vineri, 25 octombrie 2024

MIHAI I AL ROMÂNIEI (1921 - 2017)

 


MIHAI I - Regele României.  S-a născut în 25 octombrie 1921 la Sinaia, fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei-Mamă Elena. În 24 ianuarie 1922, colonelul Gheorghe Rasoviceanu a fost nașul prințului Mihai[1]. A încetat din viață în 5 decembrie 2017 la reședința privată din Aubonne, Elveția. Avea 9 ani când, în iunie 1930, după plecarea Reginei-mamă în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui său. A urmat cursurile unei școli organizate de acesta la palat, alături de copii reprezentând toate colțurile țării și toate categoriile sociale. A devenit din ce în ce mai închis în sine și mai gânditor. Singurele săptămâni fericite erau cele petrecute la Florența, la mama sa.

În adolescență, Principele Moștenitor a urmat cursuri de sport și a început pregătirea militară. La vârsta de șaisprezece ani a devenit sublocotenent în armata română.

După decesul Regelui Ferdinand din 1927 și ca urmare a faptului că Principele Carol a renunțat la statutul de Principe Moștenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regență, compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea și Președintele Înaltei Curți de Casație, Gheorghe Buzdugan.

În 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în țară și a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui său, la 6 septembrie 1940 a devenit Regele Mihai I.

În timpul războiului, Regele i-a îmbărbătat pe ostașii români care au luptat pentru reîntregirea țării. Nu a fost însă de acord cu depășirea liniei Nistrului. În ciuda refuzului Mareșalului Antonescu, la 23 august 1944, Regele a hotărât trecerea României alături de aliații săi tradiționali. Acest act de curaj a scurtat războiul cu 6 luni și a cruțat viețile a sute de mii de oameni.

Din 1944, Majestatea Sa Regele s-a opus din toate puterile instaurării autorității comuniste. În cele din urmă a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947.

Exilul Regelui Mihai și al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit până la sfârșitul anului 1948 la vila Sparta, locuința Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Lausanne iar apoi în  Anglia, unde au locuit până în 1956. Pentru a-și câștiga existența, Regele și Regina au construit o fermă de pui și un mic atelier de tâmplărie. Familia Regală s-a întors în Elveția în anul 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriană "Lear Jeats and Co", la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oraș de pe malul lacului Léman, la câțiva kilometri de Geneva. Aici au locuit peste patruzecișicinci de ani și tot aici se află, pentru moment, casa familiei.

În anul 1958 Regele a oprit colaborarea cu "Lear" iar un an mai târziu a înființat o companie de electronică și de mecanisme automate denumită METRAVEL, pe care a vândut-o cinci ani mai târziu.

Din biroul său de la Versoix și, începând cu 2001 din cel de la București, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO și în Uniunea Europeană. Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piață, păstrarea culturii naționale, respectarea adevărului istoric, respectarea și garantarea proprietății private, consolidarea statului de drept și a democrației în țara noastră.

Regele Mihai și Regina Ana au locuit din 2004 la Aubonne, în Elveția, unde, de altfel, s-a și stins în 2017.



MS Mihai I al României a vizitat municipiul Beiuș ca urmare a invitației adresate de către ec. Nicu Silviu Odobasianu, primarul Beiușului în acea perioadă. Invitarea Regelui la Beiuș a fost rodul discuției ce a avut loc la începutul anului 2007 între primarul Odobasianu, viceprimarul Iuhas și Ferko Jeno, beiușeanul care s-a ocupat de amenajările silvice ale Casei Regale şi de constituirea Ocolului Silvic. După discuții cu Secretariatul Regal și cu Protocolul Casei Regale s-a stabilit că MS Regele Mihai poate onora Beiușul cu această vizită în data de 11 aprilie. Acestea fiind stabilite a fost conceput textul invitației și aceasta a fost trimisă Secretariatului Casei Regale. În scurt timp, invitația a fost confirmată. Coloana oficială apare pe Calea Bihorului, dinspre Deva, iar din mașina regală, pe portiera din stânga coboară Regele Mihai iar pe cea din dreapta, Regina Ana. De șofer nici vorbă. Mașina fusese condusă, la 86 de ani, de Majestatea Sa. Alături de MS  Regele Mihai și MS Regina Ana au sosit și ASR Principele Radu și ASR Principesa Margareta.

Familia Regală a fost primită de beiușeni cu aplauze și simpatie. Corul ”Lyra” a susținut, în incinta primăriei, un microrecital dedicat familiei regale, apoi după o scurtă întâlnire cu primarul Odobasianu, întregul alai s-a deplasat la Monumentul Martirilor dr. Ioan Ciordaș și dr. Nicolae Bolcaș. Un sobor alcătuit din preoți ortodocși și catolici, în frunte cu pr. protopop Ioan Nat Balint a oficiat un Te Deum.  Primarul Beiușului Silviu Odobasianu a rostit o alocuțiune de bun venit ”în Țara Beiușului, și zic eu, în inima Ardealului și în inima Românilor din această zonă” și a mulțumit ”pentru această zi fericită pe care ați acordat-o românilor din Țara Beiușului... Bunul Dumnezeu să vă călăuzească pașii, iar în numele și din inimile tuturor celor care sunt prezenți azi, aici, vă spun bine ați venit și Bunul Dumnezeu să vă ajute. Vă mulțumesc pentru invitația care ne-ați acceptat-o!” În continuare MS Regele Mihai și MS Regina Ana au depus o coroană de flori la Monumentul Martirilor Dr. Ioan Ciordaș și Dr. Nicolae Bolcaș. Au mai depus coroane ASR Principesa Margareta și ASR Principele Radu, delegațiile Primăriei Beiuș și Consiliului Local dar  și delegația veteranilor de război. Următorul obiectiv al vizitei a fost Muzeul  Municipal Beiuș. Aici, distinșii oaspeți au fost întâmpinați de către conf. univ. Nicolae Brânda care le-a prezentat cele două secțiuni, cea de etnografie și cea de folclor. De asemenea a prezentat istoricul Beiușului.

Următorul obiectiv - Monumentul Vânătorului de Munte, unde Familia Regală a fost întâmpinată de peste o mie de cetățeni. Aici a avut loc un spectacol folcloric în onoarea distinșilor oaspeți. După spectacolul folcloric a avut loc ceremonia depunerii de coroane. S-au depus coroane de către MS Mihai I și MS Regina Ana, ASR Principesa Margareta și ASR Principele Radu dar și de către delegațiile Primăriei și Consiliului Local Beiuș. După acest moment, s-a servit masa la Restaurantul ”Principesa Margareta”. În jurul orei 17.00 MS Regele Mihai I a vizitat șantierul Habitat pentru Umanitate. Vizitatorii au fost foarte încântați de locuințele construite aici. Au fost primiți de către o familie beneficiară a unei locuințe Habitat, alături de președintele Habitat România - Adrian Ciorna, la intrarea în cartier, cu pâine și sare și li s-au oferit flori. Programul vizitei a continuat în șantierul Habitat, unde oaspeții de onoare, primarul Odobasianu și Adrian Ciorna și alți voluntari din comunitate au asamblat elementele ce au fost folosite la acoperișul unei case. Ulterior, Regele Mihai I și Principesa Margareta s-au semnat pe locul unde au bătut cuiele.

Mihai I al României, vizibil emoționat
în Biserica de lemn din Șebiș/Bihor



Ultimul punct al vizitei a fost Biserica de lemn din Șebiș. Sute de cetățeni din satele comunei Drăgănești s-au adunat lângă biserica de lemn din Șebiș în așteptarea Familiei Regale.


La sosire, înalții oaspeți au fost întâmpinați cu pâine și sare  de către primarul comunei Drăgănești, ing. Gheorghe Bogdan, părintele Radu Lucuța și consilierii locali, dar și de PS Sofronie Drincec și un sobor de preoți, care au oficiat o scurtă slujbă religioasă. La sfârșit, Majestatea Sa a dorit să se adreseze oamenilor adunați în biserică. Doar că, fiind vizibil emoționat, nu-și mai găsea cuvintele. În acel moment, PS Sofronie Drincec a spus: ”- Regele a vorbit.” În continuare, primarul comunei Drăgănești i-a oferit Majestății Sale ”Monografia Comunei Drăgănești”.

La ieșirea din biserică, Majestatea Sa a fost înconjurat de către cetățeni, bucuroși să îl vadă pe fostul suveran. Printre sătenii adunați a fost și Oaie Catița, căsătorită în Drăgănești, născută în Remetea. Aceasta i-a prezentat Majestății Sale carnetul de elev din clasa a VI-a, care avea pe coperta interioară fotografia Regelui Mihai. Majestatea Sa a fost foarte încântat și s-a semnat Acesta fiind ultimul punct al vizitei, Majestatea Sa a mulțumit și a invitat gazdele să-i facă o vizită la Săvârșin. Beiușenii au răspuns invitației Regelui și, astfel, în Ajunul Crăciunului, primarul Silviu Odobasianu și viceprimarul Viorel Iuhas, însoțiți de  Ferko Jeno, Florina Mariș Hinsu – prim-solist al Operei de Stat din Viena, baritonul dar și taragotistul Florin Mariș - Hinsu și un grup de colindători de la Casa Municipală de Cultură au fost prezenți la Palatul Săvârșin, unde i-au colindat pe Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana și pe Altețele Lor Regale Principesa Margareta și Principele Radu.

Referiri: - Degău, Ioan, Odobasianu, Silviu, Suciu, Simion, Vizita MS Regele Mihai I al României la Beiuș - 11 aprilie 2007, Editura Primus, Oradea 2019, p. 7-44.  (S. S.,  N. S. O.)



[1] Iorga, Nicolae, Memorii (Tristețea și sfârșitul unei domnii), Editura Național, București 1931, p. 266, 267.