după George Coşbuc
La Vodă vine un secui,
Cu o pălincă şi un pui.
„Nu sunt, mărite, neam de dac
Nici de maghiar, dar tot un drac,
Eu asta vrei să spui.
Secuii toţi la mine vrut
Să vin la Bucureşti marşrut,
Că la Harghita şi Covasna
S-aude c-ai luat-o razna
Şi asta m-ai durut.
Eu pentru tine ai votat
De zece ori in a mea sat
Şi de cinci ori in sat vecin,
Am vrut să fac o urnă plin,
Dar n-ai mai apucat.
Ai mei secui nervoşi un pic,
Să potoleşti la ei eu zic
Şi nu mai spune că, mort-copt,
Tu faci judeţe doi plus opt,
Că nu rezolvi nimic!
Ei dat la tine şi palinca
Şi un pui fript, dar nu bei inca,
Eu vrei la tine mintea trează.
Mai stai un pic, nu ospătează
Sau joacă huţulinca!”
El dă biroului ocol,
Cu ochii trişti, cu pas domol
Şi pune, lângă telefon,
Împăturit într-un tifon,
Un şip de monopol.
Lui Vodă ochii i s-aprind,
Nu de la puiul aromind
Se lasă dus, cuprins de vrajă,
Ci la împăturita glajă
Priveşte el cu jind.
„Ţinutul Secuiesc primeşti?”
„O, Vodă, chit de darnic eşti!
Mai mult dechit ai cerut Bela
Sau Hunor, tinerul acela
Cu care tu tocmeşti”.
Secuiul ia, cu ochi hapsâni,
Decretul şi îl strânge-n mâini.
De-acum, de-acum ei sunt bogaţi,
Vor fi stăpâni peste Carpaţi,
Nu slugă la români!
Va fi ţinutul lor de vis,
Au pentru asta şi zapis,
Un El Dorado mult visat
E visul lor adevărat,
Cum Vodă le-a promis!
Strânge decretul mai cu foc
Şi, copleşit de-atât noroc,
Spre poartă dă să se îndrepte,
Dar, după trei sau patru trepte,
Se-ntoarce, stă pe loc.
Priveşte-n jur cam voalat,
Alături vede un gealat
Ce-i face semne, chip şi fel,
Să se aţie după el,
Să iasă din palat.
În barba-i, lacrimi se preling
Şi ochii, doi cărbuni, se-ncing,
Strângând în fălci, ca într-un cleşte,
Deodată, cele zece deşte,
El se şi vede-n ring.
„Cum ai putut această brut
Să dai, ca Iuda, un serut,
Chind ştii chit ai stimat-o eu?
De ce n-a dat Ţinutul meu,
Pe care eu ai vrut?
Copiii mei de-acum inveţi
Tot limba de la daco-geţi
Şi steag al nostru, unguresc,
Chind, peste ani, copiii cresc,
Ei unde mai agheţi?
Şi Ildiko, nevasta mea,
La mine cum mai uite ea,
Chind eu acasă ai ajuns
Cu un asemenea respuns
Ce Vodă vrut să dea?
Şi la secui eu cum intorc,
Parche aud cum zice „Porc!
N-ai fost in stare tu te baţi
Pentru copii şi pentru fraţi
Şi faci acuma smiorc!”.
Se uită el la gărzi pieziş,
Că-i stau acestea curmeziş,
Deja văzându-se erou,
Se-ndreaptă spre acel birou
Şi intră repeziş.
„Tu crezi la mine prost secui,
Că nu văzut cum tu eşti... cui
Şi dai la mine un ucaz,
Aşa, doar ca să faci necaz,
Fără ştampil să pui?
Miroase-aici ca la tavern,
Aşa că eu la drum aştern,
Iau şi palinca, iau şi pui
Şi merg la Hunor iute spui
Să ieşi de la Guvern.”
Cu o pălincă şi un pui.
„Nu sunt, mărite, neam de dac
Nici de maghiar, dar tot un drac,
Eu asta vrei să spui.
Secuii toţi la mine vrut
Să vin la Bucureşti marşrut,
Că la Harghita şi Covasna
S-aude c-ai luat-o razna
Şi asta m-ai durut.
Eu pentru tine ai votat
De zece ori in a mea sat
Şi de cinci ori in sat vecin,
Am vrut să fac o urnă plin,
Dar n-ai mai apucat.
Ai mei secui nervoşi un pic,
Să potoleşti la ei eu zic
Şi nu mai spune că, mort-copt,
Tu faci judeţe doi plus opt,
Că nu rezolvi nimic!
Ei dat la tine şi palinca
Şi un pui fript, dar nu bei inca,
Eu vrei la tine mintea trează.
Mai stai un pic, nu ospătează
Sau joacă huţulinca!”
El dă biroului ocol,
Cu ochii trişti, cu pas domol
Şi pune, lângă telefon,
Împăturit într-un tifon,
Un şip de monopol.
Lui Vodă ochii i s-aprind,
Nu de la puiul aromind
Se lasă dus, cuprins de vrajă,
Ci la împăturita glajă
Priveşte el cu jind.
„Ţinutul Secuiesc primeşti?”
„O, Vodă, chit de darnic eşti!
Mai mult dechit ai cerut Bela
Sau Hunor, tinerul acela
Cu care tu tocmeşti”.
Secuiul ia, cu ochi hapsâni,
Decretul şi îl strânge-n mâini.
De-acum, de-acum ei sunt bogaţi,
Vor fi stăpâni peste Carpaţi,
Nu slugă la români!
Va fi ţinutul lor de vis,
Au pentru asta şi zapis,
Un El Dorado mult visat
E visul lor adevărat,
Cum Vodă le-a promis!
Strânge decretul mai cu foc
Şi, copleşit de-atât noroc,
Spre poartă dă să se îndrepte,
Dar, după trei sau patru trepte,
Se-ntoarce, stă pe loc.
Priveşte-n jur cam voalat,
Alături vede un gealat
Ce-i face semne, chip şi fel,
Să se aţie după el,
Să iasă din palat.
În barba-i, lacrimi se preling
Şi ochii, doi cărbuni, se-ncing,
Strângând în fălci, ca într-un cleşte,
Deodată, cele zece deşte,
El se şi vede-n ring.
„Cum ai putut această brut
Să dai, ca Iuda, un serut,
Chind ştii chit ai stimat-o eu?
De ce n-a dat Ţinutul meu,
Pe care eu ai vrut?
Copiii mei de-acum inveţi
Tot limba de la daco-geţi
Şi steag al nostru, unguresc,
Chind, peste ani, copiii cresc,
Ei unde mai agheţi?
Şi Ildiko, nevasta mea,
La mine cum mai uite ea,
Chind eu acasă ai ajuns
Cu un asemenea respuns
Ce Vodă vrut să dea?
Şi la secui eu cum intorc,
Parche aud cum zice „Porc!
N-ai fost in stare tu te baţi
Pentru copii şi pentru fraţi
Şi faci acuma smiorc!”.
Se uită el la gărzi pieziş,
Că-i stau acestea curmeziş,
Deja văzându-se erou,
Se-ndreaptă spre acel birou
Şi intră repeziş.
„Tu crezi la mine prost secui,
Că nu văzut cum tu eşti... cui
Şi dai la mine un ucaz,
Aşa, doar ca să faci necaz,
Fără ştampil să pui?
Miroase-aici ca la tavern,
Aşa că eu la drum aştern,
Iau şi palinca, iau şi pui
Şi merg la Hunor iute spui
Să ieşi de la Guvern.”
Autor col(r) Bâtcă Ilie
