Postări

CE-AŢI FĂCUT CU ROMÂNIA MEA?

Imagine
M-am născut, ca orice copil de la poalele Vlădesei, într-un colţ de rai, ferit de patimile şi răutăţile lumii. Am crescut într-o familie de mineri, am avut norocul să urmez o şcoală cu dascăli deosebiţi de la care am învăţat carte dar şi să fiu corect, cinstit, să-mi iubesc ţara, să fiu loial şi nepărtinitor, să respect persoanele în vârstă, să fiu harnic şi multe altele. Am străbătut la pas Munţii Bihorului, am intrat în cele mai periculoase văgăuni din munte, am băut apă din urmă de copită de cal, am mâncat porumb de furat, fript seara la un foc de găteje, am jucat fotbal desculţ, am primit o pereche de bocanci de Crăciun, o pereche de pantofi de Paşti şi o pereche de tenişi cînd se termina şcoala, ca toţi copii de vârsta mea şi eram fericit. Pe atunci nu ştiam de Cola, apă plată, de adidaşi, calculatoare sau alte minuni ale tehnicii – aveam un radio „Bucureşti 500” la care ascultam meciurile duminica şi teatru radiofonic seara, mai apoi, prin clasa a V a, tata a adus un televizor,...

MILITARUL, JURĂMÂNTUL, ŞANTAJUL POLITIC

            Dintre multele lucruri grave care se petrec azi în România, în sumedenia de fapte guvernamentale iresponsabile a căror simplă enumerare ar umple paginile unui roman tragic, sunt câteva care uimesc. Prin cinism şi răutate. Prin ura de neexplicat ce o degajă.          Mă gândesc, în primul rând,  la politica ucigaşă prin care sunt sunt sortiţi morţii copii şi bătrânii ţării. Unei morţi lente şi programate prin stoparea accesului la medicaţie şi alungării medicilor. Sau chiar unei morţi violente urmare a  degradarii grave a mediului spitalicesc. Ei sunt cei atacaţi cu cu cea mai mare duritate, fără nici o reţinere. Deoarece sunt cei ce  nu pot riposta, cei care nu-şi pot apăra drepturile omeneşti. Victime sigure şi facile pentru asasinii coloraţi politic.          Şi mai este, într-un al doilea rând, politica prin care se forţeaz...

Întâlnirea preşedintelui Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.), col.(r) Mircea Dogaru, cu cadrele militare în rezervă şi în retragere din Beiuş

Imagine
Sâmbătă, 9 octombrie a.c. a avut loc în Sala Mare a Primăriei Municipiului Beiuş o întâlnire a preşedintelui Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (S.C.M.D.), col.(r) Mircea Dogaru, cu cadrele militare în rezervă şi în retragere din garnizoană. La întâlnire au mai fost invitaţi şi ec. Nicu Silviu Odobasianu, subprefect de Bihor şi ing. Gheorghe Costin, viceprimarul Beiuşului. În prima parte a întâlnirii, col(r) Dogaru a informat auditoriul despre S.C.M.D., scopurile acestuia şi acţiunile întreprinse până în prezent. De asemenea, s-a referit şi la starea actuală a ţării, la greutăţile cu care se confruntă cetăţenii, inclusiv pensionarii militari. A subliniat importanţa ca militarii disponibilizaţi să se organizeze în sindicat, singura cale prin care îşi pot promova şi impune interesele în situaţia actuală, când armata, ca institutie, şi militarii sunt pe cale să-şi piardă poziţia în societate. Actualele legi, emise de Parlament sau prin asumarea răspunderii guvernului au adu...

Locuiesc la două străzi de casa în care a copilărit Adrian Pintea

Imagine
Actor   de teatru şi de film, scenarist, regizor, profesor universitar scriitor, Adrian Pintea s-a născut la 9 octombrie 1954 în Beiuş. Face şcoala elementară la Beiuş şi Oradea, studii secundare la Oradea şi superioare la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti, clasa profesorului Petre Vasilescu, încheiate în anul 1979. Şi-a luat doctoratul, ]n anul 2002, cu lucrarea "Hamlet, sau actorul lucid". În 2004 absolvă Universitatea Na ț ională de Artă Teatrală ș i Cinematografică "I.L. Caragiale", sec ț ia regie film, la clasa Elisabeta Bostan. Temperament romantic, el este interpretul unor eroi introvertiţi şi plini de mister, revoltaţi şi vizionari. Se bucură de o filmografie bogată: 1977-Aurel Vlaicu (Mircea Drăgan); 1978-Între Oglinzi paralele (Mircea Veroiu); 1979-Falansterul (Savel Stiopul) 1980-Iancu Jianu haiducul (Dinu Cocea); - Iancu Jianu zapciul (Dinu Cocea); 1984- Reparatorul de piane - Adela, regia Mircea ...

Expediţia feminină "Berger -1000m 2010" - prima echipă integral feminină care a ajuns la cota de -1136m.

Imagine
În perioada 20 septembrie - 3 octombrie 2010  a avut loc Expediţia feminină "Berger -1000m 2010". Au participat Cristina Ianc, Raluca Ianc, Alin Mihuţa (Clubul de Speologie “Cristal” Oradea), Adina Micula, Lucian Frenţiu ( Clubul de Speologie “Speodava” Ştei) Carmen Avram, Mihaela Mănişor, Teodora Mărcuţ şi Ştefan Tegher – Clubul de Speologie “Politehnica” Cluj. Expediţia s-a desfăşurat sub patronajul Federaţiei Franceze de Speologie - Le Spéléo Club de Villeurbanne, în organizarea Federaţiei Franceze de Speologie şi a Federaţiei Românede Speologie. Echipa de organizare a fost compusă din Mihaela Mănişor, Cristina Ianc, Adina Micula , cu suport Valérie Plichon, secretară a Comitetului Speologic Regional Rhône-Alpes şi a preşedintelui Federaţiei Române de Speologie. Aceasta a fost prima expediţie speologică  feminină românească în avenul Berger, Franţa. Situat în Masivul Vercors, Franţa, mai exact în lapiezurile de pe platoul Sornin, la o altitudine de 1460 m. Sistemul Berger...

Dezvelirea bustului Craisorului Muntilor - Avram Iancu la Beius

Imagine
Creaţie a artistului beiuşean Sandu Crăciun, bustul lui Avram Iancu a fost ridicat prin contribuţia membrilor Asociaţiei „Avram Iancu” Beiuş. Ideea, generoasă, s-a zămislit la câteva luni de la înfiinţarea asociaţiei, în anul 2005, iar de atunci şi până în prezent s-au făcut proiecte, s-au adunat banii necesari şi, iată, bătrânul Binş are un nou monument. Aşezat în Parcul Central, cu faţa spre Aleea Moţilor, la umbra unui copac, pe o movilă de pământ, un aranjament revoluţionar, neconformist, Avram Iancu scrutează munţii şi priveşte spre Monumentul Vânătorului de Munte, un alt simbol al Beiuşului. În ciuda ploii mărunte, peste 600 de beiuşeni şi cetăţeni din comunele apropiate au asistat joi, 30 septembrie a.c. în Parcul Central al municipiului Beiuş la ceremonia dezvelirii bustului „Crăişorului Munţilor” – Avram Iancu.  La ora 11.00, coloana oficială a pornit din faţa primăriei, având în frunte un tânăr – Gheorghiţă Şora - pe un cal murg, cu panglici tricolore în coamă, purtat de...

SĂ NU UITĂM...

Zilele trecute mi-am amintit de o carte, scrisă de un camarad. Nu mică mi-a fost mirarea, constatând cât adevăr cuprinde şi cum se potriveşte, ca o mănuşă, vremurilor pe care le trăim... “… Se pare ca lucrurile au luat-o razna, iar taberele s-au delimitat (parcă şi fizic) atunci când lumea a început să vorbească pe strada, în metrou, la serviciu, in RATB despre nebunia politică mioritică, fiecare scandal fiind analizat cu patimă pe toate feţele, disecat mai ceva decât o broască în laborator. Scandaluri care agită malurile Dâmboviţei la cote maxime; scandaluri care în istorie vor rămâne (dacă vor rămâne!) ca derizorii, dar care, pe moment, dau cetăţeanului obişnuit, muritorilor de rând ca mine, ca tine, ca noi, o stare de nelinişte, de instabilitate, de nesiguranţă pentru ziua de mâine, ori poimâine. Uneori, nu mai conteaza care este scandalul analizat, deoarece fiecare pretinde că are dreptate. Fiecare cu adevărul sau dreptatea lui! Unii spun că acest exces de preocupare ...