Postări

Se afișează postări cu eticheta Dan Ispas

LA MULȚI ANI, DAN ISPAS!

Imagine
ISPAS, Dan-Mugurel**/***   Profesor, jurnalist . S-a născut la Oravița, județul Caraș-Severin, la 7 martie 1970. In anul 1984, familia acestuia s-a stabilit la Beiuș, unde Dan Ispas a absolvit, în 1988, Liceul Samuil Vulcan. Din septembrie 1988 și până în ianuarie 1990, și-a satisfăcut stagiul militar în cadrul unei unități de pază obiective speciale. După perioada de pregătire, a fost repartizat pe aeroportul Otopeni, unde a participat activ la luptele din timpul Revoluției decembriste, fiind înaintat la gradul de sergent. A urmat cursurile Facultății de Istorie din cadrul Universității București. A susținut examenul de licență în anul 1995, după care a devenit profesor titular al catedrei de istorie de la Colegiul Tehnic „loan Ciordaș" din Beiuș, unde lucrează și în prezent. In anul 2002 a câștigat concursul pentru funcția de director adjunct al școlii menționate, activând în această calitate până în anul 2006. În perioada cât a fost director adjunct, Dan Ispas a inițiat ...