|
|
Urmează școala primară în localitatea natală și la școala maghiară
din Gyanta. Studiile secundare la Beiuş şi Oradea, iar cele teologice la Arad
(1869-1872). Urmează studii juridice la Academia de Drept din Oradea, pe care
însă nu le termină.
În 6 august 1879 Vicențiu Mangra a fost călugărit la Mănăstirea
Hodoş-Bodrog, primind numele Vasile. La 10 septembrie 1879 a fost hirotonit
ierodiacon, iar la 1 ianuarie 1880, preot-ieromonah, de către episcopul Ioan
Meţianu. De la 1 martie 1882 până în toamna anului 1883 a fost încredinţat cu
conducerea provizorie a Institutului teologic-pedagogic din Arad. În anul
şcolar 1871/72 devine redactor la „Speranţa", foaie literar-bisericească,
organul societăţii de lectură a teologilor români din Arad, apreciată de George
Bariţiu, Andrei Şaguna şi alţi cărturari. Între 1875-1893 a fost profesor de
istorie bisericească şi drept canonic la Institutul Teologic din Arad, din
cauza atitudinii sale politice fiind însă suspendat de autorităţile maghiare. A
fost redactor la foile bisericeşti “Speranţa” (1870-1871), “Lumina” (21 febr./5
martie 1874-1875) şi “Biserica şi şcoala” (1877-1878, 1882-1883, 1899-1900). În
anul 1879 se călugărește. În anul 1900 a fost ales președinte vicar al
Consistoriului ortodox-român din Oradea (1900-1916) și hirotonisit arhimandrit
(1906); în 1901 a fost ales episcop la Arad, dar nu a fost recunoscut de
guvernul Ungariei, din cauza activității sale politice. În 24 iulie/6 august
1916 a fost ales mitropolit al românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria.
A fost înscăunat ca episcop la Oradea în data de 16/29 octombrie
1916.
Activitatea politică:
A fost unul dintre conducătorii luptei pentru drepturile naţionale ale
românilor ardeleni. În 20 Ianuarie 1892 face parte din delegaţia de
români care a dus la Viena Memorandumul românilor. ”Reîntors din Viena fu ținta
unor demonstrații pe stradă şi în localurile publice din Arad, trecând înaintea
opiniei publice maghiare de cel mai periculos agitator şi de cel mai înverșunat
inamic al statului şi al naţiunii maghiare. Pentru ținuta sa
„antipatriotică" e luat la țintă şi din partea guvernului, la cererea şi insistența
căruia consistorul eparhial din Arad îl absolvă - cu 1 Septemvrie 1893 - dela
catedră, dar îl lasă în beneficiul avut.” În 1894 a
sprijinit organizarea marii adunări populare de la Sibiu, care a protestat
împotriva hotărârii guvernului maghiar de a dizolva Partidul Naţional Român. ”După
depărtarea sa dela institut nu primeşte nicio funcțiune bisericească, nici nu
se retrage la mănăstire, ci se pune cu totul în serviciul politicei militante.
In luptele politice, ce urmară după procesul memorandului e presidentul
comitetului noii a! partidului naţional, chemat a ţinea locul comitetului
vechiu întemniţat, în aceasta poziţie de încredere, după interzicerea funcționării
partidului, pune la cale convocarea şi ținerea — la 16/28 Noemvrie 1894 —
adunărei poporale din Sibiiu, iar după disolvarea — la 6 Ianuarie 1895 — a
partidului naţional român, congresul naționalităților, ţinut la 10 August 1895
în Budapesta. La alegerea de episcop din 1899 sprijineşte cu soţii săi de
principu, grupați în jurul „Tribunei poporului", ziarul ce se înființa la
Arad la anul 1897, alegerea vicarului Iosif Goldiş de episcop al Aradului.
Episcopul Goldiş ajuns în fruntea diecezii, îl instituie de referent ajutător
în senatul bisericesc şi îi încredințează în anul 1900 redactarea foii
„Biserica şi Şcoala", iar la 25 Decemvrie 1899 îl hirotonește întru protosincel.
Sinodul eparhial din 1900, în şedinţa din 22 Aprilie (5 Maiu), îl alege — cu
toată opoziţia protopopilor bihoreni — de vicar episcopesc în districtul
consistorial din Oradea-mare.” În 1909 este ales membru titular al Academiei Române. În 1910 a
ajuns deputat în Parlamentul de la Budapesta, ducând o politică de reconciliere
cu premierul Tisza Istvan, cu care a întreţinut relaţii bune. Acest lucru a
fost perceput ca o trădare din partea colegilor săi de partid, cu toate că s-a
străduit să argumenteze poziţia sa. Congresul naţional bisericesc, ales sub
presiunea guvernului Tisza, ce se întruni în vara anului 1916 şi pentru
îndeplinirea scaunului metropolitan, devenit vacant prin moartea metropolitului
şi arhiepiscopului Ioan Meţianu, în şedinţa sa electorală din 24 Iulie (6
August) 1916 îl alege de arhiepiscop şi metropolit a! Românilor ort. din
Ungaria şi Transilvania. Obţinând această alegere întărirea preaînaltă şi
conferindu-i-se deodată cu întărirea şi dignitatea de consilier intim al Majestății
Sale, în Dumineca din 16/29 Octomvrie 1916 fu hirotonit întru episcop şi
instalat în scaunul metropolitan, din pricina stărilor excepționale, în
biserica ort. rom. din Oradea-mare. A încetat din viață la Budapesta, în disgraţia
românilor, care l-au socotit trădător deoarece a încercat o apropiere
româno-maghiară. A fost înmormântat în data de 4/17 octombrie 1918 la
Budapesta. ” Vasile
Mangra, ultimul mitropolit al Transilvaniei din epoca dualistă, istoric şi
patriot, a fost în timpul vieţii "mult atacat în anii din urmă, mult hulit,
mult batjocorit şi chiar insultat", ajungând la un moment dat, după
moartea sa, până la excluderea din Dipticele Bisericii Ortodoxe Române. Cu
scopul de a aprecia aportul lui Vasile Mangra în viaţa Bisericii şi a culturii
româneşti la începutul secolului al XX-lea, profesorul Constantin Mălinaş
sublinia: "Vasile Mangra a fost un deschizător (...) pentru geografia
bibliografiei româneşti vechi, devenind totodată şi primul istoric de seamă
ridicat din Bihor, ale cărui lucrări sunt tot atâtea raze de sprijin la sinteza
istorică naţională din acel timp".
Dată fiind
personalitatea aparte a lui Vasile Mangra, în jurul momentului final al vieţii
sale s-au țesut o seamă de ipoteze, care cu timpul au devenit clișee istorice.
”Cu alte cuvinte, momentul morții
mitropolitului a fost atât de "exploatat", încât pe baza lui s-a
creat o imagine care ar exprima trăsăturile esențiale ale vieţii acestuia,
caracterizată prin: duplicitarism, colaboraționism, sinamăgire şi în cele din
urmă suicid. Astfel creionată, imaginea mitropolitului de tristă amintire a
fost exploatată în favoarea unor interese bisericeşti după anul 1918, când
Sinodul episcopesc din 1919 a decretat ca "uzurpată" Mitropolia Transilvaniei
pe perioada păstoririi lui Vasile Mangra şi în interese politice de către
regimul comunist, căruia îi convenea să afle de existenţa unui ierarh
"trădător" în sânul Bisericii Ortodoxe Române. Consecința finală a
fost ștergerea mitropolitului Mangra din Dipticele acestei Biserici. În urma
unor cercetări mai recente întreprinse în arhiva Arhiepiscopiei Sibiului,
adevărul despre ultimele clipe din viaţa mitropolitului ne apare în nuanțe mult
mai credibile, mai aproape de realitate”.
A scris şi publicat cu deosebire lucrări referitoare la istoria bisericii
ortodoxe române din Transilvania: Cercetări
literar-istorice (Rolul diecilor din Moldova) Bucureşti (1896); Mitropolitul
Sava II Brancovici 1656-1680 (1906); Ierarhia şi mitroplia bisericii
române din Transilvania şi Ungaria (1908); Şaguna ca organizator constituțional
(1909); Contribuţii la istoria bisericii române (1917).
Referinţe: - Arhiepiscopul
și Mitropolitul Vasile Mangra,
în: ”Biserica și școala”, An XLII. Nr. 41. Arad, 7/20
octombrie 1918. Pag. 1; - Dudaș, Florian, Presa
românească din Transilvania în preajma şi în timpul războiului pentru
independenţa de stat a României (1876-1878). În: ”Crisia”
(Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 147-175; - Iorga, Nicolae, Istoria presei
românești. De la primele începuturi până în 1916, Atelierele Societății
Anonime Adevărul, București, 1922, p. 130-131; - Mărgineanu,
Ion, Oameni din Munţii Apuseni. Început de dicţionar fără sfârşit. Aria de
cuprindere: judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara, Sălaj, Alba Iulia,
Editura Altip, 2003, p. 265, 430; -
Chituță,
Alexandru Constantin. Viaţa mitropolitului Vasile Mangra, între
nedreptate şi adevăr, în: ”Ziarul Lumina”, 28 noiembrie 2011; - Tripon, A. Monografia Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană. Oradea, 1936.…
p. 325; - Vasilescu, Stelian, Oameni din
Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1… p. 17; Vesa, Pavel,
Clerici cărturari arădeni de altădată, Editura Gutenberg Univers, Arad,
2008, p. 199, 200; - Mișcarea memorandistă;
Intelectualii români, hărțuiți de statul dualist, în:
https://ro.sputnik.md/. (I.
I., S. S.)
