marți, 14 mai 2024

LA MULȚI ANI, MIRON HORGIU!

 HORGIU, Miron**/***. Director general Banca Cooperatistă Creditcoop ”Izvorul” Ștei. S-a născut în 14 mai 1948 în satul  Drăgănești, în vecinătatea Beiușului. ”Părinții săi, țărani săraci cum era majoritatea pe atunci, își asigurau traiul din truda câmpului, din creșterea animalelor,  muncind  zi de zi, pe holda lor sau a altora, condiție din care nu-și puteau satisface dorințele și pretențiile ce le ridica viața. Tatăl, Miron, zis a Lăzarii, provenea dintr-o familie cu 7 copii, din partea căreia nu se putea aștepta la un sprijin material. Tocmai de aceea, la vârsta de 15 ani a fost dat  slugă pe Banat, în localitatea Seiceani de lângă Vinga, loc de împlinire pentru mai mulți copii ai satului sau ai Țării Beiușului. De aici a și plecat  în armată.

          Mama, Sala Sofia,  de loc din Săliștea Beiușului, orfană de tată la vârsta de trei luni, a crescut alături de alte  două surori și doi frați mai mici, în noua familie a mamei sale, recăsătorită. La vârsta de majorat s-a căsătorit cu Miron a Lăzarii, proaspăt întors din armată. Noua pereche avea o stare materială foarte precară. Au ajuns totuși la o condiție mai bună după ce  au luat în întreținere un unchi  și o mătușă fără copii. De la aceștia au primit drept moștenire casa și pământul ce-l dețineau. Deși săraci, bunul Dumnezeu i-a îmbogățit cu ce este  mai de preț pe lumea asta: cu  doi copii: Miron și Maria.

Miron Horgiu, fiul lui Miron a Lăzarii -  despre care se face vorbire -  și-a început școala primară  în Drăgănești, avându-l ca învățător pe dascălul  Alexandru Boța. De la acesta a moștenit pasiunea pentru  învățătură, chiar pentru disciplinele matematice. Studiile gimnaziale le-a continuat în Beiuș unde l-a avut ca profesor de matematică și director pe renumitul Berinde Iuliu, de la care s-a ales cu o ”poreclă” după  lecția de predare a Teoremei lui Pitagora. Profesorul întreabă în clasă:  Cine este în măsură  să reproducă demonstrația teoremei lui Pitagora ? Miron Horgiu a ridicat mâna, s-a dus la tablă și a reprodus teorema de la un capăt la altul, fără greșeală. Profesorul a exclamat: ,,Ești un adevărat Pitagora” și bineînțeles, a luat catalogul și l-a notat cu zece. Era prima dovadă concretă a pasiunii sale pentru matematici.

Miron Horgiu a absolvit cele 7 clase în 1962 și a trebuit să aleagă între liceu și o școală profesională. Acesta a fost momentul care a  marcat  pentru totdeauna viața copilului, ce nu avea nicio vină că s-a născut sărac. În ultima zi în care mai puteau fi depuse dosarele de înscriere pentru admiterea la Liceul Samuil Vulcan a fost întrebat de către tatăl său: ,,No, unde te înscriu ? La liceu sau la meserii?” Răspunsul a venit prompt: Dacă îmi cumperi uniformă, merg la admitere la liceu, l-a condiționat Miron. Cu mare amărăciune tatăl i-a zis: ,,Dragul tatii, eu n-am bani să-ți cumpăr uniformă și pantofi”. Rezultatul ?  Elevul care se bucura de mari aprecieri pentru pasiunea sa - matematicile - a fost nevoit să aleagă calea meseriei, fiind înscris cu contract la Uzina de Utilaj Miner din Orașul Dr. Petru Groza cum se numea  pe atunci ( azi Ștei). Admiterea a avut loc la Grupul Școlar UNIO din Satu Mare, unde era în concurență cu alte sute de elevi din Ardeal.

         Miron nu s-a  dezmințit nici acolo. Îmbrăcat modest într-o cămașă, un pantalon ca pe la țară, o pereche de teniși chinezești din care unul  găurit în vârf (de la fotbal), a demonstrat încă o dată valențele sale la învățătură. A intrat pe locul doi între sutele de candidați, alegându-și meseria de strungar, deși nu văzuse un strung în viața lui. Ulterior avea să se bucure de alegerea făcută, datorită aplicațiilor matematice în meseria sa de strungar.

         În anul I  de școală, la Grupul Școlar din Câmpia Turzii, căci acolo a ajuns pană la urmă, a susținut olimpiada de matematici alături de liceenii din Orașul Câmpia Turzii. Miron s-a calificat la faza pe regiunea Cluj (erau încă regiuni). Colegul său Moț Valentin din Cărpinet, al doilea calificat la olimpiadă, s-a dus la profesorul de matematici (directorul adjunct al școlii) cerându-i să-l scutească de olimpiadă, motivând: ”Dacă mă gândesc mult mă înțeapă la inimă și îmi vin amețeli”. La aflarea acestei vești, Miron s-a dus și el glonț la domnul profesor, motivându-i:  ”Nu pot să merg la olimpiadă. Dacă mă gândesc mult, mă doare stomacul și-mi vin amețeli”. Profesorul, un om cu o personalitate foarte puternică, i-a răspuns: ,,Pentru această minciună te vei tunde la zero și așa vei merge la olimpiadă la Cluj!” Astăzi când vedem pe cineva tuns la zero, ni se pare ceva foarte normal dacă nu chiar modern. Pe atunci însă, erai etichetat: ori elev  la școala de corecție ori  pușcăriaș, ceea ce nu era cazul. Rezultatul? Miron a fost olimpic la Cluj și în anul ce a urmat.

         Această formă de învățământ, Școala Profesională, din acele vremuri, a asigurat condiții extraordinare pentru cei ce doreau să învețe și să devină mari meseriași. Aici, Miron a îmbrăcat pentru prima dată uniforma de elev, a încălțat pantofii și ghetele pentru prima dată. Chiar așa fiind,  copilul era pasionat de literatură,  pentru film și pentru sport. Citise din biblioteca școlii toate cărțile din colecția ”Aventura” și multe alte romane de scriitori români, francezi, ruși, englezi, italieni și alții. Era prezent  la toate meciurile de fotbal din divizia C, la cele de volei din divizia A, la galele de box și altele, din orașul Câmpia Turzii (oraşul avea un campion european la box pe Gheorghe Chivăr). Se afla acolo a doua sală de sport din țară, după Floreasca, toate aceste condiții fiind asigurate  de către renumitul Combinat de Oțeluri Speciale. Școala profesională a încheiat-o tot cu un concurs ”Cine știe, câștigă”,  care se organiza în fiecare an, cu ocazia Ședinței Festive, de absolvire. La concurență cu alți 12 colegi, la prima întrebare de baraj, s-a calificat pe locul întâi, fiind premiat cu un ceas de mână. A fost cea mai mare bucurie pentru acest elev,  Miron Horgiu. Cu atât mai mult cu cât puțini elevi puteau fi văzuți cu un ceas la  mână în acea vreme.

         După absolvire, pe data de 5 iulie 1965 s-a angajat la Uzina Mecanică din Ștei, prima sa grijă fiind să-si urmeze studiile liceale. Așa se face că până să plece  în armată, în toamna anului 1968, a ajuns în clasa a XI-a la seral. În aceeași perioadă a activat ca dansator în echipa de dansuri a orașului Ștei. Toate aceste activități nu l-au împiedicat să ajungă destul  de repede în elita strungarilor din Uzina Mecanică, în același an, 1968, calificându-se la Olimpiada Strungarilor din județul Bihor. Proba  practică a avut loc la Uzina Înfrățirea din Oradea, iar cea teoretică la Clubul Tineretului din Pasajul Vulturul Negru. Aici, Miron Horgiu a impresionat publicul prezent, calificându-se pe locul doi. În semn de recunoaștere pentru meritele sale în toată această  perioadă, a fost ales delegat al Orașului Dr. Petru Groza în Delegația de tineret a României la Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților care a avut loc la Sofia, capitala Bulgariei, in iulie 1968.  La puțin timp după acest festival, au loc evenimentele din Cehoslovacia,  drept  urmare  toţi tinerii români au fost încorporați, inclusiv Miron Horgiu.

         În septembrie s-a transferat la Liceul Samuil Vulcan din Beiuș, reluând clasa a XI-a la seral. La același liceu, tot în clasa a XI-a,  curs de zi,  învăța și prietena sa, Ana Gavra din Livada Beiușului.

         În 1972, cei doi își iau bacalaureatul, iar în septembrie se căsătoresc. De acum, familia începe să constituie pentru Miron o prioritate, mai ales că bunul Dumnezeu le-o dăruiește  pe Alina-Maria, primul lor copil. Într-o zi de mai 1973, a fost chemat la Județ, unde i s-a   propus să accepte să fie promovat în  funcția de primar al comunei Drăgănești. După consultarea familiei, dar în special la sugestia unchiului său Popa David, primar al comunei Budureasa, a acceptat.  Avea 25 de ani, iar pe 1 august 1973, avea să devină cel mai tânăr primar din România!

         În înalta sa responsabilitate a îmbinat, cum nu se poate mai bine, elanul său tineresc cu experiența celor mai vârstnici, de care se apropia tot mai mult. Doar în  trei ani, a reușit să realizeze mai multe obiective de seamă în domeniul edilitar-gospodăresc al comunei, asigurându-i acesteia un loc de frunte între comunele Bihorului. Cu nimic mai prejos au fost și rezultatele din agricultură. Experiența de la Drăgănești era binecunoscută în întreg Bihorul. Rezultatul? Horgiu Miron este selecționat și propus a fi trimis la concursul de admitere la Institutul pentru pregătirea cadrelor în domeniul conducerii social-politice, Secția Economică, unde  își ia licența ca economist.A fost numit, iar apoi  ales și reales aproape 14 ani ca primar, până la începutul anului 1987, când,  la cerere, s-a retras  într-un Birou de evidență la Comitetul Orășenesc  Beiuș. Această retragere la o vârstă de 39 de ani era o raritate. Și totuși, Miron s-a retras. De ce oare ? Răspunsul există. Contradicția dintre datorie și conștiință era tot mai evidentă. Puterea sa de anticipație este foarte cunoscută. S-a confesat câtorva oameni de încredere, presimțind schimbările din 1989...

După decembrie 1989 a revenit în cooperație, mai precis, ca revizor în cadrul Cooperației de consum și de credit din județul Bihor. După numai un an, este numit contabil șef la Cooperativa de credit din Orașul Ștei, unitate ce necesita  o nouă ordine interioară, deoarece  în urmă cu un an avusese loc o fraudă însemnată, pe care a fost nevoit să o recupereze cu multă grijă. În numai 5 ani, respectiv în 1996,  Cooperativa de Credit din Ștei ajunge pe locul  întâi între cele 18 cooperative de credit din  județul Bihor și pe locul doi pe țară între cele peste 700 de unități din România. Din 1991 și până în prezent Horgiu Miron se află la conducerea Băncii  Cooperatiste Izvoru Ștei, iar de atunci și până astăzi, an de an, urcă  pe podium pentru a-si primi premiile binemeritate, ce încununează cum nu se poate mai frumos palmaresul acestei bănci, iar premiile stau mărturie peste timp în unicul muzeu al unei bănci cooperatiste din România (constituită pe modelul băncilor românești cooperatiste din perioada interbelică din Ardeal), realizat și întreținut exemplar de inimosul director. În anul 2009  i se conferă titlul de ,,Cetățean de Onoare” al orașului Ștei. 

Și-a dorit ca acestei biografii să-i fie atașată și o fotografie a uneia dintre cele mai frumoase imagini a Bisericii Noi din Drăgănești, biserică de a cărei construcție s-a ocupat și se  ocupă începând din 2010 și până astăzi. Biserica se pictează la vremea aceasta, fiind o construcție minunată cu o arhitectură deosebită, care va dăinui peste veacuri, amintind de numele unui om...”

(Prof. Dr. Maria Vaida, Membru al Uniunii Scriitorilor din România)