie 1918. Pag. 1; - Dudaș, Florian, Presa românească din Transilvania în preajma şi în timpul războiului pentru independenţa de stat a României (1876-1878).   În:  ”Crisia” (Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 147-175; - Iorga, Nicolae, Istoria presei românești. De la primele începuturi până în 1916, Atelierele Societății Anonime Adevărul, București, 1922, p. 130-131; - Mărgineanu, Ion, Oameni din Munţii Apuseni. Început de dicţionar fără sfârşit. Aria de cuprindere: judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Sălaj, Alba Iulia, Editura Altip, 2003, p. 265, 430; - Chituță, Alexandru Constantin.  Viaţa mitropolitului Vasile Mangra, între nedreptate şi adevăr, în: ”Ziarul Lumina”, 28 noiembrie 2011; - Tripon, A.  Monografia Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană. Oradea, 1936.… p. 325; - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1… p. 17;  Vesa, Pavel, Clerici cărturari arădeni de altădată, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2008, p. 199, 200;  - Mișcarea memorandistă; Intelectualii români, hărțuiți de statul dualist, în: https://ro.sputnik.md/.  (I. I., S. S.)

A ÎNCETAT DIN VIAȚĂ COL. RTR. TEODOR COTUȚIU. DUMNEZEU SĂ-L ODIHNEASCĂ!

 

Multumesc Bunului Dumnezeu ca ne-a ajutat sa il petrecem pe tatal meu pe utimul drum de aici de pe pamant iar noi familia le multumim tuturor celor ce ne-au fost alaturi exprimandu-si recunostinta fata de cel ce a fost colonel Teodor Cotutiu.Multumim. . . preotilor,ofiterilor din garnizoana Bistrita,Dej,Cluj,militarilor din formatia de protocol a armatei,colonelului Gaftone Ioan fost comandant al regimentului Vanatori de munte Vatra Dornei,ziarelor Rasunetul Bistrita,Observator militar Bucuresti ,Dej,Cluj,Beius care au publicat anuntules frumoase cuvinte de omagiu,multumim enoriasilor mei din Prisaca Dornei,prietenilor mei si ai tatalui meu,colegi ,rude,consateni,firmelor de pompe funebre si firmelor de catering care au ajutat la buna desfasurare,domnului ofiter Bursasiu din Beius,finului tatalui meu. General Blaiu Dorin fost comandat al Armatei a patra pe Ardeal,teologului si interpretului popular Alexandru Pugna,avocatul Daniel Ionascu pentru frumoasa cuvantare,militarilor care au tras salvele de focari de arma,tuturor cadrelor militare prezente si tuturor celor care au participat la inmormantarea tatalui meu. . . ,Dumnezeu sa va rasplateasca,sa va daruiasca sanatate si ani multi alaturi de familie si de cei dragi ,iar tatalui meu odihna vesnica si sa ramana viu in amintirea dumneavoastra. Amin....

COTUȚIU IOAN RADU

COTUȚIU, TEODOR TODORIȚĂ. Colonel în retragere.

S- a născut în județul Bistrița-Năsăud, localitatea Dumbrăvița, în 12 iulie 1948 și a încetat din viață în 3 aprilie 2024. A activat ca ofițer în cadrul regimentului de infanterie Bistrița cu grad de Colonel și funcție de Comandant! A studiat Academia de Științe Politice, Academia de Înalte Studii Militare, a absolvit cursuri Postacademice Militare.

A fost absolvent al Școlii Militare de ofițeri de Chimie Militară, promoția 1966, al Academiei de comandă și stat major și al facultăților de Filozofie din Cluj Napoca. Mereu ne-a surprins cu eleganța, pregătirea, educația, noblețea, cu știința de a împărtăși cunoștințele, și nu în ultimul rând, cu mărinimia dumnealui.

A fost comandantul UM 01334 din Beiuș, între anii 1985-1989, ulterior al UM 0326 Oradea, iar de la oradea, comandant al R. 221 Bistrița.

Drum bun, domnule colonel, veți rămâne mereu în mintea și sufletele noastre. Nu vă vom uita niciodată, vă vom păstra vie amintirea. Bunul Dumnezeu să mângâie și să aline suferința, să dăruiască sănătate familiei dumneavoastră! 

Cu respect și considerație, subordonații din Beiuș! 

CONSTANTIN MĂLINAȘ (1943-2010)

MĂLINAŞ, Constantin **. Conf. univ. dr. S-a născut în 21 mai 1943 la Buzău. Sa stins din viata in 26 februarie 2010.  

A urmat şcoala primară şi gimnaziul la Bistra, Almaşul Mare, Popeşti, studii secundare la Beiuş şi Oradea (1956-1960) şi studii superioare la Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj (1969). Între 1978-1980 urmează un curs de specializare în biblioteconomie.

După absolvirea facultății este profesor la Bogei, Ciutelec, Popești (1966-1971) și director la școala din Popești (1969-1970). Între 1971-1978 este director al Casei de cultură a sindicatelor Oradea, bibliotecar la Biblioteca judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor (1979-1990), redactor la Crişana (1990-1991), Inspector la Inspectoratul de cultură Bihor (1991-1995), director Biblioteca judeţeană „Gheorghe Şincai” Bihor (1997). Din 1998 a fost conferenţiar universitar la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Și-a susținut doctoratul cu teza  Contribuții la istoria iluminismului românesc din Transilvania. Viaţa şi opera filologică a lui Ioan Corneli (1762-1848) . Este fondator al revistei Familia Română al cărei redactor șef a fost. A fost membru al mai multor fundații și societăți culturale din România și străinătate. În afara studiului și cercetărilor legate strict de profesie (biblioteconomie), a fost unul dintre cei mai avizați cercetători în domeniul istoriei cărții și a bibliofiliei din România. A participă la diferite sesiuni ştiinţifice, simpozioane, alte manifestări ştiinţifice în cadrul căreia sunt prezentate studii şi comunicări din domeniile amintite. A fost preocupat de mișcarea de ex libris din România și mai ales din județul Bihor, editând în acest sens o revistă intitulată Ex Libris românesc al cărei prim redactor a fost și în care a avut contribuții personale. A publicat peste 160 de studii și referate de specialitate, în domeniul biblioteconomiei, bibliologiei, bibliofiliei, istoriei culturale și istoriei literare, în reviste și volum și, totodată, a luat parte la peste 120 de sesiuni de specialitate din țară și din străinătate, în domeniile arătate mai sus. Numeroase premii, diplome și distincții culturale, în țară și străinătate i-au răsplătit preocupările. A editat și prefațat peste treizeci de cărți de istorie, cultură și literatură, care privesc românii de pretutindeni, precum și integrarea Bihorului în valorile culturale naționale ale tuturor românilor. A fost membru al Biroului Consiliului de Conducere al Asociaţiei Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România; preşedinte al Asociaţiei Române pentru Ex Libris, Oradea, din 1995, afiliată internaţională la Federaţia de specialitate de la Londra. asociat în Comisia Naţională a Bibliotecilor din România.

„ Eu nu am cules roadele eforturilor   mele! Poate au cules alții de la mine, cum și eu am cules de la alții mai înainte ”- Constantin Mălinaș.

Scrieri : - Afinitatea lui Gheorghe Şincai faţă de Oradea , 1979; - Biblioteca ediţiilor Eminescu româneşti şi străine 1879-1989 , Oradea, 1989; - Centenar Ion Creangă 1889-1989: Catalog de ediţii ale operei , Oradea, 1990; - Eminescu - un secol în medalii (1889-1989), Oradea, 1992; - Pictorul Traian Goga (1917-1989) , Oradea, 1993; - Tipografi, tipografii și ediții în Bihor 1565-1948 , Oradea, 1995; - Carte românească veche la Oradea (1643-1830) , Oradea, 1993; - Biblioteca pentru toţi la centenar 1895-1995 , Oradea, 1995; - Cu Astra în regiunea Odesa , Oradea, 2000; - Eminescu şi Oradea , 2000; Oradea, 1993; - Contribuţii la istoria iluminismului românesc din Transilvania: IOAN CORNELI 1762-1848. Teză de doctorat , 316 p., Universitatea Oradea, 2003; - Oradea în plăci memoriale, album, Oradea, 2003; - Cartea bicentenarului Gojdu 1802-2002 , 270 p., Oradea, 2004.

Ediţii îngrijite (selecţie) : Alecsandri, Vasile, Cântecul gintei latine , Oradea, Editura „Mihai Eminescu”, 1991; - Meciu, Dimitriu, Poema Munţilor Beiuşului , Oradea, Editura „Mihai Eminescu”, 1996; - Munteanu, Ioan. Proclamaţia de la Sarcău 12 iunie 1848 , Oradea, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”, 1998; - Pompiliu, Miron. Poezii , Oradea, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”, 1998.

Referiri:  - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor-dicţionar sentimental- Vol. 1… p. 360; - Iulian Negrilă. Constantin Mălinaş (1943-2010), în: Revista Arca, Arad, nr. 1.2.3/2016; - Nenati, Olaru, Lucia, A plecat dintre noi un om de patrimoniu – Constantin Mălinaș, în: Luceafărul, 6 martie 2010 (luceafarul.net/a-plecat-dintre-noi-un-om-de-patrimoniu-–-constatin -malinas, accesat 11 mai 2019, ora 17.45). (I.I. S.S.)  

 

ȘTEI - CONCERTUL TINERE TALENTE - Ediția a III-a, 19 mai 2024

Duminică, 19 mai 2024, cu începere de la ora 14.00, la Ștei s-a desfășurat Concertul Tinere Talente-ediția a III-a. Inițiativa concertelor Tinere Talente, așa cum spunea prof. Vasile Buhaș, ia aparținut fostului dirijor al Fanfarei din Beiuș - lt.col.rtr. Boldiș Zoltan. Prima ediție a avut loc la Căbești, în 1 octombrie, Ziua Muzicii, în superba sală de lectură și muzică, a doua la Liceul Vocațional Pedagogic, iar a treia, cea care a avut loc azi, în sala festivă a Colegiului Național „Avram Iancu ” din Ștei.

Organizatorii Concertului au fost  COLEGIUL NAȚIONAL „AVRAM IANCU” din ȘTEI ASOCIAȚIA CULTURALĂ LIOARA din BEIUȘ.

Concertul a fost susținut de elevi ai:

Clubului Copiilor Beiuș

Școlii Gimnaziale Nr.1, Căbești

Colegiului Național „Avram Iancu”, Ștei

Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu”, Ștei

Școlii Gimnaziale „Nicolae Popoviciu”, Beiuș

Liceului Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, Beiuș

Programul a conținut 42 de puncte, luând și grupuri, la concert au participat peste 60 de școlari. În sală s-au aflat părinții elevilor, dar și cetățeni din Ștei.

Deși a durat cam trei ore, concertul a fost o reușită.

Felicitări prof. Vasile Buhaș pentru organizarea deosebită!

DIN PĂCATE, DIN CAUZE OBIECTIVE, CONCERTUL NU A PUTUT FI ÎNREGISTRAT VIDEO INTEGRAL.

VĂ INVITĂM SĂ VIZIONAȚI SECVENȚE DIN CONCERT! .