Postări

Se afișează postări cu eticheta Căpâlna

LA MULȚI ANI, PROF. IOAN BORZA!

Imagine
  BORZA, Ioan **. Profesor universitar dr. inginer, Profesor emerit. S-a născut la 6 martie 1951 în Căpâlna, judeţul Bihor. A urmat studiile secundare la Liceul ”Samuil Vulcan” din Beiuș. Este absolvent al Universității Politehnica Timișoara, Facultatea de Electrotehnică și Energetică, promoția 1976. Devine cadru didactic al Universității Politehnica în anul 1980, la Facultatea de  Construcții; obține titlul de doctor inginer în 1997, devine profesor în anul 1998 și începând cu anul 2004 devine conducător de doctorat în domeniul Inginerie Civilă și Instalații. A activat în cadrul Departamentului Construcții Civile și Instalații, unde a desfășurat atât activitate didactică cât și de cercetare avansată. Ca o recunoaștere a performanțelor profesionale, profesorul Borza a fost expert evaluator al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (2005-2014), membru în Consiliul tehnic permanent pentru con...