Între anii
1936-1941 frecventează cursurile școlii primare din Vașcău, iar între 1941-1944
urmează cursurile secundare la Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuș și, în
continuare, la Liceul “Emanuil Gojdu” din Oradea (1945-1949), unde obține și
diploma de bacalaureat.
Perioada anilor
1950-1952 reprezintă pentru el contactul cu producția, deoarece se încadrează
în câmpul muncii la Consiliul popular (pe atunci Sfatul popular) al raionului
Brad, în calitate de planificator la secția de gospodărie. Datorită unei vechi
dorințe a familiei și având și aptitudinile necesare, va păstra tradiția de
constructori a familiei (bunicul, Vasile Gavra, a fost zidar, tatăl său tot
zidar, iar bunicul dinspre mama, Alexandru Coroi, pietrar).
Simțind și o
chemare către activitatea artistică creatoare, el se îndreaptă spre Institutul
de Arhitectură „Ioan Mincu” din București. După studiile făcute (timp de 6
ani), Sorin Gavra va obține titlul de arhitect, în urma examenului de stat
susținut în anul 1957. Este repartizat, în același an, cu încă patru colegi, în
municipiul Timișoara făcând parte din prima serie de arhitecți trimiși în
provincie.
În acest an
(1957) se înființează la Timișoara primul Institut de Proiectări pentru Construcții
Civile și Industriale, unde lucrează neîntrerupt până în anul 1970,
perfecționându-se în meseria de arhitect realizând proiecte pentru numeroase
edificii și sistematizări de orașe, dintre care amintim: Sala sporturilor
“Olimpia" din Timișoara, lucrare premiată de către Uniunea arhitecților
din Republica Socialistă România (1969); „Universitatea din Timișoara”,
lucrare, de asemenea, premiată de Uniunea Arhitecților (1967); „Detalii de
sistematizare”, în orașele Timișoara, Reșița, Lugoj etc.
Ca urmare a
activității sale este decorat cu „Medalia Muncii”, conferită prin Decretul nr.
632 din 17 septembrie 1969 al Consiliului de Stat.
Se căsătorește
în anul 1960, la Timișoara, cu ing. Rodica Roșu.
În 1963 este
trimis de către Uniunea arhitecților din Republica Socialistă România la Praga,
pentru specializare. După reîntoarcerea în țară participă la o serie de
concursuri naționale de arhitectură obținând succese răsunătoare: - Premiul I
pe țară la Concursul național de arhitectură, la care au participat 60 de
colective alcătuite din circa 300 de concurenți bine pregătiți, tema
concursului fiind „O sală de sport de 2.000 de locuri”; Mențiune la Concursul național „Casa de
cultură din Oradea”. În anul 1967 este trimis, tot de către Uniunea Arhitecților
din România, la Roma, unde continuă specializarea în domeniul arhitecturii, iar
în 1970 este invitat să predea cursuri în calitate de lector la Institutul
Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara, la secția de Arhitectură și Sistematizare,
înființată în anul respectiv. În anul 1972 este promovat conferențiar, iar în
1976 obține titlul științific de doctor în Arhitectură, susținând teza de
doctorat: Arhitectura populară din Țara
Moților, prin care sunt scoase în evidență, pentru prima dată, valorile
arhitecturale ale zonei Munților Apuseni. Între anii 1973-1974 este trimis, din
nou, la specializare peste hotare, de data aceasta la Atena, unde va sta o
jumătate de an, pentru studii în legătură cu „Istoria arhitecturii
universale". Între 1970 - 1983 a lucrat în învățământul superior timișorean, unde a predat Teoria
și Istoria Arhitecturii la nou înființata Secție de Arhitectură din cadrul
Facultății de Construcții din Timișoara, Institutul Politehnic Timișoara. Ca
urmare a faptului ca în 1983 Facultatea de Arhitectură și-a întrerupt activitatea,
nemaiprimind cifra de școlarizare din partea ministerului tutelar, Sorin Gavra
și-a mutat locul de muncă la Uzina Mecanică din $tei, Bihor. Activând aici ca
arhitect, între anii 1983-1989 a proiectat și s-a implicat efectiv la
construcția elegantei și modernei Săli de sport ”Lioara” din $tei (1989). Din
septembrie 1990, odată cu reluarea activității Facultății de Arhitectură din
Timișoara, Sorin Gavra revine la catedră, unde a știut să le insufle
studenților săi iubirea pentru această distinsă profesie. În anul 1996 își vede
materializat un alt proiect, Monumentul
Deportaților în Bărăgan, o structură metalică sudată, înălțată în mijlocul
Parcului Justiției din Timișoara. De-a lungul anilor și-a expus desenele și
acuarelele în expoziții personale din Timișoara, Arad, București și Muenchen,
temele sale predilecte fiind peisajele din Țara Moților, dar și imagini foarte
dragi din Grecia.
Proiecte
: Între 1957 și
1970 a lucrat la Timișoara, proiectând: blocuri de locuințe la Timișoara,
Lugoj, Oravița; locuințe individuale în Timișoara, Oradea, Vașcău, Gârda de
Sus, Ștei; Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea (1967); sala de sport
Olimpia din Timișoara (1969); Universitatea din Timișoara (1967), sala de sport
”Lioara” din orașul Ștei (în prima parte a anilor 80); baza didactică ”Gaudeamus” la Stâna de Vale; lucrări
de sistematizare în Timișoara, Lugoj. Reșița, Oravița; monumentul de la
Guruslău; Proiect pentru stațiile
viitorului tren liniar aerian, ce urma să se construiască Cluj-Napoca. De
asemenea, Sorin Gavra este apreciat și pentru activitatea sa extraprofesională,
fiind un veritabil și talentat artist plastic.
Casa de
Cultură a Sindicatelor din Oradea
Expoziții: expoziții personale de desene și acuarelă realizate în urma călătoriilor din Ungaria, Cehoslovacia, Italia, Grecia.
Publică articole de specialitate în revista „Arhitectura”.
Referințe: Degău, Ioan, Suciu, Simion, Laza Ioan, Beiușul și Lumea lui. Vol. VI. Oameni de seamă din Țara Beiuşului, ACADEMIA ROMÂNĂ Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca 2021, p. 461-462.
