miercuri, 9 octombrie 2024

AZI, POETUL, ETNOGRAFUL ȘI CONFERENȚIARUL UNIVERSITAR DR. NICOLAE BRÂNDA AR FI ÎMPLINIT 82 DE ANI...

 


BRÂNDA, Nicolae***/***. Conferențiar universitar, etnograf, scriitor, ziarist. Sa născut în 9 octombrie 1942 în Căpâlna, județul Bihor. A încetat din viață în 7 aprilie 2024. 

A urmat școala generală în Căpâlna, studiile secundare la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş și cele universitare la Facultatea de Filologie din Cluj, obținând licența în anul 1968.

Itinerar socio-profesional : pentru scurtă vreme este profesor în comuna Lunca - Bihor, apoi instructor la Casa orășenească de cultură Beiuş, director al acestei instituții, în care activitatea unității cunoaște un important reviriment, atât cantitativ, dar mai ales calitativ. Este atras de cercetare și profitând de reorganizare activității Muzeului orășenesc, face demersurile necesare spre a fi transferat director al acestuia. După 1991 lucrează și în ziaristică, fiind redactor-șef de departament   la ziarul local Crișana . Tot în această activitate devine lector, apoi conferențiar la Universitatea din Oradea. În anul 2000 ia doctoratul în sociologie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și tot în acel an devine prodecan al Facultății de Arte Vizuale a Universității din Oradea. În zona scrisului sa manifestat, cu egală dăruire și vocație în ziaristică, în poezie și cercetare. Din august 2003 a fost directorul săptămânalului de informație Impact editat de Universitatea din Oradea. Ca poet a publicat două volume de poezie: Lumina rugului , Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1976 şi Catabasis. Scrisori către Euridice , Oradea, Editura Adsumus, 2001. Dar prezentarea poetului și poeziei sale o vom face tot prin vocea autorizată a criticii: ” Cu poezia lui Nicolae Brânda m-am întâlnit într-o superbă zi de toamnă a anului 1976, în dulcele târg al Ieşilor. Student fiind, coboram cu regretatul prieten și poet Corneliu Popel, dinspre Târgul Cucului spre „Eternitatea”, pe unde avea prin vecinătate un pui de bojdeucă în chirie, când blajinul și angelicul poet din Darabani ma întrebat dacă-l cunosc „pe unul, Nicolae. Brânda, de prin Oradea, care a publicat recent o carte excepțională - „Lumina rugului”… I-am citit și comentat atunci lumina și rugul, rămânând profund impresionat de sensibilitate, cultura și solemnitatea rostirii, de farmecul limbajului, de decorul interior pe care un poet din Bihor (cunoscut incidental din paginile Familiei) le dezvăluia, cum nu mai făcuse nimeni de la Andrițoiu încoace. De altfel, în acele momente de in-luminare ne-am împrietenit cu Nicu Brânda, poetul… De cunoscut, aveam să-l cunosc peste vreo trei ani, la Beiuş” … (Miron Blaga). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.                       


În aprilie 2018 i-a fost conferită Diploma de Cetățean de Onoare al Municipiului Beiuș.

Scrieri: - Lumina rugului , Cartea Românească, Editura Cartea Românească. București, 1976, - Catabasis . Scrisori către Euridice . Editura AdSumus. Oradea, 2001. - Mituri ale antropocentrismului românesc , I. Mioriţa, 1991 - Mythos. Epopee. Ethnos , 2002- Beiușul și lumea lui, vol. I – IV , Editura Primus, Oradea, 2009 ( coordonator lucrare împreună cu Ioan Degău)       

Referiri:  - Mărgineanu, Ion. Oameni din Munţii Apuseni … p. 254; - Vasilescu, Stelian. Oameni din Bihor 1940-2000 dicționar sentimental. Vol. I. Editura Iosif Vulcan, Oradea, 2002. p. 285-289;  – Bursașiu, Veronica, Oameni de cultură, cetățeni de onoare ai Beiușului , în: ”Jurnal bihorean”, Oradea, 22 aprilie 2018.   (I.I., S.S.)