marți, 15 august 2023

MARTINOV OLIMPIA (1940-2009)

 

MARTINOV, Olimpia***.  Profesor. S-a născut în 15 august 1940, în Cioroiu, județul Olt. A încetat din viață  în  2009, în Beiuș. Este înmormântată alături de soț, în Cimitirul din Deal.

A urmat Liceul de fete din Caracal, județul Olt, iar apoi Facultatea de Filologie, secția română-germană la Timișoara, între anii 1957-1962. A fost repartizată profesor de limba și literatura română la Casa de Copii Beiuș (1962-1976), apoi, din 1976, a predat la Liceul Industrial Beiuș. Periodic a predat limba germană la Liceul ”Samuil Vulcan” și Liceul Pedagogic Beiuș. 

Referințe: - Vasilescu, Stelian, Oameni din Bihor -dicţionar sentimental, Vol. 1… p. 572.  - Rif, Teodor, Apostolatul unui dascăl – Milan Martinov – în:  ”Luna cinstirii”, Foaie editată de Primăria Oraşului Beiuş, An. 7, Aprilie 2000, p. 5; - Dărăbăneanu, Ioan, Catedra Cimitirului din Deal, Beiuș, 2013, p. 153-156.   (I. I., S. S.)