sâmbătă, 18 decembrie 2010

Prin liceele beiuşene - Vacanţa începe cu colinde

Prin  liceele beiuşene - Vacanţa începe cu colinde

Liceul Pedagogic „Nicolae Bolcaş”
La ora 11.30, în sala de festivităţi a liceului a avut loc vernisajul Expoziţiei de icoane pe sticlă şi felicitări de Crăciun şi Anul Nou. Elevii, sub atenta îndrumare a prof. Cătălin Iagăr au realizat exponatele cu un triplu scop – de a-şi dovedi măiestria şi talentul, de a transmite spiritul sărbătorilor de iarnă dar şi de a obţine venituri, în beneficiul colegilor cu o stare materială mai modestă. Profesorul Iagăr a fost sprijinit în iniţiativa sa de prof. Anca Petruţ şi prof. Mircea Rotar. Nota zece cu steluţă pentru idee, pentru expozanţi dar şi pentru profesori.
Vernisajul a fost urmat de un concert de colinde susţinut de Grupul Coral „Calda Voce” al liceului – instructor prof. Remus Lazea, urmat de colindători îmbrăcaţi în straie tradiţionale din Ţara Beiuşului. Finalul a aparţinut grupului coral al elevilor din clasele XI – XII, îndrumaţi de prof. Ioan Grigoraş. Surpriza a fost prezenţa acestuia atât în calitate de instructor cât şi de solist, interpretând cu elevii colinda „Doamne, dă-i Domnului, Doamne”. La manifestare au luat parte elevii şcolii, cadrele didactice dar şi directorul Ionel Dringo şi dir. adj. Eugenia Lezeu. Seara, de la ora 17.oo a avut loc spectacolul elevilor din clasa I, coordonat de inst. Edith Gall.

Colegiul Naţional „Samuil Vulcan”
Sala mare a Primăriei s-a dovedit neîncăpătoare pentru „vulcanişti”: elevi, cadre didactice, directorul Traian Stanciu şi dir.adj. Viorel Gavra au fost prezenţi, ca în fiecare an, la „Programul artistic cu ocazia Sfintelor Sărbători de Crăciun”, coordonat anul acesta de prof. Gabriela Vescan, prof. Claudia Iagăr şi eleva Lavinia Bogojel.
În deschidere, „Corul Colegiului Naţional Samuil Vulcan” a susţinut un recital de colinde. A urmat sceneta ”Mâine e Crăciunul”, un moment inedit, aceasta fiind scrisă şi interpretată cu har de elevii clasei a X-a D. Acţiunea se desfăşoară în zilele noastre, o reporteriţă tv intervievând mai multe persoane, din categorii sociale diferite, despre semnificaţia Crăciunului. Sceneta a fost urmată de un „Dans de Crăciun” interpretat de elevii clasei a VI-a.
Micuţele colindătoare de la „Casa Iosif”, 8 zânişoare, au emoţionat sala cu colindele lor iar Corul CNSV a încheiat programul.

Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş”

Vineri, 17 decembrie a.c. în cadrul careului organizat de conducerea şcolii au fost acordate premiile pentru activităţile desfăşurate în luna decembrie a acestui an. Prin amabilitatea d-nei prof. Claudia Cighir, consilier educativ, am intrat în posesia „Listei premianţilor”
La concursul de istorie „1 Decembrie, Ziua Naţională a României” (29-30.11.2010) profesorii de istorie Anca Popa şi Dan Ispas, coordonatorii concursului, au acordat premiile:
PREMIUL I: claselor IX C, X B, X C şi XII D;
PREMIUL  II: claselor X H, XI C, XII B şi XII F;
PREMIUL III: claselor V, VIII, IX A, IX G, X A, X D, X F, X G, XI F şi XII E;
MENŢIUNE: claselor VI, XII A şi XIII A;
Diplomă de participare: claselor VII, IX H şi XI G.
La concursul „Obiceiuri de Crăciun în Ţara Beiuşului” (eseu sau desen, 06-15.12.2010), juriul format din profesorii: Ramona Bota, Ciprian Pordea şi Pavel Benţa au acordat următoarele premii:
A. La secţiunea eseuri:
PREMIUL I:  Mădălin Fărcuţ - IX H;
PREMIUL  II :  X G şi X H;
PREMIUL III:  Adina Paşca - IX A şi  Daniela Fofiu - XII G.
B. La secţiunea artă plastică:
PREMIUL I:  Nora Boroş – V şi Alina Benţiu - VII;
PREMIUL  II :  Bianca Crăciun – V şi medana Cotuna - VII;
PREMIUL III:  Liana Martin – VII;
MENŢIUNE: Andreea Ille şi Adrian Bogojel – VII.
La Spectacolul-concurs „Tradiţii de Crăciun-elevii şcolii, azi, colindă”- ediţia a XII-a (13-15.12.2010) - coordonat de Consiliul Şcolar al Elevilor şi diriginţii claselor participante, s-au înscris 19 clase. Ele au obţinut următoarele premii:
Secţiunea I. Colindăm din „moşi-strămoşi" - colind românesc
Globul auriu a fost obţinut de clasele  V , VI, IX H, X D, XI C şi XII C;
Globul argintiu primesc clasele  IX A, IX B, XI D şi XII A;
Globul de bronz au obţinut clasele  XG, X H, XII G şi XIII A.
Secţiunea a II- a. Datini din străbuni-obicei de Crăciun
Globul auriu a fost obţinut de clasele  X A şi X C.
Secţiunea a III- a. Colindă „vecinii noştri"- colind sau cântec de Crăciun din repertoriul internaţional
Globul auriu a fost obţinut de: X F şi  XI A. iar Globul argintiu de clasa a X-a B.                        
La spectacolul „Tradiţii de Crăciun - elevii şcolii, azi, colindă” (13-15.12.2010) au urcat pe scenă colectivele claselor a X-a F, a XI-a C şi a XI-a D. care au susţinut un concert de cântece de Crăciun în limba engleză, fiind coordonaţi de prof. Tabita Gabor. Ansamblul „Muguri de fluier”, coordonat de prof. Eleonora Grigoraş, Maria Mada, Edit Szatmai şi Casian Ille, a reunit elevi din clasele: IX B, X B, XII B, XI A. Ei au pregătit şi au dăruit dascălilor lor ornamente de Crăciun. La reuşita spectacolului soliştii: Alexandra Florea (VIII), Florina Sala (X H), Romeo Sereş (X B) şi David Rostaş (XI G).
Consiliul Şcolar al Elevilor a împodobit bradul în curtea şcolii iar sălile de clasă au fost împodobite şi aranjate pentru Sărbătoarea Crăciunului. Tot Consiliul Şcolar al Elevilor şi clasa a X-a F (diriginte prof. Claudia Cighir) au confecţionat  aranjamente de Crăciun. Elevii şcolii au confecţionat felicitări dedicate sărbătorilor de iarnă „Moş Crăciun şi prietenii lui Pere Nöel şi Santa Clause". Licitaţia felicitărilor a avut loc miercuri. Coordonatorii acţiunii au fost profesorii de limbi moderne şi CŞE („Spiriduşilor Moşului”), coordonat de Claudia Cighir şi Mirela Tudor. La acţiunea „Suflet BUN” s-au strâns 1.334 lei din donaţiile elevilor şi cadrelor didactice din această şcoală, din licitaţia cu vânzare de felicitări şi aranjamente de Crăciun. Sumele s-au distribuit, de către diriginţi, pentru 38 elevi, cu situaţie precară, din şcoală. În această perioadă au avut loc şi alte acţiuni umanitare - ajutorarea familiei unui elev care a fost operat, donaţii de obiecte, îmbrăcăminte dulciuri, activităţi care ne îndeamnă să nu uităm să dăruim mai ales atunci când în casa noastră vrem să fie şi este sărbătoare.

Simion Suciu

Galerie Foto

Liceul Pedagogic Nicolae Bolcaş





Colegiul Tehnic Ioan Ciordaş