vineri, 14 ianuarie 2011

OAMENII DIN UMBRĂ

- pamflet -
Notă: acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!

 
Vecinul şi prietenul meu Ilie Ilie, pensionar militar ca şi mine, ne spunea zilele trecute (când stăteam cu prietenii noştri Piticu’ şi Sandu, la un pahar de vin roşu vechi de doi ani, primit de la socrul său, de la Tănăsoaia, Vrancea) că vrea “să depăşim în discuţiile noastre vremurile în care am fost înghesuiţi, cu sau fără voia noastră”.
-Cine n-ar vrea, prietene, am zis!? Dar ştii şi tu, cum se spune mai nou: “Fie pâinea cât de rea, tot ţi-o fură... Puterea!” Deocamdată 25% din salariu şi nu-ştiu-cât la sută  din pensie, fie ea civilă, ori militară-nesimţită. Până atunci ne lasă să fierbem în suc propriu, la foc mic, mocnit, propice unui proces bezmetic de recalculare, „foc” întreţinut cu grijă şi cinism de către politicienii divers coloraţi, de nici ei nu mai ştiu de ce culoare au fost, sunt şi vor fi. Dacă vor mai fi...
-Fireşte, toţi politicienii ne vor binele, interveni Piticu’, şi el pensionar, dar de la SRI. Mă gândesc (în mintea mea!) că n-ar fi bine să-i lăsăm să ne ia, binele acesta... Nu de alta, dar măcar să le reamintim şi noi lor că „nici o faptă bună nu scapă nepedepsită”… Vin ele, alegerile, fie ele şi anticipate... De-ar veni mai repede, să terminăm o dată cu circul ăsta ieftin şi grotesc!!!
Sandu, civil, instructor auto, disponibilizat de la... Danubiana nu se lăsă nici el mai prejos:
            -Urmărind “ciudaţii” care se perindă pe micile ecrane ca la o jalnică, urâtă şi pestriţă expoziţie sau menajerie politică, m-am întrebat: “Coane, care sunt, totuşi, cei mai importanţi oameni ai acestor vremuri penibile pe care le trăim, oameni care prin deciziile, votul şi/sau acţiunile lor ne influenţează viaţa pe termen scurt, mediu şi lung?!”
Turnând în pahare (era rândul meu!) şi luând poziţia ghiocelului în faţa Gânditorului de la Hamangia din sufragerie, am încercat tot eu, aşa smerit, mai timid şi străveziu, să am mai întâi, în fugă, un “dialog cu mine însumi”, aşa cum făcea Andre Gide (omu’ n-a fost la mine la batalion!) când dorea să se autocunoască, ori ca Lucescu Senior când vroia el însuşi să vadă de ce a pierdut calificarea acea echipă naţională pe care o conducea:
            -Cum adică, răspunsei, ce întrebare năzdrăvană mai e şi asta?! Normal, ăia care decid guvernarea. Iar în momentul ăsta, oamenii care decid guvernarea sunt Madame Nuţi, Matrozul Vesel şi, probabil, ăla micu’.
            -Greşit!, zise Piticu’. Mai ai dreptul la o încercare. Relaxează-te, numără până la cinci, mai gustă din paharul cu vin şi spune din nou!
            -Doamna Croşetă sau Mop, domnu’ Naufragiu şi, probabil, ăla micu’ specialist în cosit salarii şi pensii, îndeosebi militare, am zis dintr-o răsuflare!
            -Greşit! Nu cumva eşti şi tu un fan al celor amintiţi!?...
            -Doamne fereşte şi apără! Dimpotrivă, să trăiţi... cum vreţi, că „să trăiţi bine” am văzut cum e...
            -Vezi? interveni Sandu furându-i Piticului şansa unui răspuns elaborat, aşa cum făcea el cînd presta pe la serviciul amintit. Şi tu şi alţii, în obişnuitul vostru stil mioritic nu vedeţi pădurea din cauza copacilor! Ascultă la baiatu’, caporal în rezervă de la transmisiuni cu ştate vechi şi, în plus, civil disponibilizat, aşa cum ziceţi voi, prietenii mei rezervişti! Reţine, te rog, Dorele, copacii aceştia găunoşi, plini de putregai balcanic şi năravuri fanariote de care ai amintit sunt trecători. Pădurea însă, pădurea cu toate uscăturile ei, rămâne peste timp şi... mă tem că promovează alţi copaci... Alţii sunt, Coane, la comandă!!! Iar voi, militarii, mă rog, foştii militari, ar trebui să ştiţi mai bine decât mine! Alţii sunt la comandă pentru că ei au puterea votului, ei decid ce lege trece sau nu, ei decid dacă bugetul ţării este acela sau altul, ei au puterea votului! Mă-nţelegeţi?! Sunt politicienii obişnuiţi, parlamentarii, adică acei oameni din umbră, şi nu neapărat „Oamenii Măriei Sale Zeus” de la Corabia a 7-a a Flotei Stelare din Cişmigiu.
-Cineva spunea despre ei că sunt „nişte iluştrii anonimi”, zise Ilie, oameni gata oricând să schimbe partidele, taberele şi culorile politice de îndată ce simt, sau văd că flota vândută şi „nava amiral Romania” iau apă, sau intră la apă.
-Păcat că n-au vândut şi marinarul, zisei! Doamne-iartă-mă!
-Revin. Ei au fost şi sunt mereu la putere. Ei! Cam greu de crezut, nu? Ei crează în permanenţă puterea, înclină balanţa şi corabia în funcţie de cum bate vântul politic intern şi internaţional, făcând şi desfăcând alianţe sau majorităţi de împrumut, mutând oamenii, partidele, taberele politice pe eşichierul politic aşa cum vor, aşa cum le dictează interesele, ori „cum vrea muşchii lor”.
-Însă lumea, interveni Piticu’, lumea s-a obişnuit, ca şi mine, ca şi oricare dintre noi, ca şi presa, să vadă numai pe şeful statului sau pe şeful guvernului – vremelnice, nevolnice şi ciudate făpturi, chiriaşi pe banii contribuabililor la Palatele Puterii. De asemenea, lumea s-a obişnuit să mai vadă vreo două-trei personaje mai pitoreşti din butaforia-menajeria politică naţională, pentru că şi presa ni-i scoate în faţă, cu osârdie, ca păduchele în frunte!
Cumva, căzut pe gânduri şi mai luând puţin din vinul bun din pahar, m-am auzit spunând:
-Dar lumea uită, uită de marea masă de politicieni: par-la-men-ta-rii!!!... Nu vede pădurea din cauza copacilor!... Asta se şi doreşte!!!
-Bine, bine, dar ei au fost aleşi prin vot uninominal, nu pe listele de partide, adăugă Ilie, aşa în treacăt, lăsându-ne cu privirile aiurea-n-tramvaiul 41.
-Fireşte că aşa au fost aleşi, zise vioi Piticu’, deoarece începuse să intre în joc şi îi plăcea melodia (şi cred că ştia şi paşii...). Dar ei acţionează tot după vechiul model sau stil, pentru că banii sunt la... partidele din arcul puterii, de-acolo vine mălaiul pentru propriul buzunar şi (eventual) pentru colegiul pe care-l reprezintă, colegiu de care se pare că nu prea îşi mai aduce nimeni aminte decât în preajma campaniilor electorale... De aceea în Parlament, ei nu votează cum ar dori „electoratul” care i-a trimis la Casa Poporului, ci votează cum zice partidul, pentru că de acolo vin „arginţii” necesari...  trădării intereselor şi aspiraţiilor... electoratului fraierit.
Dar şi Ilie o ştia pe-a lui:
-Şi-atunci pentru ce a mai fost necesar tot bâlciul acela cu „unominalul”?!
Mă băgai şi eu în seamă şi adăugai, zâmbind în colţul guri, aşa semnificativ, în genul „vezi ce tare sunt”:
-Pentru a adormi „vigilenţa politică” a unor fraieri ca mine, ca tine, ca noi, şi pentru a ne mai îmbăta cu parfum modern de democraţie...
Însă nici Ilie nu se lasă şi puse bomboana pe colivă (la el, la Văleni, în Olt, are mult arpacaş, iar bomboane se găsesc peste tot!):
-Dar opoziţia politică ce face, nu aveţi încredere în ea?
-Care opoziţie, mă auzii strigând!? Glumeşti, Ilie?! În Parlament, cei din opoziţie pleacă atunci când lumea se aşteaptă să dea votul. Ah, da, opoziţia mai are nişte ieşiri sporadice şi timide pe la unele posturi de televiziune. În rest, tăcere, cum se spune. Dar, ca să fim drepţi în faţa istoriei acestor vremuri năstruşnice, trebuie spus că de fapt rolul opoziţiei politice este dus de către unele posturi de televiziune şi de către unele ziare. E un fel de opoziţie originală... Ca la noi, la nimeni!
Când credeam că am rezolvat problemele politice ale ţărişoarei noastre dragi, îl auzirăm pe Sandu:
            -Ok. Dar sistemul nostru politic, Coane?
M-am simţit obligat să răspund tot eu, pentru că sunt mai în vârstă cu câteva luni decât Piticu’ şi Ilie şi cu trei ani decât Sandu. Avantaj, eu!
            -Care sistem politic?! Românesc?! Mă faci să râd şi am buzele crăpate! Sistemul nostru politic este unul de tip „fripturist”. Ţii minte că s-a spus că „scrisoarea pierdută” a fost găsită!? Dar cine a văzut-o? Unde este? La cine este? La români, întotdeauna va fi o „scrisoare pierdută”, dar sigur şi găsită, folosită şi păstrată cu grijă de oamenii din umbră, pentru a-şi promova şi proteja carierele şi afacerile. Cum crezi că s-a procedat şi mai zilele (lunile) trecute cu fraudarea votării legii pensiilor, ori cu promovarea altor acte normative, ori cu alocările de fonduri?! Pe căprării, cumetrii, relaţii. În conformitate cu spiritul şi litera deciziei Curţii Constituţionale (anunţată zilele-lunile trecute) acum se poate spune că sunt “jafuri politice şi constituţionale”, că se închid ochii în faţa ilegalităţii. Părerea mea! Politicienii de toate culorile sunt mulţumiţi că justiţia clasează dosare. Nu vezi? Cea mai mare parte a lor - niste oportunisti, nişte fripturişti, nişte cameleoni politici cu mirosul banilor foarte fin. Nişte fomişti! Este, dragilor, o chestiune care ţine de „simţul ciolanului”. Cel mai important simţ din politica românească, la urma urmei.
- Da, zise Ilie, şi eu cred că prin decizia sa, Curtea Constituţională a legalizat impostura politică, incompetenţa politică, ignoranţa politică, indolenţa politică, manelismul politic, nesimţirea politică, minciuna politică (aici cred că e deja un pleonasm!), furtul la alegeri, furtul la votarea documentelor în instituţiile democratice.
-Oho, trageţi sufletul, interveni Piticu’! Stai că mai adaug şi eu câteva: a legalizat şi promovarea non-valorilor şi a defecţilor la cap, dezbinarea naţională şi socio-profesioanlă, subcultura, discreditarea si decredibilizarea (Doamne, ce-mi place cuvântul ăsta, la modă!) instituţiilor de bază ale democratiei, trădarea politică, şi în final... a dus la întoarcerea ţării cu cel puţin 50 de ani în urmă. Fără TVA.
- Corect, adăugă Sandu... civilul. În acest timp, v-aţi strigat drepturile din toţi bojogii, şi voi şi civilii. Şi? Până şi parlamentarii foşti militari, oameni cu funcţii militare mari au votat împotriva voastră, a Armatei în rezervă!!! Civilii ce să mai zică, ce să mai creadă?! Aţi organizat mitinguri. Şi? Ei, parlamentarii - oamenii din umbră, fomiştii -  vor continua tot aşa, pentru că până la alegeri mai e! Iar românul, se ştie, are memoria scurtă şi uită că “cine te scuipă-n obraz o dată, o va face şi a doua oară”. Practic, o mână de parlamentari „călători-voiajori-traseişti” are în acest moment în vârful... votului decizia referitoare la cine guvernează România. Doar atât!!! Oamenii care trebuie să-şi pună sau să-şi păstreze afacerile în ordine. Pentru ei timpul nu este niciodată neapărat pierdut.
-Ce-i mai ţine, totuşi, întrebă Ilie? De ce nu acţionează acum pentru a schimba guvernul, pentru a acţiona cum trebuie?!
-Probabil, faptul ca sunt politicieni, nu jucători de zaruri, spuse Piticu’. Ce doctrine, ce programe, ce legi necesare dezvoltării!?!? Lasă frate că avem treabă?! Vorba lui Dorel: „Sunt graşi, dar nu şi proşti!” Deci nu riscă orbeşte. Nu se aruncă. Mai ales că au tot timpul din lume. Trebuie mai întâi să aştepte să vadă ce se va întâmpla după momentele importante din acest octombrie-decembrie 2010, care tinde să devină cam fierbinte. Abia atunci vor face pasul şi vor alege tabăra. Care, nu contează ce culoare politică are. Banu’ să iasă!
-Este greu, Coane, zise Sandu!... Mă tem că la întrebările voastre, de fapt ale noastre, nu pot să răspund, pentru că mă simt şi mă consider o victimă a actualilor politicieni, dar nu una din victimele manelizate ale mass-mediei. Total dezgustat, dar totuşi determinat să-mi exercit dreptul, votez de ani de zile ceea ce estimez ca find cel mai puţin rău.
-Rău am ajuns, să alegem dintre două rele, răul cel mai mic, zisei.
După ce mi-am aprins o ţigară, adăugai:
-Dar chiar şi aşa, dragilor, frustrarea este constantă. Scriem şi noi pe aici nişte rânduri, mai înjurăm pe-aici ori pe-ici-pe-colo, ne descărcăm de năduf şi tristeţe, iar mâine, mergând la piaţă redescoperim cotidianul românesc inconfundabil, România reală. Noi, oamenii de rând, rămânem cum am fost: cu Cel de Sus! Vorba ceea: „Ne naştem goi, uzi si flămânzi. După aceea lucrurile se înrăutăţesc…” Asta e!
- De ce suntem aşa supăraţi, spuse prietenul nostru civil, Sandu, răsuflând cu năduf? Cine suntem noi să ni se dea explicaţii? Alooo, suntem la un vin!!!??? Cine ne credem? Cred că devenim penibili! De când politica în general şi cea de alianţe în special, trebuie să primească aprobarea noastră, adică a civililor, sau a voastră, adică a pensionarilor militari din Apărătorii Patriei?! De când raţiunile în baza cărora se fac majorităţile politice trebuiesc validate de oameni de rând, ca noi? Cine suntem noi? Ne cheamă, cum...? Reprezentăm, pe cine...? Sunteţi prietenii mei şi vă spun deschis şi ştiţi bine că nu vreau să vă jignesc: Sunteţi simpli pensionari militari cu pensie nesimţită, cum v-a zis ăla micu’! Nu mai  contează ce funcţii, ce grade aţi avut! Hai, plimbaţi ursul că rugineşte lanţul Puterii! Cereţi socoteală Armatei Mute, dacă vă permite bunul simţ! Mai am o întrebare: De ce voi, pensionarii militari şi civili, dar şi societatea civilă şi chiar ziariştii nu sprijiniţi politicieni decenţi, curaţi, dacă tot puneţi aşa multă patimă în politică? De ce vă lamentaţi, în loc să propuneţi altceva în loc? Chiar nu există politicieni în care să aveţi încredere?
Ne-am uitat lung unul la altul, parcă aşteptând să intervină celălalt. Întrebările erau multe, de bun simţ, şi nu uşoare. Ilie şi Piticu’ s-au uitat la mine, parcă spunând „hai, ce aştepţi, tu ai provocat discuţia, tu să o descurci!”. Mi-am adus aminte că în tinereţe, pe când eram căpitan, timp de vreo trei ani am fost şi lector şi am luat-o didactic:
-Întrebările tale, Sandu dragă, nu îmi par a fi retorice, sunt chiar de bun-simţ şi vădesc atât preocupare, cât şi perplexitate. Trebuie să spun însă că nu sunt numai întrebările tale, ci şi ale noastre, ale tuturor. Ele sunt produsul unei judecăţi sănătoase, simple, de trăitor într-o ţară care se vrea normală, sunt întrebările unui om-cetăţean ajuns întâmplător într-un loc şi timp de neînţeles. Cum să-ţi răspund că asta-i oferta, că parlamentarii aceia, decenţi, n-au putere, iar atunci când capăta putere devin... indecenţi??!! Ok. Uite, aici şi acum îmi propun să fac un apel: caut politician decent! Nu se poate să nu existe în România un politician cu bun-simţ, pe care să-l ducă inima şi capul să facă ceva bun şi pentru ţara asta, nu doar pentru el! În sinea mea, eu ştiu că există, chiar şi în Parlament. Le trebuie însă mai mult curaj. Ar fi urmaţi. Sunt oare prea naiv sperând asta? Poate. Dar, cum să spun, uitaţi-vă în jurul nostru. Sunt oraşele noastre populate numai cu canalii, cu caţavenci? Chiar nu putem scăpa din capcana asta carageliană?
- Da, măi prietene, continuă Ilie, ştiu, te rod nişte frustrări mari cât lubeniţa de Dăbuleni, ţi le-ai răcni-n-toate zările mioritice, da' nu ne-ascultă nimeni! Nu există şi mai ales nu poate exista politician decent în România zilelor noastre. M-am convins de ceva vreme. Sistemul politic actual este de aşa natură încât nu tolerează oamenii decenţi. Pur şi simplu, din partea publicului votant "e cerere" doar pentru circari, iar între politicieni, ca sistem, e loc doar pentru oameni veroşi, căţărători pe spinarea altora, a poporului. Ei sunt însă, oamenii din umbră. Noi, românii, suntem nişte mimi perfecţi. Dan Puric, actorul, mimul, este mic copil! Am mimat comunismul, mimăm capitalismul. Avem joc de glezne când e vorba despre economia de piaţă liberă şi statul de drept. Le facem în stil mioritic. [Citeste]
-Aşa este, interveni Piticu’. Ne impresionează de formă doctrinele politice, democraţia şi parlamentarismul. Ne batem cu pumnul în piept pentru dragostea şi respectul faţă de ţară şi faţă de ceilalţi români, faţă de asigurarea ordinii publice şi apărarea ţării. Ne prefacem că ne... preocupă grija faţă de semenii noştri în general şi faţă de bătrâni în special. Baloane de săpun sunt pentru noi alegerile, preocuparea pentru viitorul ţării şi al copiilor noştri şi, vai! pentru controlul cheltuirii banilor de la buget. Mimăm aplicarea legilor, promovarea în funcţii pe baza competenţei şi a meritelor profesionale. Aici e „ţara tuturor posibilităţilor”! Cine ne va scoate din acest cerc vicios al mimării generalizate? Ce ne-a mai rămas de făcut? [Citeste]
Am mai vorbit de una, de alta, ca băieţii, mai ales că vinul era bun şi ne îndemna la vorbă.
A venit iarna, a venit frigul peste România. Rămânem cu întrebările noastre, multe din ele nefiind încă rostite. În asemenea vremuri ce poţi să mai zici?!?! Probabil că şansa ca să ne fie mai bine este egală cu cea de la şase din patruzeci şi nouă, pentru că oamenii din umbră practică cea mai veche meserie din lume şi, culmea, chiar în... Casa Poporului pe care... l-au uitat.
Probabil că aşa a apărut şi bancul:
            „-Alooo! Bună ziua! Casa Poporului?
            -Bună ziua! Da, Casa Poporului!
            -Cu... poporul, vă rog frumos!...”
 
Notă: acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!
Autor: Dorel Pietrăreanu, un colonel în... amurg...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu