BĂDULESCU, Emil**/*** Colonel MApN (rtr.). Profesor universitar. Sa născut în 11 martie 1939 în localitatea Cupele, comuna Vânătorii Mici, raionul Crevedia , fiul lui Dumitru, învațător și Floarea Bădulescu, casnică, fiind unul dintre cei cinci copii ai familiei. A încetat din viață în 31 martie 2009 la Oradea.
La scurtă vreme după nașterea sa, părinții s-au mutat lângă Beiuş, astfel că urmează cursurile școlii generale și ale liceului ”Samuil Vulcan” din Beiuș, unde a lucrat o scurtă durată ca profesor suplinitor.
După absolvirea liceului, între anii 1956-1959 urmează cursurile Școlii Militare de Ofițeri Activi de Transmisiuni din Sibiu, la absolvirea căreia i sa acordat gradul de locotenent. Între anii 1968–1972 urmează cursurile Facultății de Istorie a Academiei ”Stefan Gheorghiu”, specialitatea Istoria Mișcării Muncitorești, după absolvire, urmează cursurile Facultății de Istorie a Universității din București.
Între anii 1960-1966 activează, pe rând, în diverse unități de radiolocație din tară: Kokargeaua, Giarmata – Timișoara, și altele. Începând cu anul 1966 este cadru didactic al Academiei de Înalte Studii Militare, până în anul 1999, când trece în retragere. În decursul acestor perioade, ocupă funcții lector (1971), conferențiar, profesor în cadrul catedrei de istorie a Academiei Militare, al cărei șef a fost între anii 1990-1993. În perioada 1993-1999 a înființat, organizat și condus Centrul de Limbi Străine al Academiei de Înalte Studii Militare, el însuși fiind un excelent vorbitor și translator de limbă engleză.
A elaborat manuale, diverse lucrări cu caracter științific și cu tematică istorică; concomitent, coordonând procesul de învățământ al catedrei de istorie, bazele înființării Centrului de Limbi Străine al Academiei, alți bun mers îl coordonează până în anul 1999, când încetează activitatea în cadrul Ministerului Apărării , trecând în retragere cu gradul de colonel.
Personal am avut norocul să-i fiu student (1987-1989). Prelegerile lui ”Nea Emil”, așa cum cu drag și respect era numit de studenți, erau adevărate evenimente, omul acesta având darul de a stârni interesul, indiferent de tema prelegerii. Nu există întrebări fără răspuns și nici întrebări incomode. Era izvorul din care curgea apă limpede pentru toți. Pot afirma, cu mâna pe inimă, că a fost unul dintre cei mai îndrăgiți profesori din AISM, dacă nu cel mai îndrăgit. Nu se sfia să nu se adreseze cu apelativul ”domnule” (în perioada 1987-1989, în cea mai înaltă instituție militară de învățământ, la prelegerile, seminariile sau examenele cu studenții facultăți de științe politico-militare ori studenții altor facultăți), și această nu deranja pe nimeni, căci toți studenții în apreciau și îl respectă. Ne-a învățat carte cu aceeași pasiune, pricepere și înțelegere, pentru că era ”un „corifeu al corpului didactic al Academiei Militare, un om extrem de sufletist, fără sfială în a se apropia de ați camarazii”, cum, de altfel, rememorează. profesorul dr. general Gheorghe Tudor Bihoreanul în O viață trăită, o viață nevisată.
Nu pot să nu amintesc că, în vremea aceea, tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească, știind despre nea Emil din povestirile mele, nu uita niciodată să mă întrebe, când ne întâlneam, cu simpatie, de parcă i-ar fi fost un bun prieten: „Ce face Bătrânul?”, deși Bătrânul (nea Emil) era mai tânăr cu nouă ani decât tata...
”Surprinși de „dezertarea” prematură a iubitului nostru profesor, cu suflete cernite de durere ne-am adunat, joi 02 Aprilie 2009 orele 14.00 la Capela Hașaș, atâția câte ziua și timpul ne-au permis, și am desfășurat drapelul de luptă coborât în bernă pentru ai da un ultim ONOR. Înconjurăm familia întristată cu întreaga noastră compasiune.
Emil Bădulescu nu a fost un dascăl ca oricare, a fost OMUL predestinat care ne-a surprins mereu prin înțelepciunea sa, prin informația enciclopedică pe care cu generozitate, după academică și multă dragoste ne-a dovedit-o la orele de curs, sau pe. o bancă în parc, atunci când cu blândețe și prietenie mutam discuția spre cei dragi de acasă… Era un profesor autentic, cu aleasă cultură și o didactică adecvată la curs. Era o încântare să asişti la curs căci beneficiai de o bibliografie enciclopedică… Profesorul Emil Bădulescu va rămâne în amintirea noastră ca o pasiune colectată de medalii, monede, timbre – despre a cărei istorie vorbea necontenit când scotea cu diplomaţie din diplomatul său spre încântarea şi încântarea sa. bucuria privilegiaților care-l asistau… Profesorul colonel Emil Bădulescu nu apărea prin statură și prin structură intelectuală ca un stejar falnic, viu, cu rădăcini bine înfipte în țărâna patriei, cu un coronament încărcat de cultură aparte care eclipsa prin întinderea argumentului științific. Argumentul era „arma” de bază al profesionalismului desăvârşit. Povestea din poștale, din monedele bătute la casele regale și totul de la pupitru academic al omului bine informat, dar cu modestia bihoreanului. Apoi când venea vorba de feciorii bihoreni aveam un loc aparte în inima sa generoasă…
Se apropia de bihoreni, căci așa era mai aproape de ceea ce avea în suflet, Muntele Bihor – și episoadele interesante prin care a trecut și a biruit în viață. A trecut și prin momente grele pe care le-a „măcinat între inimă și suflet” – cum îmi amintește profesorul general Gheorghe Tudor. Dar a răzbit prin perseverență, ambiție și tenacitate. A fost model de conduită morală și profesională… El a format o generație de profesori la catedra de istorie din Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, care l-au „copiat”. Onor i-am dat profesorului colonel Emil Bădulescu, omul cu profilul și statura reprezentativă a Vf. Bihorului. De acolo încolo spre cer e stăpânirea lui Dumnezeu. Până acolo însă pe scara valorilor, inteligenţa, umorul, eleganţa şi diplomaţia au epatat la profesorul nostru. Era cel care radia bună-dispoziție prin farmec, vorba molcomă și potrivită pentru fiecare. ”Omul diplomat”, purta mereu o servietă diplomat din care scotea după împrejurări: o medalie (monedă), un timbru sau o coliță, o carte despre care făcea o prelegere încântătoare. O adevărată scenă istorică, pe care ori o știai de la nea Emil, ori nu o găseai nicăieri în cursurile sau tratatele de istorie. Dacă te învredniceai la masa de ping-pong să ai dexteritate și oarece talent sau/și noroc să-i iei primul set, căci oricum până la final scorul era în favoarea lui nea Emil, căci schimba paleta chinezească, cu cea coreeană sau englezească și tot te dovedea cu reveru-i imbatabil. Se amuza teribil. Te lăuda și te îmbărbăta când în final ieșea victorios spunându-ți: date viitoare după ce mai citești și despre bătălia….., căci și Napoleon….. și regele……Era compania selectă care umplea holul din fața amfiteatrelor, unde erau amplasate. mesele de joc. Pe lângă spectacolul sportiv, asistenți, studenții aveau a învăța spiritul sportiv, de luptător care biruia și când, întâmplător, era învins.
Domina ca un fecior bihorean prin cultură și atitudine. Îţi transmitea satisfacţia performanţei. Era un interlocutor excelent. Un orator desăvârşit. Un perfecţionist care te inspira. Un OM și un CAMARAD pe care-l respectăm și pe care-l regretăm.
Lapidar, printre lacrimi și regrete că a „dezarmat” prea curând, păstrăm o amintire de excepție. Ne-a lăsat ca moștenire un capitol intelectual important. Sa dus, din păcate, cu toată zestrea sa intelectuală, nemărturisită în întregul său. Îi vom păstra o pioasă amintire. Dumnezeu să-l aibă-n păză. Gornistul ia sunat stingerea.
Dragi camarazi, vărsaţi-o lacrimă pentru Nea Emil!”.
Referiri: - Interviu urmași, aprilie 2020; - Fragment din cuvântul rostit la înmormântarea col. Emil Bădulescu de către fostul său student col. rtr. (dr) Constantin Moșincat. (SS)
