MANGRA, Vasile (Vicențiu)**. Mitropolit al Ardealului. Publicist, din 27 mai 1909, Membru titular al Academiei Române. S-a născut în 25 mai 1850 în localitatea Săldăbagiul Mic, comuna Căpâlna, județul Bihor (fost Săliște–Săldăbagiu, comitatul Bihor). Tatăl său a fost preotul Mihai Mangra iar mama sa Maria Mangra, născută Ceontea. A încetat din viaţă în 1/14 octombrie 1918 la Budapesta.
Urmează școala
primară în localitatea natală și la școala maghiară din Gyanta. Studiile
secundare la Beiuş şi Oradea, iar cele teologice la Arad (1869-1872). Urmează
studii juridice la Academia de Drept din Oradea, pe care însă nu le termină.
În 6 august 1879
Vicențiu Mangra a fost călugărit la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, primind numele
Vasile. La 10 septembrie 1879 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 1 ianuarie
1880, preot-ieromonah, de către episcopul Ioan Meţianu. De la 1 martie 1882
până în toamna anului 1883 a fost încredinţat cu conducerea provizorie a
Institutului teologic-pedagogic din Arad. În anul şcolar 1871/72 devine
redactor la „Speranţa", foaie literar-bisericească, organul societăţii de
lectură a teologilor români din Arad, apreciată de George Bariţiu, Andrei
Şaguna şi alţi cărturari. Între 1875-1893 a fost profesor de istorie bisericească
şi drept canonic la Institutul Teologic din Arad, din cauza atitudinii sale
politice fiind însă suspendat de autorităţile maghiare. A fost redactor la
foile bisericeşti “Speranţa” (1870-1871), “Lumina” (21 febr./5 martie
1874-1875) şi “Biserica şi şcoala” (1877-1878, 1882-1883, 1899-1900). În anul
1879 se călugărește. În anul 1900 a fost ales președinte vicar al
Consistoriului ortodox-român din Oradea (1900-1916) și hirotonisit arhimandrit
(1906); în 1901 a fost ales episcop la Arad, dar nu a fost recunoscut de
guvernul Ungariei, din cauza activității sale politice. În 24 iulie/6 august
1916 a fost ales mitropolit al românilor ortodocși din Transilvania și Ungaria.
A fost înscăunat ca episcop la Oradea în data de 16/29 octombrie
1916.
Activitatea politică:
A fost unul dintre
conducătorii luptei pentru drepturile naţionale ale românilor
ardeleni. În 20 Ianuarie 1892 face parte din delegaţia de români
care a dus la Viena Memorandumul românilor. ”Reîntors din Viena fu ținta
unor demonstrații pe stradă şi în localurile publice din Arad, trecând înaintea
opiniei publice maghiare de cel mai periculos agitator şi de cel mai înverșunat
inamic al statului şi al naţiunii maghiare. Pentru ținuta sa
„antipatriotică" e luat la țintă şi din partea guvernului, la cererea şi insistența
căruia consistorul eparhial din Arad îl absolvă - cu 1 Septemvrie 1893 - dela
catedră, dar îl lasă în beneficiul avut.” În 1894 a
sprijinit organizarea marii adunări populare de la Sibiu, care a protestat
împotriva hotărârii guvernului maghiar de a dizolva Partidul Naţional Român. ”După depărtarea sa dela institut nu primeşte nicio
funcțiune bisericească, nici nu se retrage la mănăstire, ci se pune cu totul în
serviciul politicei militante. In luptele politice, ce urmară după procesul
memorandului e presidentul comitetului noii a! partidului naţional, chemat a
ţinea locul comitetului vechiu întemniţat, în aceasta poziţie de încredere,
după interzicerea funcționării partidului, pune la cale convocarea şi ținerea —
la 16/28 Noemvrie 1894 — adunărei poporale din Sibiiu, iar după disolvarea — la
6 Ianuarie 1895 — a partidului naţional român, congresul naționalităților,
ţinut la 10 August 1895 în Budapesta. La alegerea de episcop din 1899
sprijineşte cu soţii săi de principu, grupați în jurul „Tribunei
poporului", ziarul ce se înființa la Arad la anul 1897, alegerea vicarului
Iosif Goldiş de episcop al Aradului. Episcopul Goldiş ajuns în fruntea
diecezii, îl instituie de referent ajutător în senatul bisericesc şi îi încredințează
în anul 1900 redactarea foii „Biserica şi Şcoala", iar la 25 Decemvrie
1899 îl hirotonește întru protosincel. Sinodul eparhial din 1900, în şedinţa
din 22 Aprilie (5 Maiu), îl alege — cu toată opoziţia protopopilor bihoreni —
de vicar episcopesc în districtul consistorial din Oradea-mare.” În 1909 este ales membru titular al Academiei Române. În 1910 a
ajuns deputat în Parlamentul de la Budapesta, ducând o politică de reconciliere
cu premierul Tisza Istvan, cu care a întreţinut relaţii bune. Acest lucru a
fost perceput ca o trădare din partea colegilor săi de partid, cu toate că s-a
străduit să argumenteze poziţia sa. Congresul
naţional bisericesc, ales sub presiunea guvernului Tisza, ce se întruni în vara
anului 1916 şi pentru îndeplinirea scaunului metropolitan, devenit vacant prin
moartea metropolitului şi arhiepiscopului Ioan Meţianu, în şedinţa sa
electorală din 24 Iulie (6 August) 1916 îl alege de arhiepiscop şi metropolit
a! Românilor ort. din Ungaria şi Transilvania. Obţinând această alegere
întărirea preaînaltă şi conferindu-i-se deodată cu întărirea şi dignitatea de
consilier intim al Majestății Sale, în Dumineca din 16/29 Octomvrie 1916 fu
hirotonit întru episcop şi instalat în scaunul metropolitan, din pricina
stărilor excepționale, în biserica ort. rom. din Oradea-mare. A
încetat din viață la Budapesta, în disgraţia românilor, care l-au socotit
trădător deoarece a încercat o apropiere româno-maghiară. A fost înmormântat în
data de 4/17 octombrie 1918 la Budapesta. ” Vasile Mangra, ultimul mitropolit
al Transilvaniei din epoca dualistă, istoric şi patriot, a fost în timpul
vieţii "mult atacat în anii din urmă, mult hulit, mult batjocorit şi chiar
insultat", ajungând la un moment dat, după moartea sa, până la excluderea
din Dipticele Bisericii Ortodoxe Române. Cu scopul de a aprecia aportul lui
Vasile Mangra în viaţa Bisericii şi a culturii româneşti la începutul secolului
al XX-lea, profesorul Constantin Mălinaş sublinia: "Vasile Mangra a fost
un deschizător (...) pentru geografia bibliografiei româneşti vechi, devenind
totodată şi primul istoric de seamă ridicat din Bihor, ale cărui lucrări sunt
tot atâtea raze de sprijin la sinteza istorică naţională din acel timp".
Dată fiind personalitatea aparte a lui Vasile Mangra, în
jurul momentului final al vieţii sale s-au țesut o seamă de ipoteze, care cu
timpul au devenit clișee istorice. ”Cu
alte cuvinte, momentul morții mitropolitului a fost atât de
"exploatat", încât pe baza lui s-a creat o imagine care ar exprima
trăsăturile esențiale ale vieţii acestuia, caracterizată prin: duplicitarism, colaboraționism,
sinamăgire şi în cele din urmă suicid. Astfel creionată, imaginea
mitropolitului de tristă amintire a fost exploatată în favoarea unor interese
bisericeşti după anul 1918, când Sinodul episcopesc din 1919 a decretat ca
"uzurpată" Mitropolia Transilvaniei pe perioada păstoririi lui Vasile
Mangra şi în interese politice de către regimul comunist, căruia îi convenea să
afle de existenţa unui ierarh "trădător" în sânul Bisericii Ortodoxe
Române. Consecința finală a fost ștergerea mitropolitului Mangra din Dipticele
acestei Biserici. În urma unor cercetări mai recente întreprinse în arhiva
Arhiepiscopiei Sibiului, adevărul despre ultimele clipe din viaţa
mitropolitului ne apare în nuanțe mult mai credibile, mai aproape de realitate”.
A scris şi
publicat cu deosebire lucrări referitoare la istoria bisericii ortodoxe române
din Transilvania: Cercetări literar-istorice (Rolul
diecilor din Moldova) Bucureşti (1896); Mitropolitul Sava II
Brancovici 1656-1680 (1906); Ierarhia şi mitroplia bisericii române din
Transilvania şi Ungaria (1908); Şaguna ca organizator constituțional
(1909); Contribuţii la istoria bisericii române (1917).
Referinţe: - Arhiepiscopul
și Mitropolitul Vasile Mangra,
în: ”Biserica și școala”, An XLII. Nr. 41. Arad, 7/20 octombrie 1918. Pag. 1;
- Dudaș, Florian, Presa românească din Transilvania în preajma şi în timpul
războiului pentru independenţa de stat a României (1876-1878).
În: ”Crisia” (Oradea). An. 7, nr. 7, 1977, p. 147-175; - Iorga, Nicolae,
Istoria presei românești. De la primele începuturi până în 1916, Atelierele
Societății Anonime Adevărul, București, 1922, p. 130-131; - Mărgineanu, Ion, Oameni din Munţii Apuseni. Început de
dicţionar fără sfârşit. Aria de cuprindere: judeţele Alba, Arad, Bihor, Cluj,
Hunedoara, Sălaj, Alba Iulia, Editura Altip, 2003, p. 265, 430; - Chituță,
Alexandru Constantin. Viaţa mitropolitului Vasile Mangra, între
nedreptate şi adevăr, în: ”Ziarul Lumina”, 28 noiembrie 2011; - Tripon, A. Monografia Almanah a Crişanei, Tipografia Diecezană. Oradea, 1936.…
p. 325; - Vasilescu, Stelian, Oameni din
Bihor -dicţionar sentimental- Vol. 1… p. 17; Vesa, Pavel, Clerici cărturari arădeni
de altădată, Editura Gutenberg Univers, Arad, 2008, p. 199,
200; - Mișcarea memorandistă; Intelectualii români,
hărțuiți de statul dualist, în: https://ro.sputnik.md/. (I.
I., S. S.)
