În Comunicatul Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României din data de 15 februarie 2011 se precizează că în cadrul şedinţei Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României „s-a discutat Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Proiectul de lege a primit aviz favorabil cu majoritate de voturi, la propunerea senatorilor Teodor Meleşcanu şi Nicolae Dobra fiind introdus un amendament ce prevede că, în cadrul procesului de revizuire a pensiilor, dacă rezultă un cuantum mai mare acesta să fie cel plătit, inclusiv pentru lunile ianuarie şi februarie 2011, iar dacă rezultă un cuantum mai mic decât cel aflat în plată, pensionarii să primească pensia aferentă lunii decembrie 2010”.
Conform declaraţiei Preşedintelui Comisiei pentru Apărare din Senatul României a declarat că în formularea amendamentului s-au luat în considerare principiile de drept dar şi Legea 19/2000. Domnia sa are totuşi o nedumerire, o întrebare la care nu a primit răspuns: „Mă refer la desfiinţarea sistemului de pensii ocupaţionale şi trecerea la cele pe bază de contributivitate, în condiţiile în care nu se face nicio economie şi în condiţiile în care bulversarea, pentru foarte mulţi e foarte mare”, a afirmat Teodor Meleşcanu.