Istoria omenirii este plină de exemple cu câini devotaţi, credicioşi. Un asemenea exemplu este Dixi, un câine care, din păcate, a rămas fără stăpân. Dar, să vedem povestea lui…
În urmă cu câţiva ani, un angajat al Primăriei Beiuş, nu are importanţă numele, venea la serviciu zilnic însoţit de Dixi. Omul nu avea pe nimeni decât pe bietul căţel, împărţea cu el hrana, viaţa, singurătatea şi tristeţea. Erau nedespărţiţi. La o vreme, omului i-a sosit ceasul dar înainte să moară, a lăsat un bilet în care îşi ruga prietenii să aibă grijă de câine. Au trecut câteva zile de la înmormântarea omului iar unul din angajaţii primăriei, trecând prin cimitir, a văzut câinele păzind mormântul stăpânului. La chemat iar patrupedul l-a urmat. Până la primărie, de unde n-a mai vrut să plece. Oamenilor le-a venit greu să-l alunge, au încercat unii, dar câinele s-a întors de fiecare dată, aşezându-se cuminte, la locul pe care-l ştia bine, parcă aşteptându-şi stăpânul.
Au trecut anii dar Dixi, perseverent, se prezintă în fiecare dimineaţă la serviciu, stă până se termină programul iar apoi dispare, urmând să fie prezent la datorie a doua zi. Mai mult, nu trece strada decât atunci când semaforul este pe verde. În rest, mai ia câte o pauză în timpul programului, inspectând holul, atunci când i se dă voie şi încălzindu-se pe lângă vre-un calorifer sau făcând o vizită doamnei Ramona de la chioşc, care femeie cu un suflet mare, îl hrăneşte din când în când. Şi încălecai pe-o şa…
