joi, 1 martie 2012

COMUNICAT

Preluare http://www.adevarul.ro

Grupul de Investigatii Politice (GIP) a sesizat Parchetul General in legatura cu conflictul de interese in care s-a aflat fostul director SIE, Mihai Razvan Ungureanu, a carui familie a primit 170.000 de euro in 2009 si 2010  de la firma austriaca OMV AG.

GIP considera, de asemenea, ca era de datoria Comisiei Parlamentare de control al SIE sa il ancheteze pe Mihai Razvan Ungureanu cu privire la problemele de securitate nationala pe care le implica relatia sa cu OMV AG.


Potrivit declaratiilor de avere ale lui Mihai Razvan Ungureanu, in perioada in care a fost director al SIE principala sursa de venit a familiei sale a fost firma austriaca OMV AG. Daniela Ungureanu, sotia lui Mihai Razvan Ungureanu, a primit, in 2009 si in 2010, in baza unui contract de "servicii de consultanta medicala" suma totala de 711.866 RON, adica 170.000 de euro, de la firma austriaca.

1. GIP a sesizat Parchetului General faptul ca fostul director al SIE s-a aflat in conflict de interese incepind cu anul 2009, cind sotia sa a inceput sa fie platita de OMV. Potrivit art. 70 din Legea 161/2003 (Legea Anticoruptie), "prin conflict de interese se intelege situatia in care persoana ce exercita o demnitate publica sau o functie publica are un interes personal de natura patrimoniala, care ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate a atributiilor care ii revin potrivit Constitutiei si altor acte normative".

In decembrie 2007 Mihai Razvan Ungureanu a fost numit director al SIE, functie de demnitate publica asimilata rangului de ministru. Incepind cu 2009, firma OMV a devenit principala sursa de venit a familiei Ungureanu, Daniela Ungureanu incasind de la aceasta cite 85.000 de euro pe an (7000 de euro pe luna), de aproape 6 ori mai mult decit incasa Mihai Razvan Ungureanu de la SIE.

Potrivit Art. 1 din Legea nr. 1/1998 privind organizarea si functionarea Serviciului de Informatii Externe, "Serviciul de Informatii Externe este organul de stat specializat in domeniul informatiilor externe privind siguranta nationala si apararea Romaniei si a intereselor sale". Firma austriaca OMV AG face parte din zona de interes a SIE deoarece este proprietara Petrom, fiind una dintre firmele straine cu cele mai importante interese in Romania, cu rol strategic in domeniul energiei.  

Prin urmare, Mihai Razvan Ungureanu s-a aflat in conflict de interese. Pe perioada in care a exercitat demnitatea publica de director SIE, Mihai Razvan Ungureanu a avut un interes personal de natura patrimoniala (cei 7.000 de euro pe luna primiti de la OMV) care ar fi putut influenta indeplinirea cu obiectivitate a atributiilor sale (activitatea SIE referitoare la firma austriaca).

2. Pe de alta parte, GIP cere Comisiei comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru exercitarea controlului Parlamentar asupra Serviciului de Informatii Externe sa explice de ce nu a realizat o ancheta cu privire la problemele de securitate nationala pe care le implica relatia dintre fostul director al SIE si OMV AG.

Activitatea si actionariatul OMV AG sint probleme care tin de securitatea nationala a Romaniei. In noiembrie 2006, de pilda, presedintele Traian Basescu declara ca a cerut Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) sa analizeze actionariatul OMV, deoarece "avem riscul de a nu sti, de fapt, cine este actionarul majoritar al OMV Petrom". Presedintele Basescu se declara ingrijorat de faptul ca compania rusa Gazprom "cumpara masiv actiuni OMV". Potrivit lui Traian Basescu, "nu am vindut OMV-ului nici productia de ace, nici productia de brice, ci am vindut, pur si simplu, exploatarea resurselor energetice".

La un an de la aceste declaratii, presedintele Traian Basescu l-a numit in functia de director al SIE pe Mihai Razvan Ungureanu. Ulterior, sotia directorului SIE a inceput sa primeasca sume foarte mari de bani de la o companie care face obiectul activitatii institutiei conduse de sotul ei. Acest fapt poate crea probleme care tin de securitatea nationala.
Comisia de control a SIE trebuie sa explice de ce nu l-a audiat pe Mihai Razvan Ungureanu  referitor la problemele pe care le implica relatia dintre familia Ungureanu si OMV:

1. Cum este posibil ca sotia directorului SIE sa primeasca bani de la o companie straina cu interese strategice in Romania?

2. Ce servicii a prestat Daniela Ungureanu firmei din Austria in schimbul unei sume de aproximativ 7.000 de euro pe luna?

3. Cum se explica faptul ca sotia directorului SIE este cel mai bine platit medic din Romania? Spre comparatie, Irinel Popescu, la acea vreme director medical al Institutului Fundeni, a avut in 2009 un salariu de 81.825 RON pe an, adica de 4 ori mai putin decit suma incasata de Daniela Ungureanu de la OMV.

4. Daniela Ungureanu este medic anestezist. Ce fel de "consultanta medicala"  poate acorda un medic cu aceasta specializare unei firme austriece?

5. In ce tara si-a desfasurat Daniela Ungureanu activitatea de consultanta medicala pentru firma austriaca OMV?


29 februarie 2012


Mugur Ciuvica                                                              
presedintele GIP