eu recunosc cinstit ca citesc foarte des Tricolorul. De la inceputul anului, in fiecare numar al acestei reviste, primul articol se refera la evolutia cancerului generalizat al lui Basescu, cum vomita el singe, cum lesina, cum ia medicamente cu pumnul, cum isi face analize pe la diferite clinici din strainatate, cum trebuie sa-si inlocuiasca ficatul in Japonia, etc., etc. (acum, fie vorba-ntre noi, daca are cineva curiozitatea –morbida- sa faca un calcul de cate ori a eliminat Basescu sange pe diferite orificii, ai crede ca individul e vampirul Dracula cel ghiftuit de sange si ca are-n el nu 4- 5 l cum spune regulamentul, ci cel putin vreo 60-70.
Dar e de’nteles, caci dom’ Vadim e un mare scriitor si la acestia imaginatia se-nfige in realitate cand ti-e lumea mai draga. Interesant este insa ca de la un timp, si alte surse fac aluzii la afectiunile lui Il Prezidente. Acu’, ce sa va spun, ma doare-n caciula ca-i bolnav Basescu, ca-l si iubesc de nu mai pot. Dar povestea asta cu boala incurabila a respectivului, se intersecteaza cu vizita la fiica-mea, luna trecuta, la Lyon.
Intr-una din zilele acestei vizite, fii-mea m-a dus sa-mi arate metroul lyonez si sa-mi prezinte cativa colegi de-ai ei, studenti romani, care conduc metroul part time ca sa-si completeze veniturile. Si intrand in subterana, ma trezesc ca ma ia fata de-o aripa si ma lipeste de peretele opus buzei peronului, zicandu-mi: “ Cand astepti metroul, nicidata sa nu te apropii de marginea peronului”. Motivul : au fost cazuri de sinucigasi care au ales aceasta metoda de a-si pune capat zilelor, dar care nu s-au multumit sa moara singuri ci, in timpul saltului spre moarte, au imbratisat in cadere, la intamplare, pe cate un calator ghinionist care astepta metroul chiar pe buza peronului, murind impreuna sub roti.
M-a impresionat ce mi-a spus fata, caci ma gandeam la cata ura si invidie trebuie sa simta un astfel de nefericit fata de ceilalti oameni care vor continua sa traiasca si dupa moartea lui, incat sa-si doreasca sa ia cu el in nefiinta, pe unul dintre ei, la intamplare (doar unul singur, fiindca nu-i sta-n puteri sa-i ia pe toti, fireste).
Am uitat povestea. Dar acum cateva nopti mi-a explodat amintirea asta in cap ca o grenada : daca “sinucigasul” e Basescu cel bolnav de cancer generalizat (daca dam crezare informatiei din Tricolorul si din alte surse), iar “calatorul ghinionist” care urmeaza sa primeasca imbratisarea mortii, suntem noi, poporul ?
Oare o astfel de ipoteza n-ar explica ura crunta, pe care multa lume o sesizeaza in atitudinea Presedintelui la adresa populatiei tarii? Abia acum realizez ce important este ca buletinul de analize medicale al presedintelui (oricare ar fi el) sa fie dat publicitatii.
Multe se pot schimba in gandirea omului atunci cand trupul ii este macinat de boala. Eu fac parte dintre cinicii care nu cred ca suferinta innobileaza. Cel putin in cazul ticalosilor, sunt aproape convins ca le exacerbeaza ura, egoismul si invidia la adresa intregii lumi, care are nesimtirea si tupeul de a nu suferi si a nu muri impreuna cu ei.
Ar putea fi asta o explicatie pentru valul urias de ura si dispret pe care-l vedem la efemerul locatar al Cotrocenilor, fata de natiunea care l-a pus acolo pentru a-i calauzi destinul ?
Ei bine, nu cred.
De fapt, cred ca ce-am facut eu pana acum, nu-i decat o telenovela de doi bani si ca, in realitate, o a doua varianta e mult mai plauzibila si mai simpla:
Si stiti ceva? La urma urmei, cred ca nici macar nu ne uraste; ii suntem pur si simplu indiferenti. Stiti secventele alea din filmele de actiune in care ucigasul platit ii spune victimei, privind-o aproape cu compasiune: “Crede-ma, nu e nimic personal. Doar ca am fost platit pentru asta” dupa care apasa pe tragaci, ochind linistit si atent, inima?
Preluare de pe: http:scmdfiliala1mehedinti.blogspot.com
